de Antonio Gaspari
O carte revelează tot ceea ce nu este spus despre "pilula lui Irod". În timp ce în Italia se aşteaptă părerea finală a Consiliului de Administraţie al Agenţiei italiene a medicamentelor (AIFA) pentru distribuirea şi vinderea în farmacii şi autorizarea pentru uzul spitalicesc al pilulei abortive Ru486, este disponibilă în librării o carte care revelează multe din realităţile ascunse în privinţa pilulei abortive numită de mulţi "pilula lui Irod".
Cartea are titlul "Istoria adevărată a pilulei abortive Ru486" (Edizioni Cantagalli, 288 de pagini) şi a fost scrisă de Cesare Cavoni şi Dario Sacchini.
Dario Sacchini este cercetător în bioetică la Institutul de Bioetică din Universitatea Catolică "Sacro Cuore" din Roma. Coautor al mai multor volume între care "Etica şi dreptatea în sănătate. Chestiuni generale, aspecte metodologice şi organizatoare" (2004) şi "Bătrâneţea şi feţele sale. O lectură etico-antropologică" (2008).
În schimb Cesare Davide Cavoni este jurnalist profesionist la postul de televiziune SAT 2000; este laureat în Litere şi a obţinut masteratul în bioetică la Universitatea Pontificală Lateran din Roma.
Este profesor de bioetică şi mass-media pentru cursurile de perfecţionare în bioetică la Institutul de Bioetică din Universitatea Catolică "Sacro Cuore" din Roma şi la Institutul "Ioan Paul al II-lea" din Universitatea Pontificală Lateran din Roma.
Cei doi autori, cu o documentaţie precisă şi detaliată, revelează riscurile foarte multe pentru sănătate şi pentru societate ale unui medicament al cărui obiectiv nu este de "a vindeca o boală, ci de a pune capăt vieţii umane".
Cavoni şi Sacchini nu numai că resping ideea că sarcina este o boală care trebuie vindecată cu pilule toxice pentru cei zămisliţi şi pentru mame, ci denunţă ceea ce ar fi obiectivul susţinătorilor lui Ru486, adică "acela de a demedicaliza, a elimina cât mai mult posibil din competenţa şi din influenţa medicului avortul, pentru a-l transforma într-un fapt cu totul privat şi personal".
Pentru a explica finalităţile şi conţinuturile unui volum aşa de actual şi fierbinte, Zenit i-a luat un interviu lui Cesare Cavoni.
• Ce este pilula Ru486? Este un medicament? Şi ce boală vindecă?
Mifepriston, numit Ru486 de industria farmaceutică Roussel-Uclaf, care cea dintâi a sponsorizat cercetarea lui, apare în literatură în anul 1982 şi este un hormon steroid sintetic care provoacă avortul.
El acţionează asupra unei tipologii de molecule denumite receptori, specifice pentru progesteron, care este un hormon ale cărui organe ţintă sunt cele implicate în dinamica reproductivă, cu scopul de a favoriza pătrunderea embrionului în uter şi continuarea sarcinii.
Alterarea indusă de Ru486 constă în dezagregarea celulelor endometriale, în sângerare şi în ulterioara dezlipire a embrionului.
Dar, pentru a putea duce la împlinire avortul, în afară de Ru486 este administrată şi o altă pilulă: e vorba de o prostaglandină care foloseşte la stimularea contracţiilor şi la expulzarea embrionului.
Această combinaţie de medicamente trebuie să fie folosită până în ziua a 49-a, adică într-o perioadă în care nivelele de progesteron sunt încă joase, pentru că apoi într-o fază succesivă acest hormon nu va putea fi "interceptat" de mifepriston.
Deci Ru486 este un medicament. Un tip straniu de medicament, dat fiind faptul că prin medicament noi înţelegem ceva care vindecă, alină o durere sau încetineşte sau vindecă de o boală şi desigur nu o substanţă care poate să provoace moartea cuiva.
Cred că este pentru prima dată când este folosit un medicament pentru a ucide în mod deliberat o fiinţă umană. Pentru că embrionul este o fiinţă umană. Orice femeie atunci când este însărcinată, încă de la început vorbeşte despre cel pe care-l poartă în sân ca despre propriul copil; nu le spune prietenelor: "când fătul se va naşte îl voi numi Marcu", sau "pregătesc camera pentru embrion".
Prin urmare e uşor de înţeles că Ru486 nu vindecă nici o boală pentru că nu există nici o boală care trebuie vindecată, afară de cazul în care sarcina este considerată ca o boală.
• Sarcina este o boală?
Acest medicament este cu adevărat înspăimântător: pentru prima dată constatăm punerea la punct a unui medicament al cărui obiectiv nu este de a vindeca o boală, ci de a pune capăt unei vieţi umane. Sau, mai bine zis, ar părea că sarcina este numărată, mai mult sau mai puţin explicit în simţirea comună, ca o patologie, în măsura în care femeia, nealegând-o, este constrânsă s-o îndure.
Atunci avortul s-ar putea configura, conform acestei viziuni, ca eliberarea de o boală sau, propriu-zis, de un rău de trăit. Aceasta este o viziune în mod pervers dramatică a vieţii umane.
Aşa cum este pervers faptul că se decide să se administreze femeilor un medicament care poartă cu sine efecte colaterale foarte mari, ca şi cum femeile ar fi cobai pe care să se poată face experimente nederanjaţi şi, mai mult, încercând să se considere un experiment sălbatic ca un drept al femeilor.
De zeci de ani se experimentează pe femei medicamente toxice ale căror riscuri pe termen scurt, mediu şi lung nu se cunosc sau nu se percep până la capăt. De regulă, se poate acţiona astfel atunci când nu există alternative raţionale, adică atunci când a nu folosi o terapie experimentală ar avea ca unică alternativă moartea persoanei. Însă în acest caz - nefiind vorba de boală - termenul "experimental" dispare prin definiţie.
Cu folosirea pilulei Ru486 avortul este de fapt scos din sfera medicalizării, dus total în sfera privată a individului, deci şi eliberat de orice responsabilitate socială (desigur şi morală) în numele unui nou concept de "privacy", care este aplicat la orice decizie referitoare la propriul trup. Astfel se deschid larg porţile spre o absolutizare a principiului de autonomie (respectarea autodeterminării subiectului), eliminându-i orice drept celui care trebuie să se nască şi investind şi relaţia cu celălalt (embrionul, fătul, copilul) pe baza acestui principiu.
Avortul poate fi făcut în propria casă. Şi apare imediat opţiunea contraceptivă a lui Ru486, văzut ca anticoncepţionalul cel mai bun, asupra căruia se dezlănţuie (şi se vor dezlănţui) interese comerciale şi războaie între întreprinderi.
• Susţinătorii lui Ru486 afirmă că pilula ar elimina avortul chirurgical aşa încât să devină o practică ce se poate gestiona individual. Care este părerea dumneavoastră în această privinţă?
Experienţa franceză şi cea americană ne arată că acest lucru nu este adevărat; adică exact acolo unde se credea că Ru486 ar putea înlocui avortul s-a văzut exact contrariul.
Cine avortează, în general alege avortul chirurgical şi asta pentru două motive; unul pentru că durează puţin, este efectuat sub anestezie, şi percepţia durerii, fizice şi psihice, este inferioară, şi apoi pentru că psihologic itinerarul lui Ru486 devine un adevărat calvar extenuant; sunt necesare zile înainte de a putea completa avortul şi există riscul, ridicat, de a trebui oricum să recurgă la avortul chirurgical, deoarece în multe cazuri cocteilul Ru486 şi prostalgandina nu funcţionează, şi atunci trebuie intervenit de urgenţă cu avortul chirurgical.
Greutatea psihologică de două, trei zile sau chiar de o săptămână în aşteptarea avortului după ce s-a luat pilula, face această modalitate obositoare pentru femeie şi-i repropune în fiecare clipă exact actul pe care-l duce înainte, că vrea sau nu asta; adică acela de a suprima o viaţă umană.
Poate fi justificat după cum se vrea, se poate preface că nu-l vede, dar nu este aşa. Şi în orice caz va fi oricum o traumă care mai devreme sau mai târziu va reapare în viaţa acelei femei. Şi apoi durerea fizică ce însoţeşte acea aşteptare este ucigătoare; sângerări mult mai abundente decât o menstruaţie normală, dureri sfâşietoare.
Literatura ştiinţifică înregistrează numeroase cazuri de hemoragii foarte puternice. Toate acestea sunt foarte clare, de exemplu, din mărturia primei paciente care în Statele Unite a decis să avorteze cu Ru486.
Relatarea sa este lucidă şi lipsită de orice aspect moralizator.
Tânăra femeie a fost prima pacientă care s-a supus experimentării avortului prin Ru486 în Statele Unite, la spitalul Des Moines în Iowa; ea nu a declarat că-i pare rău. Femeia, în vârstă de 30 de ani, cu un soţ şi doi copii, era terorizată de avortul chirurgical din cauza unei experienţe urâte trăită de o prietenă a ei:
"Am fost pentru prima dată la Des Moins. Toţi erau foarte agitaţi miercuri, atunci când mi-a fost administrată prima doză de medicamente. Glumind spuneam că ar fi trebuit să fie o ceremonie cu tăierea panglicii. Ei continuau să-mi spună că făceam istorie. În două ore am început să simt greaţă, am tras înainte timp de trei zile şi am mers să lucrez. Din fericire exista o săliţă pentru a mă odihni în biroul meu; mă mişcam un pic mai încet. De regulă sunt mereu foarte zveltă, dar în acele trei zile nu am fost aşa. Mi se părea ca şi cum aş fi mâncat mâncare otrăvită.
M-am întors vineri şi am luat a doua doză de medicamente; după cinci minute am început să simt crampe un pic mai puţin puternice decât cele ale menstruaţiilor. După două ore crampele au devenit mai puternice şi am început să folosesc o pernuţă încălzitoare pe pântec. Am mers în camera de odihnă; însă când am încercat să mă ridic mă simţeam ca şi cum mi-ar fi deschis un robinet. Era un flux continuu de sânge şi apoi mi-a trecut un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf, care m-a terorizat.
Credeam că a fost fătul. Crampele au rămas stabile. În ultimele cincisprezece minute ale vizitei mele mă simţeam dedublată şi hemoragia era foarte mare, mai mare decât cea menstruală. Mama mea m-a dus acasă; în acel moment sângeram mult şi am avut diaree. M-a făcut să-mi amintesc modul în care am sângerat după naştere. Poate că o femeie care nu a născut ar putea să fie un pic mai relaxată.
Am avortat la 6.30 vineri noaptea. L-am simţit căzând în tavă. Părea ca un cheag de sânge. Am strigat când mi-am dat seama că a ieşit, în parte pentru că mă simţeam eliberată, în parte pentru că mă simţeam tristă. Am înţeles că se terminase".
Apoi, atunci când se susţine că avortul prin Ru486 este mai puţin costisitor şi mai rapid, chiar mi se pare că evidenţele afirmă chiar contrariul. Şi despre aceste puncte vorbesc femeile şi nu biotehnicienii, medicii.
Situaţia a fost şi în acest caz bine fotografiată de o investigaţie realizată de cea mai cunoscută ziaristă ştiinţifică din SUA, Gina Kolata, care desigur nu este o fundamentalistă catolică.
Ei bine, Kolata, în anul 2002, a scris în New York Times, prezentând părerea multor specialişti, că avortul cu Ru486 cere un timp mai mare şi este mai costisitor decât avortul chirurgical. Apoi, femeile nu par să fie interesate din moment ce sunt cerute trei vizite la ambulatoriu timp de două săptămâni, două medicamente diferite, câteva hemoragii şi crampe.
Unii furnizori cer să plătească peste 100 de dolari în plus pentru un avort medical faţă de cel chirurgical, explicând că fiecare pilulă de mifepriston costă 100 de dolari. Mulţi folosesc un dozaj mai scăzut, administrând o pilulă în loc de cele trei pe care le recomandă întreprinderea producătoare, dar adaugă că costul extra al avortului indus prin pilulă este încă o povară grea pentru mulţi pacienţi.
Dar folosirea lui Ru486 va avea mai multă incidenţă asupra sănătăţii publice: o economie de medici dedicaţi numai acelui serviciu, aşa de puţin dorit, care nu permite desigur să aibă cariere strălucitoare.
Aşadar, pentru sănătatea publică ar fi o economie de medici dedicaţi numai acelui serviciu, mai multe paturi la dispoziţie dar, la acest punct, un cost nu chiar mic dacă se cere statului să treacă medicamentul în mod gratuit.
Gândiţi-vă că vechea fabrică producătoare voia să-l stabilească preţul, în acea vreme, suntem în anii '80, la nu mai puţin de 500 de franci francezi.
Oricât s-ar putea coborî preţul, costul pentru sănătatea publică ar rămâne oricum foarte mare, în faţa rezultatelor nu tocmai încurajatoare şi, mai mult, în faţa ulterioarelor cheltuieli pentru toate acele avorturi nereuşite prin Ru486 şi care deci trebuie să fie făcute prin "obişnuita" practică chirurgicală.
Şi pentru aceasta s-a încercat să se preseze mult pentru ca să se aprofundeze studii ulterioare asupra proprietăţilor medicamentului pentru a vinde boli de tip neurologic de exemplu, făcându-l să devină medicament îndurător pentru bolnavi fără alternativă în afară de moarte.
A reuşi să se aprobe Ru486 pentru alte folosinţe faţă de avort înseamnă a face legal medicamentul care, într-un al doilea moment, ar putea fi folosit, în afara prescrierii, şi pentru avort.
Cred că acesta este obiectivul susţinătorilor acestei pilule aducătoare de moarte. De altfel, are loc deja acelaşi procedeu cu celălalt medicament care foloseşte pentru a completa avortul: de fapt, el este înregistrat în mod oficial ca un antiulcer, dar apoi, de vreme ce favorizează expulzarea fătului-copilului, este utilizat când este nevoie.
• După părerea dumneavoastră există o conspiraţie a tăcerii cu privire la efectele lui Ru486 asupra sănătăţii femeilor? Care sunt faptele şi istoriile care nu vor să fie făcute publice?
Mai mult decât o conspiraţie e vorba de o adevărată strategie care de multe decenii încearcă să facă să apară prin intermediul mijloacelor de comunicare mondiale bunătatea planificării familiare, a avortului, a metodelor contraceptive pentru economia mondială, pentru resursele planetei şi aşa mai departe.
Pilula abortivă nu s-a născut cu dorinţa de a fi abortivă ci, mai rău încă, de a încerca să inhibe asupra apariţiei sarcinii: cercetătorii au început cercetarea asupra ei cu speranţa de a găsi un contraceptiv aşa de eficace încât să inhibe ciclul menstrual la comandă şi eventual să-l reia atunci când femeia se simte pregătită pentru o sarcină.
În acelaşi timp, se căuta să se graveze asupra limbajului, evitând să prezinte pilula ca instrumentul pentru un act sângeros şi eventual greu de digerat de toate conştiinţele în societate; se pregătea deci să se pledeze cauza unui "avort non avort", neconsiderând corect să fie definită ca abortivă o early option pill, o pilulă care contrastează la început, ba chiar anticipă, o sarcină.
Iată deci că Baulieu, endocrinologul care s-a dedicat suflet şi trup pilulei abortive, a inventat un nou termen; pilula nu avea să fie abortivă ci "contragestativă": jumătate contraceptivă şi jumătate abortivă, ajungând s-o facă să devină aproape exclusiv "preventivă": dacă este luată în fiecare lună, pentru a inhiba eventual menstruaţiile.
Nu întâmplător, imediat după publicarea primului studiu despre Ru486 la academia franceză de ştiinţe în anul 1982, ziarele franceze au titrat că Ru486 însemna sfârşitul pilulei zilnice şi-şi doreau că în scurt timp contracepţia avea să devină lunară: "va fi suficient să se ia pilula la sfârşitul ciclului", scriau ei.
Şi, imediat, punctau că pentru sarcinile de şase sau opt săptămâni Ru486 nu este un abortiv miraculos şi întreruperea sarcinii rămâne un avort cu riscurile care sunt asociate la el, oricare ar fi metoda utilizată. Practic, cei care au scos în evidenţă riscurile, limitele şi obiectivele lui Ru486 au fost mereu in primis chiar cei care doreau de multe decenii o nouă metodă de planificare familiară.
Despre toate aceste probleme s-a discutat mereu din 1982 până astăzi în Europa, atunci când a pornit experimentarea în Franţa, şi în 1994 în Statele Unite, când s-a decis să se demareze prima experimentare a lui Ru486. Chiar dacă în anii precedenţi în SUA s-au încercat cam de toate: chiar şi avortul cu un antitumoral, methotrexate, disponibil pentru uz spitalicesc, deci mai uşor de găsit.
Ipoteza a fost respinsă datorită procentului scăzut de succes în avorturi şi datorită contraindicaţiilor apăsătoare. Ne face să zâmbim că în Italia în aceşti ani de dezbatere s-a scos din nou, ca opţiune, şi aceasta a folosirii methotrexatului.
Să citim deci ceea ce scrie într-o publicitate agenţia AGI (la 7 iulie 2006 când un oarecare geniu al medicinei s-a remarcat în dezbatere propunând tocmai folosirea unui "nou" medicament pentru avort): CGIL şi Funcţia publică CGIL Lombardia au oferit, în cazul în care ar deveni necesară, tutelă legală lui Umberto Nicolini, medic primar din spitalul Buzzi din Milano. Medicul a făcut cunoscut vineri că în lunile trecute a administrat o pilulă abortivă, folosită în mod normal pentru sarcini extrauterine, femeilor cu sarcini normale. Ştirea a provocat reacţia directorului spitalului şi a preşedintelui regiunii, care au spus: "Acest tip de folosire trebuie să fie întrerupt imediat". Cu privire la această chestiune, CGIL atacă: "E vorba de o altă tentativă de a nega femeilor dreptul de a alege să întrerupă sarcina în siguranţă, fără ulterioare riscuri şi ulterioară durere". Apoi polemizează şi cu Roberto Formigoni: "Este într-adevăr singulară hărnicia cu care preşedintele regiunii se angajează să contrasteze aplicaţii experimentale ale legii, care pot să favorizeze progresul ştiinţific în favoarea sănătăţii femeii".
Este grotesc: CGIL se ridică în apărarea sănătăţii femeilor propunând dreptul de a alege un medicament respins în SUA, pentru că este ineficace şi toxic, cu doisprezece ani înainte!
• Este adevărat că Comisia tehnico-ştiinţifică a Agenţiei italiene a medicamentelor (AIFA) a dat părere favorabilă introducerii în comerţ a lui Ru486?
Procedura recunoaşterii reciproce este un fel de cale preferenţială pentru a ajunge în noi state când un medicament a primit deja aprobarea de la o autoritate competentă a unuia dintre statele Uniunii Europene. Recunoaşterea reciprocă demarează la cererea întreprinderii şi se bazează pe schimbul de informaţii între organismele naţionale implicate.
Aşadar, ca pentru orice medicament, întreprinderea producătoare cere ca produsul să fie introdus pe piaţă, produce un dosar ştiinţific cu privire la experimentare şi eventuale efecte colaterale, sau poate să aleagă calea recunoaşterii reciproce, dat fiind faptul că este deja în vânzare în alte ţări din Uniunea Europeană. O dată prezentată cererea, aceasta este examinată de CUF, care evaluează eventuala toxicitate a medicamentului şi preţul cerut.
Faptul singular este că autorităţile italiene care ar fi trebuit să ridice obiecţii şi eventual să respingă cererea întreprinderii s-au prefăcut că nu văd cele şaisprezece decese de femei care luaseră mai înainte pilula abortivă.
Datele prezentate de literatura ştiinţifică internaţională există; cu mult mai mult, în unele ţări europene a fost retras recent un cunoscut calmant. Numai pentru a da un exemplu, în anii 2001-2005 literatura a semnalat cinci cazuri de deces la femei (patru din SUA şi una canadiană) care au folosit mifepriston şi prostaglandină.
• Înainte de a fi distribuită şi vândută în farmacii Ru486, nu are autorizaţie pentru uzul spitalicesc şi apoi lipseşte examinarea din partea Comisiei preţuri şi venituri şi părerea finală a Consiliului de Administraţiei al AIFA. Următorul consiliu de administraţie al AIFA se va reuni în februarie 2009. Dumneavoastră credeţi că opinia publică, mass-media, asociaţiile pentru apărarea sănătăţii femeilor, ca şi poporul vieţii, pot să facă ceva pentru a împiedica să fie pusă în vânzare liberă Ru486?
Cred că aşa fiind situaţia este foarte greu să se împiedice ca Ru486 să fie pusă pe piaţa italiană. În faţa indiferenţei autorităţilor din frunte, a politicienilor care nu-şi murdăresc mâinile cu privire la teme etice pentru că pierd voturi, poporul vieţii poate şi trebuie în primul rând să continue să strige şi să coboare în stradă şi apoi, în al doilea rând, poate să pretindă şi să facă în aşa fel încât să ajungă la opinia publică o informaţie capilară despre aceste teme.
Să nu uităm că Ru486 a debarcat în Franţa în anii '80 graţie numai sprijinului mass-media. Fără el probabil că ea ar fi rămas una din multele cercetări în sertarele vreunui încrezut şi cu puţin respect faţă de viaţa umană.
Însuşi Baulieu scrie: "Eram uimit de atât zgomot. Nu mă gândisem la repercusiunile mediatice; atât timp cât efectul lui Ru486 nu fusese demonstrat mai bine, folosirea sa practică putea să fie imediată, din multe motive. Trebuia verificat, trebuiau lărgite studiile, trebuiau trecut la formalităţile administrative. De obicei se aude vorbindu-se despre un nou medicament în momentul lansării sale pe piaţă. Noi eram departe de asta: nu era vorba decât de o comunicare ştiinţifică. Se pare că importanţa temei şi claritatea rezultatelor au accelerat parcursul. Fără îndoială istoria lui Ru486 din aceste zile a fost influenţată de ecoul mediatic pe care l-a provocat".
Şi, în sfârşit, trebuie spus că Baulieu a avut fără îndoială un rol de protagonist în acest eveniment, aşa încât astăzi toţi îl definesc părintele pilulei Ru486, deşi în brevetul lui Ru486 numele său nu apare, în timp ce apar numele oamenilor de ştiinţă care, probabil sub conducerea lui Baulieu, au pus la punct molecula.
Aşa că studiul prezentat la academia de ştiinţe din Franţa în anul 1982, care a dat naştere istoriei pilulei, este următorul: W. Hermann, R. Wyss, A. Riondel, Effet d'un stéroide antiprogesterone chez la femme: interruption du cyclemenstruel et de la gros esse au début, în: "C.R. Acad. Sci.", Paris 1982, 3, 3294, pag. 933-938.
Probabil pentru a prezenta studiul la Academie era necesar ca unul dintre autori să fie membru. Baulieu devenise membru cu câteva luni mai înainte. Un pic pentru asta şi un pic pentru că el a fost din totdeauna, în calitate de profesor de endocrinologie, unul dintre cercetătorii cei mai cunoscuţi din sector, numele său a apărut la finalul articolului.
Aşadar, pe informaţie se joacă meciul: nu întâmplător, să nu uităm niciodată că Baulieu a schimbat termenii chestiunii: pilulă contragestivă şi nu abortivă. Pentru că avortul îi înfricoşează pe toţi. Chiar şi pe cel care se supune. Pentru că în spatele avortului există moartea unei vieţi umane.
(După Zenit, 2 şi 3 februarie 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
