|
| © Vatican Media |
"Amoris laetitia" în parcursul conciliar al unei Biserici sinodale
La distanţă de zece ani şi de desfăşurarea ulterioară a drumului sinodal, se percepe mai bine importanţa de a reciti Amoris laetitia în lumina fie a Conciliului al II-lea din Vatican, fie a relansării sinodalităţii voite de Papa Francisc şi duse mai departe de Leon al XIV-lea. Această continuitate ne încurajează în mod necesar să ne cufundăm din nou în bogatul mesaj al conciliului, aşa cum ne invită în această perioadă catehezele de miercuri ale Sfântului Părinte.
De fapt, dincolo de diferenţele dintre pontifi, se observă o mare convergenţă de viziune între Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Francisc în ceea ce priveşte insistenţa asupra doctrinei milostivirii. În bula de convocare Misericordiae Vultus, publicată între cele două adunări ale Sinodului despre Familie (11 aprilie 2015), Francisc aminteşte legăturile profunde dintre milostivire şi Conciliul al II-lea din Vatican, citând discursul de deschidere al Sfântului Ioan al XXIII-lea, "Acum, Mireasa lui Cristos preferă să folosească medicamentul milostivirii în loc să îmbrăţişeze armele rigorii", şi discursul de încheiere al Sfântului Paul al VI-lea, "Vrem să observăm mai degrabă că religia Conciliului nostru a fost în principal caritatea. […] Toată această bogăţie doctrinară este îndreptată într-o singură direcţie: să-l slujească pe om. Pe om, să spunem, în orice condiţie a sa, în orice infirmitate a sa, în orice necesitate a sa". Misericordiae Vultus a fost făcută publică în timpul primelor vespere ale Duminicii Milostivirii Divine, instituită de Sfântul Ioan Paul al II-lea, ca ecou al celei de-a doua enciclice a pontificatului său, Dumnezeu bogat în milostivire.
În afară de asta, să nu uităm dorinţa lui Ioan al XXIII-lea de a reforma dreptul canonic, care a fost unul dintre motivele convocării conciliului. Francisc a îmbrăţişat această moştenire atunci când, între cele două Adunări Sinodale, a publicat Motu Proprio Mitis Iudex Dominus Iesus, amintind importanţa pastorală a procedurilor canonice de recunoaştere a nulităţii şi referinţa lor la milostivirea revelată pe deplin în Isus.
Cele patru constituţii ale Conciliului al II-lea din Vatican pot fi recitite ca fiind inima veştii bune pe care Conciliul a căutat să o lumineze: Dumnezeu a ales să dialogheze cu omenirea şi să se reveleze în istoria ei. Revelaţia este prezentată ca mişcarea de prietenie şi comuniune a lui Dumnezeu cu omenirea (Dei Verbum), la care cei botezaţi răspund prin participarea lor activă la liturgie (Sacrosanctum concilium), ca popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos şi templu al Duhului (Lumen gentium), chemaţi să urmeze exemplul lui Cristos Slujitorul faţă de fraţii lor aflaţi în suferinţă (Gaudium et spes). Aşadar, discernământul semnelor timpurilor în lumina evangheliei (GS 4) reprezintă sinteza răspunsului eclezial la iniţiativa lui Dumnezeu care ne vine în întâmpinare în istorie şi care continuă să se manifeste prin chemările Duhului Sfânt.
Amoris laetitia adună această moştenire pentru implementarea sinodală a unui discernământ lucid asupra situaţiei căsătoriei şi a familiei în lumea actuală. Ne invită să nu ne fie teamă să privim la diversităţile familiale, bazându-ne pe Biblie, care "abundă de familii, de generaţii, de istorii de iubire şi de crize familiale" (AL 8, cuvintele de deschidere ale primului capitol). Biblia se prezintă, adaugă Francisc, ca o resursă, "o însoţitoare de călătorie, chiar şi pentru familiile aflate în criză sau care trec prin vreo durere; le arată destinaţia drumului, când Dumnezeu «va şterge orice lacrimă din ochii lor»" (AL 22). Fidelă asimilării conciliare a istoricităţii revelaţiei mântuitoare a lui Dumnezeu, exortaţia apostolică post-sinodală rezumă inima Conciliului al II-lea din Vatican, acordând atenţie "realităţii concrete" în care Dumnezeu vine în întâmpinarea familiilor de astăzi (AL 31). Misiunea Bisericii dă mărturie despre gestul împlinit în istoria umană de Cristos Slujitorul, care a venit nu pentru a condamna, ci pentru a mântui (In 12,47).
În discursul său adresat Adunării Diecezei de Roma la 19 septembrie 2025, Leon al XIV-lea reînnoieşte invitaţia la o angajare mai mare în sinodalitate. În afară de asta, el subliniază că "sacramentalitatea şi exemplaritatea sunt două concepte cheie ale ecleziologiei Conciliului al II-lea din Vatican şi ale hermeneuticii Papei Francisc". Această dublă cheie de lectură ne ajută să înţelegem că tocmai în numele sacramentalităţii Bisericii, "semnul şi instrumentul unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc" (LG 1), Amoris laetitia invită Biserica, în slujirea sa faţă de familii, să trăiască însăşi exemplaritatea lui Cristos, Slujitor şi Mântuitor.
De zece ani, bazându-se pe capitolul 4 din Amoris laetitia, numeroase comunităţi creştine însoţesc atât pe cei care se pregătesc pentru căsătorie, cât şi pe cei deja căsătoriţi. Credincioşi, lucrători pastorali, preoţi şi episcopi au devenit mai atenţi la incluziunea persoanelor lăsate la marginea Bisericii din cauza "situaţiilor complexe" (AL 312), mărturisindu-le în mod nou milostivirea lui Dumnezeu. În afară de asta, numeroase Biserici locale se angajează să sprijine diferitele forme de fragilitate familială cauzate de sărăcie, de migraţii din motive economice sau de război, de violenţa socială. Ele fac astfel ecou apelului lui Leon al XIV-lea de a dezvolta o doctrină socială a familiei, aşa cum a indicat recent în timpul unei audienţe acordate Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea". Mulţumind pentru multiplele roade ale Amoris laetitia, îl rugăm pe Domnul secerişului să trimită lucrători capabili să discearnă ceea ce harul lui Dumnezeu pregăteşte în inimile bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru.
Philippe Bordeyne
preşedinte al Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" - Roma
(După L'Osservatore Romano, 18 martie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
