|
| © Vatican Media |
Pasiune pastorală şi profund simţ eclezial în slujba Domnului şi a valorilor creştine
Cardinalul Camillo Ruini, vicar general emerit al Sanctităţii sale pentru Dieceza de Roma şi arhipăstor emerit al Bazilicii papale "Sfântul Ioan din Lateran", mare cancelar emerit al Universităţii Pontificale Laterane şi preşedinte emerit al "Peregrinatio ad Petri Sedem", a decedat ieri, marţi, 16 iunie 2026, la domiciliul său, la vârsta de 95 de ani. S-a născut pe 19 februarie 1931, la Sassuolo, în Dieceza de Reggio Emilia-Guastalla, şi a fost hirotonit preot pe 8 decembrie 1954. Ales în Biserica titulară de Nepte şi numit simultan episcop auxiliar al diecezelor de Reggio Emilia şi Guastalla pe 16 mai 1983, a primit hirotonirea episcopală pe 29 iunie 1983. Pe 28 iunie 1986, Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit secretar general al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), iar pe 17 ianuarie 1991 l-a promovat în funcţia de arhiepiscop. Pro-vicar general al Romei şi pro-arhipăstor al bazilicii Laterane. Pe 7 martie a aceluiaşi an, Papa Wojtyła l-a numit şi preşedinte al CEI (reconfirmându-l în funcţie pentru încă trei mandate, până în 2007), iar în consistoriul din 28 iunie următor, l-a creat şi proclamat cardinal cu titlul de "Sant'Agnese fuori le Mura". După ce a primit purpura de cardinal, Ruini a devenit vicar general al Sanctităţii sale pentru Dieceza de Roma şi arhipîstor al bazilicii Laterane. Tot în 1991, a fost numit administrator apostolic al Scaunului Suburbicar de Ostia şi mare cancelar al Universităţii Pontificale Laterane. În 1992, a fost ales preşedinte al "Peregrinatio ad Petri Sedem". Pe 7 martie 2007, a demisionat din conducerea Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), împlinind limita de vârstă. Pe 21 iunie 2008, în timpul Liturghiei care celebra cea de-a 25-a aniversare a episcopatului său, şi-a anunţat retragerea din funcţia de vicar pentru Dieceza de Roma din Sfântul Ioan din Lateran. Pe 27 iunie 2008, a demisionat şi din funcţiile de arhipăstor al bazilicii Laterane şi administrator apostolic de Ostia. Din 2010 până în 2014, a fost preşedinte al Comisiei Internaţionale de Anchetă asupra Medjugorje, înfiinţată la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, iar din 2010 până în 2015, preşedinte al Comitetului Ştiinţific al Fundaţiei Vaticane "Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea". Înmormântarea va avea loc mâine, joi, 18 iunie, la ora 16.30, la Altarul Catedrei din bazilica "Sfântul Ioan din Lateran.
Timp de peste douăzeci de ani în fruntea episcopatului naţional - mai întâi ca secretar general şi apoi ca preşedinte al CEI - şi timp de 17 ani la conducerea "Diecezei Papei", Camillo Ruini a fost una dintre figurile de frunte ale istoriei recente a Bisericii din Italia. Păstor cu o solidă tărie spirituală şi eclezială, a jucat un rol de frunte într-o perioadă bogată în frământări religioase şi civile, marcată de transformările care au marcat tranziţia dintre cele două milenii.
Colaborator direct al a trei pontifi, s-a dedicat slujirii lor cu generozitate şi consecvenţă, calităţi recunoscute chiar şi de cei care uneori nu erau de acord cu ideile şi deciziile sale. Pregătirea teologică şi experienţa pastorală l-au călăuzit în responsabilităţile ecleziale crescânde care i-au fost încredinţate, permiţându-i să înfrunte cu hotărâre fiecare pas - chiar şi cel mai dificil - al unei misiuni lungi şi solicitante, trăită în spiritul vestirii evangheliei către o societate secularizată.
Conştient de necesitatea unei prezenţe catolice incisive, sensibilă la valorile şi drepturile umane, nu s-a sfiit să abordeze exigenţele secularismului şi să se angajeze în dialog cu lumea socială, politică şi civilă. A sa, în special, a fost intuiţia din spatele "Proiectului Cultural", care, de la mijlocul anilor 1990, a fost una dintre priorităţile misiunii pastorale în Italia: o alegere determinată de conştientizarea faptului că însăşi cultura poate reprezenta "punctul de întâlnire dintre misiunea Bisericii şi nevoile cele mai urgente ale naţiunii".
Fiul lui Francesco, chirurg, şi al Iolandei Rizzoli, fratele Donatellei, decedată în 2022, tânărul Camillo şi-a finalizat studiile filozofice şi teologice la Roma, la Universitatea Pontificală Gregoriană, ca student al Almo Collegio Capranica, obţinând o licenţă în filozofie şi teologie. Hirotonit preot în 1954 - primul an marian din istoria Bisericii - de către arhiepiscopul Luigi Traglia (mai târziu cardinal), vicegerent al diecezei de Roma, şi după ce a continuat studiile la Roma, s-a întors la Reggio Emilia, predând filozofie la seminarul diecezan din 1957 până în 1968. Din acel an de proteste ale tinerilor până în 1986, a predat teologie dogmatică la Institutul teologic interdiecezan din Modena-Reggio Emilia-Carpi-Guastalla (al cărui decan a fost între 1968 şi 1977) şi apoi din 1977 până în 1983 la Institutul teologic academic din Bologna. Pe lângă activitatea didactică, a deţinut şi alte funcţii diecezane, inclusiv asistent pentru absolvenţii catolici (1958-1966) şi delegat episcopal pentru Acţiunea Catolică (1966-1970). Din 1968 a fost, de asemenea, vicar episcopal pentru apostolatul laicilor, din 1968 până în 1986 preşedinte al Centrului Cultural "Ioan al XXIII-lea" şi din 1975 până în 1986 preşedinte al Consultaţiei pentru Pastoraţia Şcolară.
În 1983, Papa Wojtyła l-a numit episcop titular de Nepte, episcop auxiliar de Reggio Emilia şi Guastalla (ulterior reunite în actuala dieceză unică). A primit hirotonirea episcopală de la ordinariul diecezan, Gilberto Baroni, avându-i pe episcopii de Faenza, Tarcisio Bertozzi, şi Palestrina, Renato Spallanzani, ca împreună consacratori. A ales cuvintele Veritas liberabit nos ("Adevărul ne va elibera") ca motto episcopal.
Ca principal colaborator al episcopului, s-a remarcat în special prin dedicarea sa faţă de formarea şi promovarea laicilor şi pentru rolul său în celebrarea Sinodului diecezan, dedicat temei "Vestirea Evangheliei astăzi în zonele Reggio Emilia şi Guastalla".
În 1985, în calitate de vicepreşedinte al Comitetului pregătitor, a adus o contribuţie semnificativă la realizarea Întâlnirii Ecleziale Naţionale de la Loreto pe tema "Reconcilierea creştină şi comunitatea oamenilor", care a reprezentat un punct de cotitură semnificativ în dialogul dintre Biserică şi societate din Italia după faza complexă şi multiformă a anilor 1960 şi 1970. În cadrul CEI, în acelaşi an a fost ales şi membru al Comisiei pentru Educaţie Catolică, Cultură şi Şcoli.
Numit secretar general al episcopatului italian pentru cincinalul 1986-1991, a fost chemat să asigure continuitatea şi implementarea indicaţiilor papei şi a solicitărilor episcopilor apărute la Loreto, într-o perioadă decisivă pentru structura organizatorică a CEI în urma inovaţiilor introduse odată cu acordul de modificare a Concordatului din 1984 şi revizuirea Statutului aprobată în 1985. Membru al Comitetului Central pentru Anul Marian 1987-1988 şi, din 1988, consultant al Congregaţiei pentru Episcopi, în octombrie 1990, în timpul celei de-a opta Adunări Generale ordinare a Sinodului Episcopilor, a fost ales membru al Consiliului Secretariatului General.
La începutul anului 1991, Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a promovat mai întâi în funcţia de arhiepiscop şi pro-vicar general pentru Dieceza de Roma şi pro-arhipăstor al bazilicii laterane. Apoi l-a numit preşedinte al CEI, funcţie în care avea să fie confirmat pentru următoarele mandate de cinci ani (7 martie 1996, 6 martie 2001 şi 14 februarie 2006) de către Benedict al XVI-lea. În consistoriul din acelaşi an, a fost creat şi proclamat cardinal cu titlul de "Sant'Agnese fuori le Mura": a devenit astfel cel mai tânăr cardinal italian, funcţie pe care o va păstra până la numirea lui Dionigi Tettamanzi drept cardinal, la 21 februarie 1998. După ce a fost ridicat la rangul de cardinal, a devenit vicar general de Roma şi arhipăstor al bazilicii "Sfântul Ioan din Lateran". În acel an a fost numit mare cancelar al Ateneului Lateran, preşedinte al Conferinţei Episcopale din Lazio, membru al Consiliului Cardinalilor pentru Studiul Problemelor Organizaţionale şi Economice ale Sfântului Scaun şi raportor la prima Adunare Specială pentru Europa a Sinodului Episcopilor. Ulterior, a participat şi la a noua Adunare Generală Ordinară (1994), a zecea (2001) şi a unsprezecea (2005) şi la a doua Adunare Specială pentru Europa (1999). În plus, din 1992 până în 1996 a deţinut funcţia de preşedinte al "Peregrinatio ad Petri Sedem", înfiinţată de Pius al XI-lea la sfârşitul Jubileului din 1934, cu sarcina de a organiza, în acord cu diecezele, primirea spirituală şi materială a pelerinilor care călătoresc la Roma pentru a vizita Scaunul lui Petru.
Ca vicar al papei în guvernul Romei, încă de la început s-a pus în slujba Bisericii locale, întâlnindu-se cu clerul şi credincioşii din diferite parohii şi angajându-se într-un dialog rodnic cu toate părţile interesate din dieceză. A jucat un rol esenţial în numeroase realizări în timpul anilor săi îndelungaţi la conducerea diecezei de Roma. De remarcat în mod special este Sinodul Diecezan, iniţiat de predecesorul său, Ugo Poletti, şi finalizat prin încurajarea unei ample implicări a diferitelor părţi interesate din oraş - în special prin adunările pre-sinodale de la prefectură - şi prin iniţierea, prin "Confronto con la Città" (Confruntarea cu Oraşul), a unui dialog asupra celor mai importante şi complexe probleme ale Romei. După şapte ani de muncă, a încheiat Sinodul în 1993 şi a înmânat papei şi Bisericii locale "Cartea Sinodală", un instrument de referinţă şi un imbold pastoral pentru întreaga comunitate diecezană. În urma acestui drum, s-au născut iniţiative precum "Dialogurile din Catedrală", iar conferinţele ecleziale anuale au fost celebrate în prezenţa episcopului de Roma.
Cu "Misiunea oraşului" a pregătit apoi terenul pentru Jubileul din anul 2000, trăit de poporul lui Dumnezeu în spiritul primirii şi al vestirii, aşa cum a demonstrat clar celebrarea de neuitat a celei de-a XX-a Zile Mondiale a Tineretului la Tor Vergata, desfăşurată între 15 şi 20 august în prezenţa a peste două milioane de tineri şi tinere.
Evenimentele majore din acei ani nu i-au distras atenţia de la aspectele "obişnuite" ale slujirii episcopale. Este suficient să ne amintim de intensa sa muncă pastorală în domeniul vocaţiilor (drept cardinal vicar, a însoţit 484 de preoţi diecezani la hirotonire), de grija sa pentru formarea sacerdotală şi de accentul pus pe misiunea de evanghelizare a oraşului, susţinută prin construirea a 57 de noi biserici parohiale, a două lăcaşuri de cult subsidiare şi a bisericii Colegiului Sfinţilor Martiri Coreeni.
Slujirea sa de cardinal vicar a coincis aproape în întregime cu cele peste trei mandate de cinci ani pe care le-a petrecut conducând CEI. Această împrejurare a hrănit şi a consolidat relaţia sa specială de loialitate faţă de pontif, "Episcop de Roma" şi "Primat al Italiei", căruia i-a devenit principal colaborator, în special în misiunea de a transmite "directivele sale magisteriale şi pastorale" episcopatului italian, ajutându-i pe prelaţi "să le integreze şi să le facă operaţionale" în diferitele dieceze ale ţării, aşa cum a recunoscut Benedict al XVI-lea într-o scrisoare din 23 martie 2007. Cardinalul Ruini a îndrumat în mod special munca desfăşurată în acei ani prin intermediul Consiliului Permanent, al diferitelor Comisii Episcopale şi al birourilor centrale ale CEI.
Un aspect definitoriu al lungii sale preşedinţii, de la mijlocul anilor 1990, a fost "Proiectul Cultural", plasat în centrul reflecţiei Bisericii italiene. În septembrie 1994, în timpul discursului său inaugural adresat Consiliului Permanent al CEI, a folosit această expresie pentru prima dată, vorbind despre un "proiect cultural inspirat şi orientat în sens creştin" cu scopul de a "repropune cu forţă evanghelizarea şi înculturarea credinţei ca elemente esenţiale şi indispensabile ale misiunii Bisericii". Ideea a fost apoi reluată în 1995 la Întâlnirea Eclezială de la Palermo, unde a existat un consens general asupra "Proiectului" pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea îl apreciase şi îl relansase.
Printre cele mai importante impacturi ale acestei iniţiative s-au numărat cele din sectorul comunicaţiilor, cu propunerea, printre altele, de a oferi Bisericii Italiene, după cotidianul "Avvenire" şi posturile locale de radio, o nouă platformă naţională pentru a consolida dialogul dintre credinţă şi cultura contemporană. Pe 12 februarie 1998, a luat naştere SAT2000, un serviciu de televiziune prin satelit gratuit, recepţionabil în Italia, Europa şi bazinul Mediteranei. Echipa editorială era formată dintr-un grup de jurnalişti care lucrau deja cu Consorţiul "Corallo", o reţea de posturi de radio şi televiziune catolice italiene care transmit în "syndication" în anumite ore ale zilei. În 1999, a fost lansat Telelazio-ReteBlu, un post regional de televiziune catolică însărcinat cu difuzarea gratuită, la Roma şi în regiunea Lazio, a tuturor evenimentelor liturgice, culturale şi sociale ale Marelui Jubileu. Experienţa Sat2000 şi Telelazio-ReteBlu avea să dea naştere ulterior actualului post naţional de radio al Bisericii italiene, TV2000, şi reţelei Radio InBlu.
Pe 19 aprilie 2005, cardinalul a participat la conclavul care l-a ales pe Benedict al XVI-lea, iar în 2007, după ce a atins limita de vârstă, a demisionat din conducerea CEI. În anul următor, în timpul Sfintei Liturghii de la "Sfântul Ioan din Lateran" cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a episcopatului său, şi-a anunţat retragerea - după 17 ani de slujire - şi din funcţia de vicar pentru Dieceza de Roma. Cu acea ocazie, Papa Benedict al XVI-lea - într-o scrisoare din 9 iunie - şi-a exprimat profunda recunoştinţă pentru "creativitatea sa pastorală inteligentă", "fidelitatea sa faţă de identitatea vie a Instituţiei prin unirea cu papa chiar şi în mijlocul dificultăţilor" şi "optimismul său încrezător şi vesel".
Din ianuarie 2008 până în ianuarie 2013, Ruini a fost preşedinte al Comitetului pentru Proiectul Cultural din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene (CEI). Pentru Paştele din 2010, a scris meditaţiile pentru Via Crucis prezidată de Papa Benedict al XVI-lea în seara de Vinerea Sfântă. Iar din martie a acelui an până în ianuarie 2014, a fost preşedinte al Comisiei Internaţionale de Anchetă asupra Medjugorje, înfiinţată la acea vreme la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.
Munca sa neobosită de savant şi cercetător este dovedită de numeroase eseuri şi publicaţii despre teologie, ecleziologie, pastorală şi angajare socială, încă din 1971. În 1988, a propus ideea unei a treia ediţii a Bibliei CEI "în vederea retipăririi lecţionarelor liturgice care erau deja epuizate sau urmau să epuizeze şi, pentru comparaţie cu Neo-Vulgata, a declarat-o ediţia standard pentru uz liturgic". De acolo a început impresionanta muncă ce a condus în 2019 la "Biblia celei de-a cincizecea aniversări a Conciliului al II-lea din Vatican", evenimentul eclezial major care a făcut posibilă utilizarea traducerilor biblice în limbi moderne, inclusiv în rugăciunea liturgică. Numeroasele sale realizări au fost recunoscute, printre altele, prin funcţia de preşedinte al Comitetului Ştiinţific al Fundaţiei Vaticane "Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea", care i-a fost încredinţată din 2010 până în 2015.
În seara târziu a zilei de 6 iulie 2024, Ruini a fost internat la Spitalul Gemelli din Roma din cauza ischemiei cardiace. În timpul internării, i s-a implantat un stimulator cardiac. A fost externat în după-amiaza zilei de luni, 15 iulie.
Pe 2 aprilie 2025, a participat la celebrarea prezidată de cardinalul secretar de stat Pietro Parolin în bazilica vaticană pentru a douăzecea aniversare a morţii Sfântului Ioan Paul al II-lea, iar pe 26 aceeaşi lună, a participat la înmormântarea Papei Francisc în Piaţa "Sfântul Petru". Pe 10 iunie, a fost primit în audienţă de Papa Leon al XIV-lea. În după-amiaza zilei de duminică, 21 septembrie, a fost din nou internat la Spitalul Gemelli pentru insuficienţă renală şi fusese tratat de echipa de la Spital la domiciliul său din luna mai acelaşi an, în urma unei deteriorări a stării sale fizice.
Într-o declaraţie emisă după moartea cardinalului, cardinalul Matteo Maria Zuppi, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), a reamintit angajarea sa de a sluji Biserica "cu inteligenţă, pasiune pastorală şi un profund simţ eclezial", ajutând-o "să gândească, să discearnă, să vorbească şi să meargă în timpul ei, păstrând legătura vie cu succesorul lui Petru şi Biserica universală". Cardinalul Baldassare Reina, vicar al Diecezei de Roma, a subliniat, de asemenea, "amprenta profundă" pe care a lăsat-o Ruini "în discernerea schimbărilor politice şi sociale ale ţării", ghidând "tranziţiile culturale cu mândria catolică de a fi custodele unui patrimoniu de valori care trebuie păstrate şi apărate".
(După L'Osservatore Romano, 17 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
