Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc
în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Portugalia,
cu ocazia celei de-a XXXVII-a Zi Mondială a Tineretului
(Lisabona, 2-6 august 2023)
Matteo Bruni: Bună seara, Sanctitate! Ne întoarcem reîntineriţi şi bucuroşi de la această ZMT în care ne-am putut confrunta cu întrebările şi aşteptările tinerilor faţă de Biserică, faţă de credinţă, precum şi faţă de lume. Şi am putut asculta răspunsul dumneavoastră în cuvintele şi în prezenţa dumneavoastră. Acum sunt câteva întrebări din partea jurnaliştilor, însă mai întâi voiaţi să spuneţi dumneavoastră un cuvânt.
Papa Francisc: Bună seara şi multe mulţumiri pentru această experienţă. Astăzi este o aniversare a zilei de naştere. (Bruni: "A lui Rita Cruz"). Multe urări! După aceea va veni tortul!
Aura Maria Vista Miguel (Rádio Renascença): Sanctitate, înainte de toate, mulţumesc pentru vizita dumneavoastră în Portugalia. Deja toţi o consideră un succes. Toţi sunt foarte bucuroşi. Mulţumesc pentru că aţi venit. Am găsit un şef important al poliţiei care mi-a spus că n-a văzut niciodată o mulţime atât de ascultătoare şi paşnică. A fost foarte frumos. Întrebarea mea se referă la Fatima. Noi ştim că dumneavoastră aţi mers acolo şi v-aţi rugat în tăcere în capelă. Însă era această mare aşteptare, chiar în locul unde Sfânta Fecioară Maria a cerut să se facă rugăciune pentru sfârşitul războiului (şi suntem în război în acest moment din păcate), de a avea o reînnoire a cererii din partea Sfântului Părinte public de rugăciune pentru pace. Ochii întregii lumi erau îndreptaţi spre dumneavoastră ieri dimineaţă la Fatima. Pentru ce nu aţi făcut asta?
Papa Francisc: M-am rugat, m-am rugat. Am rugat-o pe Sfânta Fecioară Maria şi m-am rugat pentru pace. Nu am făcut publicitate. Dar m-am rugat. Şi trebuie să repetăm încontinuu această rugăciune pentru pace. Ea, în Primul Război Mondial a cerut asta. Şi eu, de data această, (asta) am cerut Sfintei Fecioare Maria. Şi m-am rugat. Nu am făcut publicitate.
Joaão Francisco Gonçalves Gomes (Observador): În luna februarie a fost publicat un raport cu privire la realitatea abuzurilor în Portugalia, aproape 5 mii de copii au fost victime în ultimele decenii. Vă întreb: dumneavoastră sunteţi informat despre acest raport înmânat episcopilor? Ce credeţi că ar trebui să se întâmple cu episcopii care cunoşteau cazuri de abuzuri şi nu le-au comunicat autorităţilor?
Papa Francisc: Aşa cum ştiţi toţi, în manieră foarte rezervată, am primit un grup de persoane care au fost abuzate. Aşa cum fac mereu în aceste cazuri, am dialogat despre această ciumă, această ciumă teribilă. În Biserică se urma mai mult sau mai puţin acelaşi comportament care se urmează actualmente în familii şi în cartiere: se acoperă... Să ne gândim că 42% dintre abuzuri au loc în familii sau în cartiere. Trebuie încă să ne maturizăm şi să ajutăm la descoperirea acestor lucruri. Biserica a conştientizat din scandalul de la Boston că nu se putea merge pe drumuri aleatorii, ci trebuia luat taurul de coarne. În urmă cu doi ani şi jumătate a fost reuniunea preşedinţilor Conferinţelor Episcopale, unde au fost furnizate şi date statistice oficiale cu privire la abuzuri. Şi este grav, situaţia este foarte gravă. În Biserică există o frază pe care o folosim încontinuu: toleranţă zero, toleranţă zero. Şi păstorii care, în vreun fel, nu şi-au asumat responsabilităţile lor trebuie să răspundă despre această iresponsabilitate... Este foarte dură lumea abuzurilor şi pentru aceasta îndemn să fim foarte deschişi cu privire la toate acestea.
Cât priveşte întrebarea despre modul în care merge procesul în Biserica portugheză: merge bine. Merge bine şi cu seninătate, se caută seriozitatea în cazurile de abuz. Numerele ajung uneori să fie exagerate un pic din cauza comentariilor pe care mereu ne place să le facem, dar realitatea este că merge bine şi asta îmi dă o anumită linişte.
Aş vrea să ating un punct şi aş vrea să vă cer vouă, jurnaliştilor, să colaboraţi în asta. Aveţi un telefon astăzi? Un telefon. Ei bine, pe oricare dintre aceste telefoane, cu plată şi cu un password, există acces la abuzul sexual asupra minorilor. Acesta intră în casele noastre şi abuzul sexual asupra minorilor este transmis în direct. Unde se filmează? Cine sunt responsabilii? Aceasta este una dintre cele mai grave ciume, alături de toată lumea (...), dar vreau să subliniez asta, pentru că, uneori, nu ne dăm seama că lucrurile sunt aşa de radicale. Când este folosit un copil pentru a face spectacolul unui abuz, se atrage atenţia. Abuzul este ca şi cum "s-ar mânca" victima, nu-i aşa? Sau mai rău, a o răni şi a o lăsa vie. A vorbi cu persoane abuzate este o experienţă foarte dureroasă, care îmi face şi bine, nu pentru că îmi place să ascult, ci pentru că mă ajută să mă ocup de această dramă. Adică, la întrebarea dumneavoastră aş spune ceea ce am spus: procesul merge bine, sunt informat despre modul în care merg lucrurile. Ştirile poate că au exagerat situaţia, dar lucrurile merg bine în această privinţă. Dar şi, cu asta, vă spun, în vreun fel, ajutaţi, ajutaţi pentru ca toate tipurile de abuz să poată fi rezolvate, abuzul sexual, dar nu este unicul. Există şi alte tipuri de abuz care strigă la cer: abuzul muncii minorilor, abuzul muncii cu copii, şi este utilizat; abuzarea femeilor, nu-i aşa? Şi astăzi, în multe ţări, se recurge la operaţia chirurgicale asupra fetiţelor: li se scoate clitorisul, şi asta este astăzi, şi se face cu o lamă de ras, şi adio... Cruzime... Şi abuzul muncii, adică în cadrul abuzului sexual, care este grav, şi toate acestea: există o cultură a abuzului pe care omenirea trebuie s-o revizuiască şi să se convertească.
Jean-Marie Guénois (Le Figaro): Sfinte Părinte, cum este sănătatea dumneavoastră, cu merge convalescenţa dumneavoastră? Nu aţi citit sau numai mici părţi din cinci discursuri. Este fără precedent în călătorii: de ce? Aveţi probleme cu ochii, oboseală? Texte prea lungi? Cum vă simţiţi? Şi dacă permiteţi o mică întrebare despre Franţa. Dumneavoastră veniţi la Marseille, dar niciodată nu vizitaţi Franţa. Poporul nu înţelege, probabil este prea mică sau dumneavoastră aveţi ceva împotriva Franţei?
Papa Francisc: Sănătatea mea merge bine. Firele mi le-au scos, duc o viaţă normală, port un brâu pe care trebuie să-l ţin timp de trei luni pentru a evita o eventuală "desfacere" (în limbajul medical: ieşire măruntaielor abdominale, n.r.) până când muşchii vor fi mai puternici. Vederea. În parohia aceea am tăiat discursul, pentru că era o lumină în faţă şi nu puteam să citesc, îmi venea lumina şi pentru aceasta am tăiat. Unii, prin Matteo, au întrebat pentru ce eu am scurtat omiliile pe care le aveaţi voi. Eu când vorbesc - nu omiliile academice, dar asta încerc s-o fac cât mai clar -, mereu când vorbesc caut comunicarea. Voi aţi văzut chiar şi în omilia academică vreo glumă, unele râsete le fac pentru a controla comunicarea. Cu tinerii, discursurile lungi aveau esenţialul mesajului şi eu luam acolo după cum simţeam comunicarea. Aţi văzut că puneam unele întrebări şi imediat ecoul îmi indica încotro se îndreaptă lucrul, dacă era greşit sau nu. Tinerii nu au mult timp de atenţie. Gândeşte-te că dacă tu faci un discurs clar cu o idee, o imagine, un afect, te pot urmări opt minute. În paranteză, în Evangelii gaudium, prima exortaţie pe care am făcut-o, am scris un capitol lung despre omilie. Pentru că aici este un paroh (referinţă la Don Benito Giorgetta, paroh de Termoli, n.r.) care ştie că omiliile uneori sunt o tortură, o tortură, care vorbesc bla, bla, şi oamenii... În unele sate, nu ştiu dacă la Termoli, oamenii ies să fumeze o ţigară şi se întorc. Biserica trebuie să se convertească în acest aspect al omiliei: scurtă, clară, cu un mesaj clar şi afectuoasă. Pentru aceasta eu controlez cum merge cu tinerii şi îi fac să vorbească. Dar eu am scurtat pentru că... mie îmi foloseşte ideea cu tinerii.
Şi să trecem la Franţa. Am mers la Strasbourg, voi merge la Marseille, dar în Franţa nu. Există o problemă care pe mine mă preocupă, care este problema Mediteranei. Pentru aceasta merg în Franţa. Este criminală exploatarea migranţilor. Aici în Europa nu, pentru că merge, suntem mai culţi, dar în lagărele din Africa de Nord... Eu recomand o lectură. Există o mică broşură, mică, pe care a scris-o un migrant căruia, pentru a veni din Guineea în Spania, i-au trebuit trei ani, pentru că era capturat, torturat, redus la sclavie. Migranţii în acele lagăre din Nord: este teribil. În acest moment - săptămâna trecută -, Asociaţia Mediterranea Saving Humans, făcea o demers pentru a-i răscumpăra pe migranţii care erau în deşert între Tunisia şi Libia, pentru că i-au lăsat acolo ca să moară. Acea carte se numeşte Hermanito - în italiană are subtitlul Fratellino (Frăţiorul) -, dar se citeşte în două ore, merită. Citiţi-o şi voi veţi vedea drama migranţilor înainte de a se îmbarca. Episcopii din zona Mediteranei vor face această întâlnire şi cu unii politicieni, pentru a reflecta serios asupra dramei migranţilor. Mediterana este un cimitir, dar nu este cel mai mare cimitir. Cel mai mare cimitir este Africa de Nord. Este teribil acest lucru, citiţi-o. Eu merg la Marseille pentru asta. Săptămâna trecută, preşedintele Macron (mi-a) spus că este intenţia sa de a veni la Marseille şi voi fi (acolo) o zi şi jumătate: ajung după-amiază şi toată ziua următoare.
Dumneavoastră nu aveţi nimic împotriva Franţei... (repetând întrebarea)
Papa Francisc: Nu. Nu, cu privire la asta este o politică. Eu vizitez ţările europene mici. Ţările mari, Spania, Franţa, Anglia, le las pentru mai târziu, la sfârşit. Dar ca opţiune am început cu Albania şi astfel cele mici. Nu este nimic. Franţa, două oraşe, Strasbourg şi Marseille.
Anita Hirschbeck (KNA): Sfinte Părinte, la Lisabona ne-aţi spus că în Biserică este spaţiu pentru "toţi, toţi, toţi". Biserica este deschisă pentru toţi, dar în acelaşi timp nu toţi au aceleaşi drepturi, oportunităţi, în sensul că, de exemplu, femeile, homosexualii nu pot să primească toate sacramentele. Sfinte Părinte, cum explicaţi dumneavoastră această incoerenţă între "Biserică deschisă" şi "Biserică inegală pentru toţi"? Mulţumesc.
Papa Francisc: Dumneavoastră îmi puneţi o întrebare despre două puncte de vedere diferite. Biserica este deschisă pentru toţi, apoi există legislaţii care reglementează viaţa în Biserică. Unul care este înăuntru este conform legislaţiei... Ceea ce spuneţi dumneavoastră este o simplificare de a spune... "Nu poţi primi sacramente". Asta nu înseamnă că Biserica este închisă. Fiecare îl întâlneşte pe Dumnezeu prin propria cale în Biserică şi Biserica este mamă şi călăuzeşte pe fiecare pe drumul său. Pentru aceasta mie îmi place să spun: vin toţi, dar tu, acesta, acela... Toţi, fiecare în rugăciune, în dialogul interior, în dialogul pastoral cu lucrătorii din pastoraţie, caută modul de a merge înainte. Pentru aceasta a pune o întrebare: pentru ce homosexualii nu? Toţi! Şi Domnul este clar: bolnavi, sănătoşi, bătrâni şi tineri, urâţi şi frumoşi, buni şi răi! Este ca o privire care nu înţelege acest anunţ al Bisericii ca mamă şi o consideră ca un fel de "firmă", că pentru a intra trebuie să faci asta, s-o faci în acest mod şi nu în altul... Un alt lucru este ministerialitatea în Biserică, şi anume modul de a duce înainte turma, şi unul dintre lucrurile importante este răbdarea în ministerialitate: a însoţi persoanele pas după pas pe calea lor de maturizare. Fiecare dintre noi are această experienţă: că Biserica mamă ne-a însoţit şi ne însoţeşte pe propria cale de maturizare. Mie nu-mi place reducerea, acest lucru nu este eclezial, acest lucru este gnostic. Este ca o erezie gnostică ce astăzi este un pic la modă. Un anumit gnosticism care reduce realitatea eclezială la idei şi acest lucru nu ajută. Biserica este mamă, îi primeşte pe toţi, şi fiecare parcurge drumul său în Biserică, fără publicitate, şi acest lucru este foarte important. Mulţumesc pentru curajul de a pune această întrebare. Mulţumesc.
Matteo Bruni: Papa doreşte să împărtăşească un gând despre ZMT...
Papa Francisc: Aş vrea să spun un lucru despre modul în care am trăit eu ZMT. Este a patra oară că o trăiesc. Prima a fost la Rio de Janeiro care era monumentală, în modalitatea brasileira, frumoasă! A doua la Cracovia, a treia la Panama, aceasta este a patra. Aceasta este cea mai numeroasă. Datele concrete, adevărate, spuneau că erau peste un milion. Mai mult. Ba chiar, în Veghea de noapte, ieri, se calcula că erau un milion şi patru sute de mii sau un milion şi şase sute de mii de persoane. Acestea sunt datele guvernamentale. Este impresionantă cantitatea. Bine pregătită, eh! Dintre cele pe care le-am văzut, aceasta este cea mai bine pregătită. Şi tinerii sunt o surpriză, tinerii sunt tineri... Fac ştrengării, viaţa este aşa, dar încearcă să privească înainte şi ei sunt viitorul. Misiunea este de a-i însoţi, problema este de a şti să-i însoţim şi să nu se sature de rădăcini. Pentru aceasta eu insist mult asupra dialogului bătrâni-tineri, bunicii cu nepoţii. Acest dialog este important, mai important decât dialogul părinţi-copii. Cu bunicii, pentru că se prind chiar acolo rădăcinile. Apoi tinerii sunt religioşi, caută o credinţă care nu este dezgustătoare, nu este artificială, nu este legalistă, o întâlnire cu Isus Cristos. Şi acest lucru nu este uşor. Ei spun: "Dar tinerii nu-şi trăiesc viaţa mereu după morală...". Cine dintre noi nu a făcut o greşeală morală în propria viaţă? Toţi! Cu poruncile sau cu cineva, fiecare dintre noi are propriile căderi în propria istorie. Viaţa este aşa. Dar Domnul ne aşteaptă mereu, pentru că este milostiv şi Tată, iar milostivirea trece peste orice. Pentru mine a fost foarte frumoasă ZMT, eu înainte de a lua avionul am fost cu voluntarii care erau 25 de mii! Un spirit, un angajament, care era cu adevărat frumos, frumos, frumos. Asta voiam să spun despre Ziua Tineretului.
Justin McLellan (CNS): Vorbind despre ZMT, am auzit în aceste zile câteva mărturii ale tinerilor care au luptat pentru sănătatea mentală, cu depresia. Dumneavoastră aţi luptat vreodată pentru asta? Şi dacă decide cineva să se sinucidă, ce aţi spune dumneavoastră celor din familia acestei persoane care din cauza învăţăturii catolice despre sinucidere suferă crezând că a mers în iad?
Papa Francisc: Astăzi sinuciderea în rândul tinerilor este importantă, este important numărul. Există. Mass-media nu spun mult despre asta, pentru că nu se informează în mass-media. Aici am rămas în dialog cu tinerii - nu la Spovadă -, am profitat pentru a dialoga. Un tânăr bun mi-a spus: "Pot să-ţi pun o întrebare? Ce credeţi despre sinucidere?". Nu vorbea o limbă de-a noastră, dar am înţeles bine şi am început să vorbim despre sinucidere. Şi la sfârşit mi-a spus: "Mulţumesc, pentru că anul trecut eu eram nehotărât dacă s-o fac sau să n-o fac". Atâţia tineri neliniştiţi, deprimaţi, dar nu numai psihologic... Apoi în unele ţări, care sunt foarte, foarte exigente în universităţi, tinerii care nu reuşesc să absolve sau să găsească de lucru se sinucid, pentru că simt o ruşine foarte mare. Nu spun că este un lucru de toate zilele, dar este o problemă. Este o problemă actuală. Este un lucru care se întâmplă.
Matteo Bruni: Mulţumim, Sanctitate, pentru răspunsurile dumneavoastră.
Papa Francisc: Şi vă mulţumesc vouă pentru ceea ce aţi făcut şi vă rog, nu uitaţi "Hermanito", "Fratellino", cartea migrantului. Mulţumesc.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
