|
| © Vatican Media |
A păstra umanul în era oglinzilor digitale
Mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale vine într-un moment decisiv şi deosebit de delicat şi la nivel geopolitic. Într-un mod deosebit de semnificativ, cuvintele, naraţiunile şi imaginile ajung la noi în mod nemijlocit prin ecranele dispozitivelor noastre şi contribuie la modelarea lumii aproape fără să ne dăm seama. Nu este numai o problemă tehnologică: schimbă modul în care locuim în realitate, schimbă modul în care o percepem.
Să nu se creadă că digitalul este virtual în sensul de a fi aseptic, abstract, imaterial. Web-ul are un limbaj spaţial - site, home, navigare, ferestre, cloud - şi ne aflăm locuind într-un loc inedit, guvernat de legi pe care rareori le cunoaştem şi le stăpânim. Trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu duce la pierderea contactului cu realitatea, la dezrădăcinare, la halucinaţii colective.
Vremea predicţiilor a apus: inteligenţa artificială (IA) este deja printre noi, omniprezentă şi invizibilă, capabilă să simuleze feţe, voci şi explicaţii în care graniţa dintre realitate şi ficţiune este periculos de estompată.
Leon al XIV-lea găseşte cu luciditate riscurile pe care le asumăm: aşa-numitele "halucinaţii" - un termen tehnic care indică răspunsurile plauzibile, dar eronate ale sistemelor de inteligenţă artificială - dar mai ales oligopolul câtorva companii, care constituie o forţă invizibilă şi puternică, capabilă să orienteze subtil comportamentele şi chiar să rescrie istoria, inclusiv pe cea a Bisericii.
Dependenţa necritică de inteligenţa artificială ca "prietenă omniscientă", "oracol al tuturor sfaturilor", erodează capacitatea noastră de a gândi analitic şi creativ. Delegăm prea mult. Şi astfel, deşi credem că noi câştigăm eficienţă, riscăm să pierdem ceea ce ne face cu adevărat umani: truda gândirii, efortul înţelegerii, lentoarea necesară reflecţiei, empatia şi toate emoţiile autentice, nesimulate.
IA nu produce numai negativitate: în multe privinţe, ne corectează greşelile, reorganizează textele confuze, analizează cantităţi enorme de date şi susţine diagnostice medicale complexe. Ne confruntăm cu un farmakon, ceea ce este în acelaşi timp otravă şi remediu. Aceasta necesită cunoaştere, discuţii şi practici valide de discernământ.
Întrebarea crucială devine atunci: cum protejăm umanul? Şi ce umanitate ar trebui să protejăm, aceea care caută fraternitate sau aceea care caută dominaţia? Papa o spune clar: provocarea nu este tehnologică, ci antropologică. Într-o epocă în care algoritmii recompensează emoţiile rapide şi blochează oamenii în bule de consens uşor, unde fiecare viaţă ajunge să caute oglinzi mai degrabă decât feţe şi confruntări reale, protejarea umanului devine un act de grijă şi de rezistenţă culturală.
Papa propune trei piloni pentru o alianţă viabilă în acest timp de comunicări simultan uşoare şi riscante: responsabilitatea, cooperarea, educaţia. Odată rostite, cuvintele nu încetează în întregime să fie ale noastre şi trebuie să ne preocupe efectele pe care ele le provoacă. Nimeni nu poate înfrunta această provocare singur: trebuie să colaborăm, să creăm reţele care să aducă împreună persoane cu diverse competenţe, fără a neglija aspectele educaţionale de care avem atât de multă nevoie astăzi. Dar există un pas suplimentar pe care nu trebuie să-l uităm: nu putem să nu comunicăm; suntem cu toţii comunicatori. Chiar şi cei care ascultă, cei care primesc informaţii trebuie să rămână responsabili, activi, educativi.
Există o sarcină specială pentru Biserică. Deja în 2010, cu Martori digitali, Biserica italiană vorbea despre necesitatea de "a locui pe Internet" fără complexe sau fără pretenţii. Astăzi, această exigenţă este şi mai urgentă. Nu este vorba de a revendica privilegii sapienţiale, ci de a contribui cu umilinţă la un discernământ comun. Credinţa creştină nu ne oferă răspunsuri predefinite despre tehnologie, ci ne orientează spre o maturizare a umanului care trece prin misterul Întrupării.
Leon al XIV-lea încheie invitându-ne să facem în aşa fel încât chipul şi vocea să se exprime din nou în limbajul vieţii personale, în cadrul unei reţele de relaţii autentice. Într-o lume a oglinzilor digitale, unde totul riscă să fie făcut "după chipul şi asemănarea noastră", avem nevoie să întâlnim alteritatea vieţilor, a culturilor şi a lucrurilor. Nu suntem algoritmi biochimici: suntem vocaţie, deschidere, legătură.
A atinge pământul cu ambele picioare: acesta este exerciţiul inteligenţei naturale pe care ni-l cere papa. Într-o epocă în care explorăm Google Earth mai mult decât natura, iar ochii noştri sunt îndreptaţi mai mult spre cloud decât spre cer, întoarcerea la inteligenţa lucidă şi înduioşată a lumii nu este nostalgie, ci profeţie.
Mons. Domenico Pompili, episcop de Verona
(După L'Osservatore Romano, 29 ianuarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
