de Paolo Rufini
prefect al Dicasterului pentru Comunicare al Sfântului Scaun
Este o chestiune de priviri. Şi este o chestiune de încălţări, de pingele de tocit; într-un timp care pare să tocească totul în afară de pingele încălţărilor.
Este o chestiune de a merge şi a vedea, a întâlni şi a asculta.
Asta ne spune papa în mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale.
Ne spune că adevărul este întotdeauna o căutare, punctul de sosire al unui drum de-a lungul unei cărări strâmte, dificile. Unde este uşor se ne împiedicăm.
Că realitatea este dinamică şi numai mergând înăuntru ea se vede cu adevărat, ea se înţelege. Şi se poate încerca relatarea ei.
Că un bun comunicator trebuie să fie liber de prejudecăţi.
Că trebuie să se despoaie de ego-ul său.
Nu există jurnalist mai rău decât acela care crede că ştie deja totul, decât acela care raţionează prin scheme abstracte şi făcând astfel se înşală că poate să pună realităţii o cămaşă de forţă. că poate să se lipsească de întâlnirea cu alţii.
De altfel cum putem relata ceea ce nu am întâlnit, văzut, atins?
"Acel dincolo al lui Dumnezeu - aşa cum a spus papa în călătoria sa în Irak, la întâlnirea interreligioasă din 6 martie - ne trimite la acel celălalt al fratelui".
Ba chiar ne spune că tocmai în celălalt îl întâlnim pe Dumnezeu. Aşa cum li s-a întâmplat discipolilor în cenacol. Chemaţi de Isus să-l privească, să privească mâinile şi picioarele sale. Să-l atingă.
Şi comunicarea, până la urmă, se referă tocmai la celălalt, la ceilalţi. Ceilalţi cărora le relatăm, care au nevoie de noi pentru a cunoaşte. Ceilalţi pe care-i relatăm, care au nevoie de noi pentru a fi cunoscuţi.
Ceilalţi, nu noi, sunt centrul. Aşa cum scria Oscar Wilde, cea mai mare parte a oamenilor sunt alţi oameni.
În timp ce problema din acest timp al nostru, dar probabil ar trebui să spunem mai corect din toate timpurile, este cum să nu-l considerăm pe celălalt un duşman, cum să nu evităm să credem că pentru a fi noi înşine trebuie să-i negăm pe ceilalţi.
Şi aceasta este o problemă de privire, de priviri. De perspectivă. Şi nicio perspectivă nu este mai bună decât aceea a celui care cu adevărat este aproape de ceea ce relatează.
Un mare fotoreporter, Robert Capa, spunea "dacă fotografiile tale nu sunt bune înseamnă că nu eşti suficient de aproape".
Pentru aceasta sunt importante mass-media locale. Cele mai apropiate de realitatea pe care o relatează.
Numai proximitatea ne permite să vedem - aşa cum scrie papa - drama socială ascunsă a familiilor alunecate rapid în sărăcie; persoanele care, învingând ruşinea, stau la coadă în faţa centrelor Caritas pentru a primi un pachet de alimente.
Numai proximitatea demască elocvenţa goală a celor care vorbesc la infinit şi nu spun nimic.
Numai proximitatea dăruieşte privirii (date şi primite) forţa de a schimba lucrurile.
Numai proximitatea nu pierde busola; şi în faptul de a merge şi a vedea ştie de care parte să stea. Aceea a celor curaţi cu inima, singurii care îl recunosc pe Dumnezeu în aproapele.
(După agenţia SIR, 15 mai 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
