Papa Francisc a efectuat sâmbătă, 5 iulie 2014, o vizită pastorală în regiunea italiană Molise, cu etape în oraşele Campobasso, Castelpetroso şi Isernia. Din agenda vizitei, au făcut parte: întâlnirea cu reprezentanţii din domeniul muncii şi industriei în aula mare a Universităţii din Campobasso, sfânta Liturghie la Campobasso, prânzul cu un grup de persoane ajutate de asociaţia catolică "Caritas", întâlnirea cu tinerii din regiunile Abruzzo şi Molise, vizita la penitenciarul din Isernia, întâlnirea cu mai mulţi bolnavi în catedrala din Isernia, întâlnirea cu autorităţile civile şi religioase din Isernia şi proclamarea Anului Jubiliar în cinstea sfântului Celestin al V-lea.
Papa Francisc în Molise (I): Întâlnire cu lumea muncii şi a industriei
Aula Magna a Universităţii de Studii din Molise (Campobasso)
Sâmbătă, 5 iulie 2014
Domnule rector,
Autorităţi, studenţi, personal din universitate, profesori,
Fraţi şi surori din lumea muncii,
Vă mulţumesc pentru primirea voastră. Vă mulţumesc mai ales pentru că aţi împărtăşit cu mine realitatea pe care o trăiţi, trudele şi speranţele. Domnul rector a preluat expresia pe care eu am spus-o odată: că Dumnezeul nostru este Dumnezeul surprizelor. Este adevărat, în fiecare zi face una. Aşa este, Tatăl nostru. Dar am spus un alt lucru despre Dumnezeu, pe care-l preiau acum: Dumnezeu care strică schemele. Şi dacă noi nu avem curajul de a strica schemele, niciodată nu vom merge înainte pentru că Dumnezeu nostru ne determină la asta: să fim creativi în ce priveşte viitorul.
Vizita mea în Molise începe de la această întâlnire cu lumea muncii, însă locul în care ne aflăm este Universitatea. Şi acest lucru este semnificativ: exprimă importanţa cercetării şi a formării şi pentru a răspunde la noile întrebări complexe pe care actuala criză economică le pune, pe planul local, naţional şi internaţional. Acest lucru îl mărturisea puţin mai înainte tânărul agricultor cu alegerea sa de a-şi lua licenţa în agronomie şi de a lucra pământul "prin vocaţie". Faptul de a rămâne agricultor pe pământ nu înseamnă a rămâne fixat, înseamnă a face un dialog, un dialog rodnic, un dialog creativ. Este dialogul omului cu pământul său pe care-l face să înflorească, îl face să devină rodnic pentru noi toţi. Acest lucru este important. Un parcurs formativ bun nu oferă soluţii uşoare, ci ajută să se aibă o privire mai deschisă şi mai creativă pentru a valoriza mai bine resursele teritoriului.
Împărtăşesc pe deplin ceea ce a fost spus despre "păstrarea" pământului, pentru ca să dea rod fără să fie "exploatat". Aceasta este una dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre: să ne convertim la o dezvoltare care să ştie să respecte creaţia. Eu văd America - patria mea, de asemenea: atâtea păduri, defrişate, care devin pământ care nu se poate cultiva, care nu poate da viaţă. Acesta este păcatul nostru: exploatăm pământul şi nu-l lăsăm ca el să ne dea ceea ce are înăuntru, cu ajutorul nostru al cultivării.
O altă provocare a reieşit din vocea aceste bune mame muncitoare, care a vorbit şi în numele familiei sale: soţul, copilul mic şi copilul în sânul ei. Apelul său este un apel pentru loc de muncă şi în acelaşi timp pentru familie. Mulţumesc pentru această mărturie! De fapt, este vorba de a încerca să se concilieze timpurile de lucru cu timpurile familiei. Dar vă voi spune un lucru: când merg la confesional şi spovedesc - acum nu atât de mult aşa cum făceam în cealaltă dieceză -, când vine o mamă sau un tată tânăr, întreb: "Câţi copii ai?", şi-mi spune. Şi pun o altă întrebare mereu: "Spune-mi: tu te joci cu copiii tăi?". Majoritatea răspund: "Ce spuneţi, părinte?" - "Da, da: tu te joci? Pierzi timp cu copiii tăi?". Pierdem această capacitate, această înţelepciune de a ne juca împreună cu copiii noştri. Situaţia economică ne determină la asta, să pierdem asta. Vă rog, a pierde timpul cu copiii noştri! Duminica: dumneavoastră [se adresează muncitoarei] aţi făcut referinţă la această duminică de familie, la a pierde timpul... Acesta este un punct "critic", un punct care ne permite să discernem, să evaluăm calitatea umană a sistemului economic în care ne aflăm. În cadrul acestui ambient se situează şi problema duminicii de muncă, care nu-i interesează numai pe credincioşi, ci îi interesează pe toţi, ca alegere etică. Acest spaţiu al gratuităţii îl pierdem. Întrebarea este: la ce anume vrem să dăm prioritate? Duminica liberă de muncă - cu excepţia treburilor necesare - afirmă că prioritatea nu este dată economicului, ci umanului, gratuitului, relaţiilor nu comerciale ci familiale, amicale, pentru credincioşi relaţiei cu Dumnezeu şi cu comunitatea. Probabil că a venit momentul de a ne întreba dacă libertatea de a lucra duminica este o adevărată libertate. Pentru că Dumnezeul surprizelor şi Dumnezeul care strică schemele face surprize şi strică schemele pentru ca noi să devenim mai liberi: este Dumnezeul libertăţii.
Dragi prieteni, astăzi aş vrea să unesc glasul meu cu acela al atâtor muncitori şi întreprinzători din acest teritoriu cerând ca să se poată realiza şi un "pact pentru muncă". Am văzut că în Molise se încearcă să se răspundă la drama şomajului punând împreună forţele în mod constructiv. Atâtea locuri de muncă ar putea să fie recuperate printr-o strategie concordată cu autorităţile naţionale, un "pact pentru muncă" care să ştie să profite de oportunităţile oferite de normativele naţionale şi europene. Vă încurajez să mergeţi înainte pe acest drum, care poate aduce roade bune aici precum şi în alte regiuni.
Aş vrea să revin asupra unui cuvânt pe care tu [se adresează muncitorului] l-ai spus: demnitate. A nu avea loc de muncă nu înseamnă numai a nu avea necesarul pentru a trăi, nu. Noi putem mânca în fiecare zi: mergem la Caritas, mergem la această asociaţie, mergem la club, mergem acolo şi ne dau de mâncare. Dar aceasta nu este problema. Problema este a nu duce pâinea acasă: acest lucru e grav, şi acest lucru ia demnitatea! Acest lucru ia demnitatea. Şi problema mai gravă nu este foamea - chiar dacă problema există. Problema mai gravă este demnitatea. Pentru aceasta trebuie să muncim şi să apărăm demnitatea noastră, pe care o dă locul de muncă.
În sfârşit, aş vrea să vă spun că m-a uimit faptul că mi-aţi dăruit o pictură care reprezintă tocmai o "maternitate". Maternitatea comportă travaliu, dar travaliul naşterii este orientat spre viaţă, este plin de speranţă. Aşadar nu numai că vă mulţumesc pentru acest dar, ci vă mulţumesc şi mai mult pentru mărturia pe care el o conţine: aceea a unui travaliu plin de speranţă. Mulţumesc! Şi aş vrea să adaug un fapt istoric, care mi s-a întâmplat. Când eu eram provincial al iezuiţilor, era nevoie să trimit în Antartide un capelan ca să trăiască acolo 10 luni pe an. M-am gândit şi a mers unul, părintele Bonaventura De Filipis. Dar, ştiţi, era născut la Campobasso, era de aici! Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
