"Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi... Primiţi pe Duhul Sfânt" (In 20,21.22), aşa spune Isus. Revărsarea care a avut loc în seara învierii se repetă în ziua de Rusalii, întărită de manifestări exterioare extraordinare. În seara de Paşti, Isus le apare apostolilor şi suflă asupra lor pe Duhul său (cf. In 20,22); în dimineaţa de Rusalii revărsarea are loc în manieră zgomotoasă, ca un vând care se abate cu putere asupra casei şi năvăleşte în minţile şi în inimile apostolilor. Prin urmare, ei primesc o atare energie încât îi determină să vestească în diferite limbi evenimentul învierii lui Cristos: "Toţi au fost umpluţi de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi" (Fap 2,4). Împreună cu ei era Maria, Mama lui Isus, prima ucenică , şi acolo Mamă a Bisericii care se naşte. Cu pacea sa, cu zâmbetul său, cu maternitatea sa, însoţea bucuria tinerei Mirese, Biserica lui Isus.
Cuvântul lui Dumnezeu, în special astăzi, ne spune că Duhul acţionează, în persoanele şi în comunităţile care sunt pline de el, le face capabile să recipere Deum, "capax Dei", spun Sfinţii Părinţi. Şi ce face Duhul Sfânt prin această capacitate nouă pe care ne-o dă? Conduce în tot adevărul (In 16,13), reînnoieşte pământul (Ps 103) şi dă roadele sale (Gal 5,22-23). Conduce, reînnoieşte şi fructifică.
În Evanghelie, Isus promite discipolilor săi că, atunci când El se va întoarce la Tatăl, va veni Duhul Sfânt care îi "va conduce în tot adevărul" (In16,13). Îl numeşte chiar "Duhul adevărului" şi le explică lor că acţiunea sa va fi aceea de a-i introduce tot mai mult în înţelegerea a ceea ce El, Mesia, a spus şi a făcut, îndeosebi a morţii şi învierii sale. Apostolilor, incapabili să suporte scandalul pătimirii Învăţătorului lor, Duhul le va da o nouă cheie de lectură pentru a-i introduce în adevărul şi în frumuseţea evenimentului mântuirii. Aceşti oameni, mai înainte înfricoşaţi şi blocaţi, închişi în cenacol pentru a evita repercusiunile Vinerii Sfinte, nu se vor mai ruşina că sunt discipoli ai lui Cristos, nu vor mai tremura în faţa tribunalelor umane. Graţie Duhului Sfânt de care sunt plini, ei înţeleg "tot adevărul", adică faptul că moartea lui Isus nu este înfrângerea sa, ci exprimarea extremă a iubirii lui Dumnezeu; iubire care în înviere învinge moartea şi-l glorifică pe Isus ca Cel Viu, Domnul, Răscumpărătorul omului, Stăpânul istoriei şi al omului. Şi această realitate, ai cărei martori sunt ei, devine Vestea Bună care trebuie anunţată tuturor.
Apoi, Duhul Sfânt reînnoieşte - conduce şi reînnoieşte - reînnoieşte pământul. Psalmul spune: "Trimiţi duhul tău... şi reînnoieşti pământul" (Ps 103,30). Relatarea din Faptele Apostolilor despre naşterea Bisericii are o corespundere semnificativă în acest Psalm, care este o mare laudă adusă lui Dumnezeu Creatorul. Duhul Sfânt pe care Cristos l-a trimis de la Tatăl, şi Duhul Creator care a dat viaţă oricărui lucru, sunt unul şi acelaşi. De aceea respectarea creaţiei este o exigenţă a credinţei noastre: "grădina" în care trăim nu ne este încredinţată ca s-o exploatăm, ci pentru ca s-o cultivăm şi s-o păstrăm cu respect (cf. Gen 2,15). Însă acest lucru este posibil numai dacă Adam - omul plăsmuit din pământ - la rândul său se lasă reînnoit de Duhul Sfânt, dacă se lasă re-plăsmuit de Tatăl după modelul lui Cristos, noul Adam. Atunci da, reînnoiţi de Duhul, putem trăi libertatea fiilor, în armonie cu toată creaţia, şi în orice creatură putem recunoaşte o reflexie a gloriei Creatorului, aşa cum afirmă un alt psalm: "Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!" (8,2.10). Conduce, reînnoieşte şi dăruieşte, dă rod.
În Scrisoarea către Galateni, sfântul Paul vrea să arate care este "rodul" care se manifestă în viaţa celor care merg conform Duhului (cf. 5,22). Pe de o parte este "carnea", cu cortegiul viciilor sale pe care apostolul le prezintă, şi care sunt faptele omului egoist, închis la acţiunea harului lui Dumnezeu. În schimb, în omul care cu credinţa lasă să năvălească în el Duhul lui Dumnezeu, înfloresc darurile divine, rezumate în nouă virtuţi bucuroase pe care Paul le numeşte "rod al Duhului". De aici apelul, repetat la început şi la sfârşit, ca un program de viaţă: "Umblaţi în Duh" (Gal 5,16.25).
Lumea nu are nevoie de bărbaţi şi femei închişi, ci plini de Duh Sfânt. Închiderea faţă de Duhul Sfânt nu este numai lipsă de libertate, ci şi păcat. Există atâtea moduri de a ne închide faţă de Duhul Sfânt: în egoismul propriului avantaj, în legalismul rigi - ca atitudinea învăţătorilor Legii pe care Isus îi numeşte făţarnici -, în lipsa de amintire faţă de ceea ce Isus a învăţat, în trăirea vieţii creştine nu ca slujire ci ca interes personal, şi aşa mai departe. În schimb, lumea are nevoie de curajul, de speranţa, de credinţa şi de perseverenţa discipolilor lui Cristos. Lumea are nevoie de roadele, de darurile Duhului Sfânt, aşa cum prezintă sfântul Paul: "iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea" (Gal 5,22). Darul Duhului Sfânt a fost oferit din belşug Bisericii şi fiecăruia dintre noi, pentru ca să putem trăi cu credinţă genuină şi caritate activă, pentru ca să putem răspândi seminţele reconcilierii şi păcii. Întăriţi de Duhul - care conduce, ne conduce în adevăr, care ne reînnoieşte pe noi şi tot pământul, şi care ne dăruieşte roadele - întăriţi în Duhul şi de aceste multiple daruri, devenim capabili să luptăm fără compromisuri împotriva păcatului, să luptăm fără compromisuri împotriva corupţiei, care se lărgeşte tot mai mult în lume din zi în zi, şi să ne dedicăm cu perseverenţă răbdătoare faptelor de dreptate şi de pace.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
