Familia - 23. Munca
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
După ce am reflectat asupra valorii sărbătorii în viaţa familiei, astăzi ne oprim asupra elementului complementar, care este cel al muncii. Ambele fac parte din planul creator al lui Dumnezeu, sărbătoarea şi munca.
Munca, se spune în mod obişnuit, este necesară pentru a menţine familia, pentru a-i creşte pe copii, pentru a asigura celor dragi o viaţă demnă. Despre o persoană serioasă, cinstită, lucrul cel mai frumos care se poate spune este: "Este un muncitor", este chiar unul care munceşte, este unul care în comunitate nu trăieşte pe spatele altora. Există atâţia argentinieni astăzi, am văzut, şi voi spune cum spunem noi: "No vive de arriba".
Şi, de fapt, munca, în miile sale forme, începând de la cea casnică, are grijă şi de binele comun. Şi unde se învaţă acest stil de viaţă harnic? Înainte de toate se învaţă în familie. Familia educă la muncă prin exemplul părinţilor: tata şi mama care muncesc pentru binele familiei şi al societăţii.
În Evanghelie, Sfânta Familie de la Nazaret apare ca o familie de muncitori, şi însuşi Isus este numit "fiul tâmplarului" (Mt 13,55) sau chiar "tâmplarul" (Mc 6,3). Şi sfântul Paul nu va înceta să-i avertizeze pe creştini: "Cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce" (2Tes 3,10). - Aceasta este o frumoasă reţetă pentru a slăbi, nu munceşti, nu mănânci! - Apostolul se referă în mod explicit la spiritualismul fals al unora care, de fapt, trăiesc pe spatele fraţilor şi surorilor lor "fără să facă nimic" (2Tes 3,11). Angajarea pentru muncă şi viaţa spiritului, în concepţia creştină, nu sunt deloc în contrast între ele. Este important a înţelege bine acest lucru! Rugăciunea şi munca pot şi trebuie să stea împreună în armonie, aşa cum învaţă sfântul Benedict. Lipsa de muncă dăunează şi spiritului, aşa cum lipsa de rugăciune dăunează şi activităţii practice.
A munci - repet, în mii de forme - este propriu persoanei umane. Exprimă demnitatea sa de a fi creată după chipul lui Dumnezeu. De aceea se spune că munca este sacră. Şi de aceea gestionarea ocupaţiei este o mare responsabilitate umană şi socială, care nu poate să fie lăsată în mâinile câtorva sau descărcată pe o "piaţă" divinizată. A provoca o pierdere de locuri de muncă înseamnă a provoca o mare daună socială. Eu mă întristez când văd că sunt oameni fără muncă, ce nu găsesc de muncă şi nu au demnitatea de a duce pâine acasă. Şi mă bucur mult când văd că guvernanţii fac toate eforturile pentru a găsi locuri de muncă şi pentru a căuta ca toţi să aibă o muncă. Munca este sacră, munca dă demnitate unei familii. Trebuie să ne rugăm pentru ca să nu lipsească munca într-o familie.
Aşadar, şi munca, asemenea sărbătorii, face parte din planul lui Dumnezeu Creatorul. În cartea Genezei, tema pământului drept casă-grădină, încredinţată grijii şi muncii omului (2,8.15), este anticipată cu un pasaj foarte emoţionant: "Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul, nu era pe pământ nicio plantă a câmpului şi nu răsărise iarbă pe câmpie, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era încă nici un om care să lucreze pământul. Un izvor ieşea din pământ şi uda toată faţa pământului" (2,4b-6a). Nu este romantism, este revelare a lui Dumnezeu; şi noi avem responsabilitatea de a o înţelege şi a o asimila până la capăt. Enciclica Laudato si', care propune o ecologie integrală, conţine şi acest mesaj: frumuseţea pământului şi demnitatea muncii sunt făcute pentru a fi unite. Merg împreună amândouă: pământul devine frumos atunci când este muncit de om. Când munca se dezlipeşte de alianţa lui Dumnezeu cu bărbatul şi femeia, când se desparte de calităţile lor spirituale, când este ostatecă numai a logicii profitului şi dispreţuieşte afectele vieţii, deprimarea sufletului contaminează totul: şi aerul, apa, iarba, hrana... Viaţa civilă se corupe şi habitatul se strică. Şi consecinţele lovesc mai ales pe cei mai săraci şi familiile mai sărace. Organizarea modernă a muncii arată uneori o tendinţă periculoasă de a considera familia o piedică, o povară, o pasivitate, pentru productivitatea muncii. Însă să ne întrebăm: care productivitate? Şi pentru cine? Aşa-numitul "oraş inteligent" este fără îndoială bogat în servicii şi în organizare; însă, de exemplu, este adesea ostilă copiilor şi bătrânilor.
Uneori cel care proiectează este interesat de gestionarea forţei de muncă individuale, care trebuie asamblată şi folosită sau rebutată în funcţie de convenienţa economică. Familia este un mare banc de probă. Când organizarea muncii o ţine ostatecă, sau chiar îi împiedică drumul, atunci să fim siguri că societatea umană a început să muncească împotriva sieşi!
Familiile creştine primesc de la această joncţiune o mare provocare şi o mare misiune. Ele aduc pe teren fundamentalele creaţiei lui Dumnezeu: identitatea şi legătura bărbatului şi a femeii, naşterea copiilor, munca ce face pământul familial şi lumea locuibilă. Pierderea acestor fundamentale este o treabă foarte serioasă, şi în casa comună sunt deja prea multe crăpături! Misiunea nu este uşoară. Uneori poate să li se pară asociaţiilor de familii că sunt ca David în faţa lui Goliat... dar ştim cu s-a terminat provocarea aceea! Este nevoie de credinţă şi isteţime. Dumnezeu să ne dea să primim cu bucurie şi speranţă chemarea sa, în acest moment dificil al istoriei noastre, chemarea la muncă pentru a da demnitate nouă înşine şi propriei familii.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
