 |
| © Vatican Media |
Papa Francisc: Discurs adresat delegaţiei Patriarhiei Ecumenice cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Petru şi Paul (28 iunie 2024)
Eminenţă, iubiţi fraţi în Cristos, bună ziua şi bine aţi venit!
Vă mulţumesc din inimă pentru prezenţa voastră. Sunt recunoscător iubitului frate, Sanctitatea Sa Bartolomeu, şi Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, pentru că au voit să trimită şi anul acesta o delegaţie pentru a participa cu noi la sărbătoarea sfinţilor patroni ai Bisericii din Roma, apostolii Petru şi Paul, care au dat mărturia credinţei lor în Isus Cristos până la martiriul în acest oraş. Venirea voastră cu această ocazie, precum trimiterea la Fanar a unei delegaţii a mele cu ocazia sărbătorii apostolului Andrei, fratele lui Petru, oferă oportunitatea de a experimenta bucuria întâlnirii fraterne şi mărturisesc legăturile profunde care unesc Bisericile surori din Roma şi din Constantinopol, cu decizia fermă de a înainta împreună spre restabilirea unităţii la care numai Duhul Sfânt ne poate conduce, aceea a comuniunii în diversitate legitimă.
Acest drum de reapropiere şi de împăciuire a primit un nou impuls cu întâlnirea între sfântul papă Paul al VI-lea şi sfântul patriarh ecumenic Atenagora, ţinută în urmă cu şaizeci de ani la Ierusalim. După secole de înstrăinare reciprocă, acea întâlnire a fost un semn de mare speranţă, care nu încetează să inspire inimile şi minţile atâtor bărbaţi şi femei care astăzi tânjesc să ajungă, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ziua în care vom putea participa împreună la ospăţul euharistic. În urmă cu zece ani, în mai 2014, patriarhul ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu, şi eu am mers pelerini la Ierusalim, pentru a comemora a 50-a aniversare a acelui eveniment istoric. Chiar acolo, unde Domnul nostru Isus Cristos a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, şi unde Duhul Sfânt a fost revărsat pentru prima dată asupra discipolilor, am reafirmat angajarea noastră să continuăm să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul l-a rugat pe Tatăl, "ca toţi să fie una" (In 17,21). Păstrez vie şi recunoscătoare amintirea acelui pelerinaj comun cu Sanctitatea Sa Bartolomeu şi aduc mulţumire lui Dumnezeu Tatăl milostiv pentru prietenia fraternă care s-a dezvoltat între noi în aceşti ani. Ea s-a alimentat în numeroase întâlniri, în atâtea ocazii de colaborare concretă între Biserica catolică şi Biserica ortodoxă cu privire la probleme de mare relevanţă pentru Biserici şi pentru lume, precum îngrijirea creaţiei, apărarea demnităţii umane, pacea.
Fiind sigur că interpretez şi sentimentele iubitului frate, aş vrea să repet ceea ce am afirmat împreună în acea împrejurare: dialogul dintre Bisericile noastre nu comportă niciun risc pentru integritatea credinţei, dimpotrivă, este o exigenţă care provine din fidelitatea faţă de Domnul şi ne conduce la tot adevărul (cf. In 16,13), printr-un schimb de daruri, sub conducerea Duhului Sfânt (cf. Declaraţie comună a Papei Francisc şi a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, Ierusalim 25 mai 2014). Pentru aceasta, încurajez lucrarea Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic între Biserica catolică şi Biserica ortodoxă, care a întreprins studiul unor delicate probleme istorice şi teologice. Doresc ca păstorii şi teologii implicaţi în acest proces să meargă dincolo de disputele pur academice şi să se dispună în ascultare docilă a ceea ce Duhul Sfânt spune vieţii Bisericii, precum şi ca tot ceea ce a fost deja obiect de studiu şi de acord să aibă receptare deplină în comunităţile noastre şi în locurile de formare. Mereu va exista rezistenţă la asta, peste tot, dar trebuie să mergem înainte cu curaj.
Amintind întâlnirea de la Ierusalim, gândul merge spre dramatica situaţie care se trăieşte astăzi în Ţara Sfântă. Chiar ca urmare a acelui pelerinaj, la 8 iunie 2014, Sanctitatea Sa Bartolomeu şi eu, în prezenţa şi a patriarhului greco-ortodox de Ierusalim, Preafericirea Sa Teofil al III-lea, am primit în Grădinile Vaticane pe regretatul preşedinte al statului Israel şi pe preşedintele statului Palestina, pentru a invoca pacea în Ţara Sfântă, în Orientul Mijlociu şi în toată lumea. La distanţă de zece ani, istoria actuală ne arată în mod tragic necesitatea şi urgenţa de a ne ruga împreună pentru pace, pentru ca acest război să se termine, conducătorii naţiunilor şi părţile aflate în conflict să poată regăsi calea înţelegerii şi toţi să se recunoască fraţi. Desigur, această invocaţie de pace se extinde la toate conflictele care sunt în desfăşurare, îndeosebi la războiul care se duce în martirizata Ucraina.
Într-o epocă în care atâţia bărbaţi şi femei sunt prizonieri ai fricii de viitor, Bisericile noastre au misiunea de a vesti mereu, pretutindeni şi tuturor pe Isus Cristos "speranţa noastră" (1Tim 1,1). Pentru aceasta, urmând o tradiţie antică a Bisericii Catolice, conform căreia episcopul de Roma convocă un Jubileu la fiecare douăzeci şi cinci de ani, am voit să convoc pentru anul viitor Jubileul Ordinar care va avea ca moto "Pelerini de speranţă". Vă voi fi recunoscător dacă voi şi Biserica pe care o reprezentaţi veţi vrea să însoţiţi şi să susţineţi cu rugăciunea voastră acest an de har, pentru ca să nu lipsească roade spirituale îmbelşugate. Şi cu prezenţa voastră, va fi foarte frumos.
Chiar în 2025 va fi şi a 1700-a aniversare a Primului Conciliu Ecumenic din Niceea. Doresc ca amintirea acestui eveniment foarte important să poată face să crească în toţi cei care cred în Cristos Domnul voinţa de a mărturisi împreună credinţa şi dorinţa spre o comuniune mai mare. Îndeosebi, mă bucur că Patriarhia Ecumenică şi Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor au început să reflecteze asupra modului de a comemora împreună această aniversare; şi mulţumesc Sanctităţii Sale Bartolomeu pentru că m-a invitat să o celebrez pe lângă locul unde s-a reunit conciliul. Este o călătorie pe care doresc s-o fac, din inimă.
Preaiubiţilor, să încredinţăm încrezători Bisericile noastre mijlocirii sfinţilor fraţi Petru şi Andrei, pentru ca Domnul să ne dea să mergem pe drumul pe care el ni-l arată, care este mereu calea iubirii, a reconcilierii, a milostivirii. Vă mulţumesc iarăşi pentru vizita voastră şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine!
Şi îmi vine în minte un episod al regretatului Zizioulas: era ironic, dar era bun, ţineam la el. Şi el glumind spunea: "Eu ştiu când va fi ziua unităţii depline: ziua judecăţii finale. Dar, între timp, să mergem împreună, să ne rugăm împreună şi să lucrăm împreună". Şi acest lucru este înţelept. Mulţumesc, multe mulţumiri.
Acum mi-ar plăcea ca înainte de a termina să ne rugăm împreună Tatăl Nostru, fiecare în propria limbă: Tatăl Nostru...
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
