|
| © Vatican Media |
Duminică, 4 mai 2025, la ora 17.00, în bazilica vaticană, a avut loc celebrarea euharistică pentru Pontiful Roman Francisc, în a noua zi de doliu. La celebrare a fost invitată îndeosebi Capela Papală. Concelebrarea a fost prezidată de Eminenţa Sa cardinalul Dominique Mamberti, protodiacon al Colegiului Cardinalilor. Publicăm în continuare transcrierea omiliei pe care Eminenţa Sa cardinalul Dominique Mamberti rostit-o în cursul Sfintei Liturghii:
Veneraţi părinţi cardinali,
Iubiţi fraţi în episcopat şi în preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Liturgia Cuvântului din această ultimă zi de doliu pentru Papa Francisc este cea a zilei, duminica a treia a Paştelui, şi pagina din Evanghelia lui Ioan tocmai proclamată ne prezintă întâlnirea lui Isus înviat cu câţiva apostoli şi discipoli la marea Tiberiadei, care se încheie cu misiunea încredinţată lui Petru de către Domnul şi porunca lui Isus, "Urmează-mă!".
Episodul îl aminteşte pe cel al primei pescuiri miraculoase, relatată de Luca, atunci când Isus i-a chemat pe Simon, Iacob şi Ioan, anunţând lui Simon că va deveni pescar de oameni. Din acel moment, Petru l-a urmat, uneori în neînţelegere şi chiar în trădare, dar în întâlnirea de astăzi, ultima înainte de întoarcerea lui Cristos la Tatăl, Petru primeşte de la el misiunea de a paşte turma sa.
Iubirea este cuvântul cheie din această pagină evanghelică. Primul care îl recunoaşte pe Isus este "discipolul pe care-l iubea Isus", Ioan, care exclamă "este Domnul!", şi Petru imediat se aruncă în mare pentru a ajunge la Învăţător. După ce au împărtăşit hrana, care probabil că a aprins în inima apostolilor amintirea ultimei cine, începe dialogul dintre Isus şi Petru, tripla întrebare a Domnului şi triplul răspuns al lui Petru.
Primele două dăţi, Isus foloseşte verbul a iubi, cuvânt puternic, în timp ce Petru, amintindu-şi de trădare răspunde cu expresia "a vrea binele", mai puţin angajantă şi a treia oară Isus însuşi foloseşte expresia a vrea binele, adaptându-se la slăbiciunea apostolului. Nota Papa Benedict al XVI-lea comentând acest dialog: "Simon înţelege că lui Isus îi este suficientă iubirea sa săracă, unica de care este capabil. (…) Tocmai această adaptare divină dă speranţă discipolului, care a cunoscut suferinţa infidelităţii. (…) Din acea zi Petru l-a «urmat» pe Învăţător cu conştiinţa precisă a fragilităţii sale; dar această conştiinţă nu l-a descurajat. De fapt el ştia că poate conta pe prezenţa alături de el a Celui Înviat (…) şi astfel ne arată şi nouă calea"[1].
În omilia de la Liturghia pentru a XXV-a aniversare a pontificatului său, Sfântul Ioan Paul al II-lea destăinuia: "Astăzi, iubiţi fraţi şi surori, îmi este plăcut să împărtăşesc cu voi o experienţă care se prelungeşte de un sfert de secol. În fiecare zi se desfăşoară în interiorul inimii mele acelaşi dialog dintre Isus şi Petru. În spirit, mă uit la privirea binevoitoare a lui Cristos înviat. El, deşi conştient de fragilitatea mea umană, mă încurajează să răspund cu încredere ca Petru: «Doamne, tu ştii toate; tu ştii că te iubesc» (In 21,17). Şi apoi mă invită să asum responsabilităţile pe care el însuşi mi le-a încredinţat"[2].
Această misiune este însăşi iubirea, care devine slujire adusă Bisericii şi întregii omeniri. Petru şi apostolii au asumat-o imediat, cu forţa Duhului pe care l-au primit la Rusalii, aşa cum am ascultat în prima lectură: "Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni. Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor".
Toţi am admirat ceea ce Papa Francisc, animat de iubirea faţă de Domnul şi purtat de harul său, a fost fidel faţă de misiunea sa până la consumarea extremă a forţelor sale. I-a avertizat pe cei puternici că trebuie să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni şi a proclamat întregii omeniri bucuria evangheliei, Tatăl Milostiv, Cristos Mântuitorul. A făcut asta în magisteriul său, în călătoriile sale, în gesturile sale, în stilul său de viaţă. Eram aproape de el în ziua de Paşte, în Loja Binecuvântărilor de la această bazilică, martor al suferinţei sale, dar mai ales al curajului său şi al determinării sale de a sluji poporul lui Dumnezeu până la sfârşit.
În a doua lectură, luată din Cartea Apocalipsului, am ascultat lauda pe care tot universul o aduce Aceluia care şade pe tron şi Mielului: "Să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor! Iar cele patru fiinţe spuneau: «Amin!» Şi bătrânii au căzut la pământ şi l-au adorat".
Adoraţia este o dimensiune esenţială a misiunii a Bisericii şi a vieţii credincioşilor. Papa Francisc amintea asta adesea, ca de exemplu în omilia pentru sărbătoarea Epifaniei de anul trecut: "Magii au inima prosternată în adoraţie. (…) Ei au ajuns la Betleem şi, când l-au văzut pe Prunc, «căzând la pământ, l-au adorat» (Mt 2,11). (…) Un rege care a venit ca să ne slujească, un Dumnezeu care s-a făcut om. În faţa acestui mister, suntem chemaţi să ne plecăm inima şi genunchii pentru a adora: a-l adora pe Dumnezeul care vine în micime, care locuieşte în normalitatea caselor noastre, care moare din iubire. (…) Fraţilor şi surorilor, am pierdut obişnuinţa de a adora, am pierdut această capacitate pe care ne-o dă adoraţia. Să redescoperim gustul rugăciunii de adoraţie. Să redescoperim gustul rugăciunii de adoraţie. (…) Lipseşte adoraţia astăzi printre noi"[3].
Această capacitate pe care o dă adoraţia nu era dificil de recunoscut în Papa Francisc. Viaţa sa pastorală intensă, nenumăratele sale întâlniri, erau întemeiate pe momentele lungi de rugăciune pe care disciplina ignaţiană le-a imprimat în el. De atâtea ori ne-a amintit că este "un dinamism de iubire" contemplaţia care "ne înalţă la Dumnezeu nu pentru a ne dezlipi de pământ, ci pentru a ne face să locuim pe el în profunzime"[4]. Şi toate aceste el făcea, le făcea sub privirea Mariei. Ne vor rămâne în amintire şi în inimă cele o sută şaizeci şi şase de opriri în faţa lui Salus Populi Romani. Şi acum când se odihneşte aproape de Imaginea iubită, îl încredinţăm cu recunoştinţă şi încredere mijlocirii Maicii Domnului şi Mamei noastre.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Audienţa generală din 24 mai 2006.
[2] Omilia de la Sfânta Liturghie din 16 octombrie.
[3] Omilia de la Sfânta Liturghie din 6 ianuarie 2024.
[4] Audienţă acordată delegatelor carmelitelor desculţe, 18 aprilie 2024.
