|
| © Vatican Media |
Maria Troncatti (1883-1969), misionară de la "Fiicele Mariei Ajutătoare"
Artizană a păcii şi a reconcilierii
O artizană a păcii şi a reconcilierii. Aşa ar putea fi definită Maria Troncatti, care va fi canonizată de Leon al XIV-lea în Piaţa "Sfântul Petru" duminică, 19 octombrie 2025, de Duminica Misionară Mondială.
Născută pe 16 februarie 1883, în Corteno Golgi, lângă Brescia, Maria a crescut într-o atmosferă familială bogată în credinţă şi iubire. Vioaie şi veselă, a fost foarte apropiată de tatăl său, Giacomo, cu o sensibilitate şi o grijă pronunţate pentru săraci.
Printre lecturile sugerate de învăţătoarea ei s-a numărat şi "Buletinul Salezian": viaţa misionarilor o fascina pe Maria, care se simţea captivată de dorinţa de a-l "duce pe Dumnezeu" la cei care încă nu-l cunoşteau.
La cincisprezece ani, s-a alăturat Asociaţiei "Fiicele Mariei" şi a dezvoltat în inima sa dorinţa de consacrare totală lui Dumnezeu. Dar a trebuit să aştepte până la vârsta majoră pentru a cere să fie primită în Institutul "Fiicele Mariei Ajutătoare", strâns legat de carisma lui Don Bosco.
Adio spus de Maria familiei a avut loc pe 15 octombrie 1905. În Nizza Monferrato, casa mamă a Institutului, Maria a trăit etapele de formare de postulandat şi de noviciat. Sănătatea sa a prezentat probleme care au stârnit incertitudine în rândul superioarelor în momentul de a decide cu privire la viitorul său. Maria Troncatti a fost admisă la voturile temporare pe 17 septembrie 1908.
Dar avea să vină totuşi o perioadă de încercări, între care o infecţie la degete. După ce s-a recuperat după această boală, a fost lovită de febră tifoidă la scurt timp după aceea. În timpul unei vizite la infirmeria din casa mamă, rectorul major al salezienilor, fericitul preot Michele Rua, i-a dat binecuvântarea şi i-a prezis o viaţă de muncă asiduă până la bătrâneţe.
În iminenţa Primului Război Mondial, sora Maria a participat la un curs special pentru asistente medicale, oferind asistenţă materială şi spirituală soldaţilor răniţi care soseau de pe front. În această perioadă a experimentat şi protecţia specială a Fecioarei Ajutoare în salvarea miraculoasă obţinută în timpul unei inundaţii care a afectat grav oraşul Varazze, sediul apostolatului său, la 25 iunie 1915.
În 1922, superioara generală, Caterina Daghero, a informat-o despre destinaţia sa misionară: Ecuador. Plecarea sa, la fel ca a altor surori, a marcat punctul culminant al grandioaselor celebrări jubiliare pentru a cincizecea aniversare a institutului, fondat în 1872 de Sfânta Maria Domenica Mazzarello sub impulsul Sfântului Ioan Bosco.
Sora Troncatti a plecat pe 9 noiembrie 1922. A petrecut următorii 47 de ani în misiune în Guayaquil, cu o singură scurtă perioadă (1934-1938) în Chunchi, un orăşel din lanţul muntos Anzi, unde a fost numită directoare.
În 1925, sora Maria, împreună cu un grup de alte călugăriţe şi câţiva salezieni, a pornit într-o aventură misionară în inima junglei amazoniene. După zile întregi de mers pe jos, au ajuns pe dealul sacru Macas, cel mai important centru din vicariatului apostolic de Méndez, unde reşedinţa misionară saleziană fusese stabilită în 1924, în jurul vechii imagini a Sfintei Fecioarei Maria, Purísima. Iar pe 4 decembrie 1925, de sărbătoarea Purísimei, a fost celebrată sosirea misionarelor.
Activitatea sorei Maria s-a extins curând dincolo de râul Upano. Îngrijirile medicale şi vestirea Evangheliei au cucerit treptat populaţia shuar; cu toate acestea, primele semne de intoleranţă au apărut curând din partea unor colonişti, care se temeau că autoritatea lor ar fi compromisă. Dar sora Maria nu s-a descurajat şi, în 1930, pentru prima dată în Macas, a fost celebrată o căsătorie creştină, din alegere proprie şi liberă, între două tinere femei shuar. În afară de asta, călugăriţa împreună cu misionarii au trebuit să facă faţă numeroaselor urgenţe sanitare - de la epidemia de variolă neagră la cazuri grave de rujeolă - care au făcut numeroase victime.
La vârsta de şaptezeci de ani, în 1954, sora Maria a avut bucuria de a vedea spitalul funcţional. Pentru a asigura o eficienţă mai mare a structurii, a organizat cursuri de asistenţă medicală, cusut, igienă, îngrijirea copiilor, bucătărie şi cursuri de pregătire pentru căsătorie pentru tinerele femei. Preocuparea sa era promovarea femeii, care în cultura shuar era adesea penalizată de dependenţa de soţi-dominatori sau exploatată pentru muncile cele mai obositoare.
Chiar şi atunci când, după ce a împlinit optzeci de ani, s-a retras de la conducerea spitalului, Maria şi-a continuat munca de madrecita sau abuelita buena, ascultând, sfătuind şi mângâind oameni de toate vârstele şi din toate mediile sociale.
În 1969, au început ameninţările la adresa misiunii. Climatul de intimidare s-a materializat pe 4 iulie, cu un incendiu masiv care, într-o singură noapte, a distrus ani de muncă asiduă în misiunea din Sucúa. Sora Troncatti s-a rugat şi a alungat orice ipoteză de răzbunare, ba chiar s-ar fi oferit ea însăşi ca victimă pentru pacificare.
Pe 5 august, a participat la sărbătoarea Purisimei de la Macas. Apoi, într-un moment de intimitate, s-a destăinuit în secret unei călugăriţe: "Purísima mi-a spus să mă pregătesc, pentru că în curând mi se va întâmpla ceva grav".
Au trecut numai douăzeci de zile. Pe 25 august 1969, sora Troncatti şi-a luat rămas bun de la comunitate pentru a merge la Quito pentru exerciţii spirituale. A ajuns pe pista de decolare când motoarele avionului mic erau deja în funcţiune.
Sora Maria îşi trăieşte ultimul zbor: cel care o duce în paradis, la marginea acelei păduri, care timp de aproape o jumătate de secol a fost "patria inimii sale", spaţiul dedicării sale neobosite printre shuar. La câteva secunde după decolare, se aude un zgomot puternic, iar în accident piere singură. Are 86 de ani, toţi petrecuţi într-un dar de iubire. Ea a scris: "Sunt mai fericită în fiecare zi cu vocaţia mea călugărească misionară!".
Mărturia Mariei Troncatti se rezumă în viaţa sa dedicată pentru evanghelizarea şi promovarea umano-sociale a populaţiei shuar, în pădurea amazoniană din Ecuador şi ca artizană a păcii şi reconcilierii.
Toată activitatea sa este ritmată după exigenţele fidelităţii faţă de iubirea lui Dumnezeu şi de compasiunea faţă de toţi cei aflaţi în nevoie, atât cu trupul, cât şi cu sufletul.
Pierluigi Cameroni, postulator general
(După L'Osservatore Romano, 17 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
