|
| © Vatican Media |
Eminenţă, Excelenţe,
Dragi directori naţionali ai Operelor Misionare Pontificale,
Dragi colaboratori ai Dicasterului pentru Evanghelizare,
Fraţilor şi surorilor, bună ziua!
Vă primesc cu bucurie pe voi toţi care aţi venit din peste o sută douăzeci de ţări din cele cinci continente pentru Adunarea Generală anuală a Operelor Misionare Pontificale. Îl salut pe cardinalul Tagle, pe secretarul Mons. Nwachukwu, pe secretarul adjunct Mons. Nappa, preşedinte al OMP, şi pe cei patru secretari generală: comandoul este bun: un filipinez, un african şi sucul pastei, un napolitan!
Suntem în ajunul solemnităţii Preasfintei Treimi, care ne introduce în contemplarea misterului lui Dumnezeu: un mister de iubire care se oferă, se dăruieşte, se consumă total pentru mântuirea omenirii. Tocmai contemplând această operă de mântuire, descoperim trei caracteristici fundamentale ale misiunii divine încă de la început: comuniunea, creativitatea şi tenacitatea. Să reflectăm asupra acestor cuvinte-cheie, care sunt actuale pentru Biserica aflată într-o stare permanentă de misiune şi încă şi mai mult pentru Operele noastre misionare, chemate acum la reînnoire pentru a slujire tot mai incisivă şi eficace.
Înainte de toate comuniunea. Când contemplăm Treimea, vedem că Dumnezeu este comuniune de persoane, este mister de iubire. Şi iubirea cu care Dumnezeu vine să ne caute şi să ne mântuiască, înrădăcinată în faptul de a fi Unul şi Întreit, este şi ceea ce întemeiază misionaritatea Bisericii peregrine pe pământ (cf. Redemptoris missio, 1; Ad gentes, 2). În această perspectivă, suntem chemaţi să trăim spiritualitatea comuniunii cu Dumnezeu şi cu fraţii. Misiunea creştină nu înseamnă a transmite vreun adevăr abstract sau vreo convingere religioasă - mai puţin de a face prozelitism, şi mai puţin -, ci înseamnă înainte de toate a permite celor pe care îi întâlnim să poată trăi experienţa fundamentală a iubirii lui Dumnezeu, şi vor putea să-l găsească în viaţa noastră şi în viaţa Bisericii dacă vom fi martorii săi luminoşi, reflectând o rază a misterului trinitar. Cu privire la prozelitism, aş vrea să spun o experienţă personală. Când eram la una dintre Zilele Tineretului, când ieşeam din teatrul unde a fost o întâlnire, se apropie o doamnă care aparţinea unui grup catolic - extremist, prea mult, conservator, "după miros" se vedea asta - şi doamna era cu un tânăr şi o tânără şi mi-a spus: "Sanctitate, vreau să vă spun că i-am convertit pe aceştia doi! I-am convertit!". Am privit-o în ochi şi i-am spus: "Şi pe tine cine te converteşte?". Această misiune a convertirii, există grupuri religioase care poartă catalogul convertirilor, este foarte urât acest lucru. Este numai o anecdotă.
Pentru aceasta îi îndemn pe toţi să înainteze în această spiritualitate a comuniunii misionare, care este baza drumului sinodal al Bisericii de astăzi. Am subliniat asta în constituţia Praedicate Evangelium şi o reafirm acum şi vouă, mai ales pentru procesul vostru de reînnoire a Statutelor. Este important ca statutele să fie actualizate. Este necesar pentru toţi, aşadar, un drum de convertite misionară şi, de aceea, este important să fie posibilităţi de formare, personală şi comunitară, pentru a creşte în dimensiunea spiritualităţii misionare "comunionale". De fapt, misiunea Bisericii are ca scop "să-i facă pe toţi să cunoască şi să trăiască «noua» comuniune pe care Fiul lui Dumnezeu făcut om a intrat în istoria lumii" (Constituţia apostolică Praedicate Evangelium, I, 4) . Şi să nu uităm că această chemare la comuniune implică un stil sinodal: adică a merge împreună, a ne asculta, a dialoga, a ne certa împreună, dar mereu în comunitate. Asta ne lărgeşte inima şi generează în noi o privire tot mai universală, tocmai conform cu ceea ce este remarcat în momentul fondării Operei de răspândire a credinţei: "Nu trebuie să susţină misiunea aceasta sau aceea în mod deosebit, ci toate misiunile din lume" (cf. Mons. Cristiani şi J. Servel, Marie-Pauline Jaricot, 39).
Al doilea cuvânt-cheie, primul era comuniune, al doilea cuvânt-cheie pe care vi-l propun este creativitate. Înrădăcinaţi în comuniunea trinitară, suntem inseraţi în opera creatoare a lui Dumnezeu, care face noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5). Şi noi suntem părtaşi de această creativitate şi asupra acestui lucru aş vrea să spun două lucruri. Prima este că este legată creativitatea cu libertatea pe care Dumnezeu o posedă şi pe care ne-o dăruieşte în Cristos şi în Duh. De fapt, "unde este Duhul Domnului este libertate" (2Cor 3,17). Cel care ne dă libertatea este Duhul. Să citim un pic primele capitole din Faptele Apostolilor, este creativitate acolo, este Duhul... Şi pentru asta, vă rog, să nu lăsăm să ni se fure libertatea creativă misionară! Al doilea lucru, aşa cum avea să spună Sfântul Maximilian Maria Kolbe, franciscan misionar în Japonia şi martir al carităţii, "numai iubirea creează", numai iubirea creează. Aşadar, să ne amintim că creativitatea evanghelică se naşte din iubire, din iubirea divină, şi că orice activitate misionară este creativă în măsura în care caritatea lui Cristos este originea sa, forma sa şi scopul său. Astfel, cu fantezie inepuizabilă, creează moduri mereu noi de a-i evangheliza şi de a-i sluji pe fraţi, în special pe cei mai săraci. Exprimare a acestei carităţi sunt şi tradiţionalele colecte destinate fondurilor universale de solidaritate pentru misiuni. Şi în acest scop trebuie să le promovăm, să facem să se înţeleagă că acest ajutor pe care eu îl dau, pe care fiecare creştin îl dă, face să crească Biserica şi salvează oamenii, şi să ajutăm această participare nu numai a persoanelor, ci şi a grupurilor şi a instituţiilor care, cu spirit de recunoştinţă pentru harurile primite de la Domnul, doresc să susţină multele realităţi misionare ale Bisericii.
Şi al treilea, al treilea şi ultimul cuvânt este tenacitate, adică fermitatea şi perseverenţa în propuneri şi în acţiune. Şi această trăsătură o putem contempla în Iubirea lui Dumnezeu Treime care, pentru a realiza planul de mântuire, cu fidelitate constantă a trimis pe slujitorii săi în decursul istoriei şi la plinătatea timpurilor s-a dăruit pe sine însuşi în Isus. Astfel, misiunea divină "este o mergere neobosită spre toată omenirea pentru a o invita la întâlnirea şi la comuniune cu Dumnezeu. Neobosită! Tenacitate. [...] Pentru aceasta, Biserica va continua să meargă dincolo de orice graniţă, să iasă iar şi iar fără a înceta sau a-şi pierde cumpătul în faţa dificultăţilor şi a obstacolelor, pentru a îndeplini cu fidelitate misiunea primită de la Domnul" (Mesaj pentru Ziua Misionară Mondială 2024). Şi asta până la martiriu. Şi asupra acestui lucru aş vrea să mă opresc pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru mărturia martirică pe care au dat-o, în aceste zile trecute, un grup de catolici din Congo, în nord Kivu. Au fost decapitaţi, pur şi simplu pentru că erau creştini şi nu voiau să treacă la islam. Astăzi există această măreţie a Bisericii în martiriu. Şi să mergem un pic înapoi, în urmă cu cinci ani, pe plaja din Libia, acei copţi care au fost decapitaţi şi în genunchi spuneau: "Isuse, Isuse, Isuse". Biserica martirică este Biserica tenacităţii Domnului care duce înainte.
De aceea suntem chemaţi şi noi să fim perseverenţi şi tenace în propuneri şi în acţiune. Şi să trăim această dimensiune martirică prin exemplul nostru. Voi lucrători din Operele Misionare Pontificale, intraţi în contact cu atâtea realităţi diferite, situaţii şi evenimente care fac parte din marele flux al vieţii Bisericii, în toate continentele. Şi atunci ne putem lovi de numeroase provocări, situaţii complexe, poveri şi oboseli care însoţesc viaţa eclezială. Nu vă lăsaţi descurajaţi! Aici aş vrea să fac o paranteză pentru a vedea slăbiciunile atâtor fraţi şi surori ai noştri, uneori căderi: vă rog, să fim răbdători, să-i luăm de mână şi să-i însoţim. Vă rog, nu vă scandalizaţi de aceste alunecări. "Mi se poate întâmpla mie", fiecare trebuie să spună "mi se poate întâmpla mie" a fi foarte caritabil, foarte delicat şi a aştepta. Unul dintre lucrurile care mie îmi atinge inima despre Domnul este răbdarea: ştie să aştepte, ştie să aştepte. Să privim mai mult la aspectele pozitive şi, în această bucurie care se naşte din contemplarea lucrării lui Dumnezeu, vom şti să înfruntăm cu răbdare şi situaţiile problematice, pentru a nu rămâne prizonieri ai inactivităţii şi ai spiritului de renunţare. Tenaci şi perseverenţi, mergeţi înainte în Domnul! Şi cu fraţii şi surorile care alunecă şi cad, amintiţi-vă că numai într-o ocazie este permis să se privească o persoană de sus în jos, una singură: pentru a-l ajuta să se ridice. Mereu acest gest cu fraţii şi surorile care au alunecat.
Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc iar vouă tuturor, şi vouă, şi colaboratorilor voştri pentru generozitatea şi dedicarea în promovarea responsabilităţii misionare a credincioşilor, în special în îngrijirea faţă de copiii din Opera Copilăriei Misionare. Sfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru voi. Vă binecuvântez din inimă. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi... Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine, în favoarea mea!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
