Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 martie 2021
Cateheză despre călătoria apostolică în Irak
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În zilele trecute Domnul mi-a dat să vizitez Irakul, realizând un proiect al Sfântului Ioan Paul al II-lea. Niciodată n-a fost un papă în ţara lui Abraham; Providenţa a voit ca asta să se întâmple acum, ca semn de speranţă după ani de război şi terorism şi în timpul unei pandemii dure.
După această vizită, sufletul meu este plin de recunoştinţă. Recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi cei care au făcut-o posibilă: faţă de preşedintele republicii şi faţă de guvernul din Irak; faţă de patriarhii şi faţă de episcopii din ţară, împreună cu toţi slujitorii şi credincioşii din respectivele Biserici; faţă de autorităţile religioase, începând de la marele ayatollah Al-Sistani, cu care am avut o întâlnire de neuitat în reşedinţa sa de la Najaf.
Am simţit puternic sensul penitenţial al acestui pelerinaj: nu puteam să mă apropii de acel popor martirizat, de acea Biserică martiră, fără a lua asupra mea, în numele Bisericii Catolice, crucea pe care ei o poartă de mulţi ani; o cruce mare, ca aceea pusă la intrarea din Qaraqosh. Am simţit asta în mod deosebit văzând rănile încă deschise ale distrugerilor, şi mai mult încă întâlnind şi ascultând martorii care au supravieţuit violenţelor, persecuţiilor, exilului... Şi în acelaşi timp am văzut în jurul meu bucuria de a-l primi pe mesagerul lui Cristos; am văzut speranţa de a se deschide la un orizont de pace şi de fraternitate, rezumată în cuvintele lui Isus care erau motoul vizitei: "Voi toţi sunteţi fraţi" (Mt 23,8). Am întâlnit această speranţă în discursul preşedintelui republicii, a regăsit-o în atâtea saluturi şi mărturii, în cântecele şi în gesturile oamenilor. Am citit-o pe feţele luminoase ale tinerilor şi în ochii vii ai bătrânilor. Oamenii care îl aşteptau pe papa de cinci ore, în picioare...; şi femei cu copii în braţe... Aşteptau, şi în ochii lor era speranţa.
Poporul irakian are dreptul să trăiască în pace, are dreptul să regăsească demnitatea care-i aparţine. Rădăcinile sale religioase şi culturale sunt milenare: Mesopotamia este leagăn de civilizaţie; Bagdad a fost în istorie un oraş de importanţă primară, care a găzduit timp de secole cea mai bogată bibliotecă din lume. Şi ce anume a distrus-o? Războiul. Întotdeauna războiul este monstrul care, cu schimbarea epocilor, se transformă şi continuă să devoreze omenirea. Însă răspunsul la război nu este un alt război, răspunsul la arme nu sunt alte arme. Şi eu m-am întrebat: cine vindea arme teroriştilor? Cine vinde astăzi arme teroriştilor, care fac măceluri în alte părţi, să ne gândim la Africa, de exemplu? Este o întrebare la care eu aş vrea ca să răspundă cineva. Răspunsul nu este războiul, ci răspunsul este fraternitatea. Aceasta este provocarea pentru Irak, dar nu numai: este provocarea pentru atâtea regiuni de conflict şi, în definitiv, este provocarea pentru întreaga lume: fraternitatea. Vom fi capabili noi să facem fraternitate între noi, să facem o cultură de fraţi? Sau vom continua cu logica începută de Cain, războiul? Frăţietate, fraternitate.
Pentru aceasta ne-am întâlnit şi ne-am rugat, creştini şi musulmani, cu reprezentanţi ai altor religii, la Ur, unde Abraham a primit chemarea lui Dumnezeu în urmă cu circa patru mii de ani. Abraham este părinte în credinţă pentru că a ascultat glasul lui Dumnezeu care îi promitea o descendenţă, a părăsit totul şi a plecat. Dumnezeu este fidel faţă de promisiunile sale şi conduce şi astăzi paşii noştri de pace, conduce paşii celui care merge pe pământ cu privirea îndreptată spre cer. Şi la Ur, stând împreună sub acel cer luminos, acelaşi cer pe care părintele nostru Abraham ne-a văzut pe noi, descendenţa sa, ni s-a părut că încă răsună în inimi fraza aceea: Voi toţi sunteţi fraţi.
Un mesaj de fraternitate a venit din întâlnirea eclezială în catedrala siro-catolică din Bagdad, unde în 2010 au fost ucise patruzeci şi opt de persoane, între care doi preoţi, în timpul celebrării Liturghiei. Biserica din Irak este o Biserică martiră şi în acel templu, care are înscrisă în piatră amintirea acelor martiri, a răsunat bucuria întâlnirii: uimirea mea de a fi în mijlocul lor se contopea cu bucuria lor de a-l avea pe papa cu ei.
Un mesaj de fraternitate am lansat de la Mosul şi de la Qaraqosh, la fluviul Tigru, la ruinele anticei Ninive. Ocupaţia lui Isis a provocat fuga a mii şi mii de locuitori, între care mulţi creştini de diferite confesiuni şi alte minorităţi persecutate, în special yazidi. A fost ruinată antica identitate a acestor oraşe. Acum, cu trudă se încearcă să se reconstruiască; musulmanii îi invită pe creştini să se întoarcă, şi împreună restaurează biserici şi moschei. Fraternitate, este acolo. Şi să continuăm, vă rog, să ne rugăm pentru aceşti fraţi şi surori ai noştri atât de încercaţi, pentru ca să aibă forţa de a reîncepe. Şi gândindu-mă la atâţia irakieni emigraţi aş vrea să le spun: aţi părăsit totul, ca Abraham; asemenea lui, păstraţi credinţa şi speranţa, şi fiţi ţesători de prietenie şi de fraternitate acolo unde sunteţi. Şi, dacă puteţi, întoarceţi-vă.
Un mesaj de fraternitate a venit de la cele două concelebrări euharistice: aceea din Bagdad, în rit caldeean, şi aceea din Erbil, oraş unde am fost primit de preşedintele regiunii şi de primul ministru, de autorităţi - mulţumesc atâtora care au venit ca să mă primească - şi am fost primit şi de popor. Speranţa lui Abraham şi a descendenţei sale s-a realizat în misterul pe care l-am celebrat, în Isus, Fiul pe care Dumnezeu Tatăl nu l-a cruţat, ci l-a dăruit pentru mântuirea tuturor: el, cu moartea şi învierea sa, ne-a deschis trecerea la ţara promisă, la viaţa nouă unde lacrimile sunt şterse, rănile vindecate, fraţii reconciliaţi.
Iubiţi fraţi şi surori, să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru această vizită istorică şi să continuăm să ne rugăm pentru acea ţară şi pentru Orientul Mijlociu. În Irak, în pofida zgomotului distrugerii şi al armelor, palmierii, simbol al ţării şi al speranţei sale, au continuat să crească şi să aducă rod. Aşa este pentru fraternitate: aşa cum rodul palmierului nu face zgomot, ci este rodnic şi face să crească. Dumnezeu, care este pace, să dea un viitor de fraternitate Irakului, Orientului Mijlociu şi întregii lumi!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
