Piaţa Sfântul Petru, duminică, 27 octombrie 2013
Lecturile din această duminică ne invită să medităm asupra câtorva caracteristici fundamentale ale familiei creştine.
1. Prima: familia care se roagă. Textul din Evanghelie scoate în evidenţă două moduri de rugăciune, unul fals - cel al fariseului - şi celălalt autentic - cel al vameşului. Fariseul întrupează o atitudine care nu exprimă aducerea de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile sale şi pentru milostivirea sa, ci mai degrabă satisfacţie de sine. Fariseul se simte drept, se simte în ordine, se împăunează de asta şi îi judecă pe alţii de la înălţimea piedestalului său. Dimpotrivă, vameşul nu înmulţeşte cuvintele. Rugăciunea sa este umilă, sobră, pătrunsă de conştiinţa propriei nevrednicii, a propriilor mizerii: acest om într-adevăr recunoaşte că are nevoie de iertarea lui Dumnezeu, de milostivirea lui Dumnezeu.
Rugăciunea vameşului este rugăciunea celui sărac, este rugăciunea plăcută lui Dumnezeu care, aşa cum spune prima lectură, "ajunge până la nori" (Sir 35,20), în timp ce rugăciunea fariseului este îngreunată de lestul vanităţii.
În lumina acestui Cuvânt, aş vrea să vă întreb pe voi, dragi familii: vă rugaţi vreodată în familie? Unii da, ştiu asta. Dar atâţia îmi spun: cum se face? Dar, se face ca vameşul, este clar: cu umilinţă, în faţa lui Dumnezeu. Fiecare cu umilinţă se lasă privit de Domnul şi cere bunătatea sa, ca să vină la noi. Însă, în familie, cum se face? Pentru că se pare că rugăciunea este un lucru personal, şi apoi nu există niciodată un moment potrivit, liniştit, în familie... Da, este adevărat, însă este şi problemă de umilinţă, de a recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu, ca vameşul! Şi toate familiile, avem nevoie de Dumnezeu: toţi, toţi! Avem nevoie de ajutorul său, de puterea sa, de binecuvântarea sa, de milostivirea sa, de iertarea sa. Şi este nevoie de simplitate: pentru a ne ruga în familie, este nevoie de simplitate! A ne ruga împreună "Tatăl nostru", în jurul mesei, nu este un lucru extraordinar: este uşor. Şi a ne ruga împreună Rozariul, în familie, este foarte frumos, dă atâta putere! Şi chiar şi a ne ruga unul pentru altul: soţul pentru soţie, soţia pentru soţ, amândoi pentru copii, copiii pentru părinţi, pentru bunici... A ne ruga unul pentru altul. Asta înseamnă a ne ruga în familie şi asta face puternică familia: rugăciunea.
2. Lectura a doua ne sugerează o altă idee: familia păstrează credinţa. Apostolul Paul, la apusul vieţii sale, face un bilanţ fundamental şi spune: "Am păstrat credinţa" (2Tim 4,7). Dar cum a păstrat-o? Nu într-un seif! Nu l-a ascuns sub pământ, ca acel servitor un pic leneş. Sfântul Paul aseamănă viaţa sa cu o bătălie şi cu o alergare. A păstrat credinţa pentru că nu s-a limitat s-o apere, ci a vestit-o, a iradiat-o, a dus-o departe. S-a opus cu hotărâre celor care voiau să păstreze, "să îmbălsămeze" mesajul lui Cristos între graniţele Palestinei. Pentru aceasta a făcut alegeri curajoase, a mers în teritorii ostile, s-a lăsat provocat de cei de departe, de culturi diferite, a vorbit deschis fără frică. Sfântul Paul a păstrat credinţa pentru că, aşa cum a primit-o, a dăruit-o, mergând în periferii, fără a se baricada pe poziţii defensive.
Şi aici, putem întreba: în ce mod noi, în familie, păstrăm credinţa noastră? O ţinem pentru noi, în familia noastră, ca un bun privat, ca un cont în bancă, sau ştim s-o împărtăşim cu mărturia, cu primirea, cu deschiderea spre alţii? Cu toţii ştim că familiile, în special cele tinere, sunt adesea "în fugă", foarte ocupate; însă uneori vă gândiţi vreodată că această "alergare" poate să fie şi alergarea credinţei? Familiile creştine sunt familii misionare. Însă, am auzit ieri, aici în piaţă, mărturia unor familii misionare. Sunt misionare şi în viaţa de fiecare zi, făcând lucrurile de fiecare zi, punând în toate sarea şi drojdia credinţei! A păstra credinţa în familie şi apune sarea şi drojdia credinţei în lucrurile de fiecare zi.
3. Şi un ultim aspect îl luăm din Cuvântul lui Dumnezeu: familia care trăieşte bucuria. În Psalmul responsorial se găseşte această expresie: "Să audă săracii şi să se bucure" (33/34,3). Tot Psalmul acesta este un imn adus Domnului, izvor de bucurie şi de pace. Şi care este motivul acestei bucurii? Este acesta: Domnul este aproape, ascultă strigătul celor umili şi-i eliberează de rău. Scria asta tot sfântul Paul: "Bucuraţi-vă mereu... Domnul este aproape!" (Fil 4,4-5). Eh... mie mi-ar plăcea să pun o întrebare, astăzi. Dar, fiecare s-o poarte în inima sa, acasă, da? Ca o temă de făcut. Şi să răspundă singur. Cum merge bucuria, acasă la tine? Cum merge bucuria în familia ta? Eh, daţi voi răspunsul.
Dragi familii, voi ştiţi bine asta: bucuria adevărată care se gustă în familie nu este ceva superficial, nu vine din lucruri, din circumstanţele favorabile.. Bucuria adevărată vine dintr-o armonie profundă dintre persoane, pe care cu toţii o simt în inimă şi care ne face să simţim frumuseţea de a fi împreună, de a ne susţine reciproc pe drumul vieţii. Însă la baza acestui sentiment de bucurie profundă este prezenţa lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu în familie, este iubirea sa primitoare, milostivă, respectuoasă faţă de toţi. Şi mai ales, o iubire răbdătoare: răbdarea este o virtute a lui Dumnezeu şi ne învaţă, în familie, să avem această iubire răbdătoare, unul cu altul. A avea răbdare între noi. Iubire răbdătoare. Numai Dumnezeu ştie să creeze armonia diferenţelor. Dacă lipseşte iubirea lui Dumnezeu, şi familia pierde armonia, prevalează individualismele şi se stinge bucuria. În schimb familia care trăieşte bucuria credinţei o comunică în mod spontan, este sare a pământului şi lumină a lumii, este drojdie pentru toată societatea.
Dragi familii, trăiţi mereu cu credinţă şi simplitate, ca sfânta Familie de la Nazaret. Bucuria şi pacea Domnului să fie mereu cu voi!
* * *
Angelus (27 octombrie 2013)
Înainte de a încheia această celebrare, doresc să-i salut pe toţi pelerinii, în special pe voi, dragi familii, venite din toate ţările. Mulţumesc din inimă!
Adresez un salut cordial episcopilor şi credincioşilor din Guineea Ecuatorială, veniţi aici cu ocazia ratificării Acordului cu Sfântul Scaun. Fecioara Neprihănită să ocrotească iubitul vostru popor şi să vă dobândească să înaintaţi pe calea înţelegerii şi a dreptăţii.
Acum ne vom ruga împreună Angelus. Cu această rugăciune invocăm ocrotirea Mariei pentru familiile din întreaga lume, îndeosebi pentru acelea care trăiesc situaţii de dificultate mai mare. Marie, Regina Familiei, roagă-te pentru noi! Să spunem împreună: Marie, Regina Familiei, roagă-te pentru noi! Marie, Regina Familiei, roagă-te pentru noi! Marie, Regina Familiei, roagă-te pentru noi!
Angelus Domini...
Multe mulţumiri pentru sărbătoarea de ieri şi pentru această Liturghie. Domnul să vă binecuvânteze. Vă doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu