|
| © Vatican Media |
Dragi surori, dragi fraţi!
"Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosiţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt" (Rom 15,13).
Extind salutul meu de bun-venit la voi toţi, delegaţi regionali ai Federaţiei Luterane Mondiale. Îndeosebi, mulţumesc pentru cuvintele respectuoase şi pentru darul pe care mi l-a oferit noului preşedinte, episcopul Henrik Stubkjaer; o salut şi pe reverenda Anne Burghardt, care de mai mulţi ani desfăşoară funcţia de secretar general.
Vă mulţumesc pentru această vizită, pe care o consider un important gest de fraternitate ecumenică. Pentru aceasta, în salutul meu iniţial, am ales cuvintele Apostolului Paul, luate din Scrisoarea către Romani, cuvinte care au însoţit consultările voastre recente. Fie ca "Dumnezeul speranţei" să binecuvânteze acum şi această întâlnire a noastră. De fapt, toţi suntem pelerini ai speranţei, aşa cum spune şi motoul Anului Sfânt 2025.
Deja în urmă cu trei ani, când o altă delegaţie a Federaţiei Luterane Mondiale a venit la Roma, am reflectat împreună asupra iminentei aniversări a primului Conciliu din Niceea ca eveniment ecumenic. Şi anul trecut, cu ocazia Adunării generale a Federaţiei voastre la Cracovia, dumneavoastră, reverendă Burghardt, împreună cu fratele meu iubit, cardinalul Koch, într-o Declaraţie comună aţi subliniat că "vechiul crez creştin de la Niceea, a cărui a 1700-a aniversare o vom celebra în 2025, creează o legătură ecumenică ce îşi are centrul în Cristos" (19 septembrie 2023). În acest context, dumneavoastră aţi amintit pe bună dreptate un semn foarte frumos de speranţă, care are un loc special în istoria reconcilierii între catolici şi luterani. De fapt, deja înainte de sfârşitul Conciliului Vatican II, creştinii catolici şi luterani din Statele Unite ale Americii, la Baltimore au făcut împreună această mărturie: "Crezul conform căruia Domnul nostru Isus Cristos este Fiul, Dumnezeu din Dumnezeu, continuă să ne asigure că suntem cu adevărat răscumpăraţi; pentru că numai cel care este Dumnezeu poate să ne răscumpere" (The Status of the Nicene Creed as Dogma of the Church, 7 iulie 1965).
Isus Cristos este inima ecumenismului. El este milostivirea divină întrupată, iar misiunea noastră ecumenică este aceea de a-l mărturisi. În "Declaraţia comună despre doctrina justificării", luterani şi catolici au formulat ca obiectiv comun pe cel de "a mărturisi în fiecare lucru pe Cristos, singurul în care să ne punem toată încrederea, pentru că el este unicul mediator (cf. 1Tim 2,5-6) prin care Dumnezeu în Duhul Sfânt se dăruieşte pe sine şi revarsă darurile sale care reînnoiesc toate" (nr. 18).
Dragi surori şi dragi fraţi, au trecut 25 de ani de la semnarea acelei Declaraţii oficiale comune. Ceea ce s-a întâmplat la 31 octombrie 1999 la Augsburg este un alt semn de speranţă în istoria noastră de reconciliere. Să-l păstrăm în amintire drept ceva mereu viu. Fie ca a 25-a aniversare să fie celebrată în comunităţile noastre ca o sărbătoare a speranţei. Amintim că originea noastră spirituală comună este "un singur botez spre iertarea păcatelor" (Crezul din Niceea-Constantinopol) şi să continuăm cu încredere ca "pelerini ai speranţei". Fie ca Dumnezeul speranţei să fie cu noi şi să continue să însoţească dialogul nostru al adevărului şi al carităţii cu binecuvântarea sa.
Pe acest drum al ecumenismului îmi vine în minte un lucru frumos al iubitului episcop Zizioulas. Acest episcop ortodox, pionier al ecumenismului, spunea că el cunoştea data unirii creştinilor: în ziua judecăţii finale! Dar între timp, spunea el, trebuie să mergem împreună: să mergem împreună, să ne rugăm împreună şi să facem caritatea împreună, în drum spre ziua aceea "hiperecumenică" ce va fi judecata finală. Aşa spune el. Zizioulas avea un frumos simţ al umorului!
Vă mulţumesc încă o dată din inimă pentru vizita voastră; şi acum aş vrea să vă invit să ne rugăm împreună Tatăl nostru, fiecare în propria limbă. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
