Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Documentul final

Înrădăcinați și pelerini pentru a vesti evanghelia

Documentul votat sâmbătă de Sinod este etapa unui drum început cu Conciliul Vatican II, care continuă și cere să fie trăit concret la fiecare nivel în Biserici. Este conștientizarea că sinodalitatea reprezintă modul de a trăi și de a mărturisi comuniunea. Biserica nu este o firmă, nici un partid, episcopii nu sunt "prefecții" de Roma, laicii nu sunt simplii executanți ai deciziilor și directivelor clericale.

Biserica este un popor. Poporul lui Dumnezeu, care merge împreună: motivația sa de a exista nu constă în gestionarea de structuri, birocrații sau puteri. Nu este nici aceea de a-și cuceri și de a apăra un spațiu propriu în lume. Singura sa motivație de a exista este să facă posibilă întâlnirea cu Cristos astăzi, în fiecare loc unde femeile și bărbații din timpul nostru trăiesc, lucrează, se bucură, suferă.

Așadar, există o modalitate de a trăi relații și legături, absolut specială și evanghelică. Un mod centrat pe slujire, așa cum a învățat Isus. Există un mod concret de a lua decizii, de a proiecta, de a acționa care este deja în sine o mărturie, în special într-un timp ca al nostru caracterizat de diviziuni, ură, violențe, samavolnicii.

Așadar, a trăi sinodalitatea înseamnă a face un pas pentru a realiza pe deplin Conciliul. Înseamnă a lua în serios originalitatea - în sensul înrădăcinării în origine - de a fi Biserică: o comunitate unde este loc pentru fiecare și unde fiecare este valorizat, o comunitate de păcătoși iertați care experimentează iubirea lui Dumnezeu și doresc s-o transmită tuturor.

Sinodul despre sinodalitate, cu perspectivele sale, cere mult, tuturor. Cere să se schimbe mentalitatea. Cere să nu se considere sinodalitatea ca o obligație birocratică de realizat în mod paternalist ca vreo mică reformă de fațadă. Cere să se redescopere dorința de a merge împreună ca modalitate dorită și nu îndurată, cu toate consecințele pe care le comportă acest lucru. Cere să se lase parâmele și să se îndrăznească, având certitudinea că Domnul este cel care conduce Biserica sa prin darul Duhului Sfânt. Cere să se regândească slujirea autorității, inclusiv cea a succesorului lui Petru. Cere un rol de responsabilitate mai mare pentru laici și îndeosebi pentru femei.

Este o imagine de Biserică ai cărei membri sunt înrădăcinați - într-un loc, într-o istorie, într-o comunitate, într-un context - și în același timp pelerini, adică pe cale, în mișcare, în căutare, misionari. Structurile ecleziale, în această perspectivă nouă, nu mai reprezintă locul spre care laicii trebuie să conveargă, ci un sprijin pentru slujirea pe care poporul lui Dumnezeu o desfășoară în lume. Orizontul textului, pe care Papa Francisc a voit să-l încredințeze imediat întregii Biserici, este misiunea, conform urmei stabilite de exortația apostolică Evangelii gaudium, pentru a face în așa fel încât "Biserica în ieșire" să nu rămână o intuiție și să nu se termine pentru a se reduce numai la un slogan, ci să se realizeze pe deplin și cu contribuția tuturor.

de Andrea Tornielli

(După L'Osservatore Romano, 28 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat