|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pacea să fie cu voi!
Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să vă întâlnesc în ziua următoare canonizării celor şapte noi sfinţi, de care, din diverse motive, sunteţi foarte ataşaţi. Salut pe fiecare dintre voi, îndeosebi pe cardinalii, episcopii, superioarele călugăriţe şi autorităţile civile prezenţi aici. Evenimentul bucuros şi solemn pe care l-am celebrat ieri ne aminteşte că comuniunea Bisericii îi implică pe toţi credincioşii, în spaţiu şi în timp, în fiecare limbă şi cultură, unindu-ne ca popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos şi templu al Duhului Sfânt.
Bărbaţii şi femeile pe care i-am proclamat ieri sfinţi sunt pentru noi toţi semne luminoase de speranţă, pentru că şi-au oferit viaţa în iubirea lui Cristos şi a fraţilor.
[În engleză] Cu toţii împărtăşim bucuria iubitului popor armean atunci când privim spre sfinţenia episcopului martir Ignaţiu Maloyan. El a fost un păstor după inima lui Cristos şi, în vremuri de mari dificultăţi, nu şi-a abandonat turma, ci i-a încurajat pentru a le întări credinţa. Când i s-a cerut să renunţe la credinţa sa în schimbul libertăţii, nu a ezitat să-l aleagă pe Domnul său, chiar până la punctul de a-şi vărsa propriul sânge pentru Dumnezeu. Acest lucru mă face să mă gândesc cu drag la poporul armean, care sculptează crucea în pietre ca semn al credinţei sale ferme şi solide ca piatra. Fie ca mijlocirea noului sfânt să reînnoiască fervoarea credincioşilor şi să aducă roade de reconciliere şi pace pentru toţi.
Putem vedea credinţa profundă a poporului din Papua Noua Guinee reflectată în Sfântul Petru To Rot, care ne oferă un exemplu inspirator de statornicie şi tărie în predicarea adevărurilor evangheliei atunci când ne confruntăm cu dificultăţi şi provocări, chiar şi cu ameninţări la adresa vieţii noastre. Deşi era un catehet obişnuit, a dat dovadă de un curaj extraordinar riscându-şi viaţa pentru a-şi desfăşura apostolatul în secret, deoarece munca sa pastorală era interzisă de forţele de ocupaţie în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. În acelaşi timp, când aceste autorităţi au permis practicarea poligamiei, Sfântul Petru To Rot a apărat cu fermitate sfinţenia căsătoriei şi chiar a confruntat unele persoane puternice. Să ascultăm cuvintele sale în faţa ostilităţii: "Acesta este un moment foarte greu pentru noi şi tuturor ne este frică. Dar Dumnezeu Tatăl nostru este cu noi şi are grijă de noi. Trebuie să ne rugăm şi să-l rugăm să rămână mereu cu noi". Iubiţi fraţi şi surori, fie ca exemplul Sfântului Petru To Rot să ne încurajeze să apărăm adevărurile credinţei, chiar şi cu preţul sacrificiului personal, şi să ne bazăm întotdeauna pe Dumnezeu în încercările noastre.
[În spaniolă] Iubiţi fraţi şi surori, pe 7 octombrie, episcopii din Venezuela au publicat o scrisoare cu ocazia fericitului eveniment de a-i vedea pe doi fii ai iubitei lor ţări consacraţi pe altare: Sfântul José Gregorio Hernández şi Sfânta Carmen Rendiles, cerând Domnului ca aceasta să fie o încurajare puternică pentru toţi venezuelenii să se adune şi să se recunoască fii şi fraţi ai aceleiaşi patrii, reflectând astfel asupra prezentului şi viitorului în lumina virtuţilor pe care aceşti sfinţi le-au trăit eroic.
Ne-am putea întreba: Care sunt acele virtuţi care ar trebui să ne motiveze? Cu siguranţă credinţa. Dumnezeu a fost prezent în viaţa lor şi i-a transformat, transformând simpla existenţă a unei persoane obişnuite, ca oricare dintre noi, într-o candelă care, în viaţa de zi cu zi, i-a luminat pe toţi cu o lumină nouă. Fără îndoială, contează şi virtutea speranţei: dacă Dumnezeu este răsplata noastră veşnică, muncile noastre şi luptele noastre nu se pot sfârşi cu obiective care nu sunt numai nedemne şi degradante, ci şi efemere. În cele din urmă, caritatea, care se naşte din acceptarea şi împărtăşirea darului primit; care ne permite să găsim adevăratul sens al unei vieţi şi ne cere să o construim prin slujire, fie că este vorba de bolnavi, săraci sau cei mai mici.
Acum, cum ne poate ajuta reflecţia asupra acestor virtuţi în momentul prezent? Poate face acest lucru dacă, privind la aceste două mari figuri, vedem în ele mai presus de toate nişte persoane foarte asemănătoare nouă, care au trăit confruntându-se cu probleme care nu ne sunt străine şi pe care noi înşine le putem înfrunta aşa cum au făcut-o ei, urmându-le exemplul. Pe de altă parte, presupunând că cei care trăiesc alături de mine - ca mine, ca ei - sunt chemaţi la aceeaşi sfinţenie şi, prin urmare, trebuie să-i văd, înainte de toate, ca pe un frate pe care să-l respect şi să-l iubesc, împărtăşind drumul existenţei, susţinându-ne în dificultăţi şi construind împreună cu bucurie împărăţia lui Dumnezeu.
[În italiană] În afară de asta, îl lăudăm pe Domnul şi pentru sora Maria Troncatti, o sfântă saleziană care şi-a dedicat viaţa slujirii popoarelor indigene din Ecuador. Combinând competenţa medicală şi pasiunea pentru Cristos, această misionară generoasă a îngrijit trupurile şi inimile celor pe care i-a ajutat cu iubirea şi forţa pe care le scotea din credinţă şi rugăciune. Munca ei cu adevărat neobosită este pentru noi un exemplu de caritate care nu renunţă în momentele dificile, transformându-le în schimb în oportunităţi pentru o dăruire gratuită şi totală de sine.
În providenţa sa, Dumnezeu a dăruit-o Bisericii pe sora Vincenza Maria Poloni, fondatoarea Surorilor Milostivirii. Carisma ei mărturiseşte compasiunea lui Isus faţă de bolnavi şi marginalizaţi. Hrănind angajarea socială cu o profundă spiritualitate euharistică şi devoţiune mariană, sfânta Vincenza ne încurajează să perseverăm în slujirea zilnică a celor mai vulnerabili: tocmai acolo înfloreşte sfinţenia vieţii!
Această transformare, pe care harul lui Dumnezeu o realizează în inimă, îşi găseşte un exemplu deosebit de intens în Bartolo Longo. Convertit de la o viaţă departe de Dumnezeu, şi-a dedicat toată energia operelor de milostenie trupească şi spirituală, promovând credinţa în Cristos şi iubirea faţă de Maria prin caritatea faţă de orfani, săraci, disperaţi. Recunoscător fondatorului său, fie ca Sanctuarul din Pompei să păstreze şi să răspândească fervoarea Sfântului Bartolo, apostolul Rozariului: recomand din inimă această rugăciune tuturor, preoţilor, călugărilor, familiilor, tinerilor. Contemplând misterele lui Cristos cu privirea Mariei, zi de zi asimilăm evanghelia şi învăţăm să o practicăm.
Preaiubiţi pelerini, vă urez să vă întoarceţi pe meleagurile voastre cu inimile pline de recunoştinţă şi cu dorinţa arzătoare de a-i imita pe noii sfinţi. Fie ca mijlocirea lor să vă însoţească şi exemplul lor să vă inspire. Vă împărtăşesc cu afect vouă tuturor binecuvântarea mea apostolică.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
