|
| © Vatican Media |
Duminică, Papa Francisc o canonizează pe María Antonia de San Giuseppe de Paz y Figueroa, cunoscută ca "Mama Antula"
de Alver Metalli
Duminică, 11 februarie 2024, Biserica universală va avea o nouă sfântă, iar Argentina prima sfântă. Se numeşte María Antonia de San Giuseppe de Paz y Figueroa, dar catolicii din această ţară o cunosc cu apelativul mult mai scurt de Mama Antula. Pare că o numeau aşa populaţiile pe care le frecventa, care în parte erau din descendenţa indigenă quechua. Papa are mare stimă faţă de viitoarea sfântă şi crede că figura sa, spiritualitatea sa, modul său de a acţiona în istoria celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea în care a trăit pot face mult bine Argentinei de astăzi zguduită de febrele convulsiei. Dovezile predilecţiei papei argentinian faţă de conaţionala sa sunt multiple, nu în cele din urmă faptul că va fi prima canonizare pe care o va celebra în Bazilica "Sfântul Petru" (şi nu în piaţa tradiţională) şi a doua în care un sfânt - sau o sfântă - este ridicat la cinstea altarelor în singurătate, după Maica Tereza de Calcutta în 2014, şi nu într-o ceremonie plurală.
Scriind concetăţenilor Mamei Antula, locuitorii din provincia Santiago del Estero unde s-a născut şi a trăit în primii ani, Papa Francisc a vorbit despre ea ca de "o femeie pasionată", rezumând în acest mod dinamismul său extraordinar care în anul 1745 o determină să depună voturile private şi să trăiască viaţă comunitară cu alte tinere consacrate, dedicate, ca şi ea, operelor de caritate legate de iezuiţii din provincia sa de reşedinţă. Sub direcţiunea unui părinte iezuit - Gaspar Juárez este numele său -, s-a dedicat educaţiei copiilor, îngrijirii bolnavilor şi ajutorării săracilor. Puţinele cronici disponibile în acei ani o arată activă în rândul populaţiilor indigene din provincia sa nativă. După aceea, când regele Carol al III-lea a poruncit desfiinţarea congregaţiei iezuite, a interzis opera sa socială şi spirituală şi i-a expulzat din teritoriile coroanei spaniole (9 august 1767), ea, María Antonia, în vârstă de 37 de ani, din familie bună, asumă moştenirea lor în Argentina. În anii turbulenţi care pregăteau independenţa de Spania, tânăra femeie s-a dedicat predicării exerciţiilor spirituale conform directivelor Sfântului Ignaţiu. Le-a dus în lung şi în lat timp de douăzeci de ani pe străzi inospitaliere şi sate cu foarte puţine comodităţi. Biografii au stabilit că a mers peste 4.000 de kilometri cu picioarele goale prin teritoriul Rio de la Plata pentru a menţine cea mai tipică exprimare iezuită în pofida interdicţiei regal-masonice. Se calculează că în opt ani a ajuns la 70.000 de persoane. Aşadar, a încărcat "patria pe umerii săi", cum avea să spună Papa Francisc despre José Gabriel del Rosario Brochero mai înainte, o altă figură din cele preferate de Papa Bergoglio care se asociază spontan cu Mama Antula.
Brochero, ca şi Mama Antula, şi-a dedicat viaţa pentru a ajuta bolnavii şi muribunzii, îndeosebi în timpul epidemiei de holeră care a lovit oraşul Córdoba în 1867. El însuşi şi-a pierdut mai întâi vederea, apoi auzul din cauza infecţiei mortale a cărei îngrijire trebuia să vină de acolo. Nu numai atât, dar Brochero a construit biserici, capele, şcoli; a deschis cărări unde nu existau, prin munţi când mobilitatea depindea de un cal sau de un măgar, într-o regiune foarte extinsă şi unde nu erau drumuri care să unească provincia cu capitala. Oamenii pe care îi vizita au început să-l numească "El cura Gaucho", pentru că ştia să călărească precum văcarii, gauchos întocmai, şi călare pe animal ducea cuvântul lui Dumnezeu şi sacramentele în cele mai îndepărtate colţuri ale diecezei.
Bergoglio a aflat despre activităţile sale pastorale în 1958 de la un confrate. Viitorul papă avea 21 de ani şi frecventa atunci noviciatul din Córdoba, când iezuitul Antonio Aznar, un brocherian de la prima oră care a condus una dintre primele şi cele mai extinse investigaţii asupra vieţii lui Brochero, publicase deja prima dintre numeroasele sale cărţi despre preot. Tocmai în acel an, părintele Aznar lucra la publicarea unei cărţi care avea să fie fundamentală pentru viitorul fericit: Las malas palabras del cura Brochero, în traducere ar putea fi Vorbele urâte ale părintelui Brochero, publicată în 1958 în Buletinul Academiei Argentiniene de Litere. În acel articol, preotul iezuit contextualiza limbajul preotului răspunzând unor teologi "de birou" care considerau vulgare atâtea expresii care ieşeau din gura lui. Vorbirea sa, se demonstra în cercetare, nu era altceva decât cea folosită de oamenii de la munte pe care Brochero îi vizita cu avânt evanghelizator.
Bergoglio va reveni de mai multe ori pe urmele lui Brochero înainte de a-l decreta fericit în 2013, apoi sfânt în 2016, primul "totalmente" argentinian. Acum, va fi rândul Mamei Antula, şi ea "mergătoare cu praful lipit de sandale". Argentinienii, mai înainte de papa, s-au gândit bine să apropie cele două evenimente distante opt ani unul de altul şi de fapt au promovat o săptămână dedicată lui cura Gaucho având cuvântul de ordine "Con Brochero, es un gusto ser pueblo de Dios", "Cu Brochero este o plăcere a fi popor al lui Dumnezeu". Titlul evocă acele cuvinte ale Papei Francisc care, în momentul ridicării lui la cinstea altarelor, a vorbit despre el ca "un om vesel" şi având asupra sa "mirosul oilor".
Mama Antula şi preotul Gaucho par două personaje din literatura argentiniană din alte timpuri, cea din Martin Fierro (1872) de José Hernández sau din Don Segundo Sombra (1926) de Ricardo Güiraldes, dar care manifestă în prezent roadele cele mai alese în cinstea zicalei că "sfinţii cresc, după morţi, în credinţa poporului lor". O credinţă zeloasă şi un mod de a o comunica imanent necesităţilor populaţiilor cărora se adresau.
(După L'Osservatore Romano, 8 februarie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
