 |
| © Vatican Media |
Rectorul sanctuarului de la Paray-le-Monial: Dilexit nos, sinteză a pontificatului
Părintele Etienne Kern, însărcinat cu îngrijirea pastorală a lăcaşului de cult dedicat Inimii Preasfinte a lui Isus, comentează publicarea celei de-a patra enciclice a Papei Francisc privind iubirea umană şi divină a Inimii lui Isus, care pare să fie "sursa vie" a tot ceea ce Bergoglio a realizat de la începutul pontificatului său. Este un "centru unificator pentru toţi, un motiv de bucurie care ne dă dinamism şi ne trimite în misiune", spune preotul
Întoarcerea la o spiritualitate a inimii într-o lume lichidă care are nevoie de iertare şi de reparare. În a patra enciclică a sa, iniţial prevăzută pentru iunie, luna Preasfintei Inimi, dar publicată apoi la sfârşitul lunii misionare, la 24 octombrie, Papa propune să se redescopere iubirea umană şi divină a Inimii lui Isus Cristos. Dilexit nos, "Ne-a iubit" - cum spune Sfântul Paul referindu-se la Cristos în Scrisoarea către Romani (8,37) - se distinge prin tonul său foarte spiritual şi personal, după două enciclice mai sociale, şi restabileşte importanţa inimii, denaturată de secole de raţionalism şi idealism, şi de anumite derive contemporane, de la consumism la nihilism. Arătând încă de la începutul pontificatului alipirea sa de evlavia populară, pe care o defineşte "sistem imunitar al Bisericii", Papa Francisc invită să ne încredem în iubirea lui Cristos, reprezentată în Preasfânta sa Inimă care se înscrie într-o lungă tradiţie. În Europa, devoţiunea la Inima lui Isus s-a răspândit în urmă cu 350 de ani, cu apariţiile la Paray-le-Monial.
Părintele Etienne Kern, rector al sanctuarului de la Paray-le-Monial, leagăn al devoţiunii la Preasfânta Inimă a lui Isus, explică modul în care să citim noua enciclică a pontifului, evidenţiind mesajul său central, adică întoarcerea la inimă, găsirea unui centru care să ne unifice profund pe noi creştinii şi să unească pe unii cu alţii pentru a duce înainte misiunea Bisericii.
Care a fost reacţia dumneavoastră la publicarea acestei a patra enciclice a papei despre iubirea umană şi divină a Inimii lui Isus, în timp ce este în desfăşurare jubileul pentru cei 350 de ani de la apariţiile Preasfintei Inimi la Paray-le-Monial?
Doream publicarea unui document, dar nu ne aşteptam, şi acel document a venit efectiv şi este o enciclică. Şi ce enciclică! Ce mărime, şi ce referinţă la toată tradiţia, la Magisteriu, la Scripturi, la autorii spirituali în vastitatea lor. Comoara pe care papa a pus-o la dispoziţia credincioşilor prin această enciclică este pentru noi o imensă acţiune de har.
În epoca aceea experienţele mistice ale Sfintei Margareta Maria Alacoque erau "răspunsul la rigorismul jansenist, care ajunsese să nu recunoască milostivirea infinită a lui Dumnezeu", spune Papa Francisc. Dar astăzi? În ce context şi de ce papa repropune această devoţiune?
Contextul imediat al apariţiilor Preasfintei Inimi, în urmă cu 350 de ani, este marcat de raţionalismul care face în aşa fel încât Dumnezeu să devină foarte distant. De la "palma" iniţială pe care o dă Dumnezeu, el care pentru Voltaire este "marele ceasornicar", se trece la jansenism, la un Dumnezeu care devine un judecător implacabil, nemilos, în faţa căruia este cerută o viaţă morală impecabilă. Este vorba de un context marcat în mod excesiv de frica de Dumnezeu şi de iad. Remediul este Preasfânta Inimă. Şi acest lucru nu este valabil numai pentru acea perioadă istorică. Jansenismul este un virus care moare cu greu în conştiinţele noastre şi în viaţa noastră de Biserică. Aşadar, acest remediu este mai actual ca oricând, amintind, pe de o parte, că Dumnezeu este aproape, că ne-a iubit cu o inimă de om - aşa cum spune Conciliul Vatican II - şi, pe de altă parte, că este iubire, că ne iubeşte, că iubirea sa este una necondiţionată. Orice lucru facem noi, "ne-a iubit". Şi aceasta este răscolirea interioară care face în aşa fel încât să răspundem la iubire cu iubire, nu cu un mare efort, nu ca o obligaţie morală care ne oprimă sau un soi de impunere, ci ca o răscolire, o străpungere a inimii, unde noi iubim, pentru că suntem iubiţi. Şi, puţin câte puţin, este o transformare care vine dinăuntru.
Contextul în care se inserează această enciclică este, spune papa, şi acela al unei "societăţi lichide", unde toţi suntem consumatori, o societate care uită duioşia inimii.
Da, există impresia că mesajul de la Paray-le-Monial este şi mai actual astăzi decât era în epoca aceea. Când Domnul se plânge de nerecunoştinţă şi de indiferenţă, probabil că vorbeşte despre epoca noastră, care este o epocă de nerecunoştinţă, de indiferenţă faţă de Dumnezeu şi, prin urmare, faţă de fraţii noştri. Legătura socială se uzează şi astfel, când Domnul arată inima sa, care este blândă şi smerită, invită la un soi de "miracol social", expresie folosită de Papa Francisc în enciclica sa pentru ca această experienţă a lui Dumnezeu pe care o trăim să transforme modul nostru de a acţiona. Şi una dintre numeroasele contribuţii ale documentului papei este aceea de a arăta că această devoţiune nu este intimistă, ci, dimpotrivă, profund motivatoare în transformarea societăţii şi în vestirea evangheliei.
Francisc subliniază şi importanţa de a ne reîntoarce la Preasfânta Inimă pentru a repara inimile rănite şi, făcând astfel, daunele care au fost provocate lumii.
Da, este atâta suferinţă, atâta durere, şi în interiorul Bisericii şi în familiile noastre. Papa formulează o propunere. Răspunsul de iubire la această iubire care ne precedă şi care este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, putem să-l exprimăm fraţilor noştri. Este vorba deci de o propunere întemeiată pe Scripturi, pe Sfântul Vincenţiu de Paul şi alţi sfinţi care ne spun că se poate da iubire prin iubire îngrijindu-ne de fraţii noştri şi de surorile noastre, pornind de la cei mai mici, de la cei care suferă. Papa oferă ceva ce unifică profund spiritualitatea noastră, adoraţia noastră, interioritatea noastră şi debordarea noastră de iubire faţă de ceilalţi, în compasiune, în angajarea socială în numele Bisericii, pentru că Domnul s-a identificat cu cei mai slabi, cu cei mai mici. Persoanele au nevoie să găsească mângâiere în Inima lui Isus, să găsească odihnă în Inima lui Isus, să experimenteze că Dumnezeu mângâie, vindecă, repară. Pentru că Dumnezeu este cel care repară. Şi noi suntem martori ai acestei reparări şi intrăm în această mişcare de reparare cu umilinţă, luând locul nostru şi lăsând ca Dumnezeu să acţioneze în inimi cu forţă şi putere. Este ceea ce Domnul îi spune Sfintei Margareta Maria: "Dacă vei crede, vei vedea puterea Inimii mele". Persoanele care vin la Paray-le-Monial pentru a găsi odihnă în Inima lui Isus experimentează dulceaţa, delicateţea infinită a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, puterea sa de recreare, de mângâiere şi de reparare.
Asta va permite elanul misionar?
Da, pentru că inima profundă, dinamita care este înăuntrul nostru va fi cea care transmite această putere acţiunilor noastre care se vor revărsa în viaţa contemplativă, pentru cei care sunt în mănăstiri şi în viaţa asociativă sau politică. Dacă vrem să desfăşurăm rolul nostru, trebuie să ne reîntoarcem la inimă, adică să găsim un centru care să ne unifice profund drept creştini şi care să ne unească unii cu alţii, pentru a duce înainte această misiune împreună. Mi se pare că enciclica Papei Francisc desfăşoară acest rol de centru unificator, de sinteză, care dă dinamism, îmbucură şi trimite.
Există impresia că acest text este un soi de bază spirituală pentru enciclicele precedente ale papei, ca şi cum ar fi un preludiu al Laudato si' şi al Fratelli tutti.
Ceea ce m-a impresionat profund este că această enciclică este cheia pontificatului. Probabil unele persoane văd magisteriul Papei Francisc ca foarte politic sau foarte angajat social. Papa spune: toate acestea au sens şi se pot înţelege dacă aveţi cheia. Şi cheia este că Isus este blând şi smerit cu inima, mişcat de compasiune în faţa mulţimilor, ca oi fără păstor. Despre aceasta ne vorbeşte papa şi aceasta ne poate încuraja, şi probabil ne poate reconcilia, mai ales pentru cei care sunt un pic destabilizaţi de magisteriul Papei Francisc. Toate acestea pot reconcilia profund ansamblul sensibilităţilor prezente în Biserică, ce vor găsi în acest text un soi de unanimitate, o singură inimă şi un singur suflet.
Ce se poate spune despre abundenţa figurilor - intelectuali şi sfinţi - franceze menţionate de papa această enciclică?
Este cu adevărat un fapt relevant în această enciclică. Papa citează mulţi autori spirituali, mai ales autori francezi: Sfântul Francisc de Sales, Sfânta Margareta Maria, Sfântul Claudiu La Colombi?re, Sfântul Charles de Foucauld, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfântul Vincenţiu de Paul, iezuitul Michel de Certeau. Şi este aproape o provocare pentru noi francezii. "Franţa, ce ai făcut din Inima lui Isus?" Pentru că această devoţiune ne-a fost încredinţată în mod deosebit. Este un har, nu pentru a ne mândri cu el, ci ca o responsabilitate. Probabil că ar trebui să ne reînsuşim ceea ce am uitat un pic. Astăzi este ca şi cum papa ar redeschide fântânile care au fost un pic acoperite de nisip în ultimele decenii. Acum fântâna este liberă: "Veniţi ca să beţi la izvoarele vii". Acolo este o comoară de care avem nevoie ca Biserică, pentru că lumea are nevoie să ardă, şi acest document este foc, pentru că vorbeşte despre focul Inimii lui Isus.
de Marie Duhamel
(După Vatican News, 26 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
