Veneraţi Fraţi,
Iubiţi fraţi şi surori!
Astăzi Biserica ascultă încă o dată aceste cuvinte ale lui Isus, rostite în timpul drumului spre Ierusalim, unde trebuia să se împlinească misterul său de pătimire, moarte şi înviere. Sunt cuvinte care conţin sensul misiunii Bisericii pe pământ, marcată de jertfirea sa, de dăruirea sa totală. În această a treia duminică din octombrie, în care se celebrează Ziua Misionară Mondială, Biserica le ascultă cu intensitate deosebită şi reînsufleţeşte conştiinţa că este în întregime în stare pernă de slujire faţă de om şi faţă de Evanghelie, ca Acela care s-a oferit pe sine însuşi până la jertfa vieţii.
Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, care umpleţi Piaţa Sfântul Petru, îndeosebi Delegaţiile oficiale şi pelerinii veniţi pentru a-i sărbători pe cei şapte sfinţi noi. Salut cu afecţiune pe Cardinalii şi Episcopii care în aceste zile participă la Adunarea sinodală despre Noua Evanghelizare. Este fericită coincidenţa dintre această Adunare şi Ziua Misionară; şi Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat este iluminant pentru ambele. Ea arată stilul evanghelizatorului, chemat să mărturisească şi să vestească mesajul creştin conformându-se lui Isus Cristos, urmând însăşi viaţa lui. Acest lucru este valabil fie pentru misiunea ad gentes, fie pentru noua evanghelizare în regiunile cu creştinătate antică.
Fiului Omului a venit pentru a sluji şi pentru a-şi da viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (cf. Mc 10,45).
Aceste cuvinte au constituit programul de viaţă al celor şapte fericiţi pe care astăzi Biserica îi înscrie în mod solemn în ceata glorioasă a sfinţilor. Cu un curaj eroic ei şi-au trăit existenţa lor în consacrare totală lui Dumnezeu şi în slujirea generoasă a fraţilor. Sunt fii şi fiice ale Bisericii, care au ales viaţa de slujire urmându-l pe Domnul. Sfinţenia în Biserică are mereu izvorul său în misterul răscumpărării, care este prefigurat de profetul Isaia în prima lectură: Slujitorul Domnului este Cel Drept care "va îndreptăţi pe mulţi, el va lua asupra sa fărădelegile lor" (Is 53,11); acest Slujitor este Isus Cristos, răstignit, înviat şi viu în glorie. Canonizarea de astăzi constituie o confirmare elocventă a acestei misterioase realităţi mântuitoare. Puternica mărturisire de credinţă a acestor şapte discipoli generoşi ai lui Cristos, conformarea lor la Fiul Omului străluceşte astăzi în toată Biserica.
Jacques Berthieu, născut în 1838, în Franţa, a fost foarte repede cucerit de Isus Cristos. În timpul slujirii sale în parohie, a avut dorinţa arzătoare de a mântui sufletele. Devenit iezuit, voia să străbată lumea pentru gloria lui Dumnezeu. Păstor neobosit în Insula Sfânta Maria şi apoi în Madagascar, a luptat împotriva nedreptăţii, în timp ce ducea alinare celor săraci şi celor bolnavi. Malgaşii îl considerau ca un preot venit din cer, spunând: Dumneavoastră sunteţi "tatăl şi mama" noastră! S-a făcut totul pentru toţi, luând din rugăciunea şi din iubirea Inimii lui Isus forţa umană şi sacerdotală de a ajunge până la martiriu în 1896. A murit spunând: "Prefer mai degrabă să mor decât să renunţa la credinţa mea". Dragi prieteni, viaţa acestui evanghelizator să fie o încurajare şi un model pentru preoţi, pentru ca să fie oameni ai lui Dumnezeu asemenea lui! Exemplul său să-i ajute pe numeroşii creştini persecutaţi astăzi din cauza credinţei! Fie ca mijlocirea lui, în acest An al Credinţei, să aducă roade pentru Madagascar şi pentru continentul african! Dumnezeu să binecuvânteze popor malgaş!
Pedro Calungsod s-a născut în jurul anului 1654, în regiunea Visayas în Filipine. Iubirea sa faţă de Cristos l-a determinat să se pregătească pentru a deveni catehet, cu misionarii iezuiţi din acel loc. În 1668, împreună cu alţi tineri cateheţi, l-a însoţit pe părintele Diego Luis de San Vitores în Insulele Marianas pentru a evangheliza populaţia Chamorro. Viaţa era dură acolo şi misionarii îndurau persecuţii din cauza invidiilor şi calomniilor. Însă Pedro a demonstrat credinţă şi caritate profundă şi a continuat să catehizeze mulţi convertiţi, dând mărturie despre Cristos printr-o viaţă de curăţie şi de dăruire pentru Evanghelie. Era foarte intensă dorinţa sa de a câştiga suflete pentru Cristos şi acest lucru l-a făcut hotărât în acceptarea martiriului. A murit la 2 aprilie 1672. Martorii povestesc că Pedro ar fi putut să se salveze, dar a ales să rămână alături de părintele Diego. Preotul a avut ocazia să-i dea dezlegarea lui Pedro înainte de a fi el însuşi ucis. Fie ca exemplul şi mărturia curajoasă a lui Pedro Calungsod să inspire iubitele populaţii din Filipine să vestească Împărăţia lui Dumnezeu cu putere şi să câştige suflete pentru Dumnezeu!
Giovanni Battista Piamarta, preot din dieceza de Brescia, a fost un mare apostol al carităţii şi al tineretului. Simţea exigenţa unei prezenţe culturale şi sociale a catolicismului în lumea modernă, de aceea s-a dedicat ridicării creştine, morale şi profesionale a noilor generaţii cu iluminata sa încărcătură de umanitate şi de bunătate. Însufleţit de încredere de neclintit în Divina Providenţă şi de spirit profund de sacrificiu, a înfruntat dificultăţi şi trude pentru a da naştere multor opere apostolice, între care: Institutul Micilor Meşteşugari, Editura Queriniana, Congregaţia masculină a Sfintei Familii de la Nazaret şi Congregaţia Slujitoarelor Umile ale Domnului. Secretul vieţii sale intense şi active se află în orele lungi pe care el le dedica rugăciunii. Când era copleşit de muncă, mărea timpul pentru întâlnirea, inimă la inimă, cu Domnul. Prefera pauzele în faţa Preasfântului Sacrament, meditând pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos, pentru a scoate forţă spirituală şi a porni din nou la cucerirea inimii oamenilor, în special a tinerilor, pentru a-i conduce din nou la izvoarele vieţii cu iniţiative pastorale mereu noi.
"Dă-ne, Doamne, iubirea ta: în tine sperăm". Cu aceste cuvinte, liturgia ne invită să ne însuşim acest imn adus lui Dumnezeu creator şi grijuliu, acceptând proiectul său în viaţa noastră. Aşa a făcut sfânta Maria del Carmelo Sallés y Barangueras, călugăriţă născută la Vic, în Spania, în 1848. Ea, văzând realizată speranţa sa, după multe vicisitudini, contemplând dezvoltarea Congregaţiei Călugăriţelor Concepţioniste Misionare ale Învăţământului, pe care o fondase în 1892, a putut să cânte împreună cu Născătoarea lui Dumnezeu: "Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el". Opera sa educativă, încredinţată Fecioarei Neprihănite, continuă să aducă roade îmbelşugate în mijlocul tineretului prin angajarea generoasă a fiicelor sale, care asemenea ei se pun în mâinile lui Dumnezeu care poate toate.
Acum îmi îndrept privirea spre Marianne Cope, născută în 1838 la Heppenheim, în Germania. Când avea numai un an a fost dusă în Statele Unite, iar în 1862 a intrat în Al Treilea Ordin al sfântului Francisc la Syracuse, New York. După aceea, ca superioară generală a Congregaţiei sale, Maica Marianne a acceptat din proprie voinţă o chemare de a se îngriji de leproşii din Hawaii, după ce mulţi alţii refuzaseră. A mers acolo cu şase surori pentru a gestiona un spital la Oahu şi apoi pentru a fonda spitalul Malulani la Maui şi pentru a deschide o casă pentru fete ale căror părinţi erau leproşi. După cinci ani, a acceptat invitaţia de a deschide o casă pentru femei şi fete chiar în insula Molokai, mergând cu curaj acolo ea însăşi şi în practicând terminând propriul contact cu lumea exterioară. Acolo s-a îngrijit de părintele Damian, deja vestit datorită activităţii sale eroice printre leproşi, îngrijindu-l până la moarte şi luându-i locul printre leproşii bărbaţi. Când încă se mai putea face puţin pentru cei care sufereau de această boală teribilă, Marianne Cope a demonstrat iubirea, curajul şi entuziasmul cele mai înalte. Ea este un exemplu luminos şi puternic al celei mai bune tradiţii catolice în îngrijirea surorilor şi al spiritului iubitului său sfânt Francisc.
Kateri Tekakwitha s-a născut în statul New York de astăzi în anul 1665 din tată Mohawk şi din mamă creştină algonchiană, care i-a transmis simţul după Dumnezeul cel viu. A fost botezată la vârsta de douăzeci de ani şi, pentru a scăpa de persecuţii, s-a refugiat în misiunea sfântului Francisc Xaveriu aproape de Montreal. Acolo a lucrat, fidelă faţă de tradiţiile poporului său - chiar dacă a renunţat la convingerile religioase ale poporului său - până la moartea sa la vârsta de 24 de ani. Trăind o existenţă simplă, Kateri a rămas fidelă faţă de iubirea sa faţă de Isus, faţă de rugăciune şi faţă de Liturghia zilnică. Cea mai mare dorinţă a ei era să-l cunoască pe Dumnezeu şi să facă ceea ce-i place Lui.
Kateri ne impresionează prin acţiunea harului în viaţa sa în lipsa de susţineri externe şi prin curajul în vocaţia cu totul specială în cultura sa. În ea, credinţa şi cultura se îmbogăţesc reciproc! Exemplul ei să ne ajute să trăim acolo unde suntem, fără a renega ceea ce suntem, iubindu-l pe Isus! Sfântă Kateri, patroana Canadei şi prima sfântă amerindiană, noi îţi încredinţăm reînnoirea credinţei în primele naţiuni şi în toată America de Nord! Dumnezeu să binecuvânteze primele naţiuni!
Anna Schäffer de Mindelstetten, de tânără, voia să facă parte dintr-un Ordin călugăresc misionar. Provenind dintr-o condiţie modestă, a încercat să câştige dota necesară pentru a fi primită în convent lucrând ca îngrijitoare. În această muncă a avut un grav accident cu arsuri incurabile la picioare, care au constrâns-o la pat toată viaţa sa. Astfel, patul de durere a devenit pentru ea chilia conventuală şi suferinţa a constituit slujirea sa misionară. Iniţial se plângea de propria soartă, dar apoi a ajuns să interpreteze situaţia sa ca o chemare iubitoare a Răstignitului de a-L urma. Întărită de Împărtăşania zilnică, ea a devenit un neobosit instrument de mijlocire în rugăciune şi o reflexie a iubirii lui Dumnezeu pentru multe persoane care căutau sfatul ei. Fie ca apostolatul său de rugăciune şi de suferinţă, de sacrificiu şi de ispăşire să constituie un exemplu luminos pentru credincioşii din patria sa, iar mijlocirea ei să întărească mişcarea creştină de hospice [centre de îngrijiri paliative pentru bolnavii terminali] în slujirea lor benefică.
Iubiţi fraţi şi surori! Aceşti Sfinţi noi, diferiţi prin origine, limbă, naţiune şi condiţie socială, sunt uniţi cu întregul popor al lui Dumnezeu în misterul de mântuire al lui Cristos, Răscumpărătorul. Împreună cu ei, şi noi adunaţi aici cu Părinţii sinodali veniţi din toate părţile lumii, cu cuvintele Psalmului proclamăm Domnului că "el este ajutorul şi scutul nostru" şi-l invocăm: "Fie, Doamne iubirea ta asupra noastră, după cum sperăm şi noi în tine" (Ps 32,20-22). Fie ca mărturia noilor Sfinţi, a vieţii lor oferite cu generozitate pentru iubirea lui Cristos, să vorbească astăzi întregii Biserici, iar mijlocirea lor s-o întărească şi s-o susţină în misiunea sa de a vesti Evanghelia la lumea întreagă.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
