|
| © Vatican Media |
O nouă perspectivă pentru Doctrina socială a Bisericii
"Acest document ne oferă o nouă perspectivă pentru interpretarea întregii doctrine sociale a Bisericii". În acest interviu acordat mass-media vaticane, cardinalul Blase Cupich, arhiepiscop de Chicago, reflectă asupra primei enciclice a Papei Leon al XIV-lea, Magnifica humanitas, despre protejarea persoanei umane în era inteligenţei artificiale.
În special, cardinalul se concentrează pe avertismentul papei împotriva autosuficienţei tehnologice, implicaţiile sociale ale inteligenţei artificiale şi importanţa doctrinei sociale a Bisericii în era digitală.
Eminenţă, ce importanţă acordaţi primei enciclice a lui Leon al XIV-lea?
Principala contribuţie a documentului este provocarea Sfântului Părinte adresată omenirii: construirea noului Ierusalim sau a unui alt Turn Babel. Prima imagine este ancorată în istoria profetului Nehemia, care uneşte familiile după exil. După cum scrie papa, Nehemia "încredinţează fiecăruia dintre ei o secţiune a zidului pentru a o reconstrui, le ascultă temerile, le coordonează eforturile şi se confruntă cu opoziţia". Oraşul renaşte nu prin iniţiativa unei singure persoane puternice, ci "prin responsabilitatea comună a întregului popor: preoţi, artizani, capi de familie, femei şi tineri. Este o operă care îl are pe Dumnezeu în centru şi reconstruieşte legăturile chiar înainte de a fi puse pietrele. Este armonia care apare atunci când fiecare persoană îşi asumă partea şi tot poporul recunoaşte că puterea sa vine de la Domnul". Turnul Babel, pe de altă parte, reprezintă un oraş care aspiră să ajungă la cer fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Construit pe mândrie şi pretenţii de autosuficienţă, comunicarea se descompune şi persoanele nu se mai înţeleg între ele.
Chicago este recunoscut universal ca un centru al afacerilor, tehnologiei, inovaţiei şi industriei. Ce reacţii observaţi la acest text, care implică şi lumea tehnologiei şi îndeamnă la protejarea omenirii în era inteligenţei artificiale?
Primele articole de presă din Chicago s-au concentrat pe reacţiile studenţilor universitari; şi trebuie să ascultăm cu atenţie, deoarece această nouă tehnologie va avea consecinţe profunde pentru viitorul lor. Printre cei intervievaţi, studenţii şi-au exprimat o mare apreciere faţă de Sfântul Părinte şi au manifestat un interes deosebit pentru citirea documentului.
Care dintre preocupările exprimate în textul papei rezonează cel mai mult cu dumneavoastră? Ce aţi dori ca locuitorii arhidiecezei dumneavoastră să înveţe din acesta?
Acest document ne oferă o nouă perspectivă prin care să citim întreaga Doctrină socială a Bisericii. Papa explică acest lucru în primul capitol, unde oferă o prezentare generală strălucită a iniţiativelor Pontifilor de la Leon al XIII-lea încoace. Leon al XIV-lea este clar că aceasta este Doctrina Bisericii şi nu numai un set de învăţături pe care catolicii pot alege să le accepte sau să le ignore.
Gândindu-vă la Rerum novarum a lui Leon al XIII-lea, credeţi că revoluţia digitală poate fi comparată, din punct de vedere al impactului, cu revoluţia industrială?
Există asemănări, dar şi diferenţe importante. Această nouă tehnologie are potenţialul de a depăşi capacitatea noastră de a o controla, iar papa ne îndeamnă să profităm de acest moment cu urgenţă.
Deborah Castellano Lubov
(După L'Osservatore Romano, 2 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
