|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 17. Martori: Sfânta Mary MacKillop
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi trebuie să avem un pic de răbdare, cu această căldură! Mulţumesc pentru că aţi venit pe această căldură, cu acest soare, multe mulţumiri pentru vizita voastră.
În această serie de cateheze despre zelul apostolic, întâlnim unele figuri exemplare de bărbaţi şi femei din orice timp şi loc, care şi-au dat viaţa pentru evanghelie. Astăzi mergem departe, în Oceania, un continent alcătuit din foarte multe insule, mari şi mici. Credinţa în Cristos, pe care atâţia emigraţi europeni au dus-o în acele ţinuturi, s-a înrădăcinat repede şi a produs roade îmbelşugate (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Ecclesia in Oceania, 6). Între aceştia este o călugăriţă extraordinară, Sfânta Mary MacKillop (1842-1909), fondatoare a Surorilor Sfântului Iosif al Preasfintei Inimi, care şi-a dedicat viaţa formării intelectuale şi religioase a săracilor în Australia rurală.
Mary MacKillop se naşte pe lângă Melbourne din părinţi emigraţi în Australia din Scoţia. De tânără, s-a simţit chemată de Dumnezeu ca să-l slujească şi să-l mărturisească nu numai prin cuvinte, ci mai ales cu o viaţă transformată de prezenţa lui Dumnezeu (cf. Evangelii gaudium, 259). Ca Maria Magdalena, care cea dintâi l-a întâlnit pe Isus înviat şi a fost trimisă să răspândească vestea bună şi să atragă pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu cel viu.
Citind cu înţelepciune semnele timpurilor, ea a înţeles că pentru ea cel mai bun mod de a face asta era prin educarea tinerilor, având conştiinţa că educaţia catolică este o formă de evanghelizare. Este o mare formă de evanghelizare. Astfel, dacă putem spune că "fiecare sfânt este o misiune; este un proiect al Tatălui pentru a reflecta şi a întrupa, într-un moment determinat al istoriei, un aspect al evangheliei" (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 19), Mary MacKillop a fost astfel mai ales prin întemeierea de şcoli.
O caracteristică esenţială a zelului său pentru evanghelie consta în a avea grijă de săraci şi de marginalizaţi. Şi acest lucru este foarte important: pe drumul sfinţeniei, care este drumul creştin, săracii şi marginalizaţii sunt protagonişti şi o persoană nu poate merge înainte în sfinţenie dacă nu se dedică şi lor, într-un mod sau în altul. Ei, care au nevoie de ajutorul Domnului, poartă prezenţa Domnului. Odată am citit o frază care m-a impresionat; spunea aşa: "Protagonistul istoriei este cerşetorul: cerşetorii sunt cei care atrag atenţia cu privire la nedreptate, care este marea sărăcie din lume"; se cheltuiesc banii pentru a fabrica arme şi nu pentru a produce mâncare... Şi nu uitaţi: nu există sfinţenie dacă, într-un mod sau în altul, nu există îngrijire faţă de cei săraci, faţă de cei nevoiaşi, faţă de cei care sunt un pic la marginea societăţii. Această îngrijire a celor săraci şi a celor marginalizaţi o determina pe Mary să meargă acolo unde alţii nu voiau sau nu puteau să meargă. La 19 martie 1866, sărbătoarea Sfântului Iosif, a deschis prima şcoală într-un mic târg din sudul Australiei. Au urmat atâtea altele pe care ea şi surorile sale le-au întemeiat în comunităţile rurale în Australia şi în Noua Zeelandă. S-au înmulţit, pentru că zelul apostolic face astfel: înmulţeşte operele.
Mary MacKillop era convinsă că scopul educaţiei este dezvoltarea integrală a persoanei fie ca individ, fie ca membru al comunităţii; şi că asta cere înţelepciune, răbdare şi caritate din partea fiecărui învăţător. De fapt, educaţia nu constă în a umple capul cu idei: nu, nu este numai asta. În ce constă educaţia? În însoţirea şi încurajarea studenţilor pe drumul de creştere umană şi spirituală, arătându-le cât de mult prietenia cu Isus Înviat dilată inima şi face viaţa mai umană. A educa înseamnă a ajuta să se gândească bine: să se simtă bine - limbajul inimii - şi să facă bine - limbajul mâinilor. Această viziune este pe deplin actuală astăzi, când simţim nevoia unui "pact educativ" capabil să unească familiile, şcolile şi întreaga societate.
Zelul lui Mary MacKillop pentru răspândirea evangheliei printre cei săraci a condus-o să întreprindă şi alte diferite opere de caritate, începând de la "Casa Providenţei" deschisă la Adelaide pentru a primi bătrâni şi copii abandonaţi. Mary avea multă credinţă în Providenţa lui Dumnezeu: era mereu încrezătoare că în orice situaţie Dumnezeu are grijă. Dar asta nu o scutea de neliniştile şi de dificultăţile care derivau din apostolatul său, şi Maria avea motivaţii bune: trebuia să plătească facturile, să trateze cu episcopii şi preoţii locali, să gestioneze şcolile şi aibă grijă de formarea profesională şi spirituală a surorilor sale; şi, mai târziu, de problemele de sănătate. Totuşi, în toate acestea rămânea liniştită, purtând cu răbdare crucea care este parte integrantă a misiunii.
Într-o ocazie, în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Mary i-a spus uneia din surorile sale: "Fiica mea, de mulţi ani am învăţat să iubesc Crucea". Nu a capitulat în momentele de încercare şi de obscuritate, când bucuria sa era temperată de opoziţie şi de refuz. Vedeţi: toţi sfinţii au găsit opoziţii, şi în interiorul Bisericii. Este curios acest lucru. Şi ea a avut din acestea. Rămânea convinsă că, şi atunci când Domnul îi încredinţa "pâinea strâmtorării şi apa necazului" (Is 30,20), acelaşi Domnul avea să răspundă repede la strigătul său şi avea să o înconjoare cu harul său. Acesta este secretul zelului apostolic: raportul continuu cu Domnul.
Fraţilor şi surorilor, ucenicia misionară a Sfintei Mary MacKillop, răspunsul său creativ la nevoile Bisericii din timpul său, angajarea sa pentru formarea integrală a tinerilor să ne inspire astăzi pe noi toţi, chemaţi să fim plămadă a evangheliei în societăţile noastre aflate în transformare rapidă. Exemplul său şi mijlocirea sa să susţină munca zilnică a părinţilor, a profesorilor, a cateheţilor şi a tuturor educatorilor, pentru binele tinerilor şi pentru un viitor mai uman şi plin de speranţă.
_________
Mâine vom celebra solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul: exemplul şi ocrotirea acestor doi apostoli să susţină pe fiecare dintre noi în urmarea lui Cristos. Mijlocirii lor să-i încredinţăm iubita populaţie ucraineană, pentru ca repede să găsească pacea: se suferă mult, în Ucraina, să nu uităm asta. Tuturor acord binecuvântarea mea.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
