|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea, inteligenţa artificială, jurnalismul: în perspectiva celei de-a 60-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, pe care Biserica o celebrează pe 17 mai 2026, Vincenzo Corrado, directorul Oficiului Naţional pentru Comunicaţii Sociale al Conferinţei Episcopale Italiene, reciteşte mesajul papei: "Provocarea nu este tehnologică, ci antropologică. Concentrându-se pe persoană, aceasta devine păstrătoare a demnităţii".
"Pornind de la persoană, comunicarea se transformă într-un act viu, relaţional, nu într-un simplu instrument tehnic". Pe 17 mai, Biserica celebrează a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale cu tema "Păstrarea vocilor şi chipurilor umane", aleasă de Papa Leon al XIV-lea pentru primul său mesaj pentru această zi. Vincenzo Corrado, directorul Oficiului Naţional pentru Comunicaţii Sociale al Conferinţei Episcopale Italiene, reciteşte acest mesaj.
Leon al XIV-lea scrie că provocarea inteligenţei artificiale "nu este tehnologică, ci antropologică". Ce se schimbă pentru comunicare dacă punctul de plecare nu este instrumentul, ci persoana?
Însăşi inima comunicării se schimbă. Dacă accentul se pune pe instrument, riscăm să reducem comunicarea la eficienţă algoritmică, standardizare sau ceea ce am putea numi un "duolog": un monolog cu două voci, lipsit de deschidere autentică faţă de celălalt. Centrând-o însă pe persoană, aceasta devine custodele demnităţii, al vocilor şi chipurilor umane, într-o paradigmă antropologică ce păstrează unicitatea fiecărei persoane. Nu este vorba despre îngroparea talentelor creative predându-le maşinilor, ci despre creşterea în umanitate, guvernând instrumentele cu responsabilitate şi empatie. Inteligenţa artificială devine astfel un aliat, nu un oracol, şi se evită noile forme de discriminare digitală. Este important să se reglementeze comunicarea după criteriile umanului, nu ale tehnologicului.
Într-o epocă marcată de deepfake-uri, chatbot-uri şi conţinut generat, papa ne invită să "păstrăm vocile şi chipurile umane". Ce înseamnă să păstrăm elementul uman în comunicare?
Înseamnă să păstrăm esenţa relaţiilor împotriva simulacrelor digitale care simulează voci şi chipuri, golind intimitatea dialogului. Înseamnă să primim demnitatea celorlalţi cu proximitate, întâlnire şi reciprocitate, depăşind neîncrederea tehnologică prin empatie vie. Nu este vorba numai despre conţinut, ci despre o artă care conectează mintea şi inima: să păstrăm vocile şi chipurile împotriva algoritmilor discriminatori, ancorându-ne în creativitatea, originea şi originalitatea care definesc identitatea. Concret, înseamnă să avem grijă de timp conectând prezentul şi viitorul, respingând delegarea către progres, reconciliind discernământul şi libertatea. Comunicarea devine atunci un laborator artizanal şi etic, în care inovaţia consolidează solidaritatea şi incluziunea fără a aluneca în standardizare.
Mesajul subliniază riscul unei comunicări din ce în ce mai rapide, automatizate şi impersonale. Ce responsabilitate au astăzi mass-media catolice?
Toate mass-media, nu numai cele de inspiraţie catolică, trebuie să întrupeze responsabilitatea, cooperarea şi educaţia: aceştia sunt pilonii care susţin comunicarea autentică împotriva sărăcirii algoritmice. Responsabilitatea nu poate fi delegată; necesită o cooperare comună şi modelează o educaţie persistentă, adresată tuturor. Este important să se promoveze gândirea critică şi libertatea interioară, discernând esenţialul în pluralitate şi rezistând unei viteze care îşi pierde din profunzime. Mass-media trebuie să se asigure că tehnologia este cu adevărat un aliat în protejarea omenirii, combaterea fraudei şi a hărţuirii cibernetice. Sarcina lor este de a face din comunicare un spaţiu vital, ridicând umanul deasupra tehnologicului.
Leon al XIV-lea subliniază necesitatea verificării, discernerii şi a nu ne ghida numai după algoritmi. Ce rămâne de neînlocuit în munca unui jurnalist?
Unicitatea întrupată a persoanei, compusă din corp, voce şi privire, rămâne de neînlocuit şi niciun model predefinit nu o poate reproduce. Modul în care o fiinţă umană alege să vorbească, să tacă, să aştepte sau să primească pe altcineva este inimitabil. Intimitatea relatării, dezvoltată printr-un drum de viaţă, rămâne un teritoriu inaccesibil repetiţiei algoritmice. Jurnalistul trebuie să fie capabil să integreze raţionamentul logic cu empatia emoţională, percepând realitatea ca o experienţă vie şi în continuă evoluţie. El sau ea este ca un meşteşugar care se pune la dispoziţia celorlalţi fără a-i înlocui. Întrebările şi discernământul rămân fundamentale, permiţând navigarea în pluralitate fără a ceda simplificărilor sau mesajelor standardizate.
Ce moştenire lasă acest mesaj pentru cei din Biserică chemaţi să comunice în fiecare zi?
Mesajul luminează comunicarea din diverse perspective - antropologice, etice şi profesionale - abordând provocările ridicate de sistemele de inteligenţă artificială. Propune o viziune asupra comunicării ca o "ţesătură generativă", capabilă să facă prezentul locuibil şi deschis către un viitor autentic uman. Este o invitaţie adresată celor care lucrează în mass-media: să stimuleze gândirea critică, împiedicând ca originalitatea individului să fie absorbită de standardizare. Comunicarea, în cele din urmă, este adevărul cel mai profund al umanităţii: un dar care trebuie îndreptat spre binele comun. Pentru a însoţi lectura mesajului, Biroul CEI, împreună cu Cremit de la Universitatea Catolică, a promovat volumul "Custodire voci e volti umani" (Scholé-Morcelliana).
Riccardo Benotti
(După Agenţia SIR, 16 mai 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
