|
| © Vatican Media |
Călugăriţa care a ajutat-o pe Sfânta Tereza de Avila să reformeze Carmelul
de Marco Chiesa
postulator general al Ordinului Carmeliţilor Desculţi
Colaboratoare apropiată a Sfintei Tereza a lui Isus, care a ajutat la reformarea Ordinului Carmelit şi ale cărei scrieri le-a adunat, l-a cunoscut şi pe Sfântul Ioan al Crucii, care i-a dedicat una dintre operele sale cele mai cunoscute. Sunt suficiente aceste puţine note biografice pentru a înţelege importanţa figurii călugăriţei Ana a lui Isus (înainte de voturi Ana de Lobera y Torres), pe care Papa Francisc o beatifică duminică, 29 septembrie 2024, în timpul Liturghiei de la stadionul "Regele Baudouin" din Bruxelles, înainte de a părăsi Belgia.
De fapt, a murit în capitala belgiană la vârsta de 76 de ani, la 4 martie 1621 şi aici este înmormântată.
Născută la 25 noiembrie 1545 la Medina del Campo, în Spania, în 1570 a intrat în rândul carmelitelor desculţe în Mănăstirea "San José" din Avila şi a desfăşurat anul de noviciat având-o ca maestră pe Sfânta Tereza a lui Isus, cu care, după trei luni, s-a mutat în noua fondare a comunităţii din Salamanca.
În 1570 l-a cunoscut şi pe Sfântul Ioan al Crucii, care i-a dedicat comentariul la Cântarea Spirituală.
La 22 octombrie 1571 tânăra a făcut voturile călugăreşti şi a fost numită responsabilă de formarea novicelor. În 1575 a fost numită superioară a noii comunităţi din Beas de Segura în Andaluzia.
În 1582, Sfânta Tereza o însărcinează să întemeieze o mănăstire la Granada şi, după patru ani, ea a iniţiat o altă mănăstire la Madrid, unde a trebuit să facă faţă primelor dificultăţi pentru a apăra Constituţiile de la Alcalá (1581), contestate de unii. În acest climat polemic, Ana a făcut recurs la Papa Sixt al V-lea, care a susţinut-o aprobând Constituţiile tereziane. Însă au apărut complicaţii ulterioare şi, deoarece recursul la Sfântul Scaun amintit mai sus a fost considerat un act de imprudenţă şi de neascultare, Ana a fost pedepsită pentru trei ani, lucru pe care l-a acceptat cu umilinţă şi ascultare eroice.
După aceea, la expirarea timpului fixat pentru pocăinţă, în 1594 a fost tranferată la Salamanca, unde a fost aleasă prioră. În 1604, condusă de Pietro Bérulle, cu Fericita Ana a Sfântului Bartolomeu şi alte patru călugăriţe, a trecut în Franţa, unde a întemeiat mănăstirile din Paris (1604), Pontoise şi Dijon (1605). Unele disensiuni cu Bérulle, care părea să dea Carmelului francez o amprentă care nu corespundea idealului sfintei Tereza, şi dorinţa de a fi condusă de carmeliţii desculţi au determinat-o pe Ana să accepte invitaţia arhiducilor din Belgia şi să se mute în Flandra, unde a întemeiat mănăstirile din Bruxelles, Louvain şi Mons (1607).
Deja la vârsta de şaisprezece ani ea a promis să "intre în comunitatea cea mai austeră care ar exista şi să caute încontinuu voinţa lui Dumnezeu". Directorul său spiritual a făcut s-o întâlnească pe Sfânta Tereza de Avila, cu care a colaborat mult şi ale cărei scrieri s-a angajat să le adune. În viaţă şi în special în dificultăţi, Ana nu se plângea niciodată, ba chiar era mereu de sprijin şi de încurajare pentru toţi. Simţea mai vii suferinţele celorlalţi decât pe cele proprii şi avea darurile mângâierii, ale discernământului şi ale sfatului. Suflet profund contemplativ, ştia să transfere în acţiune experienţa sa intensă de credinţă şi iubirea sa extraordinară faţă de Domnul Isus.
După ce a condus mănăstirea din Bruxelles timp de paisprezece ani, în timpul cărora a îndurat mari suferinţe interioare şi fizice, a murit acolo la 4 martie 1621, lăsând faimă de mare sfinţenie, dovedită şi de haruri şi minuni. Asta a dus la instruirea proceselor ordinare în 1635 la Malines-Bruxelles, Anvers, Tournai, Cambrai şi Douai (Arras), care au fost trimise la Roma în august 1636, dar, respectând normele lui Urban al VIII-lea, au rămas închise până în 1680.
Cauza a fost introdusă la Roma la 2 mai 1878. Între acel an şi 1898 s-au desfăşurat procesele apostolice şi s-au dus înainte toate celelalte proceduri (super continuatione famae sanctitatis, super scriptis, de non cultu) completând itinerarul cauzei. Şi la 17 mai 1904 a fost acordat Decretum super validitate processum; apoi s-a putut trece la pregătirea lui Positio Super Virtutibus, tipărită în 1905, dar care din diferite circumstanţe externe cauzei nu a fost discutată până în 2014.
Papa Francisc a recunoscut trăirea eroică a virtuţilor la 28 noiembrie 2019 şi a aprobat o minune la 14 decembrie 2023, făcând astfel posibilă beatificarea, care va fi prezidată de el. Data comemorării liturgice este 25 noiembrie.
(După L'Osservatore Romano, 28 septembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
