Discursul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
Plaza di Cibeles, Madrid
Vineri, 19 august 2011
Dragi tineri,
Cu devoţiune şi fervoare am celebrat această Via Crucis, însoţindu-l pe Cristos în Pătimirea şi Moartea sa. Comentariile Surorilor Crucii, care îi slujesc pe cei mai săraci şi nevoiaşi, ne-au ajutat să intrăm în misterul Crucii glorioase a lui Cristos, care conţine adevărata înţelepciune a lui Dumnezeu, aceea care judecă lumea şi pe cei care cred că sunt înţelepţi (cf. 1Cor 1,17-19). Ne-a ajutat în acest itinerar spre calvar şi contemplarea acestor imagini extraordinare din patrimoniul religios al diecezelor spaniole. Sunt imagini în care credinţa şi arta se armonizează, pentru a ajunge la inima omului şi a-l invita la convertire. Atunci când privirea credinţei este limpede şi autentică, frumuseţea intră în slujirea ei şi este capabilă să reprezinte misterele mântuirii noastre ajungând să ne emoţioneze profund şi să transforme inima noastră, aşa cum i s-a întâmplat sfintei Tereza a lui Isus contemplând o imagine a lui Cristos plin de răni (cf. Cartea vieţii, 9, 1).
În timp înaintam cu Isus, până am ajuns în piscul încredinţării sale pe Calvar, ne veneau în minte cuvintele sfântului Paul: "Cristos m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine" (Gal 2,20). În faţa unei iubiri aşa de dezinteresate, plini de uimire şi recunoştinţă, ne întrebăm acum: Ce vom face noi pentru El? Ce răspuns îi vom da? Sfântul Ioan o spune clar: "Din aceasta am cunoscut iubirea: El şi-a dat viaţa pentru noi; deci şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi" (1In 3,16). Pătimirea lui Cristos ne determină să încărcăm pe umerii noştri suferinţa lumii, având certitudinea că Dumnezeu nu este cineva distant sau departe de om şi de vicisitudinile sale. Dimpotrivă, el s-a făcut unul dintre noi "pentru a putea com-pătimi cu omul, în mod foarte real, în carne şi sânge... De acolo în orice suferinţă umană a intrat unul care împărtăşeşte suferinţa şi suportarea; de acolo se răspândeşte în orice suferinţă con-solatio, consolarea iubirii părtaşe a lui Dumnezeu şi astfel răsare steaua speranţei" (Spe salvi, 39).
Dragi tineri, fie ca iubirea lui Dumnezeu faţă de noi să mărească bucuria voastră şi să vă facă să rămâneţi aproape de cei mai puţin favorizaţi. Voi care sunteţi foarte sensibili la ideea de a împărtăşi viaţa cu alţii, nu treceţi peste în faţa suferinţei umane, unde Dumnezeu vă aşteaptă pentru ca să oferiţi ceea ce este mai bun din voi înşivă: capacitatea voastră de a iubi şi de a compătimi. Diferitele forme de suferinţă care, de-a lungul Căii Crucii, s-au perindat prin faţa ochilor noştri sunt chemări ale Domnului pentru a edifica viaţa mergând pe urmele sale şi făcând din noi semnele consolării şi mântuirii sale. "A suferi cu altul, pentru alţii; a suferi din iubire faţă de adevăr şi faţă de dreptate; a suferi din cauza iubirii şi pentru a deveni o persoană care iubeşte cu adevărat - acestea sunt elemente fundamentale de umanitate, care dacă ar fi abandonate l-ar distruge pe omul însuşi" (Ibid.).
Doresc să ştim să primim aceste lecţii şi să le punem în practică. De aceea să ne îndreptăm privirea spre Cristos, pironit pe lemnul aspru şi să-i cerem să ne înveţe această înţelepciune misterioasă a crucii, graţie căreia omul trăieşte. Crucea nu a fost rezultatul unui insucces, ci modul de a manifesta oferta de iubire care ajunge până la dăruirea cea mai nemăsurată a propriei vieţi. Tatăl a voit să-i iubească pe oameni în îmbrăţişarea Fiului său răstignit din iubire. Crucea în forma sa şi în semnificaţia sa reprezintă această iubire a Tatălui şi a lui Cristos faţă de oameni. În ea recunoaştem icoana iubirii supreme, unde învăţăm să iubim ceea ce Dumnezeu iubeşte şi aşa cum El o face: aceasta este Vestea Bună care redă lumii speranţa.
Să ne îndreptăm acum ochii noştri spre Fecioara Maria care pe Calvar ne-a fost încredinţată ca Mamă şi să o implorăm să ne susţină cu ocrotirea ei iubitoare pe drumul vieţii, îndeosebi atunci când trecem prin noaptea durerii, pentru ca să ne străduim să ne menţinem asemenea Ei tari la picioarele crucii. Mulţumesc.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
