|
| © Vatican Media |
Cuvinte rostite liber de Sfântul Părinte
Mulţumesc pentru această vizită. Şi mulţumesc pentru munca voastră. Există un discurs frumos aici cu lucruri teologice, dar datorită modului în care mă simt, mai bine să nu-l citesc. Vi-l încredinţez.
Mulţumesc pentru ceea ce faceţi. Teologia, reflecţia teologică, este foarte importantă. Dar există ceva ce nu-mi place despre voi, scuzaţi-mi sinceritatea. Un, două, trei, patru femei: sărmanele! Sunt singure! Ah, scuzaţi-mă, cinci. Cu privire la asta trebuie să mergem înainte! Femeia are o capacitate de reflecţie teologică diferită de aceea pe care o avem noi, bărbaţii. Asta poate pentru că eu am studiat mult teologia unei femei. M-a ajutat o femeie germană bună, Hanna-Barbara Gerl, despre Guardini. Ea studiase acea istorie şi teologia acelei femei nu este atât de profundă, dar este frumoasă, este creativă. Şi acum, în următoarea reuniune a celor nouă cardinali, vom avea o reflecţie despre dimensiunea feminină a Bisericii.
Biserica este femeie. Şi dacă noi nu ştim să înţelegem ce este o femeie, ce este teologia unei femei, nu vom înţelege niciodată ce este Biserica. Unul dintre marile păcate pe care le-am avut este "să masculinizăm" Biserica. Şi asta nu se rezolvă pe calea ministerială, acesta este un alt lucru. Se rezolvă pe calea mistică, pe calea reală. Mie mi-a dat multă lumină gândirea balthasariană: principiu petrin şi principiu marian. Se poate discuta asta, dar cele două principii există. Este mai important cel marian decât cel petrin, pentru că există Biserica mireasă, Biserica femeie, fără a se masculiniza.
Şi voi vă veţi întreba: Unde duce acest discurs? Nu numai pentru a vă spune ca să aveţi mai multe femei aici înăuntru - acesta este un lucru -, ci pentru a ajuta să reflectaţi. Biserica femeie, Biserica mireasă. Şi aceasta este o misiune pe care v-o cer, cu rugăminte. Să demasculinizaţi Biserica.
Şi mulţumesc pentru ceea ce faceţi. Scuzaţi-mă, am vorbit prea mult şi mi-a făcut rău, dar acum aşezaţi cum suntem, putem să ne rugăm un Tatăl nostru împreună, fiecare în limba proprie şi apoi voi da binecuvântarea.
Recitarea rugăciunii Tatăl nostru
Binecuvântarea
Şi rugaţi-vă pentru mine! Rugaţi-vă pentru, nu împotrivă, pentru că această muncă nu este uşoară. Mulţumesc!
______________
Discurs înmânat
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Îl salut pe cardinalul Fernández şi vă spun bun-venit vouă tuturor, exprimându-vă recunoştinţă pentru munca voastră preţioasă.
Astăzi suntem chemaţi să ne dedicăm cu toată energia inimii şi a minţii la o "convertire misionară a Bisericii" (Evangelii gaudium, 30). Ea răspunde la chemarea lui Isus de a evangheliza, însuşită de Conciliul al II-lea din Vatican, care încă mai conduce drumul nostru eclezial: acolo Duhul Sfânt şi-a făcut auzit glasul pentru timpurile noastre. Conciliul a enunţat propunerea sa tocmai afirmând că "doreşte cu ardoare, vestind evanghelia la toată făptura, să lumineze pe toţi oamenii cu lumina lui Cristos" (Lumen gentium, 1). Şi, aşa cum a afirmat Comisia voastră, "punerea în practică a unei Biserici sinodale este fundament indispensabil pentru un nou elan misionar care să implice întregul popor al lui Dumnezeu" (Sinodalitatea în viaţa şi în misiunea Bisericii, 9): un elan misionar care să ştie să comunice frumuseţea credinţei.
Aşadar, venind la misiunea voastră mai specifică, în scrisoarea adresată noului prefect al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, am subliniat că astăzi "avem necesitatea unei gândiri care să ştie să prezinte în mod convingător un Dumnezeu care iubeşte, care iartă, care mântuieşte, care eliberează, care promovează persoanele şi le convocă la slujirea fraternă" (1 iulie 2023). De această necesitate voi sunteţi chemaţi să vă ocupaţi în mod calificat, prin propunerea unei teologii evanghelizatoare, care să promoveze dialogul cu lumea culturii. Şi este esenţial ca voi, teologii, să faceţi asta în sintonie cu poporul lui Dumnezeu, aş spune "de jos", şi anume cu o privire privilegiată faţă de cei săraci şi cei simpli şi, în acelaşi timp, stând "în genunchi", pentru că teologia se naşte în genunchi, în adoraţia lui Dumnezeu.
Ştiu că aprofundaţi două provocări actuale: problema antropologică şi tematica ecologică. Dar munca voastră vă face să fiţi angajaţi să propuneţi şi o reflecţie actualizată şi incisivă cu privire la actualitatea permanentă a credinţei trinitare şi cristologice mărturisite de Conciliul din Niceea, pe care ne pregătim să-l comemorăm la 1700 de ani după celebrarea sa, în coincidenţă cu Jubileul convocat pentru anul 2025. Aşadar, aş vrea să împărtăşesc cu voi trei motive care fac atât de promiţătoare redescoperirea Conciliului din Niceea.
Primul este un motiv spiritual. La Niceea a fost mărturisită credinţa în Isus Fiu Unicul Născut al Tatălui: Cel care s-a făcut om pentru noi şi pentru mântuirea noastră este "Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină". Nu este numai lumina unei cunoaşteri inimaginabile, ci este lumină care luminează existenţa cu iubirea Tatălui. Da, există o lumină care ne conduce pe drum şi risipeşte întunericul, iar această lumină, care locuieşte în vieţile noastre, este autentică şi veşnică: cum s-o mărturisim, dacă nu cu o viaţă luminoasă, cu o bucurie care se iradiază? Şi pentru slujirea voastră de teologi este valabilă invitaţia lui Isus de a "nu aprinde o candelă pentru a o pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să facă lumină tuturor celor care sunt în casă" (cf. Mt 5,15). Revine teologilor să răspândească raze noi şi surprinzătoare ale luminii veşnice a lui Cristos în casa Bisericii şi în întunericul lumii.
Un al doilea motiv este cel sinodal. La Niceea s-a celebrat primul Conciliu ecumenic, în care Biserica a putut exprima natura sa, credinţa sa, misiunea sa, pentru a fi, aşa cum afirmă ultimul Conciliu, "semnul şi instrumentul unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc" (Lumen gentium, 1). Sinodalitatea este calea, calea pentru a traduce în atitudini de comuniune şi în procese de participare dinamica trinitară cu care Dumnezeu, prin intermediul lui Cristos şi în suflul Duhului Sfânt, vine în întâmpinarea omenirii. Teologilor le este încredinţată marea responsabilitate de a elibera bogăţia acestei minunate "energii umanizatoare". Voi înşivă participaţi la lucrările comisiei provenind din diferite părţi ale lumii, aducând cu voi darurile şi bogăţiile, întrebările şi suferinţele Bisericilor voastre şi ale popoarelor voastre. Fiţi mărturie, în munca voastră colegială şi în împărtăşirea particularităţilor voastre ecleziale şi culturale, a unei Biserici care merge conform armoniei Duhului, înrădăcinată în cuvântul lui Dumnezeu şi în Tradiţia vie, şi care însoţeşte cu iubire şi cu discernământ procesele culturale şi sociale ale omenirii în tranziţia complexă pe care o trăim. Nu vă mulţumiţi cu ceea ce s-a dobândit deja: ţineţi deschise inima şi mintea la acel semper magis al lui Dumnezeu.
Şi, în sfârşit, un al treilea motiv, ecumenic. Cum să nu amintim relevanţa extraordinară a acestei aniversări pentru drumul spre unitatea deplină a creştinilor? De fapt, nu numai Simbolul de la Niceea îi uneşte pe discipolii lui Isus, ci chiar în 2025, în mod providenţial, data celebrării Paştelui va coincide pentru toate denominaţiunile creştine. Cât de frumos ar fi dacă ar marca începutul concret al unei celebrări mereu comune a Paştelui!
Fraţilor şi surorilor, să purtăm acest vis în inimă şi să invocăm creativitatea Duhului, pentru ca lumina evangheliei şi a comuniunii să strălucească mai mult. Vă reînnoiesc mulţumirea mea pentru slujirea voastră şi vă binecuvântez, cerându-vă să vă rugaţi pentru mine.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
