Biserica, cea de Roma îndeosebi, trăieşte ajunul aniversării unuia dintre sfinţii săi cei mai populari: la 21 iulie 1515 se năştea la Firenze Filip Neri, care foarte curând se va muta în oraşul papei pentru a începe o extraordinară experienţă de caritate printre cei mai săraci, ţesută dintr-o bucurie şi o spontaneitate rămase ca unul dintre semnele cele mai cunoscute şi iubite ale apostolatului sfântului Filip. Şi papa Francisc, la 26 mai a voit să reevoce într-un mesaj această aniversare. Reportajul este de Alessandro De Carolis.
Petru şi Paul, şi Filip. De 500 de ani "Apostolii Romei" sunt trei. Şi asta spune mult despre iubirea unui oraş faţă de un om născut la Firenze dar renăscut, pentru romani, printre pieţele din Cetatea Eternă şi străduţe, cele mai degradate, unde un păstor sfânt poate să aibă şi mirosul oilor, dar oile au asupra lor mirosul urât al bolii şi al sărăciei, care goleşte buzunarele şi sufletul.
Printre periferiile din centru
Când Filip Neri ajunge la Roma în 1534, este ca şi cum o lumină ar fi aprinsă în întunericul mizeriei care se cuibăreşte printre gloriile de la Ara Pacis şi travertinul strălucitor de la palatele nobiliare. Centrul Urbei are faţa murdară a periferiilor şi acolo va merge Filip ca să ia o cămăruţă, la Sfântul Ieronim la via Giulia. Ziua, faţă simpatică şi inimă bucuroasă care duce la cel care întâlneşte căldura lui Dumnezeu, fără măcar să fie un preot, însoţind-o dacă poate cu o bucată de pâine. Sau o mângâiere pe frunte, o alinare şoptită, celui care se plânge pe saltele de paie de la Spitalul de Incurabili. Noaptea, un suflet de foc, Filip, pierdut într-un dialog aşa de intim cu Dumnezeu încât patul său poate să fie fără probleme platoul din faţa unei biserici sau piatra dintr-o catacombă.
Zâmbetul mereu
Acesta - aminteşte papa în mesajul său pentru a 500-a aniversare - l-a făcut "vestitor pasionat al Cuvântului lui Dumnezeu". Acesta a fost secretul care a făcut din el un "dăltuitor de suflete". Paternitatea sa spirituală, afirmă Francisc, "transpare din toată acţiunea sa, caracterizată de încrederea în persoane, din fuga de tonurile sumbre şi încruntate, de spiritul de sărbătoare şi de bucurie, de convingerea că harul nu suprimă natura ci o însănătoşeşte, o întăreşte şi o perfecţionează". "Se apropia pe rând pe rând când de acesta, când de acela şi toţi deveneau repede prietenii săi", povesteşte biograful său şi Papa comentează: "Iubea spontaneitatea, fugea de artificiu, alegea mijloacele cele mai distractive pentru a educa la virtuţile creştine, în acelaşi timp propunea o disciplină sănătoasă care implica exerciţiul voinţei pentru a-l primi pe Cristos în concretul propriei vieţi".
Ora oratoriului
Toate acestea îl fascinează pe cel care, cunoscându-l pe Filip, vrea să facă asemenea lui. "Oratoriul" se naşte astfel, printre mahalalele fetide parfumate zi de zi de o caritate făcută din carne şi nu printr-un proiect desenat pe hârtie şi coborât de sus ca o pomană dată la rece. "Graţie şi apostolatului sfântului Filip - recunoaşte papa Francisc - angajarea pentru mântuirea sufletelor redevenea o prioritate în acţiunea Bisericii; s-a înţeles din nou că păstorii trebuiau să stea cu poporul pentru a-l conduce şi a-i susţine credinţa". Şi păstor a devenit el însuşi, Filip, care în 1551 ajunge la preoţie, fără ca prin asta să-şi schimbe viaţa şi stilul. Cu timpul, în jurul lui ia fiinţă prima comunitate, celula viitoarei Congregaţii care în 1575 primeşte placet-ul lui Grigore al XIII-lea.
"Staţi jos"
"Copilaşi, fiţi umili, staţi jos: fiţi umili, staţi jos", le repeta alor săi părintele Filip, care aminteşte că pentru a fi copii ai lui Dumnezeu "nu este suficient numai a-i cinsti pe superiori, ci trebuie cinstiţi şi cei egali şi cei inferiori şi să caute să fie primul care cinsteşte". Şi uimeşte, de la un suflet atât de contemplativ ca Maria la picioarele lui Isus, imaginea Martei care convieţuieşte în inima sa când afirmă: "Este mai bine a asculta de sacristan şi de portar când ei cheamă, decât a sta în cameră pentru a face rugăciune". Filip Neri, al treilea apostol al Romei, închide ochii în primele ore ale zilei de 26 mai 1595. Dar nu s-a stins niciodată dinamismul iubirii sale şi Romei care se pregăteşte pentru Jubileul milostivirii pare să-i repete: "Nu este timp de dormit, pentru că paradisul nu este făcut pe fotolii".
(După Radio Vaticana, 20 iulie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
