|
| © Vatican Media |
Matteo Bruni:
Bună seara, Sanctitate, bună seara tuturor! Mulţumim pentru acest timp pe care ni-l dedicaţi în zborul de întoarcere. A fost o călătorie deosebită în care aţi putut simţi, cum spunea Eminenţa Sa cardinalul Aveline, şi tot afectul francezilor care au venit să se roage cu dumneavoastră. Dar cred că mai sunt întrebări sau probleme pe care jurnaliştii voiau să vi le adreseze sau dacă dumneavoastră voiaţi să ne spuneţi vreun cuvânt.
Papa Francisc:
Bună seara, multe mulţumiri pentru munca voastră. Înainte de a uita, voiam să spun două lucruri. Primul: astăzi cred că este ultimul zbor al lui Roberto Bellino, pentru că iese la pensie: mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc! Şi al doilea lucru, astăzi este ziua de naştere a lui Rino, inefabilul Rino (Anastasio). Aplauze pentru el! Acum, cu plăcere, puneţi întrebările.
Raphaelle Schapira - France Televisions:
Sanctitate, bună seara! Dumneavoastră aţi început pontificatul la Lampedusa, denunţând indiferenţa. După zece ani, cereţi Europei să fie solidară. Sunt zece ani de când repetaţi acelaşi mesaj. Înseamnă că dumneavoastră aţi eşuat?
Papa Francisc:
Aş spune că nu. Aş spune că creşterea a mers lent. Astăzi există conştiinţa problemei migratoare. Există conştiinţa. Există şi conştiinţa că este un lucru care a ajuns la un punct... ca un "cartof fierbinte" care nu se ştie cum să se ia. Angela Merkel a spus odată că se rezolvă mergând în Africa şi rezolvând-o în Africa, ridicând nivelul popoarelor africane.
Dar au existat cazuri care sunt urâte, cazuri foarte urâte, unde migranţii, ca într-un "ping-pong", au fost trimişi înapoi... Şi se ştie că de atâtea ori ajung în lagăre, ajung mai rău decât înainte. Am urmărit viaţa unui tânăr, Mahmoud, care încerca să iasă de acolo, pentru că a plecat... Şi, la sfârşit, s-a spânzurat; nu a reuşit, pentru că nu tolera această tortură. Eu v-am spus vouă să citiţi acea carte Frăţiorul, Hermanito... Oamenii care vin sunt mai întâi vânduţi, apoi le iau banii... pentru a plăti...; apoi îi pun să telefoneze familiei ca să trimită mai mulţi bani... Sărmanii! O viaţă teribilă. Am auzit pe unul care a fost martor, care atunci când noaptea, în momentul îmbarcării, a văzut acea navă aşa simplă, fără siguranţă, nu voia să se îmbarce. "Bum, bum": s-a terminat istoria. Este împărăţia terorii! Suferă nu numai pentru că au nevoie să iasă, ci suferă pentru că acolo este împărăţia terorii. Sunt sclavi. Şi noi nu putem, fără a vedea lucrurile, să-i trimitem înapoi ca şi cum ar fi o minge de ping-pong. Nu. Pentru aceasta spun din nou principiul: migranţii trebuie primiţi, însoţiţi, promovaţi şi integraţi. Dacă tu nu poţi să-l integrezi în ţara ta, însoţeşte-l şi integrează-l în ţara sa, dar nu-l lăsa în mâinile acestor cruzi traficanţi de persoane.
Drama migranţilor este aceasta astăzi: faptul că noi îi trimitem înapoi şi cad în mâinile acestor nenorociţi care fac mult rău. Îi vând, îi exploatează. Acei oameni încearcă să iasă. Există câteva grupuri de persoane care se dedică să salveze oamenii de pe mare. Am invitat pe unul dintre ei să participe la Sinod, pe unul care este conducătorul de la Mediterranea Saving Humans. Ei îţi relatează istorii teribile.
În prima călătorie, aşa cum aţi spus dumneavoastră, am mers la Lampedusa. Lucrurile s-au îmbunătăţit, cu adevărat, există mai mult conştiinţă astăzi. Atunci nu se ştia. Şi nu ne spuneau adevărul. Îmi amintesc că, la Casa "Sfânta Marta", era o "recepţioneră" care era etiopiană, fiică de etiopieni, cunoştea limba şi ea urmărea la televizor călătoria mea. Şi la Lampedusa era unul, un sărman etiopian, care îmi explica torturile şi aceste lucruri; şi traducătorul - ea mi-a spus - a spus minciuni, a spus ceea ce nu a spus celălalt, a "îndulcit" situaţia. Este greu de avut încredere. Atâtea drame... În ziua aceea în care am fost acolo, mi-au spus: "Priviţi femeia aceea" - era un medic - "priviţi femeia aceea": mergea printre cadavre privind feţele, pentru că o căuta pe fiica sa, pe care nu o găsise.
Aceste drame... Nouă ne face bine să luăm în mână această realitate: ne va face mai umani, mai umani şi de aceea şi mai divini. Aceasta este o chemare. Aş vrea să fie ca un strigăt: "Să fim atenţi! Să facem ceva!". Nu ştiu... Conştiinţa s-a schimbat, cu adevărat, astăzi este mai multă conştiinţă. Şi asta a fost pentru mine nu pentru că am vorbit, ci pentru că oamenii şi-au dat seama de problemă. Vorbesc mulţi despre asta.
A fost prima mea călătorie şi acolo am simţit un lucru interior. Eu nici măcar nu ştiam unde era Lampedusa, nici măcar, dar am ascultat istoriile, am citit ceva şi în rugăciune am simţit: "Tu trebuie să mergi acolo", ca şi cum Domnul m-ar fi dus acolo. Prima călătorie. Mulţumesc.
Clément Melki - Agence France-Presse (AFP):
Bună seara, Sfinte Părinte. În această dimineaţă l-aţi întâlnit pe Emmanuel Macron, după ce aţi exprimat dezacordul dumneavoastră faţă de eutanasie. Guvernul francez se pregăteşte să aprobe o lege controversată cu privire la sfârşitul vieţii. Ne-aţi putea spune, vă rugăm, ce i-aţi spus preşedintelui francez în această privinţă? Şi dacă credeţi că puteţi să-l determinaţi să-şi schimbe ideea? Mulţumesc.
Papa Francisc:
Astăzi nu am vorbit despre această temă, dar am vorbit în cealaltă vizită, atunci când ne-am întâlnit, şi am vorbit clar despre asta, când a venit el în Vatican. I-am spus părerea mea, clară: cu viaţa nu ne jucăm, nici la început, nici la sfârşit, nu ne jucăm. Şi nu este părerea mea, înseamnă a păzi viaţa! Pentru că, după aceea, vei termina cu acea politică a non-durerii, a unei eutanasii umaniste... Cu privire la asta, vreau să repet invitaţia de a citi o carte: este din 1907, un roman, se numeşte "Stăpânul lumii", The Lord of the World sau The Lord of the Earth, are cele două titluri. Autorul este Robert Benson, un scriitor futurist: arată cum vor fi lucrurile la sfârşit. Totul este... se elimină diferenţele, toate; şi se elimină durerile, toate; şi eutanasia este unul dintre aceste lucruri: moartea dulce; şi selecţia înainte de naştere... Ne arată cum acest om prevăzuse conflicte actuale. Astăzi, să fim atenţi la colonizările ideologice care ruinează viaţa umană, care merg împotriva vieţii umane. Astăzi se şterge viaţa bunicilor, de exemplu, în timp ce bogăţia umană trece prin dialogul nepoţilor cu bunicii. Se şterg, sunt bătrâni, nu sunt de folos. Cu viaţa nu ne jucăm. De această dată nu am vorbit despre asta cu preşedintele, dar cealaltă dată da, atunci când a venit şi i-am spus părerea mea: cu viaţa nu ne jucăm. Fie prin legea de a nu lăsa să crească pruncul în sânul mamei, fie pentru legea eutanasiei în boli sau la bătrâneţe. Şi nu spun că aceasta este o problemă de credinţă, nu, este un lucru uman, uman. Este vorba de o formă urâtă de compasiune. Astăzi ştiinţa a ajuns să facă în aşa fel încât vreo boală dureroasă să fie mai puţin dureroasă şi o însoţeşte cu atâtea medicamente. Cu viaţa nu ne jucăm. Cu viaţa nu ne jucăm.
Javier Martínez-Brocal, de la ABC:
Sfinte Părinte, mulţumim pentru că răspundeţi la întrebări, mulţumim pentru acest timp pe care ni-l dedicaţi, mulţumim pentru această călătorie care a fost foarte intensă şi foarte densă în conţinuturi. Până la capăt, dumneavoastră aţi vorbit şi despre Ucraina, despre situaţia din Ucraina. Cardinalul Zuppi tocmai s-a întors de la Beijing. Există progrese în această misiune, cel puţin în problema umanitară a întoarcerii copiilor? Apoi, o întrebare şi un pic dură însă: cum trăiţi faptul, personal, că această misiune nu reuşeşte să smulgă niciun rezultat concret până acum? Dumneavoastră aţi vorbit într-o audienţă despre frustrare: dumneavoastră simţiţi frustrare? Mulţumesc.
Papa Francisc:
Acel lucru este adevărat, oarecare frustrare se simte, pentru că Secretariatul de Stat face totul pentru a ajuta în asta. Şi misiunea Zuppi a mers acolo... Există ceva cu copiii care merge bine. Dar acest război - îmi vine în minte că este şi un pic interesat, nu numai de problema ruso-ucraineană, ci pentru a vinde armele, ştii?, comerţul de arme. Îmi spunea cineva, în urmă cu câteva luni, că astăzi investiţiile care dau mai mult profit sunt fabricile de arme, adică fabrici de moarte. Poporul ucrainean este un popor martir care are o istorie foarte martirizată, o istorie care provoacă suferinţă. Nu este prima dată: în timpul lui Stalin a suferit mult, mult, mult. Este un popor martir. Dar noi nu trebuie să ne jucăm cu martiriul acestui popor, trebuie să ajutăm să se rezolve lucrurile în modul cel mai posibil: cel mai real şi cel mai posibil. În războaie, realul este posibilul. Să nu ne facem iluzii că mâine cei doi lideri aflaţi în război merg să mănânce împreună. Dar până la posibil, unde vom ajunge. Umili, dar a face posibilul. Acum am văzut că unele ţări se dau înapoi, că nu dau armele: începe procesul unde martirul va fi poporul ucrainean, cu siguranţă. Şi acesta este un lucru urât.
Înainte de a încheia, vreau să mă întorc la prima temă, la călătorie. Marsilia este o civilizaţia cu atâtea culturi, atâtea culturi. Este un port de migranţi. Odinioară erau migranţi spre Cayenna, de acolo plecau condamnaţii, mergeau în închisoare la Cayenna. Arhiepiscopul mi-a dăruit Manon Lescaut pentru a-mi aminti istoria aceea. Marsilia este o cultură de întâlnire. Ca ieri, în întâlnirea cu reprezentanţii din diferite religii: convieţuiesc islamici, evrei, creştini. Se face convieţuirea. Este o cultură a ajutorului. Marsilia este un mozaic creativ, este această cultură a creativităţii. Este un port care este un mesaj în Europa. Marsilia primeşte. Marsilia primeşte şi respectă şi face o sinteză fără a nega identitatea oricărui popor. Trebuie să regândim această problemă, pentru celelalte localităţi: capacitatea de a face asta.
Întorcându-ne asupra migranţilor, sunt cinci ţări care suferă [din cauza venirii] atâtor migranţi; dar, în unele dintre aceste ţări, există sate goale! Mă gândesc la cazul concret pe care-l cunosc: există un sat unde locuiesc mai puţin de 20 de bătrâni şi nimic mai mult! Vă rog, aceste sate să facă un efort pentru a integra. Avem nevoie de mână de lucru, Europa are nevoie de asta! Migraţiile bine conduse sunt o bogăţie, sunt o bogăţie. Să ne gândim un pic la această politică migratoare, ca să fie mai rodnică şi să ne ajute mult.
Acum, de vreme ce călătoria este scurtă, vine cina, precum şi sărbătoarea pentru ziua de naştere a lui Rino şi de bun-rămas al acestui coleg. Terminăm aici. Multe mulţumiri! Multe mulţumiri pentru munca voastră şi pentru întrebările voastre. Şi înainte, până la următorul zbor.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
