„Apostolul are nevoie de o bibliotecă pentru a-și îndeplini slujirea”. În cuvintele arhiepiscopului Giovanni Cesare Pagazzi, arhivar și bibliotecar al Sfintei Biserici Romane, este cuprinsă semnificația primei vizite a Papei Leon al XIV-lea la Biblioteca Apostolică Vaticană. Pontiful intră în „Biblioteca sa”, un loc de conservare și studiu, dar și un instrument necesar pentru acel serviciu universal care necesită cunoaștere, memorie și capacitatea de a citi prezentul. Luni, 14 septembrie 2026, Leon al XIV-lea va vizita Biblioteca pentru a inaugura AQVA, primul capitol al ciclului de expoziții Catastrofă și uimire. Proiectul expozițional, creat cu sprijinul „Fondazione Roma” și al „Intesa Sanpaolo”, reprezintă un nou capitol în misiunea de conservare și diseminare a Bibliotecii Vaticane și este dedicat reflecției asupra elementelor naturale, ca oglindă a temerilor și speranțelor omenirii. Prima întâlnire este dedicată apei, care de la percepția inițială a unei forțe amenințătoare devine centrul unei căi de reconciliere capabilă să-și redea valoarea de resursă vitală. În cadrul expoziției, lucrările a trei creatori contemporani – artistul JR, tipograful Bill Moran și bucătarul Fulvio Pierangelini – sunt confruntate cu moștenirea și mediile Bibliotecii papei.
În acest interviu acordat mass-media vaticane, arhiepiscopul Giovanni Cesare Pagazzi explorează semnificația primei vizite a Papei Leon al XIV-lea la Biblioteca Apostolică Vaticană și valoarea unui gest care amintește de legătura dintre slujirea succesorului lui Petru și slujirea culturii. Pagazzi reflectă, de asemenea, asupra misiunii Bibliotecii ca loc de conservare, cercetare și dialog; relația dintre patrimoniul istoric și arta contemporană; importanța lecturii în formarea unei judecăți libere și responsabile; valoarea sa ca antidot la polarizare; și, în final, provocările reprezentate de inteligența artificială în lumina învățăturilor mai recente ale Papei Leon al XIV-lea.
Ce semnificație are prima vizită a Papei Leon al XIV-lea la Biblioteca Apostolică Vaticană, tocmai pentru a inaugura ciclul expozițional Catastrofă și uimire?
Papa Leon al XIV-lea vine să-și viziteze biblioteca, pentru că această bibliotecă se numește Biblioteca Apostolică, adică Biblioteca Apostolului. În felul acesta parcă s-ar spune că apostolul are nevoie de o bibliotecă pentru a-și îndeplini slujirea. Prin urmare, această vizită, subscrie el, subliniază faptul că apostolul are o bibliotecă și, de asemenea, folosește biblioteca pentru a-și îndeplini bine slujirea universală. Și atunci este un „leu” care vine să ne viziteze, este un leu care vine la biblioteca lui, Leon al XIV-lea, care poartă același nume ca un mare papă, Leon al XIII-lea, care a făcut mult pentru Biblioteca și Arhiva Apostolică, deoarece a intensificat disponibilitatea Bibliotecii în sine, care a devenit și mai deschisă tuturor cercetătorilor care doreau să cerceteze în acest loc minunat.
Papa vine să inaugureze un ciclu de expoziții – acesta este primul – care poartă titlul Catastrofă și Uimire, și vrea să vadă o posibilitate minunată tocmai în ceea ce pare catastrofal, chiar „dușman” cărților. Cred că acest lucru este deosebit de important, plasat și în cadrul insistenței lui Leon asupra căutării unei păci dezarmate și dezarmante. Pentru că, văzând ceva minunat, chiar și în ceea ce ar putea fi dușmanul meu, aceasta este o mare provocare, dar este tocmai o provocare a evangheliei.
Expoziția AQVA stabilește un dialog între colecțiile Bibliotecii și arta contemporană. De ce este acest dialog atât de important pentru misiunea Bisericii de astăzi?
Aș spune, în primul rând, că acest dialog a existat dintotdeauna. Oamenii vorbesc adesea despre interesul Bisericii pentru arta contemporană, referindu-se poate la discursul memorabil al lui Paul al VI-lea către artiștii acelei epoci (1964). În realitate, Biserica a fost întotdeauna atentă la arta contemporană și a promovat-o. Să luăm în considerare, de exemplu, pictorii invitați de Sixt al IV-lea și Iulius al II-lea să picteze Capela Sixtină. Pentru noi, sunt pictori clasici, dar la acea vreme erau pictori contemporani și nu tuturor le plăceau. Sau faptul că lui Bernini i s-a încredințat marele proiect al Pieței „Sfântul Petru”. Bernini era un arhitect contemporan, iar Papa Alexandru al VI-lea a trebuit să intervină direct pentru a-l apăra, pentru că nu tuturor le plăcea.
Așadar, Biserica și Papii au acordat întotdeauna o atenție deosebită artei contemporane, care ulterior a devenit clasică. Interesul pentru arta contemporană este, de asemenea, interes pentru cultura contemporană, pentru dinamica prezentului și înseamnă a crede că Dumnezeu poate vorbi și prin cultura de astăzi, prin dinamica de astăzi, nu numai prin dinamica trecutului, nu numai prin cea a viitorului, ci și prin cea de astăzi. Este un act de cumpătare spirituală a investi și în arta contemporană.
Papa Leon al XIV-lea a definit cărțile ca un antidot la îngustimea minții și la scurtăturile ideologice. Ce contribuție pot oferi cărțile și cultura astăzi la formarea unei judecăți libere și responsabile?
O carte poate aduce multe lucruri cititorului, iar actul lecturii în sine este extrem de important. Voi menționa doar unul dintre ele. Citirea unei cărți, actul de a citi o carte, înseamnă o întrerupere; întrerupe activitatea normală pe care o desfășurăm în fiecare zi, întrerupe ritmul normal, poate chiar unul destul de rapid, pe care îl menținem în fiecare zi. Întreruperea este condiția pentru posibilitatea viziunii, a viziunilor. Cei care nu întrerup niciodată nu au viziuni și probabil că avem nevoie de „viziuni” acum.
Într-un discurs pe care Papa Leon l-a ținut, dar în calitate de prior al augustinienilor, a vorbit tocmai despre capacitatea de a avea viziuni, care este capacitatea tipică a celor care văd lucruri care nu pot fi văzute. Când menținem un ritm normal, când ne angajăm într-o activitate normală, nu vedem lucruri care nu pot fi văzute. Pentru a le vedea, trebuie să întrerupem. Mai mult, în ebraică, verbul „a întrerupe” este același verb care formează ulterior cuvântul „sabat”, însemnând sărbătoare, odihnă, întrerupere. Cititul este un sabat al minții, o duminică a inimii, care prin întrerupere ne permite să avem viziuni.
Papa Francisc a scris că cititul ne ajută să vedem prin ochii celorlalți. Într-o epocă marcată de polarizare și simplificare, cât de mult este necesară această educație a privirii?
Practica cititului, actul repetat și continuu al cititului, este cu adevărat un antidot la polarizare, deoarece polarizarea divide și separă. Cititul, pentru a funcționa, pune împreună, ține împreună. Pentru a citi, noi trebuie să punem împreună litere, silabe, cuvinte, propoziții și să ne obișnuim să le ținem împreună. Mai mult, verbul a citi (it. „leggere”) derivă dintr-o rădăcină indo-europeană care înseamnă a lega, a ține împreună. Și aceeași rădăcină, cea a lui „leggere”, generează alte verbe foarte importante, cum ar fi eligere, a alege, prediligere și chiar diligere, care înseamnă a iubi. Dar pentru a face aceste lucruri, trebuie să exersăm ținerea împreună a diferitelor forme, așa cum sunt diferite cuvinte și chiar litere. Cred că practica, obiceiul de a citi, este o realitate, un gest foarte modest care servește tocmai ca antidot la orice formă de polarizare.
În era Inteligenței Artificiale și a informației instantanee, ce mărturie poate oferi o bibliotecă veche de o mie de ani despre valoarea timpului lent, a studiului, a memoriei și a căutării adevărului?
Această întrebare îmi amintește de prima campanie publicitară majoră pentru primul card de credit. Era sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Reclama suna cam așa: „Ai nevoie de card pentru a-ți lua așteptarea de la dorințele tale”. Deci, graba și promptitudinea nu sunt doar ale IA. IA poate fi folosită într-un context care urmărește să ia așteptarea de la dorințe, dar dacă iei așteptarea de la dorințe, le iei și energia lor.
În ceea ce privește inteligența artificială, asta e tot ce-mi vine în minte. Când a existat o mare revoluție, la care este martoră și această Bibliotecă, marea revoluție în tiparul tipografic, trecerea de la manuscrise la cărți tipărite, această revoluție a fost un șoc, un șoc pentru cultură. Mulți s-au revoltat și au fost speriați de această noutate, spunând că va pune capăt culturii. În realitate, această mare inovație le-a oferit multora, le-a oferit tuturor, oportunitatea de a accesa comoara culturii umane.
Problema cu inteligența artificială nu este inteligența artificială. Problema cu IA este, printre altele, dacă este folosită ca instrument pentru a ușura tensiunea așteptării dorințelor noastre. Dacă devine o scurtătură, și trebuie să-i mulțumim și Papei Leon pentru că, prin enciclica sa, Magnifica humanitas, ne oferă oportunitatea de a privi acest fenomen complex cu calm, cu răbdare, oprindu-ne o clipă, întrerupând, astfel încât să ne vină viziuni.
Fabio Colagrande și Maria Milvia Morciano
(După Vatican News, 10 septembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
