|
| © Vatican Media |
La ora 10.30, a II-a duminică a Paştelui sau a Îndurării Divine, în a doua din cele nouă zile de doliu, pe esplanada Bazilicii "Sfântul Petru", a avut loc celebrarea euharistică pentru Pontiful Roman Francisc, prezidată de Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin, fost secretar de stat. În a doua din cele nouă zile de doliu au fost invitaţi în mod deosebit angajaţii şi credincioşii din Cetatea Vaticanului. Erau prezenţi şi numeroşi adolescenţi veniţi la Roma pentru Jubileul dedicat lor. Conform datelor oficiale, erau prezenţi circa 200.000 de credincioşi. Publicăm în continuare omilia pe care Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin a rostit-o în cursul celebrării euharistice:
Iubiţi fraţi şi surori,
Isus Înviat se prezintă discipolilor săi, în timp ce se aflau în cenacol unde sunt închişi de frică, având uşile încuiate (In 20,19). Starea lor sufletească este tulburată şi inima lor este în tristeţe, pentru că Învăţătorul şi Păstorul pe care l-au urmat, lăsând toate, a fost pironit pe cruce. Au trăit lucruri teribile şi se simt orfani, singuri, rătăciţi, ameninţaţi şi lipsiţi de apărare.
Imaginea iniţială pe care ne-o oferă evanghelia în această duminică poate să reprezinte bine şi starea sufletească a noastră a tuturor, a Bisericii şi a lumii întregi. Păstorul pe care Domnul l-a dăruit poporului său, Papa Francisc, a terminat viaţa sa pământească şi ne-a părăsit. Durerea pentru plecarea sa, sentimentul de tristeţe care ne asaltează, tulburarea pe care o simţim în inimă, senzaţia de rătăcire: trăim toate acestea, ca apostolii îndureraţi pentru moartea lui Isus.
Şi totuşi, evanghelia ne spune că tocmai în aceste momente de întuneric Domnul vine la noi cu lumina învierii, pentru a lumina inimile noastre. Papa Francisc ne-a amintit asta încă de la alegerea sa şi ne-a repetat asta adesea, punând în centrul pontificatului său acea bucurie a evangheliei care - aşa cum scria în Evangelii gaudium - "umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria" (nr. 1).
Bucuria pascală, care ne susţine în ora încercării şi a tristeţii, astăzi este ceva ce se poate aproape atinge în această piaţă; se vede asta imprimată mai ales pe feţele voastre, dragi copii şi adolescenţi care aţi venit din toată lumea ca să celebraţi Jubileul. Veniţi din atâtea părţi: din toate diecezele din Italia, din Europa, din Statele Unite la America Latină, din Africa la Asia, din Emiratele Arabe... cu voi este realmente prezentă întreaga lume!
Vouă vă adresez un salut special, cu dorinţa de a vă face să simţiţi îmbrăţişarea Bisericii şi afectul Papei Francisc, care ar fi dorit să vă întâlnească, să vă privească în ochi, să treacă prin mijlocul vostru pentru a vă saluta.
În faţa multelor provocări pe care sunteţi chemaţi să le înfruntaţi - amintesc, de exemplu, cea a tehnologiei şi a inteligenţei artificiale care caracterizează în mod deosebit epoca noastră -, nu uitaţi niciodată să alimentaţi viaţa voastră cu adevărata speranţă care are faţa lui Isus Cristos. Nimic nu va fi prea mare sau prea angajant cu el! Cu el nu veţi fi niciodată singuri, nici abandonaţi vouă înşivă, nici chiar în momentele cele mai urâte! El vine să vă întâlnească acolo unde sunteţi, pentru a vă da curajul de a trăi, de a împărtăşi experienţele voastre, gândurile voastre, darurile voastre, visele voastre, de a vedea pe faţa celui care este aproape sau departe un frate şi o soră de iubit, cărora aveţi mult de dat şi mult de primit, pentru a vă ajuta să fiţi generoşi, fideli şi responsabili în viaţa care vă aşteaptă, pentru a vă face să înţelegeţi ceea ce valorează mai mult în viaţă: iubirea care toate le înţelege şi toate le speră (cf. 1Cor 13,7).
Astăzi, a II-a duminică a Paştelui, duminica il Albis, celebrăm sărbătoarea Milostivirii.
Tocmai milostivirea Tatălui, mai mare decât limitele noastre şi decât calculele noastre, este ceea ce a caracterizat magisteriul Papei Francisc şi activitatea sa apostolică intensă, împreună cu neliniştea de a o vesti şi a o împărtăşi cu toţi - anunţarea veştii bune, evanghelizarea - care a fost programul pontificatului său. El ne-a amintit că "milostivire" este însuşi numele lui Dumnezeu, şi, prin urmare, nimeni nu poate pune o limită iubirii sale milostive cu care el vrea să ne ridice şi să ne facă persoane noi.
Este important să primim ca pe o comoară preţioasă această indicaţie asupra căreia Papa Francisc a insistat aşa de mult. Şi - permiteţi-mi să spun - afectul nostru faţă de el, care se manifestă în aceste ore, nu trebuie să rămână o simplă emoţie de moment; moştenirea sa trebuie s-o primim şi s-o facem să devină viaţă trăită, deschizându-ne la milostivirea lui Dumnezeu şi devenind şi noi milostivi unii faţă de alţii.
Milostivirea ne duce la inima credinţei. Ne aminteşte că nu trebuie să interpretăm raportul nostru cu Dumnezeu şi faptul de a fi Biserică după categorii umane sau lumeşti, pentru că vestea bună a evangheliei este înainte de toate descoperirea că suntem iubiţi de un Dumnezeu care are măruntaie de compasiune şi de duioşie pentru fiecare dintre noi făcând abstracţie de meritele noastre; în afară de asta, ne aminteşte că viaţa noastră este împletită din milostivire: noi putem să ne ridicăm după căderile noastre şi să privim la viitor numai dacă avem pe cineva care ne iubeşte fără limite şi ne iartă. Şi, de aceea, suntem chemaţi la angajarea de a nu mai trăi relaţiile noastre după criteriile calculului sau orbiţi de egoism, ci deschizându-ne la dialogul cu celălalt, primindu-l pe cel pe care-l întâlnim de-a lungul drumului şi iertând slăbiciunile sale şi greşelile sale. Numai milostivirea vindecă şi creează o lume nouă, stingând focurile neîncrederii, urii şi violenţei: aceasta este marea învăţătură a Papei Francisc.
Isus ne arată această faţă milostivă a lui Dumnezeu în predica sa şi în gesturile pe care le face; şi, aşa cum am ascultat, prezentându-se în cenacol după înviere, oferă darul păcii şi spune: "Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute" (In 20,23). Astfel, Domnul Înviat stabileşte că discipolii săi, Biserica sa, să fie instrumente ale milostivirii pentru omenire, pentru cei care doresc să primească iubirea şi iertarea lui Dumnezeu. Papa Francisc a fost martor luminos al unei Biserici care se apleacă duios spre cel care este rănit şi vindecă cu balsamul milostivirii; şi ne-a amintit că nu poate exista pace fără recunoaşterea celuilalt, fără atenţia faţă de cel care este mai slab şi, mai ales, nu poate exista niciodată pace dacă nu învăţăm să ne iertăm reciproc, folosind între noi aceeaşi milostivire pe care Dumnezeu o are faţă de viaţa noastră.
Fraţilor şi surorilor, chiar în duminica milostivirii amintim cu afect pe iubitul nostru Papa Francisc. Această amintire este deosebit de vie între angajaţii şi credincioşii din Cetatea Vaticanului, dintre care mulţi sunt aici prezenţi, şi cărora aş vrea să le mulţumesc pentru slujirea pe care o desfăşoară zilnic. Vouă, nouă tuturor, lumii întregi, Papa Francisc adresează îmbrăţişarea sa din cer.
Ne încredinţăm Sfintei Fecioare Maria, faţă de care el era aşa de evlavios legat încât să aleagă să se odihnească în Bazilica "Santa Maria Maggiore". Ea să ne ocrotească, să mijlocească pentru noi, să vegheze asupra Bisericii, să susţină drumul omenirii în pace şi în fraternitate. Amin.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
