Vineri noaptea, a murit la Roma - unde se născuse în urmă cu 98 de ani - cardinalul Fiorenzo Angelini, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari. Unic cardinal roman, s-a născut la 1 august 1916 în cartierul Campo Marzio. La 3 februarie 1940 a fost hirotonit preot. La 15 septembrie 1955, cu scrisoare apostolică, Pius al XII-lea l-a numit comandor al Duhului Sfânt - un titlu onorific legat de asistenţa bolnavilor la Roma - şi la 27 iunie 1956 l-a ales episcop titular de Messene. La 29 iulie a primit hirotonirea episcopală. La 6 ianuarie 1977 a devenit episcop auxiliar pentru pastoraţia sănătăţii din dieceza de Roma. La 16 februarie 1985, Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop şi prim pro-preşedinte al Comisiei Pontificale pentru pastoraţia lucrătorilor sanitari. La 1 martie 1989, cu intrarea în vigoare a constituţiei apostolice Pastor bonus, a devenit preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Lucrătorilor Sanitari, funcţie la care a renunţat la 31 decembrie 1996. În consistoriul din 28 iunie 1991, Papa l-a creat cardinal diacon de "Spirito Santo in Sassia", iar în 2002 diaconia a fost ridicată pro hac vice la titlul prezbiteral. Înmormântarea va fi celebrată luni 24 noiembrie, la ora 15.00, în bazilica vaticană, de cardinalul decan Angelo Sodano. La sfârşit, Papa Francisc - care chiar în această dimineaţă a voit să-l amintească în timpul audienţei acordate conferinţei internaţionale promovate de Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari - va prezida ritul ultima commendatio şi valedictio.
Preot roman, născut în plin prim război mondial, Fiorenzo Angelini şi-a dedicat viaţa lumii suferinţei. Artizan al unei opere în multe privinţe de pionierat, a fost protagonist şi în acelaşi timp martor al angajării Bisericii alături de cei bolnavi, lucrând mulţi ani cu pasiune şi spirit de dăruire în slujba Scaunului Apostolic. Personalitate curată şi multilaterală, a cultivat multiple interese, confruntându-se într-un spirit de deschidere cu ambientele laice, îndeosebi cu cele culturale şi politice.
Era fiu al unui emigrat în Statele Unite ale Americii care, întors în Italia, a trăit în condiţii foarte modeste. Familia era originară din Poggio Cinolfo, în Abruzzo.
Intrat în Seminarul Mic Pontifical Roman, a făcut studiile gimnaziale şi liceale. După ce a obţinut bacalaureatul în filozofie la Universitatea Pontificală Laterană şi doctoratul în teologie cu specializare în mariologie la Facultatea Teologică Pontificală Marianum, în 1940 a devenit preot şi a fost trimis să-l ajute pe parohul de "Sfântul Mihail Arhanghelul", în cartierul Pietralata. Apoi în parohia "Naşterea Domnului" a trăit aproape tot timpul războiului. Ca vicar parohial s-a străduit pentru a da găzduire refugiaţilor, căutaţi şi evrei. A organizat şi o mică masă care dădea până la două mii de porţii calde pe zi.
Figură centrală a experienţei sale sacerdotale tinere a fost Pius al XII-lea, de la care a primit funcţia de a da viaţă unei opere pastorale sanitare la Roma. Aşa a început munca sa alături de cei suferinzi. Şi când în vara anului 1943, Papa Pacelli a mers printre dărâmăturile oraşului bombardat pentru a duce întărire şi speranţă, tânărul preot era chiar acolo în mijlocul oamenilor.
În 1945 a fost chemat să ocupe funcţia de asistent ecleziastic naţional al bărbaţilor din Acţiunea catolică. În acest rol, s-a făcut promotor de numeroase iniţiative cu caracter cultural, social şi recreativ, organizând printre altele primul târg al presei catolice. În acea perioadă a predat şi religia în şcolile statale şi a colaborat la îngrijirea ceremoniilor pontificale.
Ales la scaunul titular episcopal de Messene, la 29 iulie 1956 a primit hirotonirea episcopală în biserica "Sfântul Ignaţiu" de la cardinalul Giuseppe Pizzardo. În 1957 a fost numit consultant al Conferinţei Episcopale Italiene pentru politica italiană, conform indicaţiei cardinalului Siri. Şi în 1959, an în care a lăsat funcţia de asistent al Acţiunii catolice, a întemeiat Asociaţia medicilor catolici italieni, devenind asistent ecleziastic naţional al ei.
Şi în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea a continuat munca sa în sănătate şi pentru medicii catolici, chemat să se ocupe de asistenţa spirituală în clinicile şi în spitalele din Roma: din ianuarie 1977 a fost episcop auxiliar tocmai pentru acest sector special.
La 11 februarie 1985, Ioan Paul al II-lea, instituind cu motu proprio Dolentium hominum Comisia Pontificală pentru Pastoraţia Lucrătorilor Sanitari, l-a numit pro-preşedinte şi l-a promovat ca arhiepiscop. La 2 iunie 1992, Papa Wojtyła i-a dat şi funcţia de a pregăti proiectul din care se va naşte în 1994 Academia Pontificală.
La conducerea dicasterului a lucrat ţinând cont de necesitatea de "a-l pune pe omul care suferă în centrul sănătăţii" şi favorizând dialogul cu lumea ştiinţifică şi academică. Face parte din această angajare organizarea de mari conferinţe internaţionale care anual, din 1986, au tratat tematici fundamentale în domeniul medicinii şi bolii. Autor a peste patru sute de publicaţii despre teme de etică medicală, de asistenţă socio-sanitară şi religioasă, a întemeiat numeroase opere sanitare mai ales în ţările din lumea a treia. Aproape ca o încoronare a acestei acţiuni a lui, în iulie 1991 a dat viaţă la Moscova unui mare centru de asistenţă pentru bolnavi terminali cu un ambulatoriu poli-specializat.
A fost a lui ideea zilelor mondiale ale bolnavului, acceptată la 13 mai 1992 de Ioan Paul al II-lea. În cei doisprezece ani de preşedinţie a dicasterului a vizitat 64 de ţări în cele cinci continente. Dar şi ca preşedinte emerit a dus înainte iniţiative caritative şi spirituale. În primăvara anului 1997 a întemeiat Institutul internaţional de cercetare asupra feţei lui Cristos, împreună cu congregaţia benedictină a surorilor reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului nostru Isus Cristos. Şi în 1998 a întreprins o lungă călătorie misionară în Africa, unde s-a întors acum doi ani, în iulie 2012, pentru a inaugura ultimul său proiect: citadela carităţii la Butembo, în Republica Democratică Congo.
(După L'Osservatore Romano, 23 noiembrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Nota redacţiei: Decesul a fost consemnat oficial cu data de sâmbătă, 22 noiembrie 2014.
