CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN IRAK
(5-8 martie 2021)
Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic
Palatul Prezidenţial (Bagdad), vineri, 5 martie 2021
Domnule preşedinte,
Membri ai guvernului şi ai corpului diplomatic,
Stimate autorităţi,
Reprezentanţi ai societăţii civile,
Doamnelor şi domnilor!
Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a face această vizită, îndelung aşteptată şi dorită, în Republica Irak; de a putea veni în această ţară, leagăn al civilizaţiei strâns legată, prin patriarhul Abraham şi numeroşi profeţi, cu istoria mântuirii şi cu marile tradiţii religioase ale ebraismului, creştinismului şi islamului. Exprim recunoştinţa mea domnului preşedinte Salih pentru invitaţie şi pentru cuvintele respectuoase de bun-venit, pe care mi le-a adresat şi în numele celorlalte autorităţi şi al iubitului său popor. La fel salut membrii corpului diplomatic şi reprezentanţii societăţii civile.
Salut cu afect episcopii şi preoţii, călugării şi călugăriţele şi toţi credincioşii din Biserica Catolică. Vin ca pelerin pentru a-i încuraja în mărturia lor de credinţă, speranţă şi caritate în mijlocul societăţii irakiene. Salut şi membri celorlalte Biserici şi comunităţi ecleziale creştine, aderenţii la islam şi reprezentanţii altor tradiţii religioase. Dumnezeu să ne dea să mergem împreună, ca fraţi şi surori, având "convingerea tare că adevăratele învăţături ale religiilor invită să rămânem ancoraţi în valorile păcii [...], ale cunoaşterii reciproce, ale fraternităţii umane şi ale convieţuirii comune" (Document despre fraternitatea umană, Abu Dhabi, 4 februarie 2019).
Vizita mea are loc în timpul în care întreaga lume încearcă să iasă din criza pandemiei de Covid-19, care a lovit nu numai sănătatea atâtor persoane, ci a provocat şi deteriorarea condiţiilor sociale şi economice marcate deja de fragilităţi şi instabilităţi. Această criză cere eforturi comune din partea fiecăruia pentru a face atâţia paşi necesari, între care o distribuire egală a vaccinurilor pentru toţi. Însă nu este suficient: această criză este mai ales un apel de "a regândi stilurile noastre de viaţă [...], sensul existenţei noastre" (Enciclica Fratelli tutti, 33). Este vorba de a ieşi din acest timp de încercare mai buni decât eram înainte; de a construi viitorul mai mult pe ceea ce ne uneşte decât pe ceea ce ne desparte.
În deceniile trecute, Irakul a îndurat dezastrele războaielor, flagelul terorismului şi conflicte sectare bazate pe un fundamentalism care nu poate accepta coexistenţa paşnică a diferitelor grupuri etnice şi religioase, a ideilor şi culturilor diferite. Toate acestea au adus moarte, distrugere, ruine încă vizibile, şi nu numai la nivel material: daunele sunt şi mai profunde dacă ne gândim la rănile inimilor atâtor persoane şi comunităţi, care vor avea nevoie de mulţi ani pentru a se vindeca. Şi aici, printre cei mulţi care au suferit, nu pot să nu-i amintesc pe yazidi, victime nevinovate ale barbariei nesocotite şi inumane, persecutaţi şi ucişi din cauza apartenenţei lor religioase, şi a căror identitate şi supravieţuire a fost pusă în pericol. De aceea, numai dacă reuşim să ne privim între noi, cu diferenţele noastre, ca membri ai aceleiaşi familii umane, putem demara un efectiv proces de reconstrucţie şi să lăsăm generaţiilor viitoare o lume mai bună, mai dreaptă şi mai umană. În această privinţă, diversitatea religioasă, culturală şi etnică, ce a caracterizat societatea irakiană timp de milenii, este o resursă preţioasă din care trebuie luat, nu un obstacol care trebuie eliminat. Astăzi Irakul este chemat să arate tuturor, în special în Orientul Mijlociu, că diferenţele, în loc de a crea conflicte, trebuie să coopereze în armonie în viaţa civilă.
Coexistenţa fraternă are nevoie de dialogul răbdător şi sincer, ocrotit de dreptate şi de respectarea dreptului. Nu este o misiune uşoară: cere trudă şi angajare din partea tuturor pentru a depăşi rivalităţi şi contrapoziţii şi să-şi vorbească pornind de la identitatea cea mai profundă pe care o avem, aceea de fii ai unicului Dumnezeu şi Creator (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Declaraţia Nostra aetate, 5). Pe baza acestui principiu, Sfântul Scaun, în Irak ca şi în altă parte, nu încetează să apeleze la autorităţile competente pentru ca să acorde tuturor comunităţilor religioase recunoaştere, respect, drepturi şi protecţie. Apreciez eforturile întreprinse deja în acest sens şi unesc glasul meu cu acela al bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă pentru ca ei să continue în folosul ţării.
O societate care poartă amprenta unităţii fraterne este o societate ai cărei membrii trăiesc între ei în solidaritate. "Solidaritatea ne ajută să-l vedem pe celălalt [...] ca aproape al nostru, însoţitor de drum" (Mesaj pentru a 54-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2021). Este o virtute care ne face să înfăptuim gesturi concrete de îngrijire şi de slujire, cu atenţie deosebită faţă de cei mai vulnerabili şi nevoiaşi. Mă gândesc la cei care, din cauza violenţei, a persecuţiei şi a terorismului, au pierdut membri ai familiei şi persoane dragi, casă şi bunuri primare. Însă mă gândesc la toţi oamenii care luptă în fiecare zi în căutare de siguranţă şi de mijloace pentru a merge înainte, în timp ce cresc şomajul şi sărăcia. Faptul de "a ne şti responsabili de fragilitatea celorlalţi" (Enciclica Fratelli tutti, 115) ar trebui să inspire fiecare efort pentru a crea oportunităţi concrete fie pe planul economic, fie în domeniul educaţiei, precum şi pentru îngrijirea creaţiei, casa noastră comună. După o criză, nu este suficient a reconstrui, trebuie făcut bine asta: în aşa fel încât toţi să poată avea o viaţă demnă. Dintr-o criză nu ieşim la fel cum eram înainte: ieşim ori mai buni ori mai răi.
Ca responsabili politici şi diplomatici, sunteţi chemaţi să promovaţi acest spirit de solidaritate fraternă. Este necesar să se contrasteze plaga corupţiei, abuzurile de putere şi ilegalitatea, însă nu este suficient. În acelaşi timp trebuie edificată dreptatea, să se mărească onestitatea, transparenţa şi să se întărească instituţiile care se ocupă de asta. În acest mod poate să crească stabilitatea şi să se dezvolte o politică sănătoasă, capabilă să ofere tuturor, în special tinerilor - aşa de numeroşi în această ţară -, speranţa unui viitor mai bun.
Domnule preşedinte, stimate autorităţi, dragi prieteni! Vin ca penitent care cere iertare cerului şi fraţilor pentru atâtea distrugeri şi cruzimi. Vin ca pelerin de pace, în numele lui Cristos, Principe al păcii. Cât ne-am rugat, în aceşti ani, pentru pacea în Irak! Sfântul Ioan Paul al II-lea n-a cruţat iniţiative, şi mai ales a oferit rugăciuni şi suferinţe pentru asta. Şi Dumnezeu ascultă, ascultă mereu! Ne revine nouă să-l ascultăm pe el, să mergem pe căile sale. Să tacă armele! Să se limiteze răspândirea lor, aici şi pretutindeni! Să înceteze interesele de parte, acele interese externe care se dezinteresează de populaţia locală. Să se dea glas constructorilor, artizanilor păcii! Celor mici, celor săraci, oamenilor simpli, care vor să trăiască, să lucreze, să se roage în pace. Gata cu violenţele, extremismele, facţiunile, intoleranţele! Să se dea spaţiu tuturor cetăţenilor care vor să construiască împreună această ţară, în dialog, în confruntarea deschisă şi sinceră, constructivă; celui care se angajează pentru reconciliere şi, pentru binele comun, este dispus să pună deoparte propriile interese. În aceşti ani Irakul a încercat să pună bazele pentru o societate democratică. Este indispensabil în acest sens să se asigure participarea tuturor grupurilor politice, sociale şi religioase şi să se garanteze drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor. Nimeni să nu fie considerat cetăţean de clasa a doua. Încurajez paşii făcuţi până acum în acest parcurs şi sper ca să întărească seninătatea şi înţelegerea.
Şi comunitatea internaţională are un rol decisiv de desfăşurat în promovarea păcii în această ţară şi în tot Orientul Mijlociu. Aşa cum am văzut în timpul conflictului lung în apropiata Siria - de la al cărui început se împlinesc în aceste zile zeci ani! -, provocările interpelează tot mai mult întreaga familie umană. Ele cer o cooperare la scară globală cu scopul de a înfrunta şi inegalităţile economice şi tensiunile regionale care pun în pericol stabilitatea din aceste ţinuturi. Mulţumesc statelor şi organizaţiilor internaţionale, care se străduiesc în Irak pentru reconstrucţie şi pentru a se ocupa de asistenţa dată refugiaţilor, celor evacuaţi din interior şi celor cărora le este greu să se întoarcă în propriile case, făcând disponibile în ţară hrana, apa, găzduirea, servicii sanitare şi igienice, precum şi programe menite reconcilierii şi construirii păcii. Şi aici nu pot să nu amintesc multele agenţii, între care multe catolice, care de mulţi ani asistă cu mare angajare populaţiile civile. A veni în întâmpinarea nevoilor esenţiale ale atâtor fraţi şi surori este act de caritate şi de dreptate şi contribuie la o pace durabilă. Doresc ca naţiunile să nu retragă de la poporul irakian mâna întinsă a prieteniei şi a angajării constructive, ci să continue să lucreze în spirit de responsabilitate comună cu autorităţile locale, fără a impune interese politice sau ideologice.
Religia, prin natura sa, trebuie să fie în slujba păcii şi a fraternităţii. Numele lui Dumnezeu nu poate să fie folosit pentru "a justifica acte de ucidere, de exil, de terorism şi de asuprire" (Document despre fraternitatea umană, Abu Dhabi, 4 februarie 2019). Dimpotrivă, Dumnezeu, care a creat fiinţele umane egale în demnitate şi în drepturi, ne cheamă să răspândim iubire, bunăvoinţă, înţelegere. Şi în Irak, Biserica Catolică doreşte să fie prietenă a tuturor şi, prin dialog, să colaboreze în mod constructiv cu celelalte religii, pentru cauza păcii. Prezenţa foarte veche a creştinilor în această ţară şi contribuţia lor la viaţa ţării constituie o moştenire bogată, care vrea să poată continua în slujba tuturor. Participarea lor la viaţa publică, fiind cetăţeni care se bucură pe deplin de drepturi, libertăţi şi responsabilităţi, va da mărturie că un sănătos pluralism religios, etnic şi cultural poate contribui la prosperitatea şi la armonia ţării.
Dragi prieteni, doresc să exprim încă o dată recunoştinţă vie pentru tot ceea ce aţi făcut şi continuaţi să faceţi cu scopul de a edifica o societate caracterizată de unitate fraternă, de solidaritate şi de înţelegere. Slujirea voastră adusă binelui comun este o operă nobilă. Cer Atotputernicului să vă susţină în responsabilităţile voastre şi să vă conducă pe toţi pe calea înţelepciunii, dreptăţii şi adevărului. Asupra fiecăruia dintre voi, asupra familiilor voastre şi asupra celor dragi ai voştri, şi asupra întregului popor irakian invoc belşugul binecuvântărilor divine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
