Pe când aveam vreo zece ani, credeam că preoţii sunt atotputernici, iar laicii n-au altceva de făcut decât să se roage, să postească, să plătească şi să asculte. A, da, desigur - uitam - şi să împlinească poruncile! Cele zece erau de-ajuns şi prea de-ajuns ! Pe urmă am descoperit predica de pe munte şi totul s-a schimbat deodată.
Dar tot atunci mi-am spus că din cauza asta, poate, mulţi catolici nepracticanţi sunt atât de reticenţi când e vorba de educaţia religioasă şi, în general, de legătura lor cu Biserica. Pentru ei, religia înseamnă frustrare, păcat şi vină.
Nici eu, nici ei, n-am înţeles cu adevărat noutatea adusă de coborârea Duhului Sfânt. Ce-i drept, sărbătorim Rusaliile în fiecare an şi învăţăm atenţi şi plini de respect semnificaţia lor la cateheză, dar mulţi dintre noi, de fapt, "n-o pricep".
Fiindcă, dac-am pricepe-o cu adevărat, am fi cu totul altfel - curajoşi, nu timizi; plini de energie, nu leneşi; fascinaţi şi nu plictisiţi de tot ce-i în jur. Uitaţi-vă la apostoli înainte şi după Rusalii ca să vedeţi ce poate face Duhul Sfânt!
Evanghelia e vestea cea bună nu numai fiindcă ne spune că o să ajungem în cer, ci şi că ni s-a dat puterea să devenim oameni noi, aici şi acum. Conciliul Vatican II insistă asupra faptului că fiecare dintre noi e chemat la sfinţenie (Lumen Gentium, cap. V). Dar, atenţie! Nu prin puterea voinţei proprii, ci prin puterea Duhului Sfânt! Sfinţenia înseamnă credinţă, speranţă şi mai ales, iubirea divină. Iată "virtuţile" (de fapt, "puterile") date de Duhul Sfânt. Şi, ca să le încununeze, Duhul Sfânt ne oferă în continuare şapte daruri, care ne înalţă credinţa, speranţa şi iubirea, făcându-ne să ducem aici şi acum o existenţă supranaturală, carismatică. Unii cred că asta-i numai pentru cei aleşi, pentru "mistici". Sfântul Toma de Aquino ne învaţă însă că darurile Duhului Sfânt (Is 11,1-3) - înţelepciunea, ştiinţa, înţelegerea, bunul sfat, puterea, evlavia, frica de Dumnezeu - le primim cu toţii la botez, fiindcă suntem cu toţii chemaţi să fim "mistici".
Conciliul Vatican II ne învaţă că fiecare creştin are vocaţia slujirii. Dar şi pentru aceasta avem nevoie de putere. Aşa încât Duhul Sfânt ne dă alte daruri, numite "carisme". Acestea - spune sfântul Toma - nu sunt atât pentru propria noastră sfinţenie, cât pentru slujirea altora. Nu există o listă completă a carismelor, dar sfântul Paul menţionează câteva din acestea (1Cor 12,7-10, Rom 12,6-8), de la vorbirea în limbi diferite până la căsătoria creştină (1Cor 7,7). Carismele nu sunt împărţite de preot, ci date direct de Duhul Sfânt prin Botez şi Mir, iar uneori chiar şi în afara sacramentelor (Fapte 10,44-48).
Vi se pare că vorbesc ca un penticostal? Aşa-i, fiindcă aparţin celei mai mari Biserici "penticostale" din lume. Conciliul Vatican II, corectând noţiunea greşită care afirma că numai pentru Biserica apostolică sunt carismele, spune: "Atribuind darurile sale «fiecăruia, după cum vrea» (1Cor 12,11), el (Duhul Sfânt) împarte daruri speciale credincioşilor de orice fel... Aceste daruri carismatice, fie că sunt extraordinare, sau mai simple şi bine cunoscute, trebuie primite cu recunoştinţă şi bucurie, fiindcă sunt perfect adecvate nevoilor Bisericii" (LG 12).
Daruri pline de putere, tuturor. Aşa, va să zică. Iată şi reţeta perfectă pentru crearea haosului, nu vi se pare? Dar Domnul a dăruit apostolilor şi succesorilor lor şi carisma de unificare. Aceasta înseamnă că nu fac totul prin şi pentru ei înşişi. Mai curând rolul lor este de a discerne, păstori şi coordona carismele laicilor, astfel încât toţi să crească şi să lucreze împreună spre mai marea glorie a lui Dumnezeu (LG 30).
Prin urmare, ce dacă nu sesizăm totul dintr-odată la ceremonia Mirului?! Uite că am o veste bună pentru noi toţi. Avem cu toţii pe Duhul Sfânt şi toate darurile sale. Aţi primit vreodată o carte de credit cu inscripţia: "Sunaţi ca s-o activaţi înainte de utilizare"? Duhul Sfânt procedează la fel cu darurile sale. Trebuie să-l chemaţi în voi ca darurile sale să devină active. Faceţi asta chiar acum, astăzi, în fiecare zi şi întotdeauna - dar mai ales când mergeţi la sfânta Liturghie. Fiindcă fiecare celebrare sacramentală e o nouă coborâre a Duhului Sfânt care-şi revarsă iar şi iar darurile sale (CBC 739, 1106).
Şi Duhul Sfânt ne pregăteşte mereu alte surprize.
Iată de ce viaţa creştină e cu adevărat o aventura! O superbă şi continuă aventură!
(Marcellino D'Ambrosio, în "Catholic Exchange", 1 iunie 2009)
Traducere de dr. Ecaterina Hanganu
* * *
Textul original, în limba engleză, poate fi citit la http://catholicexchange.com/2009/06/01/119123/
