|
| © Vatican Media |
Locuri şi oameni ai speranţei
În această Zi Internaţională a Fraternităţii Umane, 4 februarie, care cade în acest an în timpul Jubileului speranţei, ne lăsăm conduşi în deşertul din Irak, la mormântul profetului Ezechiel (loc îndrăgit de evrei, creştini şi musulmani) pe care cardinalul, odinioară nunţiu apostolic în Irak şi astăzi mare maestru al Ordinului ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim, ni-l arată ca un loc al speranţei.
Jubileul Bisericii Catolice a început deja şi Papa Francisc l-a dedicat speranţei. Există un loc al speranţei pe care îmi place să-l amintesc aici, pentru că este necunoscut de foarte mulţi (şi totuşi, aşa de important pentru istoria revelaţiei divine), precum şi de acele popoare înşişi din Orientul Mijlociu care, din cauza războaielor, a diviziunilor etnice şi religioase, chiar aproape că l-au uitat.
În primăvara anului 2002, însoţit de câţiva prieteni irakieni, am mers "pelerin" la Kafel-al-Hilla. Nu departe se înalţă ruinele anticei Babilonii a Caldeenilor; mai la sud, la al-Najaf, locuieşte astăzi înalta autoritate spirituală a şiiţilor, marele ayatollah al-Sistani, care la 6 martie 2021 a fost vizitat de Papa Francisc. Un moment de neuitat pentru musulmanii şiiţi şi pentru creştini. La Kafel-al-Hilla se află o veche sinagogă cu scrieri în ebraică foarte vizibile, destinaţie de pelerinaje pentru musulmani şi pentru puţinii creştini care se aventurează până acolo, dar pentru niciun evreu, de când ultimele comunităţi au fost expulzate din Irak ca urmare a războaielor arabo-israeliene din secolul trecut. Acolo o tradiţie antică indică existenţa mormântului lui Ezechiel profetul. Locul este sacru. Mormântul este înconjurat de o gratie care îl protejează; acesta este un sit de rugăciune, foarte iubit în special de femeile şiite care merg acolo pentru a cere ajutor pentru o maternitate incipientă sau în fază conclusivă. Astăzi ar trebui să adăugăm pentru pacea, înţelegerea între popoare şi respectarea drepturilor religioase ale tuturor.
Aşadar, profetul Ezechiel acolo este încă viu în veneraţia atâtora. Dacă în regiunea babiloniană se spune că pluteşte spiritul profetului Ezechiel, deportat acolo în 597 înainte de Cristos cu Ioachim, regele lui Iuda, la Ninive (astăzi Mosul, în nordul Irakului) se spune că pluteşte la fel spiritul lui Iona, predicatorul convertirii, dar mormântul său, profanat şi distrus recent de Isis, va mai fi loc de speranţă?
Vorbind în mod biblic, Ezechiel este considerat profetul Duhului lui Dumnezeu; el, cu viziuni grandioase, îi îndemna pe exilaţi, mângâia şi educa la speranţă, amintind că însuşi Dumnezeu va da "o inimă nouă şi un duh nou" (Ez 11,19). Despre el se aminteşte îndeosebi viziunea emoţionantă a câmpiei de oase uscate (cf. Ez 37,1-14) care se însufleţesc şi reiau aspect uman încât formează o mulţime nemărginită de fiinţe vii; această viziune poartă cu sine, pentru totdeauna, un oracol al Dumnezeului preaînalt de fraternitate pentru toate popoarele. Apoi a fost scris că Ezechiel predica bunăvoinţa divină, care precedă căinţa: o intuiţie spirituală care ajută să se reflecte asupra proximităţii harului.
În zilele întunecate ale Isis, când în vara anului 2014 era ocupat Mosul şi apoi o bună parte din Câmpia Ninive şi mii de creştini, yazidi şi musulmani erau constrânşi să fugă căutând scăpare în Kurdistanul oriental şi de nord, papa concepea ideea unei călătorii în regiunea aceea. Instabilitatea din Irak a amânat îndelung acea vizită apostolică la care apoi s-au adăugat şi preocupările din cauza COVID-19. Vizita pastorală de la începutul lui martie 2021 a fost un gest de solidaritate intensă şi de speranţă şi, într-o ţară de prea multe ori răscolită de uri, reveneau în mine cuvintele nu numai ale menţionatului Iona la Ninive (secolul al VIII-lea înainte de Cristos), ci şi cele ale lui Naum în Asiria (secolul al VII-lea înainte de Cristos) şi întocmai ale lui Ezechiel în Babilon (secolul al VI-lea înainte de Cristos).
Oameni ai speranţei şi locuri care, în atâtea circumstanţe, au devenit simbol de întoarcere la Dumnezeu şi de solidaritate, aşa de dorită şi astăzi în timpuri de dificultate. În timpul suferinţei, învaţă Sfânta Scriptură, Dumnezeu vizitează poporul său; aminteşte asta Cartea Exodului (cf. 4,31) şi credea asta mulţimea în timpul lui Isus, pentru că binele pe care Cristos îl făcea insufla cu adevărat încredere şi dădea de înţeles că Domnul vizita poporul său (cf. Lc 7,16).
În tot Orientul Mijlociu, şi în special astăzi în Israel, Palestina, Siria, Liban, Iran şi Irak există încă nevoie de o viziune profetică pentru a induce popoarele la speranţă, la fraternitate şi la pace prin respectarea drepturilor tuturor, majorităţi şi minorităţi; este nevoie de un "An Sfânt" pentru toţi pentru care Biserica nu poate decât să fie promotoare. Un suflu cald care să redea viaţă atâtor bărbaţi, femei, copii, bătrâni şi tineri persecutaţi şi discriminaţi dur şi cărora le rămâne visul dezamăgitor de a abandona propria ţară pentru a migra în altă parte. Este nevoie de a recompune nenumăratele fracturi din aceste popoare şi din aceste locuri; este nevoie ca evrei, creştini, şiiţi, sunniţi, kurzi, yazidi, mandei şi toate celelalte minorităţi să găsească împreună o convieţuire civilă respectând drepturile pentru toţi.
Fraternitatea este posibilă dacă există Duhul lui Dumnezeu, dacă speranţa nu este ucisă şi se dă viaţă unui timp de har. Şi a favoriza toate acestea revine înainte de toate popoarelor şi autorităţilor civile şi religioase din regiune şi apoi revine tuturor să contribuie la asta.
Cardinal Fernando Filoni
(După L'Osservatore Romano, 4 februarie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
