Greg Burke:
Mulţumim, între timp. "A merge, a ne ruga, a lucra împreună" [Tema călătoriei]. Am mers, ne-am rugat, de mai multe ori, şi acum ne revine să lucrăm un pic - şi după aceea să şi mâncăm. Însă se vede că a merge împreună aduce rod: astăzi, primirea. Am văzut că, după atâţia ani de dialog, există mult respect reciproc şi ceva mai mult: există şi prietenie. Însă există încă atâta muncă de făcut şi atâtea provocări, şi asta ne interesează în mod normal: provocările.
Poate că vreţi să spuneţi ceva înainte...
Sfântul Părinte:
Mulţumesc pentru munca voastră! A fost o zi un pic grea, cel puţin pentru mine. Dar sunt bucuros. Sunt bucuros pentru că diferitele lucruri pe care le-am făcut, fie rugăciunea la început, apoi dialogul în timpul prânzului, care a fost foarte frumos, şi apoi Liturghia, sunt lucruri care m-au făcut fericit. Obosesc, dar sunt lucruri bune. Multe mulţumiri. Şi acum, sunt la dispoziţia voastră.
Greg Burke:
Bine. Începem cu elveţienii: Arnaud Bédat, de la revista "L'Illustre".
Arnaud Bédat:
Sfinte Părinte, aţi fost la Geneva dar şi în Elveţia. Ce imagine, ce momente importante, puternice, v-au uimit în timpul acestei zile?
Papa Francisc:
Mulţumesc. Cred că - aş spune - există un cuvânt comun: întâlnire. A fost o zi de întâlniri. Variate. Cuvântul corect al zilei este întâlnire, asta atinge mereu inima. Au fost întâlniri pozitive, şi frumoase, începând de la dialogul cu preşedintele [Confederaţiei Elveţia], la început, care a fost nu numai un dialog de curtoazie, normal, ci un dialog profund, despre teme mondiale profunde şi cu o inteligenţă care m-a uimit. Începând de la asta. După aceea, întâlnirile pe care voi toţi le-aţi văzut... Şi ceea ce voi n-aţi văzut este întâlnirea de la prânz, care a fost foarte profundă în modul de a atinge atâtea teme. Probabil că tema asupra căreia am rămas mai mult timp este aceea a tinerilor, pentru că şi toate confesiunile sunt preocupate, în sensul bun, pentru tineri. Şi pre-sinodul care a fost făcut la Roma, de la 19 martie încolo, a atras atenţia destul de mult, pentru că erau tineri din toate confesiunile, chiar şi agnostici, şi din toate ţările. Gândiţi-vă: 315 tineri prezenţi şi 15 mii conectaţi în reţea care "intrau şi ieşeau". Probabil că asta a trezit un interes special. Însă cuvântul care mie îmi dă probabil ansamblul călătoriei este că a fost o călătorie de întâlnire. Experienţa întâlnirii. Nu simplă curtoazie, niciun lucru pur formal, ci întâlnire umană. Şi asta, între protestanţi şi catolici, înseamnă a spune tot... Mulţumesc.
Greg Burke:
Mulţumim, Sanctitate. Acum din grupul german este Roland Juchem, de la agenţia catolică germană CIC.
Roland Juchem:
Mulţumesc, Sfinte Părinte. Dumneavoastră vorbiţi adesea despre paşi concreţi de făcut în ecumenism. De exemplu, astăzi aţi afirmat din nou asta spunând: "Să vedem mai degrabă ceea ce este posibil să facem concret, decât să ne descurajăm pentru ceea ce nu este". Aşadar, episcopii germani, în ultima vreme, au decis să facă un pas [cu privire la aşa-numita "inter-comuniune"], şi atunci ne întrebăm cum de arhiepiscopul Ladaria [prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei] a scris o scrisoare care pare un pic ca o frână de urgenţă. După întâlnirea din 3 mai a fost afirmat că episcopii germani ar fi trebuit să găsească o soluţie, pe cât posibil în unanimitate. Care vor fi următorii paşi? Va fi necesară o intervenţie din partea Vaticanului, pentru a clarifica, sau episcopii germani vor trebui să găsească un acord?
Papa Francisc:
Bine. Aceasta nu este o noutate, pentru că în Codul de Drept Canonic este prevăzut ceea ce vorbeau episcopii germani: Împărtăşania în cazuri speciale. Şi ei priveau la problema căsătoriilor mixte: dacă este posibilă sau nu este posibilă. Însă, Codul spune că episcopul Bisericii particulare - acest cuvânt este important: particulară, dacă este al unei dieceze - trebuie să gestioneze acest lucru: este în mâinile sale. Asta este în Cod. Episcopii germani, deoarece au văzut că acest caz nu era clar, precum şi că unii preoţi făceau lucruri care nu erau în acord cu episcopul, au voit să studieze această temă şi au făcut acest studiu care - nu vreau să exagerez - a fost un studiu de peste un an, nu ştiu bine dar peste un an, bine făcut, bine făcut. Şi studiul este restrictiv: ceea ce voiau episcopii este să spună clar ceea ce este în Cod. Şi eu, care l-am citit, spun: acesta este un document restrictiv. Nu era un "a deschide tuturor". Nu. Era un lucru bine gândit, cu spirit eclezial. Şi au voit să facă asta pentru Biserica locală: nu cea particulară. N-au voit. Lucrul a alunecat până acolo, adică, spunând că este pentru Conferinţa Episcopală Germană. Şi acolo este o problemă, deoarece Codul nu prevede asta. Prevede competenţa episcopului diecezan, dar nu a Conferinţei Episcopale. De ce? Pentru că un lucru aprobat într-o Conferinţă Episcopală, devine imediat universal. Şi aceasta a fost dificultatea discuţiei: nu atât conţinutul, ci asta. Au trimis documentul; apoi au fost două sau trei întâlniri de dialog şi de clarificare; şi arhiepiscopul Ladaria a trimis scrisoarea aceea, dar cu permisiunea mea, n-a făcut asta singur. I-am spus: "Da, este mai bine de făcut un pas înainte şi să se spună că documentul încă nu este matur - asta spunea scrisoarea - şi că trebuie să se studieze mai mult problema". Apoi a fost o altă reuniune, şi la sfârşit vor studia problema. Cred că acesta va fi un document orientativ, pentru ca fiecare dintre episcopi să poată gestiona ceea ce Dreptul Canonic permite deja. N-a fost nicio frânare, nu. A fost o gestionare a problemei pentru ca să meargă pe drumul bun. Când am vizitat Biserica luterană din Roma, a fost pusă o întrebare de acest gen şi eu am răspuns conform spiritului Codului de Drept Canonic, acel spirit pe care ei [episcopii] îl caută acum. Probabil că n-a fost o informare corectă în momente corecte, există un pic de confuzie, dar aceasta este problema. În Biserica particulară, Codul permite asta; în Biserica locală, nu poate, pentru că ar fi universală. Asta este.
Roland Juchem:
Biserica locală este Conferinţa?
Papa Francisc:
... este Conferinţa. Dar Conferinţa poate să studieze şi să dea linii orientative pentru a-i ajuta pe episcopi în gestionarea cazurilor particulare. Mulţumesc.
Greg Burke:
Acum, din grupul spaniol este Eva Fernández de la Cope, Radioul spaniol.
Eva Fernández:
Mulţumesc, Sfinte Părinte. Am văzut că şi secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor a vorbit despre ajutorul dat refugiaţilor. În ultima vreme am văzut accidentul navei "Aquarius" şi alte cazuri, precum şi separarea familiilor în Statele Unite. Credeţi că unele guverne instrumentalizează drama refugiaţilor? Mulţumesc.
Papa Francisc:
Am vorbit mult despre refugiaţi şi criterii sunt în ceea ce am spus: "a primi, a proteja, a promova, a integra". Sunt criterii pentru toţi refugiaţii. Apoi am spus că fiecare ţară trebuie să facă asta cu virtutea guvernării care este prudenţa, pentru că o ţară trebuie să primească atâţia refugiaţi câţi poate şi câţi poate integra: a integra, adică a educa, a da loc de muncă... Acesta, aş spune, este planul liniştit, senin al refugiaţilor. Aici trăim un val de refugiaţi care fug de războaie şi de foamete. Războiul şi foametea în atâtea ţări din Africa, războaie şi persecuţie în Orientul Mijlociu. Italia şi Grecia au fost foarte generoase să primească. Pentru Orientul Mijlociu - cu privire la Siria - Turcia a primit atâţia; Libanul, atâţia: Libanul are tot atâţia sirieni cât şi libanezi; şi apoi Iordania şi alte ţări. Şi Spania a primit. Există problema traficului de migranţi. Şi există şi problema cazurilor în care se întorc, pentru că trebuie să se întoarcă: există acest caz... Nu cunosc bine termenii acordului, dar dacă sunt în apele libiene trebuie să se întoarcă... Şi acolo am văzut fotografii ale închisorilor traficanţilor. Traficanţii despart imediat femeile de bărbaţi: femeile şi copii merg Dumnezeu ştie unde... Asta fac traficanţii. Există şi un caz, pe care-l cunosc, în care traficanţii s-au apropiat de o navă care primise refugiaţi din bărci şi au spus: "Daţi-ne femeile şi copiii şi duceţi-i pe bărbaţi". Asta fac traficanţii. Şi închisorile traficanţilor, pentru cei care s-au întors, sunt teribile, sunt teribile. În lagărele din al II-lea război mondial se vedeau aceste lucruri. Şi mutilări, torturi... Şi apoi îi aruncă în gropi comune, pe oameni. Pentru aceasta guvernele se preocupă ca să nu se întoarcă şi să nu cadă în mâinile acestor oameni. Există o preocupare mondială. Ştiu că guvernele vorbesc despre asta şi vor să găsească un acord, să modifice şi Acordul de la Dublin. În Spania, voi aţi avut cazul acestei nave care a acostat la Valencia. Însă tot acest fenomen este o dezordine. Problema războaielor este greu de rezolvat; problema persecuţiei creştinilor de asemenea, în Orientul Mijlociu precum şi în Nigeria. Însă problema foametei se poate rezolva. Şi atâtea guverne europene se gândesc la un plan de urgenţă pentru a investi în acele ţări, a investi inteligent, pentru a da loc de muncă şi educaţie, aceste două lucruri. În ţările din care provin aceste persoane. Pentru că - fără a ofensa, dar este adevărul - în inconştientul colectiv există un moto urât: "Africa trebuie exploatată" - Africa es para ser explotada. Asta este în inconştient: "Eh, sunt africani!...". Ţinut de sclavi. Şi asta trebuie să se schimbe cu acest plan de investiţii, de educaţie, de dezvoltare, pentru că poporul african are atâtea bogăţii culturale, atâtea. Şi au o mare inteligenţă: copiii sunt foarte inteligenţi şi pot, cu o educaţie bună, să meargă mai departe. Acesta va fi drumul pe termen mijlociu. Însă pentru moment trebuie să se pună de acord guvernele pentru a merge înainte cu această urgenţă. Asta, aici în Europa.
Să mergem în America. În America există o problemă migratoare mare, în America Latină, şi există şi problema migratoare internă. În patria mea există o problemă migratoare din nord în sud; oamenii părăsesc zonele rurale pentru că nu există locuri de muncă şi merg în marile oraşe şi există aceste megalopolisuri, cartierele de barăci şi toate aceste lucruri... Dar există şi o migraţiune externă spre alte ţări care dau loc de muncă. Vorbind concret, spre Statele Unite. Eu sunt de acord cu ceea ce spun episcopii din ţara aceea. Sunt de partea lor. Mulţumesc.
Greg Burke:
Mulţumim, Sanctitate. Acum, grupul englez: Deborah Castellano Lubov, de la agenţia Zenit.
Deborah Castellano Lubov:
Mulţumesc, Sanctitate. Sanctitate, în discursul de astăzi la întâlnirea ecumenică dumneavoastră aţi făcut referinţă la forţa enormă a Evangheliei. Ştim că unele dintre Bisericile din World Council of Churches sunt aşa-numite "Biserici ale păcii", care cred că un creştin nu poate folosi violenţa. Ne amintim că în urmă cu doi ani, în Vatican, a fost o conferinţă organizată pentru a reconsidera doctrina despre "războiul corect". Aşadar, Sanctitate, întrebarea este dacă dumneavoastră credeţi că este cazul pentru Biserica catolică să se unească la acesta aşa-numite "Biserici ale păcii" şi să pună deoparte teoria "războiului corect". Mulţumesc.
Papa Francisc:
O clarificare: de ce spuneţi dumneavoastră că există "Biserici ale păcii"?
Deborah Castellano Lubov:
Sunt considerate "Biserici ale păcii" pentru că au această concepţie, că o persoană care foloseşte violenţa nu mai poate fi considerată creştină.
Papa Francisc:
Mulţumesc, am înţeles. Dumneavoastră aţi pus degetul în rană... Astăzi, la prânz, un pastor a spus că probabil primul drept uman este dreptul la speranţă şi asta mi-a plăcut şi face parte un pic din această temă. Am vorbit despre criza drepturilor umane astăzi. Cred că trebuie să încep de la asta pentru a ajunge la întrebarea dumneavoastră. Criza drepturilor umane apare clară. Se vorbeşte un pic despre drepturi umane, dar atâtea grupuri sau unele ţări se distanţează. Da, avem drepturile umane, dar... nu există forţa, entuziasmul, convingerea nu spun de acum 70 de ani, ci de acum 20 de ani. Şi acest lucru este grav, pentru că trebuie să vedem cauzele. Care sunt cauzele pentru care am ajuns la asta? Că astăzi drepturile umane sunt relative. Şi dreptul la pace este relativ. Este o criză a drepturilor umane. Asta cred că trebuie să o gândim profund.
Apoi, aşa-numitele "Biserici ale păcii". Cred că toate Bisericile care au acest spirit de pace trebuie să se reunească şi să lucreze împreună, aşa cum am spus în discursuri astăzi, atât eu cât şi celelalte persoane care au vorbit, şi la prânz s-a vorbit despre asta. Unitatea pentru pace. Astăzi pacea este o exigenţă, pentru că există riscul unui război... Cineva a spus: acest al treilea război mondial, dacă se face, noi ştim cu ce arme se va face, dar, dacă ar exista un al patrulea, se va face cu bâtele, pentru că omenirea va fi distrusă. Angajarea pentru pace este un lucru serios. Când ne gândim la banii care se cheltuiesc în armamente! Pentru aceasta, "Bisericile păcii": dar este mandatul lui Dumnezeu! Pacea, fraternitatea, omenirea unită... Şi toate conflictele, nu trebuie rezolvate asemenea lui Cain, ci rezolvate cu negocierea, cu dialogul, cu medierile. De exemplu, suntem în criză de medieri! Medierea, care este o figură juridică atât de preţioasă, astăzi este în criză. Criză de speranţă, criză de drepturi umane, criză de medieri, criză de pace. Însă după aceea, dacă dumneavoastră spuneţi că există "Biserici ale păcii", eu mă întreb: dar există "Biserici ale războiului"? Este greu de înţeles asta, este greu, dar există cu siguranţă unele grupuri, şi eu aş spune în aproape toate religiile, grupuri mici, simplificând un pic voi spune "fundamentaliste", care caută războaiele. Şi noi catolicii avem pe unii, care caută mereu distrugerea. Şi acest lucru este foarte important să-l avem sub ochi. Nu ştiu dacă am răspuns...
Îmi spun că lumea cere cina, că este timpul potrivit pentru a ajunge cu stomacul plin...
Numai, un cuvânt vreau să spun clar: că astăzi a fost o zi ecumenică, chiar ecumenică. Şi la prânz am spus un lucru frumos, pe care-l las vouă pentru ca să vă gândiţi şi să reflectaţi şi să faceţi o consideraţie frumoasă despre asta: în mişcarea ecumenică trebuie să eliminăm din dicţionar un cuvânt: prozelitism. Clar? Nu poate există ecumenism cu prozelitism, trebuie ales: ori eşti cu spirit ecumenic, ori eşti un "prozelitist".
Mulţumesc. Eu aş continua să vorbesc pentru că îmi place, dar...
Şi acum, să-l chemăm pe substitut [de la Secretariatul de Stat] pentru că este ultima călătorie pe care o face cu noi, pentru că acum va schimba "culoarea" [devenind cardinal]: dar nu de ruşine! Vrem să-i spunem rămas-bun şi va fi tortul din Sardinia pentru a sărbători.
E.S. Mons. Giovanni Angelo Becciu:
Mulţumesc! Este o surpriză dublă, să mă chemaţi aici şi să-mi mulţumiţi în faţa voastră. Şi apoi un tort din Sardinia... bine!, îl vom gusta cu plăcere. Eu îi mulţumesc cu adevărat Sfântului Părinte pentru această ocazie, dar pentru tot, pentru tot, pentru că m-a făcut să trăiesc această experienţă magnifică de a călători mult cu el. La începuturi, m-a înspăimântat, a spus: "Nu, eu voi face puţine călătorii", vă amintiţi? Şi după aceea, după una adăugaţi alta, şi alta, şi ne-am spus: "Bine că aţi spus că vor fi puţine!", şi au fost multe. O experienţă magnifică: a-l vedea pe Sfântul Părinte cu curaj răspândind Cuvântul lui Dumnezeu. Slujirea mea a fost aceasta: să-l ajut în asta. Vă mulţumesc vouă tuturor şi celor care ne-au ajutat. Mulţumesc.
Papa Francisc:
Poftă bună, cină plăcută şi multe mulţumiri. Şi rugaţi-vă pentru mine, vă rog. Mulţumesc.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
