|
| © Vatican Media |
Este a patra enciclică a pontificatului lui Jorge Mario Bergoglio şi papa o publică într-unul dintre momentele cele mai dramatice pentru neamul omenesc. Războaie corozive, dezechilibre sociale şi economice, consumism neînfrânat, noi tehnologii care riscă să denatureze însăşi esenţa omului, marchează epoca modernă şi pontiful cere atunci, prin documentul cu titlul Dilexit nos (Ne-a iubit), să se schimbe privirea, perspectiva, obiectivele, şi să se recupereze ceea ce este mai important şi necesar: inima.
Anunţul papei
"Scrisoarea enciclică despre iubirea umană şi divină a Inimii lui Isus Cristos" este subtitlul documentului - a cărei dată de publicare: 24 octombrie a comunicat-o luni, 21 octombrie 2024, Sala de Presă vaticană - dedicat în întregime cultului Preasfintei Inimi a lui Isus. Însuşi Papa Francisc fusese cel care a anunţat apariţia sa, toamna, în audienţa generală din Piaţa "Sfântul Petru" din 5 iunie (lună dedicată în mod tradiţional Preasfintei Inimi a lui Isus), împărtăşind dorinţa ca textul să poată face să se mediteze asupra aspectelor "iubirii Domnului care să poată lumina drumul reînnoirii ecleziale: dar să şi spună ceva unei lumi care pare să fi pierdut inima". Explica tot papa că documentul va cuprinde "reflecţiile preţioase din texte magisteriale precedente şi dintr-o istorie lungă ce merge până la Sfintele Scripturi, pentru a repropune astăzi, întregii Biserici, acest cult încărcat de frumuseţe spirituală".
Apariţiile în 1673
Enciclica este publicată în timp ce sunt în desfăşurare - de la 27 decembrie 2023 până la 27 iunie 2025 - celebrările pentru a 350-a aniversare a primei manifestări a Preasfintei Inimi a lui Isus Sfintei Margareta Maria Alacoque, în 1673. În urmă cu trei secole şi jumătate, la 27 decembrie, Isus i-a apărut tinerei sore vizitandine franceze de numai 26 de ani pentru a-i încredinţa misiunea decisivă de a răspândi în lume iubirea lui Isus faţă de oameni, în special faţă de păcătoşi. Apariţiile în conventul din Paray-le-Monial, în Burgundia, au continuat timp de 17 ani cu Inima lui Isus care se manifesta pe un tron de flăcări înconjurat de o coroană de spini, simbol al rănilor provocate de păcatele oamenilor. Cristos i-a cerut sorei Margareta ca în vinerea de după Corpus Domini - deci după opt zile - să fie dedicată sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus. O misiune care nu a fost uşoară pentru călugăriţă care a găsit neînţelegeri chiar şi la surori şi superiori şi a fost considerată ca o vizionară. Fără să se descurajeze vreodată, a dedicat toată viaţa sa pentru ca lumea să cunoască iubirea lui Cristos.
Răspândirea cultului
Sărbătoarea Preasfintei Inimi s-a născut la porţile Iluminismului. Aşa cum a scris în La Civiltà Cattolica părintele Enrico Cattaneo, profesor emerit de patristică, "spiritualitatea Inimii lui Cristos a fost un dig împotriva mentalităţii raţionaliste răspândite, care alimenta cultura atee şi anticlericală". O dezbatere aprinsă, chiar şi în interiorul Bisericii, a apărut în jurul acestei devoţiuni până când, în 1856, Pius al IX-lea a decis ca sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus să fie extinsă la toată Biserica. În secolul al XIX-lea, cultul s-a răspândit, aşadar, ca o pată de ulei cu consacrări, naşterea de congregaţii de bărbaţi şi de femei, instituirea de universităţi, oratorii, capele.
Haurietis acquas a lui Pius al XII-lea
Apoi, apare în 1956 Haurietis acquas a lui Pius al XII-lea, scrisă într-un moment în care devoţiunea la Inima lui Isus trăia o criză. Enciclica Papei Pacelli voia să reînsufleţească acest cult şi să invite Biserica să înţeleagă şi să realizeze mai bine diferitele forme de devoţiune, de "utilitate maximă" pentru necesităţile Bisericii, dar şi "stindard de mântuire" pentru lumea modernă. Benedict al XVI-lea, într-o scrisoare pentru a 50-a aniversare a lui Haurietis acquas, sublinia de fapt: "Acest mister al iubirii lui Dumnezeu pentru noi nu constituie numai conţinutul cultului şi al devoţiunii la Inima lui Isus: el este, în acelaşi mod, conţinutul oricărei adevărate spiritualităţi şi devoţiuni creştine. Aşadar, este important de subliniat că fundamentul acestei devoţiuni este antic ca şi creştinismul însuşi".
Devoţiunea lui Francisc
Papa Francisc a arătat mereu o legătură profundă cu Preasfânta Inimă, corelând-o cu însăşi misiunea preoţilor. În 2016, încheierea Jubileului Preoţilor a avut loc chiar în solemnitatea Inimii lui Isus şi la omilia de la Liturghie pontiful a cerut preoţilor din lume veniţi la Roma să orienteze inima lor, ca şi Bunul Păstor, spre oaia rătăcită, spre cel care este mai distant, mutând epicentrul inimii în afară de ei înşişi. Tot în cadrul Jubileului, în prima din meditaţiile despre milostivire, papa a recomandat episcopilor şi preoţilor să recitească Haurietis acquas, pentru că "Inima lui Cristos este centrul milostivirii. Acest lucru este propriu milostivirii, care îşi murdăreşte mâinile, atinge, se pune în joc, vrea să se implice cu celălalt [...] se angajează cu o persoană, cu rana sa".
A patra enciclică a pontificatului
Dilexit nos, aşa cum s-a spus, este a patra enciclică a lui Francisc după Lumen fidei (29 iunie 2013), scrisă la "patru mâini" cu Benedict al XVI-lea; Laudato si' (24 mai 2015) despre criza ambientului şi necesitatea îngrijirii creaţiei; Fratelli tutti (3 octombrie 2020), sumă de apeluri şi mesaje ale papei argentinian cu privire la urgenţa fraternităţii şi a prieteniei sociale într-o lume fragmentată atunci de pandemia de COVID-19, astăzi de războaie fratricide şi conflicte făcute şi în numele lui Dumnezeu.
Dilexit nos va fi prezentată în Sala de Presă vaticană la 24 octombrie de Monseniorul Bruno Forte, teolog, arhiepiscop de Chieti-Vasto, şi de sora Antonella Fraccaro, responsabilă generală a Discipolelor Evangheliei.
de Salvatore Cernuzio
(După Vatican News, 21 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
