Este 8 octombrie 2025. Tocmai am aterizat pe aeroportul "George Enescu" din Bacău. Este ora 15.00, plouă mărunt şi este frig. Toţi membrii grupului s-au trezit dis-de-dimineaţă şi sunt obosiţi. Cu toate acestea zâmbesc, se îmbrăţişează, îşi urează tot binele şi toţi au în ochi (oglinzi ale sufletului) - strălucirea. Acea strălucire pe care o ai doar atunci când în suflet este pace şi împăcare.
Oare de unde toate acestea? Cum, ce s-a întâmplat? Simplu! Pe 1 octombrie 2025, un grup de credincioşi din Bacău şi din Iaşi au plecat în pelerinaj la Fátima. Drumul a însemnat mulţi kilometri parcurşi şi multe vizite în locuri sfinte (nu voi fi contabil). Dar oricâţi kilometri s-au parcurs şi oricâte obiective s-au vizitat, nu a fost vorba de cantitate. A fost vorba de o experienţă profund spirituală şi emoţionantă.
M-am alăturat acestui grup de pelerini din curiozitate, neştiind concret la ce să mă aştept. M-am pregătit de plecare ca pentru o excursie, nimic special. Am descoperit apoi că a fost mai mult decât o simplă călătorie, a fost un drum al inimii, un timp de rugăciune, regăsire şi de întoarcere la esenţial. Am avut privilegiul de a trăi sentimente de profundă linişte sufletească în timpul oficierii Sfintei Liturghii în Catedrala Almudena din Madrid, în Catedrala din Avila, în Biserica Cerro de los Angeles, în Biserica din Sameiro, în Biserica miracolului euharistic de la Santarem şi în Capela Învierii lui Isus din Sanctuarul de la Fátima. Am contemplat şi m-am recules în Real Monasterio de San Lorenzo de la El Escorial, la Mormântul Sfintei Tereza de Avila, la Sanctuarul Bon Jesus do Monte şi în Biserica Sfântului Anton din Lisabona.
În toate aceste locuri am simţit o linişte pe care nu o mai trăisem niciodată. Eram ca şi cum grijile mele se estompau în faţa sacrului.
Ce pot spune despre Fátima? Încă de la primul pas pe pământul său binecuvântat am simţit că acolo Cerul este mai aproape de oameni. Locul are în el o pace care pătrunde adânc în suflet. Am simţit, cu o forţă greu de spus în cuvinte, că nu sunt singur şi că sunt iubit cu o iubire curată, liniştitoare, care vine de Sus.
Două momente mi-au rămas adânc întipărite în inimă: Procesiunea cu lumânări şi Sfânta Liturghie. Procesiunea cu lumânări a fost un adevărat ocean de lumină şi rugăciune. Au fost mii de oameni uniţi în rugăciune şi speranţă. Momente magice! La Sfânta Liturghie cuvintele nu mai aveau nevoie să fie rostite. Totul se trăia cu inima. Fiecare clipă era o întâlnire cu Dumnezeu, o deschidere sinceră către harul lui. Privind la credinţa celorlalţi pelerini, mi-am dat seama cât de vie şi profundă poate fi relaţia cu Dumnezeu. În acele momente am simţit că sufletul meu se linişteşte, că găsesc o pace interioară pe care o căutam de mult. Nu a fost o emoţie trecătoare ci o prezenţă profundă a lui Dumnezeu şi a Maicii sale care m-au învăluit cu dragoste. A fost un moment în care simţeam că rugăciunea nu are frontiere.
În acest pelerinaj am descoperit oameni minunaţi. Oameni pentru care sensul de a fi pelerini este umplut cu foarte multe - a fi generos, a fi îngăduitor, a fi răbdător, a fi iubitor, a fi umil şi smerit faţă de ceilalţi.
Acest pelerinaj mi-a lăsat în inimă o lumină nouă. Am învăţat că, dincolo de agitaţia vieţii există locuri şi momente în care Dumnezeu ne aşteaptă cu braţele deschise. Locuri ale speranţei, ale rugăciunii şi ale iubirii care vindecă.
Încă sunt euforic, încă sunt sub vraja clipelor magice şi nu vreau să uit toate acestea. Scriu repede aceste gânduri, scriu dezlânat, fără să las raţiunea să cenzureze pentru că, dacă am învăţat bine ceva în acest pelerinaj - a fost că trebuie să lăsăm sufletele să comunice mai mult, să fie cu adevărat cuptoare în care se coc împreună pacea, înţelegerea şi iubirea faţă de ceilalţi.
Să păstrăm vie această întâlnire şi să o transmitem mai departe, prin viaţă, prin rugăciune şi prin iubire. Amin!
Sebastian Pricopi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1-8 octombrie: Gânduri de pelerin de la Bacău la Fatima
