|
| © Vatican Media |
Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. III. Paştele lui Isus. 3. Iertarea. "I-a iubit până la sfârşit" (In 13,2)
Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi ne concentrăm asupra unuia dintre cele mai şocante şi luminoase gesturi din Evanghelie: momentul în care Isus, în timpul ultimei cine, oferă o îmbucătură celui care este pe cale să-l trădeze. Nu este numai un gest de împărtăşire, este mult mai mult: este ultima încercare a iubirii de a nu capitula.
Sfântul Ioan, cu profunda sa sensibilitate spirituală, ne relatează astfel acel moment: "Ştiind Isus că îi venise ceasul [...]. În timpul cinei - când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon -[...] i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1-2). A iubi până la sfârşit: iată cheia pentru a înţelege inima lui Cristos. O iubire care nu se opreşte în faţa respingerii, a dezamăgirii sau chiar a ingratitudinii.
Isus cunoaşte ceasul, dar nu-l îndură: îl alege. El este cel care recunoaşte momentul în care iubirea sa va trebui să treacă prin cea mai dureroasă rană, cea a trădării. Şi în loc să se retragă, să acuze, să se apere... continuă să iubească: le spală picioarele, întinge pâinea ea şi o oferă.
"Este acela pentru care voi întinge îmbucătura şi i-o voi da" (In 13,26). Cu acest gest simplu şi umil, Isus duce înainte şi până la capăt iubirea sa. Nu pentru că nu este conştient de ceea ce se întâmplă, ci tocmai pentru că vede clar. A înţeles că libertatea celuilalt, chiar şi atunci când este pierdut în rău, poate fi atinsă totuşi prin lumina unui gest blând. Pentru că ştie că adevărata iertare nu aşteaptă căinţa, ci se oferă cea dintâi, ca dar gratuit, chiar înainte de a fi primită.
Iuda, din păcate, nu înţelege. După îmbucătură - spune Evanghelia - "a intrat Satana în el" (v. 27). Acest pasaj ne impresionează: ca şi cum răul, până atunci ascuns, s-ar fi manifestat după ce iubirea şi-a arătat faţa cea mai dezarmată. Şi tocmai pentru aceasta, fraţilor şi surorilor, acea îmbucătură este mântuirea noastră: pentru că ne spune că Dumnezeu face totul - absolut totul - pentru a ajunge la noi, chiar şi în ceasul în care îl respingem.
Aici se revelează iertarea în toată puterea sa şi manifestă chipul concret al speranţei. Nu este uitare, nu este slăbiciune. Este capacitatea de a-l lăsa pe celălalt liber, chiar iubindu-l până la capăt. Iubirea lui Isus nu neagă adevărul durerii, dar nu permite ca răul să aibă ultimul cuvânt. Acesta este misterul pe care Isus îl face pentru noi, la care şi noi, uneori, suntem chemaţi să participăm.
Câte relaţii se desfac, câte istorii se complică, câte cuvinte nerostite rămân suspendate! Totuşi, Evanghelia ne arată că există întotdeauna un mod de a continua să iubim, chiar şi atunci când totul pare iremediabil compromis. A ierta nu înseamnă a nega răul, ci a-l împiedica să genereze alt rău. Nu înseamnă a spune că nu s-a întâmplat nimic, ci de a face tot posibilul pentru ca resentimentul să nu decidă viitorul.
Când Iuda iese din cameră, "era noapte" (v. 30). Dar imediat după aceea, Isus spune: "Acum a fost glorificat Fiul Omului" (v. 31). Noaptea este încă acolo, dar o lumină a început deja să strălucească. Şi străluceşte pentru că Cristos rămâne fidel până la sfârşit şi astfel iubirea sa este mai puternică decât ura.
Iubiţi fraţi şi surori, şi noi trăim nopţi dureroase şi obositoare. Nopţi ale sufletului, nopţi ale dezamăgirii, nopţi în care cineva ne-a rănit sau ne-a trădat. În acele momente, ispita este să ne închidem, să ne protejăm, să ripostăm. Dar Domnul ne arată speranţa care există; există întotdeauna o altă cale. Ne învaţă că putem oferi o îmbucătură chiar şi celor care ne întorc spatele. Că putem răspunde cu tăcerea încrederii. Şi că putem merge înainte cu demnitate, fără a renunţa la iubire.
Să cerem astăzi harul de a şti să iertăm, chiar şi atunci când ne simţim neînţeleşi, chiar şi atunci când ne simţim abandonaţi. Căci tocmai în acele ore iubirea îşi poate atinge apogeul. După cum ne învaţă Isus, a iubi înseamnă a-l lăsa pe celălalt liber - chiar şi să trădeze - fără a înceta vreodată să credem că şi acea libertate, rănită şi rătăcită, poate fi smulsă din înşelăciunea întunericului şi redată luminii binelui.
Când lumina iertării reuşeşte să treacă prin cele mai adânci crăpături ale inimii, înţelegem că nu este niciodată în zadar. Chiar dacă celălalt nu o acceptă, chiar dacă pare zadarnică, iertarea îi eliberează pe cei care o dăruiesc: dizolvă resentimentul, restabileşte pacea şi ne redă nouă înşine.
Isus, cu simplul gest de a oferi pâine, arată că fiecare trădare poate deveni o ocazie de mântuire, dacă este aleasă ca spaţiu pentru o iubire mai mare. Nu cedează în faţa răului, ci îl învinge cu binele, împiedicându-l să stingă ceea ce este mai adevărat în noi: capacitatea de a iubi.
APEL
Vinerea viitoare, 22 august, vom celebra comemorarea Sfintei Fecioare Maria, Regină. Maria este Mama credincioşilor aici pe pământ şi este invocată şi ca Regina păcii. În timp ce pământul nostru continuă să fie rănit de războaiele din Ţara Sfântă, Ucraina şi din multe alte regiuni ale lumii, îi invit pe toţi credincioşii să petreacă ziua de 22 august în post şi rugăciune, implorându-l pe Domnul să ne dăruiască pace şi dreptate şi să şteargă lacrimile celor care suferă din cauza conflictelor armate aflate în desfăşurare.
Maria, Regina păcii, să mijlocească pentru ca popoarele să găsească drumul păcii.
Salut adresat liber credincioşilor din curtea Petriano
Bună ziua tuturor, buenos días, mulţumesc pentru răbdare! Să facem binecuvântarea asupra voastră a tuturor, asupra celor dragi ai voştri, cei din familiile voastre, copiii voştri, bolnavii şi cei mai bătrâni. Domnul să fie cu voi. Dumnezeu Tatăl Atotputernic să vă binecuvânteze pe voi, să vă însoţească mereu.
Şi binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, să coboare asupra voastră şi să rămână mereu cu voi. Amin.
O zi bună! Toate cele bune!
Salut adresat liber în bazilica "Sfântul Petru"
Buongiorno a tutti! Buenos días! Good morning! [Bună ziua!]
Aţi ascultat meditaţia, cateheza din această dimineaţă.
[În spaniolă] Toţi au ascultat această reflecţie despre un moment aproape "dureros" - s-ar putea spune - din viaţa lui Isus, în care ne învaţă să iertăm, chiar înainte ca celălalt să ne ceară iertare. Iertarea este un semnal foarte mare al iubirii, al iubirii autentice, în special al iubirii lui Dumnezeu faţă de noi toţi.
Să-i cerem Domnului iertarea sa, să învăţăm să ne iertăm unii pe alţii.
[În engleză] Să învăţăm cu toţii să iertăm, pentru că a ne ierta unii pe alţii înseamnă a construi un pod de pace. Şi trebuie să ne rugăm pentru pacea care este atât de necesară în lumea noastră de astăzi, o pace pe care numai Isus Cristos ne-o poate dărui. Mulţumesc pentru că aţi fost aici în această dimineaţă şi vă mulţumesc pentru răbdarea voastră. Şi să cerem binecuvântarea Domnului asupra fiecăruia dintre noi.
[Binecuvântarea]
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
