Duminică se celebrează Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale
A se simţi în largul propriu în complexitatea comunicării
de Giovanni Tridente
În vederea celei de-a 55-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, autorul, care este redactor al revistei "OMNES" şi profesor de jurnalism de opinie la Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce", reflectează asupra provocărilor pe care societatea dezintermedierii ni le pune în faţă, drept comunicatori şi drept cetăţeni.
La 16 mai se celebrează a 55-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, singura instituită începând de la Conciliul al II-lea din Vatican. În mesajul scris pentru această ocazie, Papa Francisc se inspiră din invitaţia lui Isus adresată discipolilor "Vino şi vezi" (In 1,46) şi insistă asupra faptului că pentru a comunica este necesar a întâlni persoanele acolo unde sunt şi aşa cum sunt. În peste jumătate de secol de comunicaţii sociale, panorama informativă s-a schimbat total şi cu ea profesia jurnalistică, astăzi strivită de dezintermediere şi de infodemie, termeni care, dacă nu sunt luaţi în dimensiunea corectă, pot să abată atenţia de la adevărata problemă. Adică: responsabilitatea fiecărui profesionist de a face bine propria muncă.
Înainte de toate, trebuie să ne întrebăm mereu cu privire la impactul etic al profesiei jurnalistice, îndeosebi natura sa de "slujire adusă cititorului" care o caracterizează, în pofida - şi probabil cu atât mai mult - epocii comunicării globale şi dezintermediate.
Infodemia ne aparţine
Cu privire la termenul aşa de mult la modă în ultimele luni şi din cauza pandemiei pe care o trăim - infodemie -, dacă privim în urmă în timp şi studiem un pic diferitele procese ale culturii mediatice care s-au succedat, ne dăm seama că termenul fusese deja creat în 2003 de jurnalistul David J. Rothkopf într-un articol din "Washington Post". Erau primele luni ale răspândirii lui Sars (sora mai mică a covid-19 "al nostru") şi autorul declina termenul ca "un fenomen complex cauzat de interacţiunea mass-media tradiţionale, mass-media specializate, situri Internet şi mass-media aşa-numite informale", acestea din urmă identificate ca telefoane fără fir, sms, dispozitive radio-telefonice, fax şi email.
Aşa cum vedem, nu este nimic nou, în afară de faptul că protagoniştii acestui fenomen sunt tot persoanele, fie ca "alimentatori ai haosului", dar şi în calitate de consumatori un pic nesătui şi adesea distraşi. Desigur, social au mărit acest Babel, iar covid-19 ne-a făcut să recădem în mod tragic în ceva ce probabil ar fi trebuit să aprofundăm cu mai multă atenţie. Asta confirmă că cheia pentru "a ajusta" ceea ce nu merge nu se află în procese - care merg de la sine - ci în persoane. De acolo trebuie să reluăm, sau să începem.
O muncă personală
În faţa unei societăţi hiperconectate, ar fi un adevărat păcat - o adevărată sărăcire - să nu profităm de cantitatea de posibilităţi pe care această lume ne-o oferă, începând de la instrumentele pentru a şti să distingem ceea ce este bine pentru existenţa noastră de ceea ce în schimb o limitează. Aşa cum se vede, este o lucrare care revine fiecărui individ şi nu se poate delega vreunui "alt organism", ca şi cum ar fi ascuns în vreo parte a eterului, care după aceea în cea mai bună dintre ipoteze este numai un recipient gol sau rezultatul aşteptărilor nepotrivite.
Riscurile fac parte din viaţă, însă viaţa trebuie înfruntată, trebuie gestionată, trebuie guvernată, trebuie însoţită. Niciun individ nu se poate da înapoi faţă de această necesitate - şi îndatorire - de a alege personal ceea ce este bine pentru el (şi pentru alţii). Şi aceasta se numeşte libertate.
Jurnaliştii sunt persoane asemenea tuturor, inseraţi în complexitatea lumii de astăzi ca fiecare dintre noi. Nu este util nici productiv a arunca pietre împotriva unei categorii şi nu împotriva alteia. Însă este de netăgăduit că trebuie făcută o examinare generală a conştiinţei, ţinând cont şi de complexitatea situaţiilor şi de panorama globală pe care o trăim.
Răspunsuri complexe la probleme complexe
Problemele complexe cer răspunsuri complexe, motiv pentru care a venit momentul, ca buni "mecanici", să mergem înainte de toate să găsim spărturile care fac impracticabil "motorul" societăţii, şi bucată cu bucată să reparăm componentele stricate. Este o misiune care revine fiecăruia, de la operatorul informaţiei şi al comunicării la cetăţeanul oarecare, de la agenţiile educative la politică, de la Biserică la toate celelalte organisme care acţionează în societate. O lucrare complexă, o lucrare globală, o lucrare care nu mai poate fi amânată. Dar este şi cea mai bună provocare ce ni se putea întâmpla, pentru a da sens existenţelor noastre.
A nu ne mulţumi
Apoi un sfat pentru tineri: a nu se mulţumi niciodată! A nu se mulţumi cu privire la studiu, la dorinţa de a înţelege realitatea, la posibilităţile de oferit celui care primeşte roadele muncii noastre. Nu există un unic model de comunicare, aşa cum nu există indivizi uniformi. Fiecare dintre noi este unic şi comunicarea adresată "lumii" trebuie să pornească de la conştiinţa că nu există numai un aspect de care trebuie ţinut cont, ci o complexitate de elemente.
Un bun comunicator este cel care în această complexitate se simte în largul său, mai mult decât în dificultate, şi încearcă în toate modurile să-i intercepteze fiecare cauză care duce la schiţarea planului de ansamblu al vieţii persoanelor.
(După L'Osservatore Romano, 15 mai 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
