Pelerinaje în Anul Jubiliar, între aprilie şi noiembrie 2025
După oferta de pelerinaje iniţială publicată în decembrie 2024, Oficiul pentru Pelerinaje al Diecezei de Iaşi vă propune pentru restul anului 2025 un program variat, cu multe destinaţii europene.
Începând cu 1 decembrie 2024, PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei de Iaşi, după ce a consultat Consiliul pastoral şi Consiliul prezbiteral al diecezei, a hotărât numirea lui Marius şi Irina Puşcaşu din Bacău ca responsabili ai Oficiului pentru Pelerinaje din cadrul Diecezei de Iaşi. Oficiul pentru Pelerinaje are misiunea ca, în colaborare cu celelalte oficii, sub coordonarea vicarului episcopal pentru pastoraţie, să promoveze vizitarea şi cunoaşterea diferitelor locuri de pelerinaj din lume, pentru a întări credinţa şi evlavia membrilor poporului lui Dumnezeu.
În momentul în care vom primi vestea de la pr. Cristian Vacaru că e posibil accesul în Ţara Sfântă, vor fi organizate pelerinaje şi în această direcţie.
Programul pelerinajelor disponibile pentru restul anului 2025 este următorul: