|
| © Vatican Media |
Regândirea didacticii pentru apărarea unicităţii fiecăruia
În recentul mesaj papal pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale înţelegem angajarea care ne aşteaptă pe toţi în faţa schimbărilor extraordinare impuse de dimensiunea digitală. Nu este vorba de o simplă inovaţie tehnologică. Asistăm la o revoluţie epocală: o provocare antropologică, aşa cum subliniază pe bună dreptate importantul document.
Protejarea chipurilor şi vocilor persoanelor, citim la început, reprezintă sarcina fundamentală de a salvgarda integralitatea umană care, la prima vedere, ar putea părea ameninţată de utilizarea nediscriminatorie a Inteligenţei Artificiale. În realitate, dacă interpretăm cu atenţie textul lui Leon al XIV-lea, ne putem da seama că nu ar trebui să ne opunem în mod anacronic transformărilor comunicative în curs. Luddiţii au distrus maşinile industriale într-o încercare zadarnică de a apăra propria măiestrie, cu siguranţă nu ne putem amăgi că păstrăm ceea ce Walter Benjamin, încă din 1936, într-un text cheie al modernităţii, Opera de artă în epoca posibilităţii de reproducere tehnică, a definit ca aura obiectului unic.
Obiectivul este, mai degrabă, acela de a reuşi să gestionăm transformarea radicală la care asistăm, protejând nucleele umaniste esenţiale pentru dezvoltarea experienţei creştine. Pentru a face acest lucru, trebuie, înainte de toate, încă de acum, măcar să învăţăm să cunoaştem distorsiunile asociate cu procedeele de simulare care vizează înlocuirea relaţiei personale cu modele lingvistice prestabilite. Faptul că toate acestea sunt gestionate cu un cinism comercial flagrant de către "un mănunchi de companii", pentru a folosi expresia folosită de Pontif, este departe de a fi liniştitor. Dar nici nu trebuie să ne descurajăm crezând că ne lipseşte suficientă marjă de manevră pentru a acţiona. Fiecare individ are posibilitatea de a crea o postare etică în cadrul lumii digitale, rezistând în mod activ posibilei manipulări a gândirii. Acest lucru se poate realiza, în orice domeniu al vieţii sociale, restabilind fundamentele experienţei reale prin valorile evocate de mesaj, de altfel strâns interconectate, şi anume responsabilitatea, cooperarea, educaţia.
Ce înseamnă asta? De exemplu, să-i facem pe tineri, şi nu numai pe ei, să înţeleagă că fiecare acţiune a noastră are o consecinţă. Cuvintele, atât scrise, cât şi rostite, ar trebui să ne tragă la răspundere, nu să fie lipsite de feedback. Utilizarea nechibzuită a reţelelor de socializare apare profund dăunătoare în acest sens: vai de cel care crede că poate insulta o persoană fără a plăti preţul unei despăgubiri în cazul în care provoacă o daună! Obişnuinţa cu a putea spune orice pe ecran, fără niciun control, contribuie la distorsionarea raportului între fiinţele umane. Ieşirea din singurătatea informatică deschizându-ne la coralitatea existenţei apare esenţiale, şi pentru a depăşi dimensiunea potenţial sufocantă a raporturilor pur virtuale.
Şcoala, în special, este chemată să restabilească ierarhia valorilor în cadrul internetului, arătând ce este important şi ce nu este important. Avem nevoie disperată de căi clare de parcurs: numai aşa vom putea alege dintre numeroasele opţiuni disponibile. Asimilarea tradiţiei culturale, în sens larg, ne poate ajuta să construim faruri de orientare pentru a identifica şi a distinge calitatea spirituală, fără a o confunda cu cantitatea pură şi simplă. Câte like [aprecieri] ai primit la postarea ta? Multe? Atunci eşti bun. Şi dacă în schimb ai primit puţine aprecieri, înseamnă că eşti lipsit de valoare? Din păcate, aşa gândesc adolescenţii (şi chiar foarte mulţi adulţi). Suntem cu toţii bucuroşi când primim aplauze. Dar numai învăţând să gestionezi disensiunea devii matur. Cine a spus că majoritatea are întotdeauna dreptate? Adesea greşeşte. Şi uneori trebuie să acceptăm să fim în minoritate. Nu suntem condamnaţi la consens, precum politicienii.
A învăţa pe alţii verificarea surselor nu a fost niciodată mai fundamental: pentru a face aceasta nu se pot evita exerciţiul şi studiul, nici concentrarea şi efortul. În acest sens, mai ales noi, italienii, ar trebui să recuperăm lectura ţintită a clasicilor, scoţându-i din cutii, fără a-i împovăra sau chiar a-i obscura cu aparate critice şi hermeneutice excesiv. Programele şcolare ar trebui actualizate. Spaţiul didactic ar trebui regândite. Trebuie să-i formăm pe tineri la spiritul critic, asigurând ca fiecare să se regăseşte pe sine şi să nu se mulţumească să fie la fel ca toţi ceilalţi. Informarea despre un anumit subiect nu înseamnă cunoaşterea lui: una e să dai clic pe Wikipedia, alta e să interiorizezi informaţia şi să ţi-o însuşeşti. A avea o competenţă tehnică nu este suficient pentru a domina scenariul general: poţi fi excelent în îndeplinirea unei sarcini, dar după aceea trebuie să ţii cont de contexte.
Percepţiile mentale se schimbă şi ele; structura reflexivă a unei personalităţi în curs de formare apare foarte diferită astăzi faţă de trecut. Agenţiile educaţionale vor trebui, de asemenea, să rezolve această problemă: pe de o parte, trebuie să utilizeze noile sensibilităţi creative provenite din internet, pe de altă parte, nu trebuie să abandoneze fundamentele logice: pentru a elabora cu adevărat un concept, nu putem să ne limităm să procedăm în mod asociativ; dimpotrivă, trebuie să recurgem la procese mentale deductive, bazate pe conexiunile de cauză-efect. Nu totul este realizabil instantaneu, dimpotrivă, uneori, pe cât de paradoxal poate să pară, trebuie să obţinem întârzierea necesară pentru a personaliza evenimentul. La ce bun să fi reuşit să răspundem bine la o serie de teste cu variante multiple de răspuns dacă a doua zi am uitat deja ceea ce am scris?
Criza jurnalismului, şi despre aceasta se vorbeşte în mesaj, nu priveşte numai redacţiile, ci implică întreaga societate: "Depinde de fiecare dintre noi să ridice vocea în apărarea persoanelor umane, astfel încât aceste instrumente să poată fi cu adevărat integrate de noi ca aliaţi".
Eraldo Affinati
(După L'Osservatore Romano, 17 martie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
