|
| © Vatican Media |
Primele două paragrafe din enciclica lui Leon al XIII-lea
"Dreptate şi echitate" pentru problema muncitorească
1. Dorinţa arzătoare de noutate, care a început de mult timp să agite poporul, a trebuit în mod firesc să treacă de la ordinea politică la ordinea similară a economiei sociale. Şi, de fapt, progresul prodigios al artelor şi al noile metode ale industriei; relaţiile schimbate dintre patroni şi muncitori; acumularea de bogăţii în puţine mâini şi sărăcia răspândită pe larg; sentimentul propriilor forţe care a devenit mai viu în clasele muncitoare şi unirea dintre ele mai intimă; acest ansamblu de lucruri, odată cu adăugarea unor obiceiuri înrăutăţite, au provocat izbucnirea conflictului. Care este de o asemenea gravitate încât ţine sufletele suspendate în aşteptare anxioasă şi oboseşte ingeniozitatea învăţaţilor, congresele înţelepţilor, adunările populare, deliberările legislatorilor, sfaturile principilor, astfel încât astăzi nu există problemă care să intereseze mai mult lumea. Aşadar, venerabili fraţi, ceea ce am făcut în alte ocazii pentru binele Bisericii şi pentru mântuirea comună cu scrisorile noastre enciclice despre puterile publice, libertatea umană, constituţia creştină a statelor şi alte subiecte similare pe care le-am considerat potrivite pentru a răsturna erori fatale, credem că trebuie să facem acelaşi lucru acum, din aceleaşi motive, cu privire la problema muncitorească. Am tratat deja această problemă, deoarece s-a ivit ocazia de mai multe ori: dar conştiinţa slujirii noastre apostolice ne îndeamnă să o tratăm acum, cu intenţie şi pe deplin, pentru a scoate în evidenţă principiile după care, conform dreptăţii şi echităţii, trebuie rezolvată problema. Problemă dificilă şi periculoasă. Dificilă, pentru că este un lucru greu a marca limitele precise în relaţiile dintre proprietari şi proletari, dintre capital şi muncă. Periculoasă pentru că oamenii turbulenţi şi vicleni se străduiesc pretutindeni să falsifice judecăţile şi să transforme însăşi problema în tulburarea poporului.
2. Oricum ar fi, este clar, şi toată lumea este de acord, că este de extremă necesitate să venim în ajutor fără întârziere şi cu măsuri adecvate proletarilor, care, în cea mai mare parte, se află în condiţii foarte mizerabile, nedemne de om. Întrucât, în secolul trecut, corporaţiile de arte şi meserii au fost suprimate, fără ca nimic să fie înlocuit, în acelaşi timp în care instituţiile şi legile se îndepărtau de spiritul creştin, s-a întâmplat ca, încetul cu încetul, muncitorii să rămână singuri şi fără apărare la mila lăcomiei patronilor şi a concurenţei nestăvilite. Răul a fost amplificat de o camătă devoratoare care, deşi condamnată de atâtea ori de Biserică, continuă totuşi, sub o altă masca, din cauza speculanţilor lacomi. A se adăuga la aceasta monopolul producţiei şi al comerţului, atât de mult încât un număr foarte mic dintre cei foarte bogaţi au impus multitudinii infinite a proletarilor un joc care este puţin mai puţin decât servil.
(După L'Osservatore Romano, 17 iunie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
