|
| © Vatican Media |
Fabrica nu este un spaţiu străin învăţăturilor Bisericii. Cu ocazia acestui eveniment jubiliar, revedem câteva dintre reflecţiile papilor despre lumea muncii. Ioan Paul al II-lea a numit-o "un har de la Domnul să fi fost muncitor", deoarece i-a oferit oportunitatea "să-l cunoască direct pe omul muncitor".
În Evanghelie, imaginea muncitorilor care aşteaptă pe cineva să-i "ia cu plata unei zile" este fotografia a ceea ce vedem adesea astăzi pe străzile şi pieţele din oraşele noastre. Munca, întotdeauna şi pretutindeni, rămâne un aspect esenţial al ţesăturii sociale şi, aşa cum se citeşte în Biblie, aparţine condiţiei originare a omului. În Anul Sfânt al Speranţei, Biserica dedică un moment special acestui vast segment al umanităţii, muncitorii: Jubileul Lumii Muncii, care trebuia să înceapă pe 1 mai anul trecut. Acest eveniment a fost ulterior anulat din cauza morţii Papei Francisc şi a fost aleasă data de 8 noiembrie: momentul culminant al acestei zile este audienţa jubiliară cu Papa Leon al XIV-lea. Această întâlnire este strâns legată de cele ale predecesorilor săi cu muncitorii. În contextul acestui eveniment jubiliar, rezonează în mod deosebit cuvintele adresate de Pontifi muncitorilor.
Pius al XII-lea şi chestiunea muncitorilor
Lumea ruinată trebuie reconstruită, şi nu numai în dimensiunea sa materială. În acest context, în perioada zguduită de Al Doilea Război Mondial, Papa Pius al XII-lea se întâlneşte cu o delegaţie muncitorească. Este 13 iunie 1943, iar mulţi dintre credincioşii care au venit să audă vocea Pontifului sunt muncitori din diferite uzine industriale. Îmbrăţişarea cu episcopul de Roma este aşteptată cu nerăbdare. "Pentru câteva clipe - aminteşte L'Osservatore Romano în reportajul său din acea zi - demonstraţia a izbucnit în valuri puternice, într-o competiţie filială, al cărei semn expresiv era strălucirea feţelor; dar apoi se lasă o tăcere". Este momentul, încărcat de atenţie, în care cuvintele Papei Pacelli izbucnesc.
Mulţimea muncitorilor, împovăraţi şi afectaţi mai mult decât alţii, nu sunt singurii care simt greutatea condiţiilor dure prezente; fiecare clasă trebuie să-şi poarte povara, unele mai mult, altele mai puţin dureroase şi supărătoare; nu este vorba numai de statutul social al muncitorilor şi al muncitoarelor care necesită ajustări şi reforme, ci întreaga structură complexă a societăţii are nevoie de îndreptare şi îmbunătăţire, fiind profund zdruncinată în însăşi structura sa. Cine nu vede, însă, că problema muncii, datorită gravităţii şi varietăţii problemelor pe care le implică şi a numărului vast de membri pe care îi afectează, este atât de urgentă şi importantă încât merită o atenţie mai atentă, vigilentă şi prevăzătoare?
O chestiune delicată într-adevăr; un punct crucial, am putea spune, în corpul social, dar uneori şi un teren schimbător şi periculos, deschis iluziilor uşoare şi speranţelor zadarnice de neatins, pentru cei care nu ţin în faţa ochilor intelectului şi a impulsului inimii doctrina dreptăţii, echităţii, iubirii, consideraţiei reciproce şi convieţuirii, pe care legea lui Dumnezeu şi glasul Bisericii o insuflă.
Papa Pius al XII-lea a reiterat grija Bisericii faţă de muncitori: "Biserica vă iubeşte intens şi, nu numai de astăzi, cu ardoare şi afect matern şi cu un simţ acut al realităţii lucrurilor, a luat în considerare problemele care vă preocupă în mod deosebit". Şi a amintit aspiraţii juste şi legitime: "un salariu, care să asigure existenţa familiei, permiţând părinţilor să îşi îndeplinească datoria naturală de a creşte copii sănătoşi, hrăniţi şi îmbrăcaţi; o locuinţă demnă de persoane umane; posibilitatea de a oferi copiilor lor o instruire suficientă şi o educaţie adecvată, de a prevedea şi a se asigura pentru vremurile de greutăţi, de infirmitate şi de bătrâneţe".
Ioan al XXIII-lea şi nobleţea muncii
În 1961, bazilica vaticană a fost plină de muncitori cu ocazia celebrării creştine a zilei de 1 mai. Papa Ioan al XXIII-lea, adresându-se acestei "adunări de muncitori", a amintit că Biserica "a fost, încă de la începutul drumului său glorios, mama celor umili, protectoarea celor trudiţi, avocata progresului moral şi economic al omului". "Isus, care a venit pe pământ pentru a mântui neamul omenesc, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în trudă, şi nu în vreo activitate delicată sau superioară, ci în simplă muncă manuală". "Munca - a conchis Papa Ioan al XXIII-lea - este o nobleţe".
Paul al VI-lea şi muncitorii de la Italsider
Paul al VI-lea a avut numeroase întâlniri cu lumea muncii. În ajunul Crăciunului din 1968, îmbrăţişarea Papei faţă de muncitorii de la oţelăria din Taranto este o secvenţă istorică de imagini: muncitorii în salopete, cu căşti pe cap, se adună în jurul papei, în timp ce în spatele lor sclipirile fontei luminează noaptea. În acele momente, dialogul dintre Paul al VI-lea şi muncitori este ritmat mai ales de priviri, strângeri de mână. În ochii acelor bărbaţi, se poate vedea uimire, emoţie, bucurie. Sunt aproape neîncrezători să-l vadă pe papa printre ei. În timpul vizitei sale la furnal, papa este interesat de diferitele faze tehnice ale proceselor de fabricaţie, dar atenţia sa este concentrată asupra oamenilor. Îi felicită pentru munca pe care o desfăşoară. Papa îngenunchează printre ei pe praful care acoperă podeaua. Se roagă cu ei. În omilia sa, a subliniat că mesajul creştin nu este străin lumii muncii moderne, capabilă să atingă niveluri înalte de ingeniozitate, ştiinţă şi tehnică.
Am spune că, cu cât se afirmă mai mult aici strădania umană în dimensiunile sale de progres ştiinţific, de putere, de forţă, de organizare, de utilitate, de uimire - pe scurt, de modernitate - cu atât mai mult merită şi cere ca Isus, muncitorul profet, învăţătorul şi prietenul omenirii, Mântuitorul lumii, Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat în natura noastră umană, Omul suferinţei şi al iubirii, Mesia misterios şi arbitru al istoriei, să anunţe aici, şi de aici lumii, mesajul său de reînnoire şi de speranţă. Muncitori, care ne ascultaţi: Isus, Cristos, este pentru voi!
Cuvintele pontifului răsună în toată oţelăria, printre poduri mobile, pereţi metalici şi table de oţel stivuite. În acea noapte de Crăciun, limbajele Duhului şi ale materiei se îmbină. Vocea papei şi zgomotele furnalului se ridică împreună de pe pământ la cer. "Când papa pleacă - scrie L'Osservatore Romano în ediţia de Crăciun din 1968 - salutul entuziast al celor prezenţi ascunde o melancolie intimă. A fost o mare întâlnire", anunţând Crăciunul unei omeniri care trudeşte, care munceşte, care speră.
Ioan Paul al II-lea şi harul de a fi fost muncitor
Papa Ioan Paul al II-lea a întâlnit şi el lumea muncii în mai multe rânduri. În 1982, la câteva luni după publicarea enciclicei Laborem exercens, Papa Wojtyła a vizitat fabrica Solvay din Livorno, aceeaşi companie pentru care lucrase în Polonia la vârsta de douăzeci de ani înainte de a intra în seminar. Era 19 martie 1982, sărbătoarea Sfântului Iosif. Ceea ce i-au prezentat papei muncitorii a fost imaginea obişnuită, cotidiană a fabricii. Fabrica nu s-a oprit pentru vizita papei, deoarece ciclul continuu de producţie nu poate fi întrerupt. Punctul culminant al vizitei a fost întâlnirea cu consiliul fabricii. Părea a fi una dintre numeroasele adunări - aşa cum a scris L'Osservatore Romano cu acea ocazie - care se ţin "pentru a contribui la soluţionarea problemelor cotidiene". Răsună cuvintele Papei, ale unui om "care la vremea sa a fost şi muncitor, într-o fabrică similară cu aceea din Livorno". Ioan Paul al II-lea, vorbind muncitorilor, aminteşte de timpul când, după ce a părăsit carierele de piatră Zakrzowek din Cracovia, a mers "să lucreze la Solvay, în Borek Falecki, ca operator de cazane".
Consider un har al Domnului că am fost muncitor, pentru că mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte de aproape pe omul muncii, al muncii industriale, dar şi al oricărui alt tip de muncă. Am putut cunoaşte realitatea concretă a vieţii sale: o existenţă impregnată de o profundă umanitate, deşi nu lipsită de slăbiciuni, o viaţă simplă, grea, dificilă, demnă de tot respectul. Când am părăsit fabrica pentru a-mi urma vocaţia la preoţie, am luat cu mine experienţa de neînlocuit a acelei lumi şi profunda încărcătură de prietenie umană şi de vibrantă solidaritate a colegilor mei de muncă, păstrându-i în spiritul meu ca pe ceva preţios.
În cuvintele adresate de Papa Ioan Paul al II-lea muncitorilor de la uzina Solvay, putem identifica şi o trăsătură distinctivă a timpului nostru marcat de apariţia noilor tehnologii şi, în special, a Inteligenţei Artificiale. "Dezvoltarea tehnică prezintă astăzi problema muncii umane într-un mod nou - citim în acel discurs de acum peste 40 de ani -. Tehnica, de fapt, care a fost şi este un factor al progresului economic, se poate transforma dintr-un aliat într-un adversar al omenirii". Procesele de producţie riscă "să-i depersonalizeze pe cei care exercită munca, privându-i de orice satisfacţie şi de orice stimulent pentru creativitate şi responsabilitate". Două întrebări centrale însoţesc apoi reflecţia Papei Wojtyła din 1982: Cine va avea preeminenţa? Va deveni maşina o extensie a minţii? Acestea sunt întrebări de mare actualitate şi nu secundare.
Benedict al XVI-lea şi apropierea Bisericii de muncitori
Altarul ca motor al vieţii oraşului. Aceasta este scena din jurul concelebrării euharistice din 11 septembrie 2011, în Şantierul Naval din Ancona. În omilia sa, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat că un model de organizare socială axat exclusiv pe bunăstarea materială, făcând abstracţie de Dumnezeu şi de revelaţia sa în Cristos, ajunge să "dea oamenilor pietre în loc de pâine". Demnitatea muncii şi pâinea nu pot fi separate.
Pâinea, iubiţi fraţi şi surori, este "rodul muncii omului", iar acest adevăr cuprinde toată responsabilitatea încredinţată mâinilor noastre şi ingeniozităţii noastre; dar pâinea este, de asemenea, şi cu atât mai mult, "rod al pământului", care primeşte soare şi ploaie de sus: este un dar care trebuie cerut, care ne dezbracă de orice mândrie şi ne face să invocăm cu încrederea celor umili: "Tată (...), pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi" (Mt 6,11).
La sfârşitul Liturghiei din Ancona, Benedict al XVI-lea a luat prânzul cu unii muncitori disponibilizaţi temporar, cu contracte temporare şi cu şomeri. Ei reprezintă grupurile cele mai afectate de criza care a adus în genunchi o parte semnificativă a economiei locale. "Cunosc problemele voastre, sunt aproape de voi. Întreaga Biserică este aproape de voi".
Papa Francisc şi valorile muncii
Legătura inseparabilă dintre demnitate şi ocuparea forţei de muncă. Papa Francisc, în timpul pontificatului său, a subliniat în repetate rânduri această relaţie cu referire la lumea muncii. În timpul vizitei sale pastorale la Genova, pe 27 mai 2017, a vizitat uzina siderurgică Ilva din Cornigliano. Unii muncitori purtau salopete, completate cu căşti de protecţie albastre sau galbene. Înainte de întâlnire, Francisc a traversat cu un mic vehicul electric o clădire folosită în mod normal pentru depozitarea rulourilor de oţel. Răspunzând la întrebările muncitorilor, Francisc a reafirmat valoarea unei întreprinderi solide şi a avertizat asupra riscurilor speculei şi a idolatriei consumismului.
Consumul este centrul societăţii noastre şi, prin urmare, plăcerea pe care consumul o promite. Magazine mari, deschise 24 de ore pe zi, în fiecare zi, noi "temple" care promit mântuirea, viaţa veşnică; culte ale consumului pur şi, prin urmare, ale plăcerii pure. Aceasta este şi rădăcina crizei muncii în societatea noastră: munca este trudă, sudoare. Biblia ştia foarte bine acest lucru şi ni-l aminteşte. Dar o societate hedonistă, care vede şi doreşte numai consumul, nu înţelege valoarea trudei şi a sudorii şi, prin urmare, nu înţelege munca. Toate idolatriile sunt experienţe de consum pur: idolii nu lucrează. Munca este travaliu: sunt dureri pentru a putea genera apoi bucurie pentru ceea ce a fost generat împreună.
Fără a regăsi o cultură care valorizează truda şi sudoarea, subliniază Francisc, nu putem regăsi un nou raport cu munca. O lume care nu mai recunoaşte valorile şi valoarea muncii, "nu mai înţelege nici Euharistia, rugăciunea adevărată şi umilă a muncitoarelor şi muncitorilor". Câmpurile, marea, fabricile - a amintit Papa argentinian în timpul întâlnirii sale cu lumea muncii din Genova - "au fost întotdeauna «altare» de unde s-au ridicat rugăciuni frumoase şi curate, pe care Dumnezeu le-a adunat şi le-a colectat". Rugăciuni spuse şi recitate "de cei care ştiau şi voiau să se roage, dar şi rugăciuni spuse cu mâinile, cu sudoarea, cu truda muncii".
Leon al XIV-lea şi dreptul la o muncă demnă
Un alt aspect, subliniat în mai multe rânduri de Francisc în timpul pontificatului său, este cel al siguranţei la locul de muncă, care "este ca aerul pe care îl respirăm: ne dăm seama de importanţa sa numai atunci când lipseşte tragic". Tragedia deceselor la locul de muncă rămâne un flagel care afectează chiar şi cele mai dezvoltate ţări. Una dintre ultimele victime din Italia a fost un muncitor, îngropat ore întregi sub dărâmăturile unei vechi clădiri medievale. Numele său era Octay Stroici, avea 66 de ani şi lucra la restaurarea Turnului Conţilor, care s-a prăbuşit din motive încă nedeterminate. Comentând accidentele de muncă începând cu acest episod dramatic de la Roma, Papa Leon al XIV-lea a afirmat că "este un drept al fiinţei umane să aibă o muncă demnă". Un drept, nu un privilegiu, prin care se măsoară civilizaţia unei ţări.
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 8 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
