Cardinalul Filoni: "A vorbi despre «Ordin onorific» este deviant"
De François Vayne
A nu uita niciodată că "iubirea şi solidaritatea califică Ordinul ecvestru al Sfântului Mormânt", toţi membrii sunt "onoraţi să le aibă drept caracteristici ale noastre în favoarea Bisericii patriarhale de Ierusalim şi a atâtor fraţi şi surori aflaţi în nevoie care trăiesc în ţara aceea, binecuvântată de Cel Preaînalt, dar care are nevoie şi de pace". Cu aceste cuvinte, cardinalul Fernando Filoni a amintit misiunea tuturor celor care aparţin Ordinului al cărui Mare Maestru a fost numit de papa. Cardinalul şi-a început mandatul la 1 februarie 2020, cu o Liturghie în biserica "Santo Spirito in Sassia", situată în faţa lui Palazzo della Rovere, sediu al Marelui Magisteriu. L-au însoţit pe cardinal la Liturghie, în timpul căreia a încredinţat Domnului slujirea sa şi drumul din următorii ani, înalţii demnitari ai instituţiei pontificale, locotenenţii italieni şi cavalerii şi damele din Roma. Cu ocazia începerii mandatului, l-am întâlnit pe noul mare maestru Filoni.
Eminenţă, cu ce spirit înfruntaţi această nouă responsabilitate pe care papa v-a încredinţat-o la 8 decembrie?
În viaţa mea de slujire a Bisericii, mai întâi ca vice-paroh la Roma (nouă ani), apoi în slujba Scaunului Apostolic (aproape patruzeci de ani) am învăţat să iubesc fiecare realitate la care am fost destinat. Printre ele nu pot să nu evidenţiez misiunile ecleziale în Orientul Apropiat: Iran (în timpul războiului Iran-Irak), Irak şi Iordania (2001-2006). În Iordania, îndeosebi cât priveşte teritoriul unde profeţii, Moise, Ioan Botezătorul şi în sfârşit Isus au predicat, am fost marcat de aceste legături unice cu Istoria Sacră. Nu mi-aş fi imaginat vreodată că mă voi ocupa din nou de ea cu numirea în fruntea Ordinului Sfântului Mormânt din Ierusalim. Mi s-a părut că mă întorc la o "iubire" neuitată.
În ziua numirii sale a fost scris pe social că funcţia de mare maestru al ordinului este onorifică. Ce răspundeţi la această afirmaţie? Şi mai în general, în ce mod apartenenţa la ordin nu este pur şi simplu o onoare pentru membrii?
Cred că Ordinul Sfântului Mormânt din Ierusalim dezvoltă două dimensiuni, cel mult necunoscute şi pentru mass-media. Ordinul are fără îndoială o istorie seculară. A ne opri la asta mi se pare reductiv şi oricum incomplet. Astăzi Ordinul este o mare familie de voluntari (30 de mii), răspândiţi în toată lumea, care, cu propria contribuţie, permit în Ţara Sfântă nu numai ca locurile cele mai sacre pentru creştinătate să nu rămână situri muzeale, ci să aibă viaţă. Această viaţă are două niveluri: primul este legat de creştinii care locuiesc acolo; în acest sens ofertele membrilor Ordinului merg pentru susţinerea familiilor sărace, a şcolilor primare şi secundare, a Universităţii din Betleem, la instituţii sanitare, şi astăzi şi la refugiaţi. Al doilea în favorizarea ca pelerinii din toată lumea să găsească toate locurile mai sacre adecvate pentru pelerinajul lor. Asta în sintonie cu patriarhia catolică din Ierusalim care are autoritate asupra Israelului, Palestinei şi Iordaniei. În concluzie, a vorbi despre "Ordin onorific" este deviant.
Experienţa dumneavoastră în slujba Bisericii este un noroc pentru Ordin, mai ales pentru că Orientul Mijlociu îl cunoaşteţi, fiind nunţiu în Iordania, în Irak şi în Iran. Ce amintiri vii păstraţi despre această parte a lumii şi cum credeţi că Ordinul pe termen îndelungat poate să contribuie la favorizarea păcii aici?
Pacea este rod al colaborării între părţi. Este frustrant dacă se lucrează în favoarea ei şi adesea se vede că este compromisă. Însă pacea se hrăneşte din respectarea drepturilor tuturor: mă gândesc îndeosebi la cel al oamenilor care locuiesc în Ţara Sfântă (dar se poate spune acelaşi lucru pentru tot Orientul Mijlociu). Problema începe acolo unde se lasă să crească prejudecăţi de superioritate, lipsă de înţelegere istorică, respingere a unei realităţi complexe care cere tuturor răbdare şi dialog. Dacă ne gândim la moştenirea de valori care ne unesc, şi nu numai spiritual, evrei, musulmani şi creştini, descoperim efectiv ceea ce ne uneşte şi înainte de toate unicitatea lui Dumnezeu care ca Tată, s-a revelat în această ţară. Un Dumnezeu care nu are preferinţe (deşi respectând diversităţile) şi în numele căruia nu ne putem lupta şi ucide. Războaiele şi duşmăniile violente care însângerează repetat Ţara Sfântă (şi Orientul Mijlociu) nu pot găsi justificare nici în Dumnezeu, nici într-o Ţară care înainte de toate aparţine Dumnezeului Revelaţiei.
Ordinul este mai puţin cunoscut, victimă de multe ori a prejudecăţilor, în timp ce misiunea sa în favoarea Bisericii din Ţara Sfântă este esenţială. Ce vă aşteptaţi din partea celor 30 de mii de membri ai Ordinului pentru ca să comunice o imagine mai dreaptă a vocaţiei lor la sfinţenie şi a slujirii lor pe care o aduc Bisericii?
Prejudecăţile ucid adevărul. Adesea ele se hrănesc şi cu ignoranţă. Totuşi ne revine nouă, îndeosebi membrilor Ordinului, să lucrăm pentru a le face să diminueze şi, se doreşte, să dispară. Şi aceste cuvinte ale mele sper să trezească dorinţa unei cunoaşteri mai bune a Ordinului Sfântului Mormânt. Aş vrea să subliniez aici că la Ordin nu se ajunge prin neam sau grup social. Astăzi primeşte persoane care acceptă idealul unei vieţi creştine care are rădăcini într-un mormânt gol, la care este întâlnit Isus viu, înviat. Viaţa unui cavaler şi a unei dame este "cristologică", adică centrată pe misterul lui Isus, conform învăţăturii sfântului Paul: "Dacă Cristos n-a înviat, este zadarnică predica... şi credinţa voastră". În afară de asta, în viaţa lor semnificativ punctul cel mai concret se află în participarea la sprijinirea locurilor, operelor şi a fraţilor şi surorilor aflaţi în necesitate în Ţara Sfântă. Cei 30 de mii de membri în lume constituie astfel o mare familie sau, dacă se vrea, o mare "parohie".
Ordinul este o instituţie pontificală, aşadar este legat în manieră intrinsecă de Sfântul Scaun. După părerea dumneavoastră, care sunt evenimentele vieţii ecleziale la care damele şi cavalerii ar trebui să fie foarte atenţi aşa încât să meargă tot mai mult în comuniune cu Biserica universală?
Las deoparte originile istorice antice. Efectiv Ordinul a avut mereu protecţia Scaunului Apostolic aşa încât în reconstruire, Pius al X-lea (1907) a voit el însuşi să-şi rezerve titlul de mare maestru al Ordinului. După acea Pius al XII-lea (1940) a trecut titlul la un cardinal, până astăzi. De aceea există o legătură intimă între Scaunul Apostolic şi Ordin. Pentru acest motiv printre finalităţi, în afară de zelul pentru viaţa creştină a membrilor săi, în afară de sprijinirea operelor din Ţara Sfântă, există şi aceea a propagării credinţei cu mărturia personală de viaţă şi sprijinirea drepturilor Bisericii catolice în regiunea aceea respectând drepturile datorate fiecărei alte entităţi care favorizează convieţuirea paşnică a tuturor. De aceea, Ordinul este sensibil faţă de învăţăturile Suveranului Pontif în această regiune dezvoltând sintonie şi sprijin.
(După Vatican Insider, 7 februarie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
