Un grup de 58 de tineri din întreaga Dieceză de Iaşi a mers pe urmele lui Isus şi ale Mariei în Ţara Sfântă, în perioada 7-14 februarie 2020. "Învăţătorule, unde locuieşti? Veniţi şi vedeţi!", a fost motoul drumului spiritual pe care tinerii l-au parcurs în credinţă, vizitând toate locurile semnificative din viaţa pământească a lui Isus. Ei au fost însoţiţi de pr. Cristian Diac şi pr. Cristian Vacaru, ghidul pelerinajului.
Un pelerinaj în Ţara Sfântă oferă o experienţă spirituală de o intensitate incomparabilă cu vreun alt loc de pe pământ. Tinerii participanţi şi-au dat şansa unor trăiri sufleteşti pe care nu şi le imaginaseră acasă. Motoul desprins din Evanghelia după sfântul Ioan: "Învăţătorule, unde locuieşti? Veniţi şi vedeţi!" (In 1,38-39) a fost călăuzitor în descoperirea multiformă a lui Isus, la el "acasă". Incursiunea imaginativă în trecut, rugăciunea pătrunsă de trăire lăuntrică, tăcerea meditativă, emoţiile interioare simţite pe diferite registre ale spiritului sunt părţi dintr-un itinerar exterior şi interior prin locurile sfinte care amintesc de Isus Cristos şi te fac familiar cu el. Ţara Sfântă poate fi totodată şi locul purificării unor concepţii sau păreri religioase personale prea mistificate sau suprarealiste. Împreună, tineri şi preoţi, ne-am lăsat pătrunşi cât am putut de spiritul pelerinajului, în care Dumnezeu se face simţit altfel decât acasă şi îşi vorbeşte cum nu erai obişnuit să-l asculţi până atunci.
Zilele, cele şapte, au fost umplute cu explicaţii ale locurilor pe unde treceam, cu sfânta Liturghie (mereu în altă parte), cu rugăciunea de grup şi personală, cântece, toate în simţirea cea mai frumoasă o comuniunii dintre noi, nu atât pe temeiul vârstei, cât mai ales pe cel al credinţei comune. Isus se distribuia fiecărui suflet cum găsea potrivit şi el era simţit de toţi ca fiind Domnul şi prietenul nostru.
Am vizitat Nazaretul, bucurându-ne de compania Fecioarei Maria; am fost la Cana, iar tinerii soţi şi-au reînnoit legămintele matrimoniale; am mers pe Lacul Genezaret, pe Muntele Aruncării, la Cafarnaum, Tabga. Am stat pe Muntele Fericirilor, am urcat în picioare pe Muntele Ispitirilor, am reînnoit promisiunile baptismale la Iordan; am mers pe străzile Betleemului, am ajuns şi la Ein Karem, la locul naşterii lui Ioan Botezătorul. Am intrat în cetatea Ierusalimului, am străbătut în rugăciune Via Dolorosa, ne-am închinat la Sfântul Mormânt, după ce am trecut pe la Calvar. Am urcat şi pe Muntele Măslinilor, trecând prin bazilica Agoniei sau a Naţiunilor. Am celebrat nu departe de cenacol şi ne-am spălat unii altora picioarele; am cântat "Tatăl nostru" în trei sau patru forme diferite. Şi altele... Toate, cuprinse într-o săptămână intensă în prezenta lui Dumnezeu, a lui Isus şi a Mariei, în bucuria comuniunii tinereşti.
Mulţumiri pr. Cristian Vacaru pentru prezenţa de spirit, explicaţiile şi însoţirea plină de vitalitate pe parcursul pelerinajului în calitate de ghid.
Mulţumiri tuturor celor care s-au îngrijit de noi, punându-ne la dispoziţia masa sau bisericile în care am celebrat.
Mulţumiri deosebite Mamei Maria pentru căldura prezenţei de la Nazaret. Mulţumiri lui Isus pentru toată lucrarea din suflete şi pentru tainica şi incontestabila lui prezenţă între noi.
Pentru toate, un mare mulţumesc lui Dumnezeu!
Pr. Cristian Diac
Gândurile de mai jos sunt impresiile preţioase pe care câţiva tineri le-au aşternut în scris. Ele pot fi inspirative pentru alţi tineri care le citesc.
"Fiecare moment al pelerinajului a fost unic şi trăit cu mare intensitate. Ritualul spălării picioarelor a lăsat o amprentă în sufletul meu, întrucât am auzit atunci glasul lui, care mă îndemna să fiu mai atentă la cel de lângă mine, să îl iubesc mai mult şi să fac tot ce îmi stă în putere pentru binele lui.
Au fost zile pline de har, zile în care am lăsat deoparte cotidianul pentru a regăsi pacea sufletească şi pentru a consolida relaţia cu Dumnezeu. Îi mulţumesc Domnului pentru această săptămână binecuvântată şi pentru că mi-a îngăduit să îl simt atât de aproape" (Andreea Hortolomei)
"Veniţi şi vedeţi! Şi mi-am spus, voi merge, Doamne! Şi nu doar că am mers şi acum am revenit acasă, dar nu ai cum să mergi şi doar să vezi, odată ajuns acolo, simţi că eşti parte integrantă din istoria mântuirii lui Isus. Simţi, trăieşti, şi te transpui în acele timpuri şi în acele locuri în care tânăra Maria, la Nazaret rosteşte da-ul iubirii şi al credinţei absolute, e da-ul mântuirii noastre. Apoi am însoţit-o la nunta din Cana Galileii, unde ne-a învăţat să fim părtaşi la momentele de bucurie ale celorlalţi, să fim atenţi la nevoile lor, iar Isus ne-a învăţat că obedienţa şi cinstirea părinţilor se face la orice vârstă, nu doar când suntem mici.
Au fost foarte multe locuri pe care le-am vizitat, în care ne-am rugat, am cântat şi ne-am manifestat fiecare credinţa, recunoştinţa şi iubirea faţă de Isus, Maria şi Iosif. Au fost momente de o reală comuniune între noi şi între noi şi Dumnezeu. E minunat să fii printre «ai tăi», şi aici mă refer la preoţii care ne-au însoţit şi ne-au ghidat spaţio-temporal, dar mai ales spiritual, şi la tinerii din grup, pe care efectiv i-am simţit de-ai mei. Şi totuşi, nu erau de-ai mei, ci eram toţi de-ai lui Isus. A fost o binecuvântare să poţi spune hic, adică aici: Îngerul a vestit Mariei aici, Isus a fost răstignit aici, în acest loc, Isus s-a rugat... Dacă îl cauţi cu adevărat, Dumnezeu se lasă găsit, pentru că înainte de a-l căuta noi, sunt sigură că el ne-o ia deja înainte.
De aceea, îndemn şi încurajez pe oricine, indiferent de eforturile care vor trebui făcute: Mergeţi şi vedeţi şi vă veţi umple de Dumnezeu! (Ana-Simona Iosub)"Cine sunt eu acum? E greu să te regăseşti în lumea de azi, e greu să fii tu însuţi şi să fie de ajuns pentru tine şi ceilalţi. În lumea aceasta tumultoasă care parcă vrea să mă înghită cu totul în mrejele ei, am căutat şi am tot cerut răspunsuri de la Dumnezeu la toate problemele mele. Şi se pare că am găsit o parte din răspunsuri în această săptămână binecuvântată, în care am vizitat Ţara Sfântă.
Am fugit de toţi şi toate, am vrut să găsesc secretul de a-mi păstra credinţa vie mai departe pe drumul vieţii. Şi am vrut, ca de multe alte ori în viaţa mea, să mă ascund, să fiu protejată de tot ce e rău! Încă de la începutul pelerinajului am găsit un loc perfect, sus pe Muntele Carmel! Acolo am meditat în tăcere, am ascultat marea şi m-am refugiat în peştera sfântului Ilie, aflată în biserica Stella Maris.
În timpul slujbei, Preasfânta Fecioara Maria, Floarea Carmelului, l-a inspirat pe părintele Cristian Diac să ne vorbească despre lupta vieţii, despre momentele de încercare şi îndoială, când simţi că sunt prea multe voci puternice care îţi distrag atenţia de la vocea lui Dumnezeu.
Am simţit în acele momente că Dumnezeu ştie ce mi se întâmplă, este alături de mine, pe valurile acestei mări agitate. Iar eu doar trebuie să stau în tăcere şi să ascult, să deschid larg ochii şi să las mâna lui să mă ridice, mână care e de fapt a fraţilor mei. Am văzut-o pe sfânta Tereza a Pruncului Isus care m-a încurajat cu zâmbetul ei frumos şi mi-a zis: «Toţi avem o misiune pe acest pământ, găseşte-o pe a ta şi du-o la bun sfârşit cu multă răbdare, indiferent de obstacole!»" (Iriciuc Laura Simona)"Pelerinajul în Ţara Sfântă poate doar să îţi mărească credinţa. Dacă ar diminua-o, ar însemna că e doar o credinţă exterioară, care se lasă influenţată de ceea ce întâlneşti în jur. Altfel, Domnul îţi vorbeşte mult în tăcerea inimii, daca îl rogi. La nunta din Cana m-a inspirat Domnul cu gândul că tot ceea ce trebuia să facă era să sporească vinul. Şi ştia bine, după obiceiul vremii, că a doua tură de vin care se oferea mesenilor era mai slabă calitativ. Însă Isus nu s-a mulţumit doar să facă vin, ci a făcut cel mai bun vin. Şi că tot la fel face şi în viaţa mea, când îl rog să mă ajute cu ceva, îmi oferă nu doar «ceva», ci cel mai bun «ceva». Apoi, că dacă o rog pe sfânta Fecioară sa mijlocească la Fiul ei, ea o va face, dar mie mi se va adresa cu: «Faceţi tot ceea ce vă va spune el» şi se va înfăptui dorinţa mea. Însă eu cât sunt de dispusă să fac tot ce îmi va cere Isus? Orice renunţare? Orice sacrificiu? Orice acceptare... Un alt gând a fost la mormânt, când aşteptam la rând să intrăm: «Dacă tu, Doamne, ai reuşit în viaţa asta, şi eu voi reuşi împreună cu tine! Tu erai om şi Dumnezeu, iar eu sunt om împreună cu tine, cu Dumnezeu». Un altul, în timp ce străbăteam drumul spre Marea Moartă priveam cerul si păsările cum se lasă purtate de cursanţii de aer, dând din aripi doar din când în când şi mă gândeam: «Dacă aş avea cu adevărat credinţă, aş fi ca aceste păsări şi l-aş lăsa pe Dumnezeu să mă poarte prin această viaţă, eu ar trebui să dau din aripi, făcându-mi partea, doar din când în când. Şi nu ar mai fi atât de obositor sau puţin eficient. Iar un ultimul gând pe care îl împărtăşesc este din cisternă, unde a fost coborât Isus, în noaptea dintre arestare şi condamnare. Mă gândeam: Doamne, dacă aş putea să mă întorc în timp şi să fiu cu tine aici, ce gânduri îţi trec prin minte? Ce sentimente te încercau? Ce temeri? Eliberează-te tu şi lasă-mă pe mine! Aş fi capabilă să îţi spun asta? Te iubesc atât de mult încât să iau eu suferinţa ta asupra mea? Şi dacă încă nu, măcar ai fi de acord să îţi fiu alături în suferinţă? Doar de atât cred că sunt capabilă, în acest moment... Dacă aveţi posibilitatea, mergeţi în pelerinaj în Ţara Sfântă. Echipa celor doi preoţi care ne-au însoţit a fost potrivită! Chiar a fost «pr. Cristian» la puterea a doua!" (Ana Moraru)
"Ţara Sfântă, locul unde cerul se uneşte cu pământul, unde Dumnezeu se uneşte cu omul, cu mine, cu tine... O binecuvântare, o chemare «acasă» la Isus care mi-a şoptit: «Vino şi vezi!» Am mers şi am văzut, simţit, auzit, trăit iubirea lui Dumnezeu, imensa lui iubire. Dumnezeu făcut om în pruncuşorul Isus la Betleem, în Isus din Sfânta Familie de la Nazaret, în Isus care a pătimit, a murit şi a înviat pentru mine şi pentru tine la Ierusalim, în toate aceste locuri prin care am păşit, m-a copleşit iubirea lui. Pe urmele lui Isus şi ale Mariei, nu poţi simţi decât o simfonie de sentimente care să te pătrundă până în adâncul sufletului. Un loc de o însemnătate aparte, pentru mine, rămâne Grădina Măslinilor, care mi-a dăruit linişte şi încredere că Isus este şi va rămâne mereu alături de mine. Am conştientizat mai mult prezenţa lui în aproapele, trebuie doar să deschidem ochii inimii. Îi mulţumesc Domnului pentru acest mare dar al pelerinajului!" (Cristina Creţu)
"Am început acest pelerinaj cu o dorinţă aprinsă de a dărui o săptămână Domnului, detaşându-ne astfel de viaţa de zi cu zi şi pentru a ne regăsi liniştea sufletească. Am păşit în această experienţă cu multe idei preconcepute despre ce aveam să vizităm, dar realitatea s-a dovedit a fi complet diferită (impresionantă şi uimitoare).
Întâlnirea cu Măicuţa din Nazaret care tocmai aflase de minunata veste că va deveni Mama lui Isus, reînnoirea promisiunilor de la căsătorie chiar în locul minunii din Cana, zâmbetul Pruncuşorului din ieslea de la Betleem, încrederea simţită la Grota Laptelui şi pacea de la Mormânt au fost momentele cele mai emoţionante pentru noi din acest pelerinaj, care ne fac să spunem încontinuu că: Pe urmele lui Isus ne-a fost atât de bine!
Ajungând să treci prin locurile unde a trecut sau locuit Familia Sfântă, ai sentimente şi trăiri pe care nu le poţi descrie în cuvinte, am conştientizat cât de norocoşi putem fi că vedem acele locuri şi că toate acele amintiri ne vor ajuta să trăim mai intens fiecare pasaj din Biblie, fiecare Cale a Sfintei Cruci sau fiecare sfântă Liturghie.
Am plecat de acasă cu kilograme de intenţii de rugăciune ale noastre sau pentru cei dragi şi ne-am întors cu multă încredere că cea mai potrivită rugăciune este «Facă-se voia Ta!»" (Monica şi Marius Budău)"Pelerinajul în Ţara Sfântă mi-a «atins» sufletul, m-a făcut să conştientizez şi să simt pe propria piele că Dumnezeu «lucrează» în viaţa mea. Nu pot exprima în cuvinte trăirile din aceste zile pentru că ele depăşesc cu mult capacitatea cuvintelor de a transmite ceva. Vreau doar să spun ca am avut parte de momente de linişte şi pace interioară, de rugăciune intensă, de adevărat şi sincer dialog cu Dumnezeu, dar au fost şi clipe de încercare în care am putut simţi prezenţa, ajutorul şi iubirea Celui de Sus. Mergând pe urmele lui Isus şi ale Mariei, am trăit «Taborul» şi «Ispitirea». M-am întors acasă altfel! Cu repere mai clare, cu orizontul mai larg, cu bucurie mai intensă, «transformat» de dragostea lui. Pentru toate acestea îi mulţumesc lui Dumnezeu, părintelui Cristian V. şi Cristian D. şi celorlalţi pelerini. Am plecat de acasă un turist religios şi m-am întors un pelerin purtător şi mărturisitor al iubirii divine!" (Marius)
"De la început eram conştienţi că nu mergem într-un City Break sau în concediu de odihnă, ci vom întâlni un grup de tineri dragi, dornici ca şi noi, de o reculegere în Ţara Sfântă, pe urmele lui Isus. Nu cred că există un alt mod de a realiza, de a simţi că eşti prezent cu adevărat în Ţara Sfântă, decât acel moment când am început rugăciunea «Îngerul Domnului» în bazilica Bunei Vestiri din Nazaret, spunând: «Îngerul Domnului a vestit aici Mariei». Din acea clipă noţiunea de «acolo s-a întâmplat» pe care mereu ne-o imaginăm când ascultăm evanghelia la Liturghie, deodată a devenit «aici s-a întâmplat». Coborând la grotă, am simţit cum suntem învăluiţi de un sentiment de bucurie, pace şi linişte interioară, o linişte interioara pe care nu o găseam aşa rapid atunci când mergeam pe Drumul Crucii în Ierusalim, rugându-ne Calea Crucii. Fiecare zi din cele şapte petrecute acolo a avut particularitatea ei prin trăiri absolut minunate, trăiri ce nu le poţi exprima în cuvinte. O săptămâna în care am mers pe urmele lui Isus, transpunându-ne atât fizic cât şi cu sufleteşte la ceea ce a trăit el în urmă cu 2000 de ani. Ce poate fi mai frumos pentru un creştin? Ne-am bucurat mult că am avut posibilitatea de a reînnoi, în biserica din Cana Galileei cu aceleaşi emoţii precum şi unii din martori, jurământul Căsătoriei, când în urmă cu an şi jumătate am devenit o familie. Conştienţi că fericirea trebuie trăită acum şi nu în viitor, am cerut harul şi binecuvântarea Fecioarei Maria la Grota Laptelui de a deveni părinţi, urmând modelul Sfintei Familii din Nazaret. Călătorind şapte zile în Israel, conştientizezi cât de important este să te rogi împreună cu fraţii tăi pentru ca Biserica să devină una, aşa cum Isus îşi doreşte, cât şi pentru pacea în Israel. Acum, întorşi acasă, gândindu-ne la săptămâna ce s-a scurs, nu putem să spunem decât că acest pelerinaj ne-a ajutat într-adevăr să-l descoperim mai bine pe Dumnezeu, să ne apropiem mai mult de el, fiind ca şi un model, un ghid, pe care ne dorim să-l urmăm mereu. De aceea, aceste trăiri îşi vor păstra amprenta pentru totdeauna în sufletul, inima şi vieţile noastre". (Alexandra şi Gabriel Lucaci)
"Iniţial, am mers pe principiul că scopul acestui pelerinaj a fost a-l cunoaşte pe Isus cu adevărat, mergând pe urmele lui, dar a fost despre mult mai mult: despre a mă regăsi, despre a mă reconecta la el, cât şi a crea conexiuni cu ceilalţi tineri pelerini astfel încât, la final mă simţeam ca fiind acasă, nu-mi doream să se termine.
Mai presus decât atât, Dumnezeu mi-a dăruit şi mai mult. Totul a început ca un joc în prima zi, când am ales la întâmplare o vedere pe spatele căreia era scris numele unui tânăr din cadrul grupului pe care urma să-l protejăm în acele zile, să-i fim îngeraş, să ne rugăm pentru el şi să-i purtăm o grijă deosebită pe durata pelerinajului.
Acest joc s-a transformat în realitate, o realitate ce va dura o viată întreagă, întrucât mie mi-a fost încredinţată misiunea de a fi înger păzitor pentru soţul meu şi el a avut misiunea de a avea grijă de mine.
Emoţiile trăite încă din primele zile, când am şi reînnoit jurămintele făcute la căsătorie, la Cana Galileei, bucuria manifestată până la lacrimi, coincidenţele ce au avut loc în toate zilele, mă fac să mă simt atât de specială, cât şi binecuvântată că Dumnezeu îmi arată cât de mult mă iubeşte prin intermediul soţului meu, cât şi a tuturor celor ce îmi sunt alături mereu, şi să aplic aşa cum ne spunea şi pr. Cristian Diac la predica de pe Muntele Fericirilor: «Să nu trăim fericirea la timpul viitor, ci aici şi acum»". (Beatrice Baciu)"Încă din copilărie mi-am dorit să ajung cândva în Ţara Sfântă, şi de aceea mă bucur enorm că în sfârşit am reuşit acest lucru. Au fost zile pline de har, de rugăciune, de întrebări, de meditaţie, de comuniune, de sentimente diverse. Am fost surprinsă de multe aspecte, chiar şi de faptul că unele locuri arată altfel faţă de cum mi le imaginam sau că realitatea de acolo nu e tocmai aşa cum mă aşteptam să fie. Analizând toate locurile vizitate, toate trăirile experimentate în aceste zile, cred că cel mai mult şi-a pus amprenta asupra mea calea Sfintei Cruci. Am ales să port crucea alături de alte două persoane, de la staţiunea a 8-a până la a 9-a. Pot spune că a fost chiar o provocare. Mi s-a părut a fi cea mai lungă distanţa între staţiuni. Forfotă, mulţimi de oameni, magazine cu suveniruri la orice pas, străzi întortocheate, scări de urcat - aşa parcurgeam noi şi ne rugam şi inevitabil mi-a dat de gândit: suntem trei persoane, perfect sănătoase, cărând o cruce relativ mică şi uşoară, pe distanţa dintre două staţiuni. Atât. Şi totuşi nu puteam nega greutatea crucii. O resimţeam destul de mult. Inevitabil meditam la suferinţa lui Isus şi am căzut pe gânduri. Cum puteam oare să mă plâng doar de atât când Isus a avut de purtat o cruce mult mai grea şi mai mare, suferind din cauza loviturilor, a biciuirii, a căzăturilor, a singurătăţii? Era rănit, obosit şi totuşi a purtat crucea până la capăt pentru noi toţi, pentru mine. Acum mi-e şi mai clar că nu înţeleg pe deplin jertfa lui Isus, că nu o preţuiesc aşa cum se cuvine şi că trebuie să apreciez mult mai mult iubirea sa şi ceea ce el a făcut pentru mine". (Andreea Iuliana Ghiuzan)
"Acest pelerinaj a fost pentru mine o cunoaştere reală, de aproape, pas cu pas, a celui care a schimbat omenirea cu venirea sa pe pământ: Isus. Pe tot parcursul săptămânii am putut simţi şi vedea minunile făcute în sufletele fiecăruia dintre noi. Duhul Sfânt a fost prezent, iar locul în care m-a atins profund a fost la biserica Dominus Flevit. Da, poate părea la prima vedere doar un loc de durere printre morminte având în faţă panorama cetăţii Ierusalimului, însă pentru mine simt că acolo Isus a plâns nu doar de tristeţe, dar acum şi de bucurie, ştiindu-mă mai aproape de el. Slavă Domnului pentru tot ce mi-a oferit!" (Simona Dămătărc)
"Omul sfinţeşte locul, atât timp cât omul însuşi caută sfinţenia. În Israel însă, pe pământul sfinţit deja de Atotcreator, am găsit noi, cei însetaţi de cunoaşterea lui, urmele paşilor lui Dumnezeu-Fiul însuşi, de la Betleem, ţinutul Galileei şi Nazaret, până la Ierusalim, dar si lăcaşurile unde Mama cerească, apostolii şi multe alte personaje biblice şi-au îndeplinit misiunea pământească.
L-am găsit, de fapt, pe Dumnezeul viu, şi nu doar prin pricina locului sfânt, ci prin aceea a mai-marelui suflet al celor de lângă mine, şi odată cu asta, am gustat raiul pe pământ.
Ce nuntă se anunţă acolo sus! Sper doar ca Isus să-şi repete prima minune continuu acolo, ca vinul să fie cel mai ales - noi la Cana am ajuns la 2000 de ani după începerea petrecerii, iar vinul s-a îndulcit cam tare între timp. Slavă lui, slavă Creatorului!" (Ionuţ Puşcaşu)"Acest pelerinaj a fost şi este în continuare o experienţă cu accent pe trăire semnificativă. Fiecare loc pe care l-am vizitat a lăsat o amintire, care cu siguranţă va fi o vitamină de care voi avea nevoie în viaţa mea când mi se va cere să acţionez în mod creştineşte.
Rugăciunea, cântul, tăcerea şi comuniunea de la sfânta Liturghie dar şi în celelalte momente, au fost nelipsite şi cu adevărat hrănitoare dar câteva momente au fost memorabile deoarece le-am simţit ca fiind mesaje personale pentru drumul meu.
Grota Laptelui din Betleem a fost un loc şi un moment de reculegere în care am simţit mai profund rolul Sfintei Fecioare, care pentru mine a încununat toată imaginea despre atitudinea în faţa maternităţii care poate împlini femeia. Am alintat şi am legănat Pruncul Isus, trezind astfel cele mai dulci sentimente.
Pe drumul crucii, parcurs de Isus până pe Golgota am conştientizat faptul că poate cel mai mare păcat al zilelor noastre este superficialitatea cu care tratăm suferinţa din viaţa celorlalţi, dar şi rapiditatea cu care trecem peste momentele care vorbesc inimii, acordând mai multă importanţă planurilor personale şi realizărilor cerute de societate. Dintr-o viaţă cu idei complicate, această experienţă mi-a simplificat-o.
Un alt gest care a creat o experienţă puternică pentru mine a fost cel al spălării picioarelor de la ultima Liturghie de pe locurile sfinte. Am simţit cât de mult îşi doreşte Isus să ne cureţe de ceea ce este murdar în noi şi cât de mult este nevoie de deschidere, umilinţă, simplitate şi renunţare la toate măştile şi orgoliile noastre pentru ca Isus să ajungă în aceste locuri. Mi-a fost greu să mă las spălată de cel de alături şi a fost minunat să văd deschidere şi să aud cât de important este să ne spălăm unii altora picioarele. Poate dacă am fi fost anunţaţi din timp de aceste lucru nu aş fi trăit momentul atât de apropiat de cel al apostolilor care se simţeau şi ei nepregătiţi. Dar ghizi noştri au ştiu ce avem noi nevoie.
Un alt lucru care a contat mult a fost îndemânarea şi grija ghizilor care, atât din punct de vedere istoric cât spiritual au creat un cadru de comuniune în care am simţit însoţirea pentru a ajunge cu grijă la mesajul lui Cristos. Sfânta Liturghie va fi trăită cu o încărcătură spirituală nouă, îmbogăţită şi sper ca fiecare moment să fie trăit cu simplitatea şi intensitatea trăite în aceste zile. Experienţa grupului va rămâne punct de referinţă pentru bucuria adevărată". (Celina-Eugenia Dumitru)"Un pelerinaj la care aş mai participa cu multă bucurie. Să merg în locul unde însuşi Isus s-a născut, unde şi-a desfăşurat activitatea, a pătimit, a murit şi a înviat, pentru mine a fost o adevărată binecuvântare, pentru care sunt foarte recunoscător. Ne-am rugat, i-am cântat şi l-am preamărit pe Domnul în tot acest timp, devenind mai uniţi cu el, mai plini de credinţă. Acest pelerinaj m-a ajutat să mă încarc spiritual şi sunt hotărât să îl urmez mai mult pe Domnul în viaţa mea de zi cu zi". (Robert Doboş)
"Curiozitate, trăiri unice, intimitate cu Dumnezeu... de fapt un veridic carusel emoţional. Aşa a reuşit pelerinajul din Ţara Sfântă să mă copleşească zilnic, timp de o săptămână. Nu mi-am creat nicio formă de aşteptare înainte de plecare şi pot să spun din inimă, că mai plăcut surprinsă de atât nici că puteam fi.
Din miile de trăiri punctez una sub formă de destăinuire. Sentimentul trăit nu se egalează nicicând cu cel imaginat din poveştile altora. Ştiam asta, însă nu mă gândisem că această idee ar fi aplicabilă şi asupra cunoaşterii biblice sau chiar credinţei mele. Aşa cum prietenii tăi nu ar putea împărtăşi aceleaşi sentimente pe care le povesteşti din ultima vacanţă din Italia sau, ştiu eu, Maldive, tot aşa nici eu nu îmi imaginam că vizitarea locurilor sfinte, care mi-au răsunat în urechi toată copilăria şi adolescenţa, pot lua o formă atât de reală şi umană. Cu fiecare pas făcut şi loc descoperit se contura tot mai mult umanitatea Dumnezeului meu. Dintr-o dată, Maria, Isus şi ceilalţi sfinţi nu-mi mai erau poveşti, ci prieteni adevăraţi, alături de care am râs şi plâns. Iar faptul că şi ceilalţi 57 de tineri umblau după acelaşi lucru a creat o prietenie frumoasă, care sper să ţină cât mai mult.
Acum sunt convinsa că îmi vor răsuna diferit în urechi cuvintele şi învăţăturile biblice. Concluzionând, bucuria mea e mare cât un munte şi un vârf, aşa că îţi zic, o dată în viaţă, mergi şi vezi, ca să ne întâlnim în acelaşi carusel emoţional, care pentru mine, deşi experienţa a luat sfârşit, încă se mai plimbă de dor". (Valentina Pal)"«Du-te acolo, încearcă şi această activitate şi mergi şi dincolo!», îmi dicta conştiinţa înainte de a mă îndrepta spre Ţara Sfântă. Însă nici una din aceste activităţi nu mă apropia de Dumnezeu, toate le făceam pentru a uita de mine şi de luptele mele interioare. Gânduri mari nu am avut la plecare, sentimentele nu s-au schimbat nici după prima zi (probabil din cauza oboselii nu am putut trăi la intensitate maximă acea primă zi). Momentele care în primă fază, pentru mine, păreau a fi cele mai plictisitoare, au fost cele mai rodnice. Fugind foarte mult de mine până în acele clipe, meditaţiile personale, au avut un rol foarte important atât în a mă redescoperi pe mine, dar şi în a mă apropia mai mult de Dumnezeu.
Acolo am realizat că, adevărata fericire nu constă în cât de multe activităţi ai reuşit într-o zi, ci cât de mult ai reuşit să faci un pas către Dumnezeu în acea zi". (Maria Robu)"Nu am avut nici o ezitare de a merge în acest pelerinaj şi mă bucur că am putut ajunge. Cu gândul toţii am fost în Israel, ne-am imaginat poveştile părinţilor noştri, ale rudelor sau ale prietenilor. Şi eu fac parte dintr-o familie cu tatăl plecat la muncă în Ţara Sfântă şi mereu mi-am dorit să văd locurile povestite.
Din păcate, astăzi totul este comercial. Trebuie să-ţi închizi ochii şi să-ţi aminteşti Evanghelia ca să trăieşti spiritual. Eu am reuşit: biserica Buna Vestire din Nazaret este locul cel mai liniştit, unde te simţi ca acasă, casa familiei sfinte, o familie normală şi umană exact ca şi a noastră.
M-au emoţionat multe momente din timpul pelerinajului: faptul că m-am reîntâlnit cu prieteni vechi, mi-am făcut prieteni noi, toţi cu aceeaşi credinţă şi cu aceeaşi inimă deschisă. Dar cel mai mult m-a atins un moment de bucurie nebănuită, atunci când ne-am întâlnit cu un grup de pelerini din Coreea în biserica Câmpul Păstorilor din Betleem şi cu toţii am cântat: «Gloria in excelsis Deo». Aceeaşi fericire, indiferent de naţiune, limbă sau religie!
M-am întors încărcată emoţional şi după ce am văzut Ţara Sfânta, am înţeles şi mă voi ruga şi eu pentru unitatea creştinilor". (Alina Petrişor)"Reîntors în România, momentele trăite atât de intens în pelerinajul din Ţara Sfântă nu încetează să îmi răsune în minte. Faptul de a merge în locurile în care a fost Isus şi de a încerca să retrăiesc ceea ce s-a întâmplat atunci m-a întărit în credinţă şi în relaţia cu el. Au fost multe momente frumoase pline cu o încărcătură spirituală deosebită. Fiecare zi a avut momentele sale unice. Mi s-a părut extraordinar faptul că tot grupul de pelerini era format exclusiv din tineri. Să-i vezi şi pe alţii de vârstă ta cum se roagă şi cum îşi trăiesc credinţa este o bucurie enormă. Totodată, pentru mine ca seminarist, acest pelerinaj a fost un moment de cercetare interioară cu privire la vocaţia mea şi la viitorul meu: să devin preot. Sunt pe deplin recunoscător tuturor celor care au făcut posibil acest pelerinaj şi îi îndemn şi pe alţii să o facă". (Bogdan Enăşoaie)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7-14 februarie: Pelerinajul tinerilor în Ţara Sfântă
* * *
Tineri din Dieceza de Iaşi în pelerinaj în Ţara Sfântă
