|
| © Vatican Media |
"Îmi voi face datoria chiar şi cu preţul vieţii"
Catehet laic, om de credinţă şi de curaj, Petru To Rot este primul martir originar din Papua Noua Guinee proclamat sfânt. A trăit evanghelia pe deplin într-un context de persecuţie, oferindu-şi viaţa pentru misiunea sa şi pentru demnitatea familiei creştine. Canonizarea sa duminica viitoare, 19 octombrie 2025, anunţată de Leon al XIV-lea în consistoriul din 13 iunie, este un semn profetic pentru întreaga Biserică din Pacific şi pentru laicii angajaţi în evanghelizare.
Pentru a înţelege pe deplin însemnătatea figurii sale, este important să ne amintim că mesajul creştin din Papua Noua Guinee are rădăcini adânci. Leon al XIII-lea, în 1882, a fost cel care le-a încredinţat Misionarilor Preasfintei Inimi (MSC) responsabilitatea evanghelizării în vastele teritorii ale vicariatului apostolic din Melanezia şi Micronezia. Trimişi într-una dintre regiunile cele mai îndepărtate şi bogate cultural din lume, MSC au început o operă misionară marcată de respectul faţă de culturile locale, de formarea cateheţilor şi de promovarea integrală a comunităţilor. În acest context a crescut credinţa lui Petru To Rot.
Născut în 1912 în Rakunai, fiul unuia dintre primii creştini botezaţi din regiune şi al unui şef de sat, Petru a arătat un mare zel pentru credinţă încă de tânăr. La optsprezece ani, a fost numit oficial catehet. În această calitate, a însoţit bolnavii, a instruit copiii, a pregătit credincioşii pentru sacramente şi a condus rugăciunea duminicală în absenţa preoţilor.
Căsătorit cu Paula, tată a trei copii, a fost un soţ fidel şi un tată grijuliu. Viaţa sa de familie, simplă şi înrădăcinată în evanghelie, a devenit repede un exemplu pentru întreaga comunitate.
În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, ocupaţia japoneză a interzis orice activitate religioasă creştină. Misionarii străini au fost internaţi, dar Petru a continuat să-i adune pe credincioşi şi să menţină vie credinţa. Casa sa a devenit un loc de rugăciune şi de rezistenţă spirituală.
Autorităţile au impus şi poligamia obligatorie, în conflict deschis cu credinţa creştină. Petru s-a opus public acestui lucru, apărând căsătoria monogamă şi sprijinind cuplurile creştine în fidelitatea lor. Acest lucru a dus la arestarea sa. A fost închis în izolare, maltratat şi în cele din urmă ucis în închisoare în noaptea de 7 iulie 1945, la doar 33 de ani.
Ultimele sale cuvinte adresate familiei înainte de arestare au devenit motoul canonizării sale: "Îmi voi face datoria... chiar şi cu preţul vieţii mele. Dacă voi muri, voi muri pentru Dumnezeu".
Canonizat la optzeci de ani după martiriul său, Petru To Rot este prezentat astăzi Bisericii ca martor al sfinţeniei laicale. Este semn al unei credinţe înculturate, trăită în mod coerent, cu responsabilitate şi bucurie. Viaţa sa ne aminteşte că sfinţenia nu este rezervată clerului sau persoanelor consacrate, ci este vocaţia fiecărei persoane botezate.
Sfântul Ioan Paul al II-lea, în omilia sa pentru beatificare din 17 ianuarie 1995, la Port Moresby, a amintit că Petru "a fost un soţ devotat, un tată iubitor şi un catehet angajat, cunoscut pentru cordialitatea sa, bunătatea sa şi compasiunea sa". L-a definit "un evanghelizator eficient" pentru că "se ruga pentru sine, pentru familia sa, pentru poporul său, pentru Biserică" şi pentru că "şi-a trăit viaţa creştină cu mare bucurie şi puritate". În cuvintele sale, noul fericit a arătat "calea nouă tuturor, dar îndeosebi familiilor, tinerilor şi tuturor celor care predică poporului cuvântul lui Dumnezeu".
Acele cuvinte rămân extraordinar de actuale astăzi. Martiriul său, aşa cum a afirmat însuşi pontiful, "a produs o recoltă de binecuvântări pentru Biserica din Papua Noua Guinee", semn că "viaţa veşnică se obţine prin moarte şi adevărata bucurie prin suferinţă".
Petru a fost profund legat de Misionarii Preasfintei Inimi, care l-au format şi l-au însoţit în credinţă încă din tinereţe. Chiar şi astăzi, în Papua Noua Guinee, prezenţa lor este vie prin aşa-numita "Familia Chevalier", compusă din congregaţii călugăreşti şi din laici asociaţi cu aceeaşi carismă inspirată de fondator, părintele Jules Chevalier (1824-1907). Tocmai această apropiere misionară şi spirituală de lungă durată a condus la promovarea cauzei de beatificare şi canonizare a lui Petru To Rot de către aceeaşi congregaţie, care păstrează cu recunoştinţă memoria şi moştenirea sa.
Canonizarea lui Petru To Rot, primul sfânt papuan, nu este numai un eveniment istoric, ci un act de recunoştinţă faţă de o Biserică tânără şi vibrantă, născută din sângele martorilor săi. Invită comunitatea creştină din Pacific - şi întreaga Biserică universală - să redescopere forţa credinţei simple, a familiei creştine şi a slujirii laicale trăită cu dăruire şi umilinţă.
Martiriul său - pecetea unei vieţi dedicate în întregime - este şi o chemare la fidelitate: faţă de evanghelie, faţă de familie, faţă de adevăr, faţă de Biserică. Fie ca mijlocirea sa să ne obţină curajul de a trăi credinţa noastră cu autenticitate, în orice situaţie, până la sfârşit.
Fernando Clemente Santos, postulator general al Misionarilor Preasfintei Inimi
(După L'Osservatore Romano, 16 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
