Dr. Puccetti explică motivaţiile papei
De Antonio Gaspari
Au trezit senzaţie anticipările despre cartea-interviu a Suveranului Pontif Benedict al XVI-lea cu privire la folosirea prezervativului în unele cazuri particulare.
Pentru a încerca să înţelegem sensul răspunsurilor date de Pontif şi mai în general de ce Biserica Catolică se opune mijloacelor contraceptive, agenţia Zenit l-a intervievat pe dr. Renzo Puccetti, specialist medicină internă şi secretar al asociaţiei "Ştiinţă & Viaţă" din Pisa şi Livorno.
Dr. Puccetti a desfăşurat semnificative lucrări de cercetare în privinţa utilizării contraceptivelor şi este şi membru al Unităţii de Cercetare din European Medical Associoation.
După condamnarea din partea papei, cu privire la folosirea prezervativului cu ocazia călătoriei în Africa, dumneavoastră aţi scris o carte intitulată "Papa are dreptate" (editura Fede & Cultura). Nu vă simţiţi un pic în încurcătură pentru ceea ce citiţi astăzi?
Puccetti: Nu, deloc. Împreună cu Cesare Cavoni, co-autor al cărţii pe care dumneavoastră o citaţi, am desfăşurat o lucrare pentru a încerca să scoatem în evidenţă faptele: ce a spus papa cu adevărat, cum a cusut presa peste cu creativitate însemnată, care sunt efectele strategiei menită să contrasteze SIDA în Africa bazându-se pe distribuirea şi răspândirea prezervativului, cunoscute şi prin izvoarele clinico-epidemiologice. Subtitlul cărţii noastre este "SIDA nu se opreşte cu prezervativul". Dacă anticipările sunt corecte, în noua carta papa spune că prezervativul "nu este modul adevărat şi propriu pentru a învinge infecţia cu HIV". Nu mi se pare că se observă vreo schimbare de poziţie.
Însă papa a citat cazuri în care folosirea prezervativului poate să fie justificată.
Puccetti: Desigur. Sunt complet de acord cu comentariul dat de părintele Lombardi. Îmi dau seama că cuvintele Sfântului Părinte pot să trezească uimire şi să apară ca noutate. Într-o anumită măsură sunt, în sensul că nu cunosc pronunţări precedente de acest tip nici ale lui Benedict al XVI-lea, nici ale lui Joseph Ratzinger, deşi cu privire la asta s-ar putea să greşesc. La ceea ce vă referiţi dumneavoastră, justificarea folosirii prezervativului din partea unei prostituate, mi se pare că ea constituie un exemplu clasic de aplicare a cazuisticii în domeniul moral. În asta nu este nimic nou. Îmi amintesc de exemplu că în trecut actualul Cardinal Tettamanzi se exprima pentru liceitatea morală a femeii care ar pretinde folosirea prezervativului din partea soţului seropozitiv incapabil sau nedispus să respecte abstinenţa.
Ori, este clar că cuvintele papei nu justifică desigur moralitatea prostituţiei, o falsificare intrinsecă a semnificaţiei actului sexual, o separare a persoanei, cu sufletul, mintea, sentimentele femeii pe de o parte şi trupul ei pe de altă parte, cu scopul comercializării trupului ei. Aşa cum spuneam, cuvintele papei nu justifică toate acestea, ci cu dorinţă pastorală văd în folosirea prezervativului din partea acestei femei concrete un prim pas spre o conştientizare a demnităţii propriului trup ca entitate care nu poate fi despărţită de persoana sa. Nu sunt un teolog moral, deci aş putea să greşesc, însă mi se pare că aici Sfântul Părinte urmează ceea ce în morală este cunoscută ca "legea gradualităţii", care nu trebuie confundată, aşa cum avertiza Ioan Paul al II-lea la nr. 34 din Familiaris consortio, cu "gradualitatea legii". Dacă apoi se adaugă consideraţia că în multe cazuri femeia care se prostituează nu face asta ca alegere liberă, ci este în mod forţat obligată deoarece este victimă a unor circumstanţe oprimante şi a unor persoane dedicate desfrâului şi exploatării, atunci ar fi vorba de cazuri care nu sunt foarte diferite de cel prevăzut de cardinalul de Milano şi în timpuri mai vechi de asumarea de substanţe anovulatorii pentru a preîntâmpina o violenţă sexuală.
Lucrul trist şi iritant, chiar dacă este previzibil, este că trebuie să citim comentarii deşănţate din punct de vedere intelectual prezentate de mijloacele de comunicare în masă.
Dr. Puccetti, dumneavoastră aţi fost unul din raportorii de la congresul Societăţii Italiene de Obstetrică şi Ginecologie, care s-a desfăşurat la Milano între 14-17 noiembrie. Care sunt impresiile dumneavoastră în privinţa temelor sensibile din punct de vedere etic?
Puccetti: Din ceea ce sunt impresiile mele, pot spune că acest congres, care tocmai s-a încheiat, a fost unul de cotitură.
În ce sens?
Puccetti: Mi se pare că organizatorii congresului din acest an au reuşit să facă în aşa fel încât lucrările să iasă dintr-o anumită logică de "gynaecologically correctness" în care temele citate de dumneavoastră sunt tratate în termeni monotoni şi pre-stabiliţi din punct de vedere ideologic.
Ne puteţi da vreun exemplu?
Puccetti: Ei bine, constituie desigur o noutate salutară posibilitatea de confruntare oferită de câteva conferinţe, cum ar fi aceea a prof. Lucio Romano, câteva intervenţii, de exemplu, precizările în materie de contracepţie post-împerechere ale lui dr. Bruno Mozzanega şi prezenţa printre standuri a ultimului său volum care, în mod limpede şi detaliat, descrie fiziologia reproducerii şi dezvoltarea embrionară precoce, dar mai ales prezenţa unui curs precongres tematic dedicat metodelor de Natural Family Planning.
Dumneavoastră nu vă autocitaţi, şi totuşi aţi participat la o sesiune a congresului care avea ca referenţi exponenţii de mare importanţă ai ginecologiei avortiste. Dumneavoastră aţi vorbit ultimul, conferinţele care v-au precedat au descris prevenirea avortului referindu-se până la urmă tot la contracepţie. Intervenţia dumneavoastră a făcut ţăndări tot acest mod de a pune lucrurile.
Puccetti: Ei bine, să spunem că îmi place să cred că am contribuit la o confruntare sinceră care a privilegiat analiza datelor ştiinţifice disponibile, adesea înlăturate dintr-o serie de motive. Lucrarea pe care am prezentat-o demonstrează că diferitele discipline ştiinţifice, dacă vor să încerce să se apropie de adevăr, trebuie să ştie să opună rezistenţă unei anumite tentaţii de auto-suficienţă şi să înveţe să dialogheze. Pentru aceasta am lucrat cu persoane cu diferite competenţe, interniste, bioetice, ginecologice, bio-statistice, psihologice.
Aţi primit critici?
Puccetti: Trebuie să spun că nu, ba chiar concluziile au fost favorabile. Mi-a făcut plăcere să primesc comentariul pozitiv la conferinţă şi din partea celor care fac avort. Altminteri aş fi fost surprins, pentru că aşa cum am fost învăţat la Universitatea, "results are results". Sperăm că noul consiliu de conducere al SIGO să implementeze deschiderea spre o sinceră confruntare ştiinţifică în privinţa acestor teme.
Aşadar, doctore, pentru ce contracepţia nu reduce avorturile?
Puccetti: Este o problemă complexă care nu poate să fie explicată în puţine cuvinte. Totuşi este important de precizat că analiza noastră s-a limitat la lumea occidentală dezvoltată şi nu este corect s-o generalizăm la toate contextele. Să mai spune că una este comportamentul unui medic în faţa unui pacient, adică într-o relaţie umană şi profesională între două persoane, şi altele sunt intervenţiile de sănătate publică. Este cunoscut că nu poate să fie o distanţă însemnată între ceea ce se aşteaptă din punct de vedere teoretic dintr-o intervenţie sanitară determinată şi rezultatele efective. Cazul contracepţiei este unul din acestea.
Teoretic, pentru a împiedica avorturile şi a realiza propriile obiective reproductive, având încredere în contracepţie, femeile ar trebui să adopte metode contraceptive în mod perfect timp de circa 27 de ani, un obiectiv care pentru cel care cunoaşte datele este complet irealist. În afară de asta, multe surse atestă că determinantele imediate ale avortului nu se sprijină numai pe contracepţie, ci există multe alte elemente, mai ales de ordin comportamental înrădăcinate la rândul lor în formarea convingerilor.
Şi aici intră în joc necesitatea dialogului între diferitele domenii ale ştiinţei. De fapt, sunt studii de tip economic şi de psihologie a comportamentului care furnizează cadrele interpretative care ajută să se înţeleagă că promovarea şi difuzarea contracepţiei se asociază cu schimbări comportamentale caracterizate de un risc mai mare de sarcini nedorite şi o aptitudine mai mare de a avorta în aceste circumstanţe zădărnicind, sau chiar răsturnând aşteptata reducere a avorturilor. Statele Unite, Franţa, Anglia, ?ara Galilor, Scoţia, Suedia şi Olanda sunt toate terenuri în care aceste dinamici s-au realizat.
Aceste date ar trebui să facă lumea politică să reflecteze?
Puccetti: Au repercusiuni neîndoielnice. Este vremea de a da jos ochelarii ideologici, de a învăţa din erorile comise în celelalte ţări, de a nu arunca resurse economice şi umane în campanii şi programe care dacă merg bine nu vor duce la nici o reducere a avorturilor, o irosire care într-un context de disponibilităţi limitate este şi mai gravă. Nu trebuie să ne limităm să invocăm necesitatea unei educaţii sexuale în şcoli dacă mai întâi nu se înţelege că aceasta, dincolo de bunele intenţii, reducându-se la educaţie genitală cu multă probabilitate, nu rezolvă problemele.
Până la urmă contracepţia deresponsabilizează?
Puccetti: Uitaţi-vă, o putem considera aşa: fiecare om are o rută pentru a ajunge la portul său, această rută este sugerată de capul propriu, însă apoi dacă vrea să ajungă într-adevăr la ţintă, trebuie să folosească vâslele, adică voinţa. Fără aceasta omul rămâne plantat, dacă nu trudeşte el, chiar dacă-şi dă seama că a ieşit în afara rutei, nu va putea să facă nimic, pentru că direcţia va fi determinată de curenţi.
A avea încredere într-un motor, în tehnică, pare foarte avantajos, elimină truda, vâslele par instrumente de care ne putem lipsi fără probleme, dar atunci când motorul nu funcţionează aşa cum s-a prevăzut şi vâslele au fost aruncate, muşchii s-au atrofiat, nu se poate spera o reapariţie magică a lor. Contracepţia tinde să sărăcească voinţa persoanelor, capacitatea de dominare a propriilor impulsuri, aşa cum a afirmat cu clarviziune într-adevăr filozofică Elizabeth Anscombe. Nu e vorba de ipoteze, ci de fapte pe care o adevărată ştiinţă nu le poate ignora. Colegilor ginecologi am încercat doar să le aducem la cunoştinţă aceste fapte.
(După Zenit, 22 noiembrie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
