© Vatican Media
Mărturia lui Mama Antula, care va fi canonizată duminică de Papa Francisc

Mamă şi apostolă cu picioarele goale

de Silvia Correale

Maria Antonia a Sfântului Iosif a fost o călugăriţă capabilă să trăiască şi să transmită frumuseţea credinţei prin exerciţiul rugăciunii: apostolatul său s-a remarcat printr-o angajare neîncetată pentru convertirea păcătoşilor şi mântuirea sufletelor prin practica exerciţiilor spirituale.

Maria Antonia a Sfântului Iosif, înainte de voturi Maria Antonia de Paz y Figueroa, s-a născut în 1730 la Silipica, Santiago del Estero, pe atunci o jurisdicţie sub coroana spaniolă, actuala Republica Argentina, într-o familie patriciană şi înstărită. Încă de copilă a fost educată după valorile şi principiile creştine şi a intrat foarte repede în contact cu spiritualitatea ignaţiană. În 1745, îmbracă haina de "fericită" iezuită, depunând voturile private şi, retrăgându-se în aşa-numitul locaş "Beaterio", a început să trăiască o existenţă comunitară împreună cu alte surori consacrate.

În 1767, după expulzarea Societăţii lui Isus din teritoriile coroanei din Spania, Maria Antonia a maturat intenţia de a continua apostolatul exerciţiilor spirituale, considerate un bine preţios pentru persoanele de orice nivel social. Pentru acest proiect a primit consimţământul deplin al episcopului şi al autorităţii civile.

Metoda urmată de Maria Antonia a fost foarte simplă. De fapt, ea, imediat ce ajungea într-un oraş sau într-un sat indicate ca sediu pentru exerciţii, se prezenta la diferitele autorităţi pentru a obţine respectivele permisiuni. Odată afişate anunţurile, se preocupa să invite un preot zelos şi capabil să predice şi să caute un ambient potrivit şi suficient pentru a putea găzdui, pentru circa zece zile, cam o sută de persoane. În aceste ocazii, a reuşit mereu să găsească toate cele necesare pentru întreţinerea gratuită a participanţilor, precum şi pentru a rezolva toate problemele logistice multiple care i se prezentau.

Roadele pe care le-a dobândit la sfârşitul şi la închiderea fiecărui curs au fost multiple: s-a asistat în multe cazuri la reforma obiceiurilor, la o profundă schimbare a vieţii, la extirparea viciilor, la convertirea multor păcătoşi, la abandonarea vanităţilor lumii şi la îmbunătăţirea stării sacerdotale şi a vieţii călugăreşti atât masculine, cât şi feminine. Maria Antonia a devenit pentru mulţi participanţi la diferitele exerciţii spirituale un exemplu de simplitate umilă şi spontană, capabilă să edifice prin disponibilitatea şi înţelepciunea sa. În 1779, după o perioadă de pelerinaj prin oraşele din nord: Jujuy, Salta, Tucumán, Catamarca, La Rioja şi Córdoba (5.000 de kilometri pe jos), s-a stabilit în oraşul Buenos Aires, unde a obţinut foarte repede stima şi încrederea episcopului, care i-a acordat facultăţi diferite şi ample.

A introdus devoţiunea la Sfântul Gaetan, actualmente foarte răspândită în Argentina unde în fiecare an peste un milion de persoane participă la sărbătorile patronale.

Credinţa sa fermă, speranţa sa extraordinară şi caritatea sa imensă faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său au făcut-o pe Maria Antonia un instrument autentic în mâinile Domnului şi, prin apostolatul său strălucitor, ea a marcat în profunzime viaţa creştină a ambientului. Călugăriţă convinsă şi entuziastă, a înfruntat cu încredere fiecare circumstanţă a existenţei sale, mai ales pe cele mai potrivnice. A fost iubitoare a rugăciunii, a jertfei şi a pocăinţei, până acolo încât obişnuia să meargă cu picioarele goale şi să poarte ciliciul.

În afară de asta, Maria Antonia a fost stimată pentru prudenţa sa excepţională, demonstrată mai ales în a cere sfaturi, înainte de a lua orice tip de decizie, de la persoane înţelepte şi de la autorităţile religioase. Graţie amabilităţii sale a fost în măsură să înfrăţească persoanele bogate cu cele sărace fără a crea neplăceri. Toate acestea i-au adus stima multor binefăcători care au dat sprijin operei sale.

Între anii 1790 şi 1792, a mers până în ţinuturile din actuala Uruguay pentru a putea promova şi răspândi apostolatul său. Întorcându-se la Buenos Aires, s-a dedicat construirii unui edificiu mai mare unde să-şi desfăşoare activităţile sale, realizând o casă de exerciţii spirituale care funcţionează şi astăzi: unica din acea perioadă încă existentă a fost recunoscută ca monument naţional.

În primele zile din martie 1799, slujitoarea lui Dumnezeu s-a îmbolnăvit grav. S-a stins din viaţă la 7 martie 1799, abandonată complet şi senin în mâinile Domnului. Trupul său a fost înmormântat în sărăcie absolută în cimitirul de lângă Biserica "Piedad" din Buenos Aires şi, după aceea, a fost transferat în interiorul ei, unde se odihneşte într-un mausoleu, astăzi destinaţie de pelerinaje.

În virtutea faimei de sfinţenie, a fost instrumentat din 23 octombrie 1905 până la 29 septembrie 1906, la curia din Buenos Aires, procesul informativ. După ce a obţinut decretul de introducere a cauzei, decretul de non-cult şi decretul despre scrieri, timp de câţiva ani a rămas pe loc din diferite circumstanţe.

După promulgarea Codului de Drept Canonic din 1983 şi a constituţiei apostolice Divinus perfectionis magister a lui Ioan Paul al II-lea, itinerarul cauzei de beatificare este reluat.

Beatificarea a avut loc la 27 august 2016 în oraşul Santiago del Estero (Argentina).

Papa Francisc a autorizat publicarea decretului despre minune la 24 octombrie 2023.

Mesajul pe care ni-l lasă mărturia sa de sfinţenie îl putem scoate din cuvintele pontifului însuşi adresate pelerinilor argentinieni primiţi în audienţă vineri, 9 februarie 2024, care subliniază: "Caritatea lui Mama Antula, mai ales în slujirea celor mai nevoiaşi, se impune cu mare forţă astăzi, în mijlocul acestei societăţi care riscă să uite că individualismul radical este virusul cel mai greu de învins. Un virus care înşală. Ne face să credem că totul constă în a da frâu liber propriilor ambiţii... Ea a experimentat ceea ce vrea Dumnezeu de la fiecare dintre noi, ca noi să putem descoperi chemarea sa, fiecare în propria stare de viaţă, oricare ar fi ea, în a face totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor".

(După L'Osservatore Romano, 10 februarie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu