Piaţa "Sfântul Petru", sâmbătă, 26 octombrie 2013
Dragi familii!
Bună seara şi bine aţi venit la Roma!
Aţi venit pelerine din atâtea părţi ale lumii pentru a mărturisi credinţa voastră în faţa mormântului sfântului Petru. Această piaţă vă primeşte şi vă îmbrăţişează: suntem un singur popor, cu un singur suflet, convocaţi de Domnul care ne iubeşte şi ne susţine. Salut şi toate familiile care sunt în legătură prin televiziune şi internet: o piaţă care se lărgeşte fără graniţe!
Aţi voit să numiţi acest moment "Familie, trăieşte bucuria credinţei!". Îmi place titlul acesta. Am ascultat experienţele voastre, istoriile pe care le-aţi relatat. Am văzut atâţia copii, atâţia bunici... Am auzit durerea familiilor care trăiesc în situaţie de sărăcie şi de război. I-am ascultat pe tinerii care vor să se căsătorească deşi printre mii de dificultăţi. Aşadar ne întrebăm: cum este posibil a trăi bucuria credinţei, astăzi, în familie? Dar eu vă mai întreb: Este posibil a trăi această bucurie sau nu este posibil?
1. Există un cuvânt al lui Isus, în Evanghelia lui Matei, care ne vine în întâmpinare: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt11,28). Viaţa este obositoare adesea, de atâtea ori chiar tragică! Am auzit recent... A munci este trudă; a căuta de muncă este trudă. Şi a găsi de muncă astăzi cere atâta trudă! Dar ceea ce apasă mai mult în viaţă nu e asta: ceea ce apasă mai mult decât toate aceste lucruri este lipsa de iubire. Apasă faptul de a nu primi un zâmbet, faptul de a nu fi primiţi. Apasă anumite tăceri, uneori şi în familie, între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între fraţi. Fără iubire, truda devine mai apăsătoare, insuportabilă. Mă gândesc la bătrânii singuri, la familiile care au greutăţi pentru că nu sunt ajutate să-l susţină pe cel care în casă are nevoie de atenţii speciale şi de îngrijiri. "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi", spune Isus.
Dragi familii, Domnul cunoaşte trudele noastre: le cunoaşte! Şi cunoaşte poverile vieţii noastre. Însă Domnul cunoaşte şi dorinţa noastră profundă de a găsi bucuria odihnei! Vă amintiţi? Isus a spus: "Bucuria voastră să fie deplină" (In 15,11). Isus vrea ca bucuria noastră să fie deplină! A spus asta apostolilor şi ne-o repetă astăzi nouă. Aşadar, acesta este primul lucru pe care vreau să-l împărtăşesc cu voi în această seară, şi este un cuvânt al lui Isus: Veniţi la mine, familii din toată lumea - spune Isus - şi eu vă voi da odihnă, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Şi acest cuvânt al lui Isus duceţi-l acasă, purtaţi-l în inimă, împărtăşiţi-l în familie. Ne invită să mergem la El pentru a ne da, pentru a da tuturor bucuria.
2. Al doilea cuvânt îl iau din ritualul Căsătoriei. Cel care se căsătoreşte în Sacrament spune: "Promit să-ţi fiu credincios, în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca şi în timp de sănătate, să te iubesc şi să te respect în toate zilele vieţii mele". Soţii în acel moment nu ştiu ce se va întâmpla, nu ştiu ce bucurii şi ce dureri îi aşteaptă. Pornesc, ca Abraham, pornesc la drum împreună. Şi aceasta este căsătoria! A porni şi a merge împreună, mână în mână, încrezându-se în marea mână a Domnului. Mână în mână, mereu şi pentru toată viaţa! Şi a nu da atenţie acestei culturi a provizoriului, care ne taie viaţa în bucăţi!
Cu această încredere în fidelitatea lui Dumnezeu se înfruntă totul, fără teamă, cu responsabilitate. Soţii creştini nu sunt naivi, cunosc problemele şi pericolele vieţii. Dar nu le este frică să-şi asume responsabilităţile lor, în faţa lui Dumnezeu şi a societăţii. Fără a scăpa, fără a se izola, fără a renunţa la misiunea de a forma o familie şi de a aduce pe lume copii. - Dar astăzi, părinte, este greu... -. Desigur, este greu. Pentru aceasta e nevoie de har, har pe care ni-l dă Sacramentul! Sacramentele nu folosesc pentru a împodobi viaţa - dar ce căsătorie frumoasă, ce ceremonie frumoasă, ce sărbătoare frumoasă!... - Dar acela nu este Sacramentul, acela nu este harul Sacramentului. Aceea este o împodobire! Şi harul nu este pentru a împodobi viaţa, este pentru a ne face puternici în viaţă, pentru a ne face curajoşi, pentru a putea să mergem înainte! Fără a se izola, mereu împreună. Creştinii se căsătoresc în Sacrament pentru că sunt conştienţi că au nevoie de el! Au nevoie de el pentru a fi uniţi între ei şi pentru a îndeplini misiunea de părinţi. "În orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca şi în timp de sănătate". Aşa spun soţii în Sacrament şi în Căsătoria lor se roagă împreună şi cu comunitatea. De ce? Pentru că se obişnuieşte să se facă aşa? Nu! Fac asta pentru că au nevoie de el, pentru călătoria lungă pe care trebuie s-o facă împreună: o călătorie lungă care nu este pe bucăţi, durează toată viaţa! Şi au nevoie de ajutorul lui Isus, pentru a merge împreună cu încredere, pentru a se primi unul pe altul în fiecare zi şi iertându-se în fiecare zi! Şi acest lucru este important! În familii trebuie să ştim să ne iertăm, pentru că noi toţi avem lipsuri, toţi! Uneori facem lucruri care nu sunt bune şi fac rău altora. A avea curajul de a cere iertare, când greşim în familie...
În urmă cu câteva săptămâni, în această piaţă, am spus că pentru a duce înainte o familie este necesar să se folosească trei cuvinte. Vreau să repet asta. Trei cuvinte: te rog, mulţumesc, scuze. Trei cuvinte cheie! A ruga pentru a nu fi invadenţi în familie. "Pot să fac asta? Îţi place să fac asta?". Cu limbajul de a cere permisiunea. Să spunem mulţumesc, mulţumesc pentru iubire. Dar spune-mi, de câte ori pe zi tu spui mulţumesc soţiei tale şi tu soţului tău? Câte zile trec fără a spune acest cuvânt, mulţumesc! Şi ultimul: scuze. Cu toţii greşim şi uneori cineva se supără în familie şi în căsătorie şi uneori - eu spun - zboară farfuriile, se spun cuvinte grele, dar ascultaţi acest sfat: nu terminaţi ziua fără a face pace. Pacea se reface în fiecare zi în familie! "Scuzaţi-mă", iată, şi se reîncepe din nou. Te rog, mulţumesc, scuze! Spunem asta împreună? (răspund: "Da!"). Te rog, mulţumesc, scuze! Să spunem aceste trei cuvinte în familie! A ne ierta în fiecare zi!
În viaţă familia experimentează atâtea momente frumoase: odihna, masa împreună, ieşirea în parc sau la ţară, vizita la bunici, vizita la o persoană bolnavă... Dar dacă lipseşte iubirea lipseşte bucuria, lipseşte sărbătoarea şi iubirea ne-o dăruieşte mereu Isus: El este izvorul inepuizabil. Acolo El, în Sacrament, ne dă Cuvântul său şi ne dă Pâinea vieţii, pentru că bucuria noastră deplină.
3. Şi pentru a termina, aici în faţa noastră, această icoană a Prezentării lui Isus la Templu. Este o icoană într-adevăr frumoasă şi importantă. S-o contemplăm şi să ne lăsăm ajutaţi de această imagine. Ca voi toţi, şi protagoniştii scenei au drumul lor: Maria şi Iosif au pornit la drum, pelerini la Ierusalim, ascultând de Legea Domnului; şi bătrânul Simeon şi profetesa Ana, şi ea foarte bătrână, ajung la templu stimulaţi de Duhul Sfânt. Scena ne arată această împletire de trei generaţii, împletirea de trei generaţii: Simeon îl ţine în braţe pe pruncul Isus, în care îl recunoaşte pe Mesia, şi Ana este reprezentată în gestul de lăudare a lui Dumnezeu şi de vestire a mântuirii celor care aşteptau răscumpărarea lui Israel. Aceşti doi bătrâni reprezintă credinţa ca amintire. Dar vă întreb: Voi îi ascultaţi pe bunici? Voi deschideţi inima voastră amintirii pe care ne-o dau bunicii? Bunicii sunt înţelepciunea familiei, sunt înţelepciunea unui popor. Şi un popor care nu ascultă bunicii este un popor care moare! A-i asculta pe bunici! Maria şi Iosif sunt Familia sfinţită de prezenţa lui Isus, care este împlinirea tuturor promisiunilor. Fiecare familie, ca aceea din Nazaret, este inserată în istoria unui popor şi nu poate să existe fără generaţiile precedente. Şi de aceea astăzi avem aici bunicii şi copiii. Copiii învaţă de la bunici, de la generaţia precedentă.
Dragi familii, şi voi sunteţi parte a poporului lui Dumnezeu. Mergeţi cu bucurie împreună cu acest popor. Rămâneţi mereu unite cu Isus şi duceţi-l tuturor cu mărturia voastră. Vă mulţumesc că aţi venit. Împreună, să ne însuşim cuvintele sfântului Petru, care ne dau putere şi ne vor da putere în momentele dificile: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice" (In 6,68). Cu harul lui Cristos, trăiţi bucuria credinţei! Domnul să vă binecuvânteze şi Maria, Mama noastră, să vă păzească şi să vă însoţească! Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
